Hotărârea curţii europene a drepturilor omului

(Satisfactie echitabila)

În cauza Brumarescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constituită în Marea Camera formată din următorii judecători:

domnul L. Wildhaber, preşedinte;

doamna E. Palm;

domnii C.L. Rozakis;

J.-P. Costa;

L. Ferrari Bravo;

L. Caflisch;

L. Loucaides;

P. Kuris;

W. Fuhrmann;

K. Jungwiert;

şir Nicolas Bratza;

doamna N. Vajic;

domnul J. Hedigan;

doamna W. Thomassen;

domnii T. Pantiru;

E. Levits, judecători;

L. Mihai, judecător ad-hoc;

şi, de asemenea, doamna M. de Boer-Buquicchio, grefier adjunct,

după ce a deliberat în Camera de Consiliu, în zilele de 18 octombrie 2000 şi 10 ianuarie 2001, pronunţa următoarea hotărâre, adoptată la data de 10 ianuarie 2001:

PROCEDURA

1.Curtea a fost sesizată de către un cetăţean român, domnul Dan Brumarescu (reclamantul), la 3 noiembrie 1998 şi de către Comisia Europeană a Drepturilor Omului (Comisia) la 6 noiembrie 1998, în termenul de trei luni prevăzut de fostele articole 32 alin. 1 şi 47 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (convenţia). La originea cauzei se afla o plângere (nr. 28.342/95) îndreptată împotriva României, introdusă la Comisie la data de 9 mai 1995 de domnul Brumarescu, în conformitate cu fostul articol 25 din convenţie.

2.În hotărârea din 28 octombrie 1999 (hotărârea cu privire la fondul cauzei) Curtea a concluzionat în unanimitate ca a existat o încălcare a art. 6 alin. 1 din convenţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1. În ceea ce priveşte art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie a apreciat ca în cauza nu a existat nici o justificare pentru lipsirea de proprietate şi ca, în orice caz, nu a fost respectat un just echilibru, reclamantul trebuind sa suporte şi continuand sa suporte o sarcina exorbitanta, incompatibilă cu dreptul sau la respectarea proprietăţii (CEDH 1999-VII, alin. 79-80).

3.În temeiul art. 41 din convenţie, reclamantul a solicitat acordarea unei satisfactii echitabile în valoare de câteva sute de mii de dolari S.U.A. (USD), reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul suferit şi, de asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

4.Având în vedere ca problema aplicabilitatii art. 41 nu putea fi încă soluţionată, prin hotărârea principala s-a dispus amânarea discutarii acestei chestiuni. Curtea a invitat Guvernul şi pe reclamant să depună în termen de trei luni observaţii scrise asupra aplicabilitatii art. 41 şi a invitat părţile sa îi comunice cu precădere orice fel de înţelegere la care s-ar fi putut ajunge (ibidem, alin. 84 şi pct. 4 din dispozitiv). Prin urmare, preşedintele a acordat termen pe data de 15 aprilie 2000.

5.Guvernul a transmis observaţiile la datele de 28 ianuarie şi 15 martie 2000, iar reclamantul, la datele de 25 ianuarie, 14 martie şi 14 aprilie 2000.

6.La data de 8 iunie 2000, în temeiul art. 61 alin. 3 din Regulamentul Curţii, preşedintele a acordat domnului Mircea Dan Mirescu permisiunea de a prezenta observaţii scrise cu privire la anumite aspecte ale cauzei. Aceste observaţii au fost primite de către Curte la data de 30 mai 2000.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. 5 din regulament, Guvernul a prezentat în scris răspunsul sau la data de 21 iulie 2000, iar reclamantul, la datele de 11 septembrie, 2 octombrie şi 17 noiembrie 2000.

8.Din documentele prezentate de către părţi rezultă ca apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii din 21 aprilie 1999 (hotărârea pe fond, alin. 30) a fost respins de Tribunalul Bucureşti la data de 28 februarie 2000. Sesizat în temeiul Legii nr. 112/1995, tribunalul a decis ca, în conformitate cu dispoziţiile acestei legi, reclamantul avea dreptul doar la despăgubiri. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul a fost respins la data de 26 octombrie 2000.

Totuşi acesta a cerut amânarea pentru o perioadă de 6 luni a executării sentinţei.

ÎN DREPT

9.Articolul 41 din convenţie prevede:

În cazul în care Curtea declara ca a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o inlaturare incompleta a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acorda părţii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabila.

A. Prejudiciul material

1.Punctul de vedere al reclamantului

10.Reclamantul a arătat ca modalitatea cea mai potrivita prin care Guvernul ar putea sa repare prejudiciul este aceea de restituire a întregului imobil: teren şi construcţie.

