Decizie nr. 299 din 7 noiembrie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în dosarele nr. 3.247/2002 şi nr. 3.353/2002 ale Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 368C/2002 la Dosarul nr. 361C/2002, având în vedere ca obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este identic în cauzele enumerate.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexarii. În consecinţa, pentru o mai buna administrare a justiţiei, Curtea, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, dispune conexarea dosarelor anterior menţionate.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, considerând ca textele de lege criticate nu contravin Constituţiei. Arata ca prin instituirea posibilităţii atacarii cu recurs a încheierii de respingere a recuzării o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei, potrivit art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, nu se restrang accesul liber la justiţie şi nici dreptul persoanei la apărare. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 22 august 2002, respectiv din 5 septembrie 2002, pronunţate în dosarele nr. 3.247/2002 şi nr. 3.353/2002, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor art. 11, art. 15 alin. (2), art. 20, 21, 24 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi celor ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală considera ca excepţia este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu contravin nici uneia dintre prevederile constituţionale invocate şi nici celor ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arata ca asupra acestei excepţii de neconstituţionalitate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, respingând excepţia.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece Constituţia prevede atributul legiuitorului de a reglementa procedura de judecată şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, iar procedura de soluţionare a cererilor de abţinere sau de recuzare este reglementată în temeiul acestor dispoziţii constituţionale. Se mai arata ca Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede în art. 2 pct. 1 dreptul la dublul grad de jurisdicţie, dar face referire numai la hotărârile de condamnare, nu şi la încheierile premergătoare soluţionării cauzei, acestea putând fi atacate o dată cu fondul, asa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001. De asemenea, se mai apreciază ca procedura reglementată în art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare (art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), deoarece, solutionand cererea de recuzare, instanţa nu hotărăşte asupra temeiniciei unei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva persoanei care a formulat cererea de recuzare. Dispoziţiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 150 din Constituţie.

Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Din motivarea excepţiei nu rezultă în ce consta contrarietatea dintre dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală şi prevederile constituţionale invocate sau cele ale convenţiei. În realitate - se arata în punctul de vedere al Avocatului Poporului - autorul excepţiei contesta modul în care au fost aplicate dispoziţiile legale criticate, dar acest aspect nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziţii au următorul conţinut: "Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cai de atac."

Autorul excepţiei considera aceste dispoziţii ca fiind contrare prevederilor constituţionale ale art. 11, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21, referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, şi ale art. 150 alin. (1), referitoare la conflictul temporal de legi, întrucât nu prevede posibilitatea atacarii cu recurs separat a încheierilor prin care s-a respins recuzarea unui membru al completului de judecată. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt considerate ca fiind contrare prevederilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi anume: art. 6 pct. 1 teza întâi, referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, şi art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Curtea retine ca, potrivit art. 125 şi 128 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentă sa reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competente, legiuitorul stabileşte hotărârile judecătoreşti împotriva cărora pot fi exercitate căile de atac şi condiţiile în care pot fi folosite aceste cai.

În ceea ce priveşte încheierile, ca specie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în cursul procesului, dar prin care nu se soluţionează fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regula, decât o dată cu hotărârile judecătoreşti care soluţionează fondul cauzei, care sunt, potrivit dreptului nostru procesual penal, sentinţele şi deciziile. Stabilind prin art. 385^1 alin. 2 din Codul de procedură penală ca încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinta sau cu decizia atacată, legiuitorul a acţionat în limitele competentei sale, prevăzute prin dispoziţiile constituţionale evocate mai sus.

Regula exercitării căilor de atac împotriva încheierilor numai o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei se impune pentru asigurarea desfăşurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil, exigenta recunoscută cu valoare de principiu atât în sistemul nostru procesual, cat şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra la art. 6 pct. 1 dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale". Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin care se soluţionează fondul cauzei, este asigurat accesul liber la justiţie.

Referitor la susţinerile autorului excepţiei privind încălcarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca textele de lege criticate nu aduc atingere acestui drept, întrucât persoana interesată îşi poate formula apărări în cadrul caii de atac prevăzute de lege, care se exercită împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

De asemenea, Curtea constata ca dispoziţiile art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii, deoarece nu se pune problema aplicării în timp a legii. Nepunandu-se problema unui conflict temporal între prevederile constituţionale şi cele ale art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, prevederile art. 150 alin. (1) nu au incidenţa în cauza.

Curtea mai constata ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 11, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, recuzarea neformand obiectul unui tratat internaţional, nici celor ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, dreptul la recurs separat împotriva încheierilor prin care se rezolva cereri de recuzare nefiind un drept al omului care să fie prevăzut în asemenea tratate. De asemenea, nu sunt incalcate prevederile art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, şi nici cele ale art. 14, referitoare la interzicerea discriminarii, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, respingând excepţia ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 6 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în dosarele nr. 3.247/2002 şi nr. 3.353/2002 ale Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu