Decizie nr. 51 din 20 februarie 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6, art. 11 şi ale art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994, excepţie ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 3.734/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal a răspuns autorul excepţiei, constatandu-se lipsa Ministerului de Interne - Secţia 17 Poliţie, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 36 din Constituţie privind libertatea întrunirilor. Astfel, se susţine ca art. 6 din Legea nr. 60/1991, stabilind ca organizarea adunărilor publice se declara la primăriile pe teritoriul cărora acestea urmează să se desfăşoare, încalcă textul constituţional menţionat, care nu prevede o asemenea obligativitate, iar art. 11 din aceeaşi lege da posibilitatea primăriilor sa decidă interzicerea desfăşurării întrunirilor, ceea ce echivaleaza cu încălcarea dreptului însuşi. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 se apreciază ca este neconstitutionala aplicarea de sancţiuni pentru încălcarea unor prevederi ce sunt, la rândul lor, neconstituţionale. Se depun note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, ca fiind nefondata, deoarece apreciază ca dispoziţiile art. 6, art. 11 şi ale art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 nu contravin prevederilor art. 36 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 aprilie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.734/2000, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 11 şi ale art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994, excepţie ridicată de Rodica Neagu într-o cauza civilă având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie din 18 mai 1999, întocmit de Secţia 17 Poliţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 36 din Constituţie privind libertatea întrunirilor, prin aceea ca impun diferite condiţii, ca de exemplu declararea adunărilor publice la primăriile pe teritoriul cărora acestea urmează să se desfăşoare.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin textului constituţional invocat, ele fiind "de natura a proteja valorile enumerate expres în art. 49 alin. (1) din Constituţie".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât libertatea întrunirilor poate fi supusă prin lege unor limitări sau condiţionari, îndeosebi pentru ca ordinea publică şi securitatea naţionala sa nu fie afectate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6, art. 11 şi ale art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, modificată cu privire la art. 26 alin. 2 prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994, dispoziţii al căror conţinut este următorul:

–Art. 6: "Organizarea adunărilor publice se declara la primăriile municipale, orăşeneşti sau comunale, pe teritoriul cărora acestea urmează să se desfăşoare.";

–Art. 11: "Decizia prin care se interzice desfăşurarea adunării publice se comunică în scris organizatorului, cu arătarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declaraţiei scrise.";

–Art. 25: "Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală.";

–Art. 26: "Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni:

a)organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neinregistrate sau interzise;

b)nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice;

c)neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constata ca au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2;

d)participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizarile şi somatiile organelor de ordine făcute potrivit legii;

e)introducerea sau portul de către persoanele participante, în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, a armelor de orice fel, materialelor explozive sau incendiare, a substanţelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, ori a altor obiecte ce se pot utiliza în acţiuni de violenta;

f)instigarea prin orice mijloace, iniţierea sau recurgerea la acţiuni violenţe sau alte manifestări, cu intenţia de zadarnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice;

g)opunerea cu violenta organizatorilor sau imputernicitilor acestora ori împiedicarea lor de a-şi exercită atribuţiile legale privind asigurarea ordinii în desfăşurarea adunărilor publice;

h)refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acţiunilor;

i)organizarea sau participarea la contramanifestatii desfăşurate în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare;

j)introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfăşurării adunărilor publice, pe toată durata acestora;

k)refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.

Contravenţiile prevăzute la lit. a) - c) se sancţionează cu închisoare contravenţională de la o luna la 6 luni sau cu amendă de la 300.000 la 800.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d) - k) cu închisoare contravenţională de la o luna la 3 luni sau cu amendă de la 100.000 la 300.000 lei.";

–Art. 27: "Contravenţiile prevăzute la art. 26 se constata de către primari sau împuterniciţii acestora anume desemnaţi, ofiţerii şi subofiterii de poliţie şi jandarmerie.";

–Art. 28: "Dispoziţiile prezentei legi, referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, se completează cu cele ale Legii privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor şi ale Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în ce priveşte închisoarea contravenţională."

Autorul excepţiei considera, în esenta, ca aceste dispoziţii legale, care condiţioneaza organizarea adunării publice de obţinerea unei autorizari prealabile din partea primăriei pe teritoriul căreia aceasta urmează să se desfăşoare, contravin art. 36 din Constituţie, care prevede: "Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.

I. În legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. 6 din Legea nr. 60/1991, prin raportare la dispoziţiile art. 36 din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 199 din 23 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi 10 din Legea nr. 60/1991, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: "Dispoziţiile art. 36 trebuie corelate cu cele ale art. 49 din Constituţie, în sensul că exerciţiul libertăţii întrunirilor poate comporta anumite restrangeri şi condiţionari, potrivit legii, tocmai pentru ca drepturile şi libertăţile garantate de Constituţie cetăţenilor, interesele acestora şi, implicit, ordinea publică şi securitatea naţionala sa nu fie afectate.

Din perspectiva art. 11 şi 20 din Constituţie Curtea, observa ca, de altfel, art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede că exerciţiul dreptului de întrunire poate face obiectul unor restrictii care, potrivit legii, constituie măsuri necesare într-o societate democratica, între altele pentru apărarea ordinii, a moralei sau a drepturilor şi libertăţilor altora. În acest sens, în cauzele "Platform «Arzte fur das Leben» contra Austriei", 1985, şi "Rassemblement jurassien contra Elvetiei", 1979, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut ca art. 11 presupune ca fiecare stat este în drept sa adopte măsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfăşurarea paşnică a manifestatiilor licite ale cetăţenilor săi şi ca pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerata impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilă, întrucât autorităţile au posibilitatea, în aceste condiţii, sa vegheze asupra respectării ordinii publice şi sa ia măsurile necesare pentru ca libertatea manifestatiilor să fie pe deplin asigurata."

Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a mai constatat "ca dispoziţiile legale criticate, deşi preconstitutionale, nu intra sub incidenţa art. 150 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia «Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii», deoarece nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 36" şi în consecinţa excepţia privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 6 din Legea nr. 60/1991 a fost respinsă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine modificarea jurisprudenţei Curţii, soluţia pronunţată anterior îşi menţine valabilitatea şi în cauza de faţa.

II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 60/1991, în legătură cu care se susţine ca stabilirea posibilităţii ca primăriile sa decidă "interzicerea desfăşurării întrunirilor (adunărilor publice) înainte de începerea exercitării dreptului liber la întrunire" echivaleaza "în fapt cu însăşi încălcarea dreptului".

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca textul criticat, care prevede că "Decizia prin care se interzice desfăşurarea adunării publice se comunică în scris organizatorului, cu arătarea motivelor care au determinat-o, în termen de 48 de ore de la primirea declaraţiei scrise", nu încalcă, asa cum considera autorul excepţiei, art. 36 din Constituţie referitor la libertatea întrunirilor.

Curtea retine ca, dimpotriva, instituind obligativitatea comunicării către organizator a deciziei prin care se interzice desfăşurarea adunării publice, precum şi a motivelor care au determinat-o, art. 11 din Legea nr. 60/1991 creează posibilitatea pentru organizatorul adunării sa ia cunoştinţa de conţinutul deciziei şi sa combata motivele care au justificat-o.

Asa fiind, şi aceasta critica de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă.

III. În sfârşit, autorul excepţiei considera ca "aplicarea unor sancţiuni prevăzute în art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 pentru încălcarea unor dispoziţii neconstituţionale (arătate mai sus)" este, de asemenea, neconstitutionala.

Examinând conţinutul prevederilor criticate, Curtea nu poate retine contrarietatea acestora faţă de dispoziţiile art. 36 din Constituţie invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate, şi, în consecinţa, şi aceasta sustinere urmează să fie înlăturată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6, art. 11 şi ale art. 25-28 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1994 privind majorarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor contravenţionale stabilite prin acte normative aflate în vigoare la 1 iunie 1994, excepţie ridicată de Rodica Neagu în Dosarul nr. 3.734/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu

────────────