11.În cazul în care Guvernul nu ar putea sa îi restituie proprietatea, reclamantul a declarat ca este dispus sa accepte despăgubiri şi a pretins o sumă reprezentând valoarea proprietăţii la preţul pieţei. Având în vedere ca apartamentul ocupat de acesta şi partea de teren aferentă i-au fost deja restituite, în conformitate cu hotărârea din data de 24 martie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 (a se vedea hotărârea pe fond, alin. 28), a rămas în discuţie doar problema diferenţei dintre valoarea întregii proprietăţi şi valoarea construcţiei şi terenului aferent aparţinând reclamantului.

Deoarece restul imobilului, cu excepţia apartamentului domnului Mirescu, nu a fost vândut chiriaşilor, reclamantul a susţinut ca statul nu poate oferi nici o justificare pentru refuzul restituirii în natură. În consecinţa, nu i se pot plati despăgubiri decât pentru apartamentul domnului Mirescu.

12.Pentru a-şi justifica pretenţiile reclamantul a depus o expertiza efectuată de expertul D.S., membru al Corpului Experţilor Tehnici din România, şi a arătat ca valoarea imobilului la data de 1 septembrie 2000 era de 5.757.000.000 lei, echivalentul a 250.600 dolari S.U.A. (USD). Aceasta suma reprezintă: 126.500 USD valoarea terenului, adică 251 USD/mp, şi 124.100 USD valoarea construcţiei, adică 216 USD/mp. În ceea ce priveşte apartamentul pe care îl ocupa, reprezentând 39,3% din ansamblul imobilului, a indicat suma de 48.771 USD.

13.Reclamantul a subliniat faptul ca proprietatea sa, compusa din 503 mp teren şi construcţie în suprafaţa de 575 mp (cu suprafaţa parterului de aproximativ 200 mp), este situata în cartierul Cotroceni din Bucureşti, care face parte din zona "0", după cum a fost definită de către Consiliul Local al Municipiului Bucureşti în mai multe hotărâri ce au ca obiect preţurile terenurilor în Bucureşti. În orice oraş preţurile proprietăţilor situate în zona "0" sunt dintre cele mai ridicate. Reclamantul a arătat ca într-o serie de hotărâri luate de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti preţul unor terenuri similare cu al său a fost stabilit la aproximativ 300 USD/mp.

În ceea ce priveşte construcţia a precizat ca aceasta casa, construită în anul 1930, este alcătuită dintr-un demisol amenajat, parter şi etaj, plus o mansarda, precum şi doua garaje. Pentru a determina valoarea imobilului raportul de expertiza depus de reclamant a avut în vedere criteriile stabilite prin dispoziţiile legale care reglementează preţul pieţei imobilelor. Or, preţul de 216 USD/mp ar fi conform preţului de piaţa al imobilelor, care uneori poate depăşi 300 USD/mp.

14.Din acest punct de vedere reclamantul a criticat decizia din 24 martie 1998 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995 şi expertiza prezentată de Guvern, care, a susţinut acesta, erau întemeiate pe criteriile stabilite prin Legea nr. 112/1995. Or, aplicarea acestor criterii nu a stabilit valoarea reală a proprietăţii, ci o valoare minima, scopul Legii nr. 112/1995 fiind acela de a permite chiriaşilor din casele naţionalizate sa cumpere la preţuri reduse apartamentele pe care le ocupau.

2.Punctul de vedere al terţului intervenient

15.Terţul intervenient, domnul Mirescu, a arătat ca este proprietarul apartamentului de la parterul construcţiei, pe care statul l-a vândut unchilor săi în anul 1973 şi pe care acesta l-a mostenit. Prin urmare, statul nu îl poate restitui reclamantului fără sa comita o noua injustitie. Domnul Mirescu a apreciat ca statul ar trebui sa acorde reclamantului despăgubiri pentru acest apartament.

3.Punctul de vedere prezentat de Guvern

16.Guvernul a subliniat faptul ca "bunul" reclamantului, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 - pierderea acestuia determinând Curtea să constate o încălcare a acestui articol -, nu include şi apartamentul domnului Mirescu. Cu privire la acest fapt a arătat ca Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti nu putea recunoaşte în mod legal dreptul de proprietate al reclamantului asupra întregului imobil.

17.Guvernul a susţinut, de asemenea, ca reclamantul ar fi putut obţine restituirea în natura a proprietăţii sale prin înaintarea unei acţiuni în revendicare către instanţele interne.

18.În ceea ce priveşte evaluarea proprietăţii Guvernul a contestat atât criteriile avute în vedere de expertul D.S., cat şi suma finala stabilită.

La rândul sau, Guvernul a depus o expertiza efectuată de V.S., membru al Corpului Experţilor Tehnici din România. Conform acestui raport de expertiza, alcătuită conform criteriilor stabilite de Legea nr. 112/1995, valoarea imobilului la data de 1 martie 1999 a fost apreciată la 108.058 USD, ceea ce reprezintă 110 USD/mp pentru construcţie şi 87 USD/mp pentru teren.

