Decizia nr. 414 din 18 iunie 2020

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Cristina Gheorghina Nicoară în Dosarul nr. 1.063/33/2016 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.991D/2017.2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 iunie 2020, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horațiu Radu, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunțarea pentru data de 18 iunie 2020, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3.Prin Încheierea din 17 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 1.063/33/2016, Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Excepția a fost ridicată de Cristina Gheorghina Nicoară într-o cauză penală în care autoarea a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, în conturarea laturii subiective a infracțiunii reținându-se culpa exclusivă a autoarei pentru că a acționat contrar obligației prevăzute de art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

4.În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textul de lege criticat nu este formulat cu suficientă claritate și precizie astfel încât destinatarii săi să își poată conforma conduita socială, respectiv să cunoască cu exactitate ce comportament trebuie să adopte ca să nu afecteze fluența și siguranța circulației și să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private.

5.Se mai susține că dispozițiile criticate nu stipulează expres conduita ce trebuie adoptată de participanții la trafic, ceea ce face ca un aspect esențial, care este de natură să influențeze gravitatea sancțiunilor aplicate, să nu fie prevăzut în mod explicit în lege, ci lăsat la aprecierea subiectivă a organelor competente. Or, normele privind sancționarea disciplinară, contravențională sau penală trebuie să respecte anumite cerințe de claritate și previzibilitate, în caz contrar fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii, întrucât persoana vizată nu este în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător și nici să aibă reprezentarea corectă a naturii faptei săvârșite: contravenție, infracțiune sau abatere disciplinară. Prin urmare, nereglementarea expresă a faptelor a căror săvârșire este de natură să afecteze fluența și siguranța circulației, să pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor, să aducă prejudicii proprietății publice sau private lasă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunilor contravenționale sau penale în funcție de aprecierea subiectivă a persoanelor care trebuie să constate fapta și să aprecieze gravitatea sa. În acest sens sunt cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile nr. 1 din 10 ianuarie 2014, nr. 224 din 4 aprilie 2017 și nr. 225 din 4 aprilie 2017.

6.Autoarea mai susține că, potrivit art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil în dreptul intern prin prisma art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție, garanțiile dreptului la un proces echitabil sunt de două tipuri: unele de natură materială, altele de natură procedurală. Cele de natură procedurală vizează cerințele de calitate pe care trebuie să le îndeplinească legea aplicabilă, respectiv accesibilitatea și previzibilitatea. Or, textul de lege criticat nu permite autorului să deducă comportamentul interzis și sancțiunea aferentă acestuia. Absența unui criteriu concret de apreciere a comportamentului participanților la trafic imprimă textului de lege un caracter echivoc, ceea ce contravine art. 23 alin. (12) din Constituție, care prevede legalitatea incriminării. În consecință, textul de lege criticat este lipsit de predictibilitate, fiind de natură să aducă o atingere gravă securității juridice sub aspectul deciziilor adoptate de autoritățile competente să constate comportamentul participanților la trafic. Norma nu conferă o garanție a respectării drepturilor constituționale împotriva arbitrariului, conducând la afectarea principiului securității juridice. Prin urmare, având în vedere caracterul general și abstract al reglementării, norma incriminatoare are caracter echivoc, ceea ce contravine art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție.

7.Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, articolele dintr-o lege trebuind interpretate coroborat, completându-se reciproc și explicându-se unele pe altele. Atât în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cât și în regulamentul de punere în aplicare a ordonanței de urgență sunt arătate punctual obligațiile participanților la trafic la care face trimitere textul de lege criticat.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatului Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11.Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat de autoarea acesteia, îl constituie dispozițiile art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. În realitate, din examinarea motivării excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile legale criticate sunt cele ale art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins: „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private“.

12.În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor și alin. (5) sub aspectul cerințelor de calitate a legii, art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei. De asemenea, se invocă prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea va face referire la cele reținute în paragraful 3 din prezenta decizie, unde s-a arătat că excepția a fost ridicată într-o cauză penală în care autoarea fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, în conturarea laturii subiective a infracțiunii reținându-se culpa exclusivă a acesteia pentru că a acționat contrar obligației prevăzute de art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. În acest context, prevederile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt criticate din perspectiva lipsei de claritate și precizie, apreciindu-se că destinatarii săi nu își pot adapta conduita socială la prescripția normativă întrucât nu cunosc „comportamentul“ pe care trebuie să-l adopte.

