Decizie nr. 146 din 25 februarie 2010

Acsinte Gaspar - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 919.1/110/2008.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia ridicată este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 919.1/110/2008, Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect pretenţii băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este neconstituţională în măsura în care din dispoziţiile acesteia se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti nu au competenţa şi/ori posibilitatea de a constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative în ceea ce priveşte două categorii socioprofesionale identice sau diferite (dar aflate în situaţii similare) în legătură cu salariul sau indemnizaţiile şi/sau alte drepturi de natură salarială (cum ar fi sporurile, primele de concediu etc.) acordate doar unora (sau într-un cuantum diferit) dintre ele conform legilor de salarizare. De asemenea, se consideră că actul normativ criticat este neconstituţional în măsura în care din acesta se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti nu au competenţa şi/sau posibilitatea de a acorda persoanelor în privinţa cărora s-a reţinut în prealabil starea de discriminare despăgubiri materiale (nu dreptul salarial în sine) într-un cuantum egal cu diferenţele de drepturi salariale ori de natură salarială dintre salariile sau indemnizaţiile ori sporurile acordate prin lege altor categorii socioprofesionale identice ori similare şi salariile (indemnizaţiile) sau alte drepturi acordate lor tot printr-un act normativ (acelaşi ori altul) sau într-un cuantum egal cu valoarea patrimonială a dreptului salarial ori de natură salarială acordat prin lege doar persoanelor în raport cu care o alta a fost discriminată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu completările ulterioare.

Se susţine că textele legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind caracterele statului român, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie. Totodată, se apreciază că sunt încălcate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi art. 14 privind egalitatea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale Protocolului nr. 12 la aceasta, care vizează, în esenţă, interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, se constată următoarele:

I. De principiu, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008, a statuat că "dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Curtea constată că, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun a fi respectate în egală măsură de către toate autorităţile publice.

Prin urmare, interpretarea considerată de către Curtea Constituţională ca fiind neconstituţională nu poate fi în niciun fel aplicată de către instanţele judecătoreşti, iar orice excepţie de neconstituţionalitate care contestă constituţionalitatea interpretării date de Curte pentru motivele reţinute în Decizia nr. 1.325 din 4 decembrie 2008, decizie sub rezervă de interpretare, este inadmisibilă în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

II. Pe de altă parte, Curtea constată că instanţele judecătoreşti pot acorda orice reparaţii/despăgubiri pe care le consideră adecvate numai în măsura în care repararea prejudiciului nu vizează drepturi salariale prevăzute de lege. Condiţia pe care trebuie să o respecte instanţa de judecată este aceea de a nu înlocui acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Deci, instanţa de judecată nu trebuie să se transforme în legiuitor pozitiv, ci trebuie să aplice Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 într-un mod care să asigure repararea adecvată a oricărui prejudiciu suferit de o persoană în urma constatării unei discriminări.

Obiter dictum, Curtea Constituţională nu poate da indicaţii unei instanţe judecătoreşti despre modul concret în care trebuie să aplice şi să interpreteze legea la cazul dedus judecăţii sale, întrucât aceste chestiuni excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Însă Curtea subliniază faptul că numai instanţa constituţională poate constata neconstituţionalitatea unui text de lege sau ordonanţă care reglementează drepturi salariale, celelalte autorităţi urmând să dea efect direct actului normativ, precum şi deciziei Curţii printr-o interpretare şi aplicare conformă.

Având în vedere cele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bacău - Secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 919.1/110/2008.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2010.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Benke Karoly