În ceea ce priveşte hotărârea Comisiei de aplicare a Legii nr. 112 din 24 martie 1998 Guvernul a subliniat faptul ca reclamantului i s-a restituit apartamentul pe care îl ocupa şi terenul aferent în suprafaţa de 168 mp. Guvernul arata ca valoarea apartamentului şi a terenului aferent este de 38.578 USD. Prin urmare, reclamantului ar trebui sa i se acorde despăgubiri corespunzătoare diferenţei dintre valoarea proprietăţii (108.058 USD) şi valoarea apartamentului şi terenului deja restituite (38.578 USD), adică suma de 69.480 USD.

4.Aprecierea Curţii

19.Curtea reaminteste ca o hotărâre în care se constata o încălcare a convenţiei impune statului pârât obligaţia juridică de a pune capăt încălcării şi de a repara consecinţele, astfel încât sa restabileasca pe cat posibil situaţia existenta înaintea încălcării.

20.Statele contractante, părţi într-o cauza, sunt în principiu libere sa aleagă mijloacele prin care să se conformeze unei hotărâri care constata o încălcare. Aceasta libertate de apreciere în ceea ce priveşte modalitatea executării unei hotărâri reflecta libertatea de alegere acordată o dată cu obligaţia fundamentală impusa prin convenţie statelor contractante, aceea de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor garantate (art. 1). Dacă în urma încălcării dreptului de proprietate restituirea în natura este totuşi posibila, statul este obligat sa o dispună. Dacă, pe de altă parte, dreptul intern nu permite sau permite doar parţial înlăturarea consecinţelor încălcării, art. 41 împuterniceşte Curtea sa acorde părţii vătămate, dacă este cazul, despăgubirile pe care le considera necesare [a se vedea hotărârea din 31 octombrie 1995 în cauza Papamichalopoulos şi alţii împotriva Greciei (art. 50), seria A nr. 330-B, alin. 34].

21.În hotărârea cu privire la fondul cauzei Curtea a arătat: "(...) Curtea constata că nu s-a oferit nici o justificare pentru situaţia creata în urma deciziei Curţii Supreme de Justiţie. În special, nici această instanţă, nici Guvernul nu au prezentat motive serioase care să ducă la concluzia ca lipsirea de proprietate a fost justificată pentru lt; lt;cauze de utilitate publică gt; gt;. În plus, Curtea constata ca reclamantul a fost lipsit de proprietatea bunului sau de mai bine de patru ani, fără sa fi primit despăgubiri care să reflecte valoarea reală a acestuia, şi ca eforturile depuse pentru redobandirea dreptului de proprietate s-au dovedit până în prezent inutile." (alin. 79)

22.Curtea considera ca, date fiind circumstanţele cauzei, restituirea proprietăţii aflate în litigiu, asa cum s-a dispus prin hotărârea definitivă a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 9 decembrie 1993, l-ar situa pe reclamant, în măsura în care acest lucru este posibil, într-o situaţie echivalenta cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu se constata o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1.

Din acest punct de vedere Curtea nu poate accepta argumentele oferite de Guvern, conform cărora reclamantul ar fi trebuit sa introducă o noua acţiune în revendicare. Curtea reaminteste faptul ca Guvernul a pus deja în discuţie aceasta problema sub forma excepţiei de neepuizare a căilor interne de atac, excepţie respinsă de Curte în hotărârea prin care s-a pronunţat asupra fondului (alin. 55).

Având în vedere ca apartamentul pe care îl ocupa reclamantul i-a fost restituit şi ca măsura restituirii a fost confirmată prin decizia din 26 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti (alin. 8 de mai sus), statul trebuie, prin urmare, sa restabileasca dreptul de proprietate al reclamantului pentru restul imobilului. Aceasta nu trebuie să impieteze asupra oricărei pretenţii pe care domnul Mirescu ar putea-o avea cu privire la dreptul de proprietate asupra apartamentului de la parter şi care nu poate fi valorificată decât în faţa instanţelor interne.

23.În cazul în care statul pârât nu procedează la restituire în termen de şase luni de la pronunţarea prezentei hotărâri, Curtea hotărăşte ca va trebui sa plătească reclamantului, cu titlul de prejudiciu material, valoarea actuala de circulaţie a imobilului, din care trebuie dedusă valoarea bunului deja restituit reclamantului.

24.În ceea ce priveşte determinarea valorii acestei despăgubiri Curtea constata o diferenţa considerabila între metodele de calcul folosite în acest scop de experţii desemnaţi de către părţi.

Luând în considerare informaţiile puse la dispoziţie privind preţurile de pe piaţa imobiliară din Bucureşti, Curtea apreciază ca valoarea construcţiei şi terenului, în funcţie de preţul pieţei, este de 215.000 USD, din care 78.795 USD reprezintă valoarea apartamentului şi părţii de teren deja restituite reclamantului. Prin urmare, valoarea despăgubirii pe care Guvernul trebuie să o plătească reclamantului se ridica la 136.205 USD, din care suma de 42.100 USD reprezintă valoarea apartamentului ocupat de domnul Mirescu. Aceasta suma urmează să fie plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.

B. Prejudiciul moral

25.Reclamantul a solicitat de asemenea 75.000 USD cu titlu de prejudiciu moral pentru suferinţele "grave, insuportabile şi incomensurabile", cauzate de decizia din 1995 a Curţii Supreme de Justiţie, când a fost privat pentru a doua oara de proprietate, deşi reusise în anul 1993 sa remedieze încălcările comise de către autorităţile comuniste timp de 40 de ani. Acesta a solicitat despăgubiri şi pentru pierderea dreptului de folosinţă asupra proprietăţii sale, din anul 1995 până în prezent, ca urmare a hotărârii Curţii Supreme de Justiţie. Nu a indicat însă o anume suma în aceasta privinta.

26.Guvernul a respins aceasta cerere, estimand că nu se poate retine existenta vreunui prejudiciu moral. În plus, Guvernul a susţinut ca ar fi contrar jurisprudenţei instanţelor româneşti sa acorde despăgubiri pentru pierderea dreptului de folosinţă şi dispoziţie, cu titlul de prejudiciu moral.

27.Curtea considera ca situaţia de fapt analizata a avut ca rezultat grave atingeri ale dreptului de proprietate, dreptului de acces la o instanţa şi dreptului la un proces echitabil, motiv pentru care apreciază ca suma de 15.000 USD reprezintă o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. Aceasta suma va fi plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.

C. Cheltuieli de judecată

28.Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 2.450 USD, pe care i-a justificat după cum urmează:

a)1.644 USD pentru onorariile avocaţilor care l-au reprezentat în faţa Curţii, atât pe fond, cat şi în problema acordării satisfactiei echitabile; b) 50 USD pentru cheltuieli diverse (telefon, fotocopii, notar etc.); c) 700 USD pentru plata unei expertize (500 USD pentru expertiza propriu-zisa şi 200 USD pentru completarea expertizei, cu scopul evaluării proprietăţii la data de 1 septembrie 2000); d) 300 franci francezi (FRF) pentru plata vizei franceze necesare pentru deplasarea ocazionată de audierile în şedinţa publică de la Strasbourg.

29.Guvernul nu a ridicat obiecţii faţă de restituirea sumelor cheltuite, cu condiţia prezentării documentelor justificative.

30.Curtea considera ca toate cheltuielile pretinse, pentru care au fost depuse acte doveditoare, au fost reale, necesare şi rezonabile ca valoare. În aceste condiţii apreciază ca reclamantului trebuie să i se restituie suma cerută, de 2.450 USD, mai puţin de 3.900 FRF primiţi din partea Consiliului Europei cu titlu de asistenţa juridică. Aceasta suma urmează să fie plătită în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii.

D. Dobânzi

31.Având în vedere ca despăgubirile acordate au fost fixate în dolari S.U.A., Curtea va stabili o rata a dobânzii de 6% pe an.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

1.hotărăşte ca statul pârât trebuie să restituie reclamantului, în termen de şase luni, casa în litigiu şi terenul pe care este amplasata, cu excepţia apartamentului şi a părţii de teren care au fost deja restituite;

2.hotărăşte ca, în cazul în care restituirea nu va avea loc, statul pârât va plati reclamantului, în acelaşi termen de 6 luni, 136.205 (o suta treizeci şi şase de mii doua sute cinci) dolari S.U.A., cu titlu de prejudiciu material, urmând să fie plătiţi în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii;

3.hotărăşte ca statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume ce vor fi plătite în lei româneşti, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii:

a)15.000 (cincisprezece mii) dolari S.U.A., cu titlul de prejudiciu moral; b) 2.450 (doua mii patru sute cincizeci) dolari S.U.A., din care se scad 3.900 (trei mii noua sute) franci francezi, primiţi pentru asistenţa juridică, cu titlu de cheltuieli de judecată;

4.hotărăşte ca pentru sumele menţionate la pct. 2 şi 3 se va percepe o dobânda anuală de 6%, cu începere de la expirarea termenelor până la momentul plăţii;

5.respinge acordarea satisfactiei echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limbile engleza şi franceza, apoi comunicată în scris la data de 23 ianuarie 2001, în aplicarea art. 77 alin. 2 şi 3 din regulamentul Curţii.

Luzius Wildhaber,

preşedinte

Maud de Boer-Buquiccho,

grefier adjunct

───────────────