14.Curtea observă că textul de lege criticat este o normă generală care obligă la un comportament preventiv pentru protecția valorilor nominalizate: viața, integritatea corporală a persoanelor și proprietatea publică sau privată.

15.Curtea constată că în situația particulară în care se află autoarea, „comportamentul“ la care face referire art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 este reglementat în art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, potrivit căruia „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații:

h)pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.“ Curtea reține că o prevedere similară este reglementată și prin art. 72 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 conform căruia “Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor“.

16.Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție sub aspectul nerespectării cerințelor de calitate ale legii, Curtea reține că, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 42, a statuat că sintagma „prevăzută de lege“ impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern și vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale, în acest sens fiind și Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Cu referire la principiul aplicabilității generale a legilor, prin hotărârile din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 și 21 octombrie 2013 pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141 și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale, decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenței ca izvor de drept fiind o componentă necesară și bine înrădăcinată în tradiția legală a statelor membre (a se vedea Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 46, și Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23).

17.Aplicând considerentele reținute în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului anterior menționată la prezenta cauză, Curtea constată că sfera faptelor ce intră în conținutul noțiunii generice de „comportament“ folosită în textul de lege criticat este reglementată atât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cât și prin Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Curtea reține că nu este posibilă enumerarea exhaustivă în textul de lege criticat a tuturor faptelor prin care să nu se afecteze fluența și siguranța circulației, să nu se pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu se aducă prejudicii proprietății publice sau private. De aceea legiuitorul a optat pentru o reglementare ce presupune un anumit grad de abstractizare și de generalitate, revenind organelor de urmărire penală și instanței de judecată în procesul de interpretare și aplicare al legii, rolul de a identifica în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și în Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 faptele ce se circumscriu noțiunii generice de „comportament“.

18.Curtea observă că persoana care dorește să conducă un autovehicul trebuie să posede permis de conducere. Persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obținerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească, potrivit legii, condițiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical și să facă dovada pregătirii teoretice și practice prin cursuri organizate de unități autorizate, potrivit legii [art. 23 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002]. Or, în aceste condiții, nu se poate susține că o persoană care a parcurs un curs de pregătire și a absolvit examenul pentru obținerea permisului nu cunoaște comportamentul la care face referire textul de lege criticat. Pentru motivele anterior menționate, Curtea constată că textul de lege criticat îndeplinește condițiile de claritate, precizie și previzibilitate impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție.

19.Având în vedere conținutul normativ al textului de lege criticat, Curtea reține că norma supusă controlului nu este una de procedură, astfel încât prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție nu sunt incidente în cauză.

20.Curtea reține că autoarea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din Codul penal, reținându-se că fapta comisă se încadrează în forma agravată, întrucât uciderea din culpă a fost comisă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori măsurilor de prevedere pentru efectuarea unei anumite activități. Măsura de prevedere nerespectată este cea reglementată prin art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. Așa fiind, Curtea nu poate reține încălcarea principiului legalității incriminării și pedepsei - consacrat de prevederile art. 23 alin. (12) din Constituție - deoarece acesta impune legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare și precise pentru a fi aplicate, în scopul asigurării posibilității persoanelor interesate de a se conforma prescripției legale, fără a pretinde însă recurgerea la liste exhaustive, întrucât tehnica de reglementare vizează, în principal, categorii și formule generale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 499 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 15 noiembrie 2018, paragraful 23).

21.În final, Curtea observă că autoarea nu motivează excepția în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție și nici nu se poate deduce o minimă legătură între textul de lege supus controlului și textul constituțional invocat, astfel încât această critică nu poate fi supusă analizei instanței de contencios constituțional.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Gheorghina Nicoară în Dosarul nr. 1.063/33/2016 al Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și constată că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția penală și de minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2020.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu