Lege Nr. 59 din 23 iulie 1993

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Codul de procedură civilă se modifica şi se completează după cum urmează:

1.Cartea I se va denumi "Competenţa instanţelor judecătoreşti".

2.Titlul I "Competenţa după materie" din cartea I va avea următorul cuprins:

Art. 1. – Judecătoriile judeca:

1.În prima instanţa, toate procesele şi cererile, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe;

2.plingerile împotriva hotărîrilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;

3.în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Art. 2. – Tribunalele judeca:

1.în prima instanţa:

a)procesele şi cererile în materie comercială cu excepţia celor al căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv;

b)procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultind din raporturi juridice civile, al căror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei;

c)procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competenţa curţilor de apel;

d)procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industriala;

e)procesele şi cererile în materie de expropriere;

f)cererile pentru încuviinţarea adopţiilor;

g)cererile privind punerea sub interdicţie, declararea dispariţiei şi declararea morţii;

h)cererile privitoare la nulitatea căsătoriei, nulitatea sau desfacerea adopţiei şi cele pentru decăderea din drepturile părinteşti;

i)cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale;

j)cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite a hotărîrilor date în tari străine;

2.ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în prima instanţa;

3.ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de judecătorii în ultima instanţa;

4.în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.

Art. 3. – Curţile de apel judeca:

1.în prima instanţa, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competenţa autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judeţean, ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, ale autorităţilor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti;

2.ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în prima instanţa;

3.ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cauze prevăzute de lege;

4.în alte materii date prin lege în competenţa lor.

Art. 4. – Curtea Suprema de Justiţie judeca:

1.recursurile declarate împotriva hotărîrilor curţilor de apel şi al altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2.recursurile în interesul legii;

3.recursurile în anulare;

4.în orice alte materii date prin lege în competenţa sa.

Art. 4^1. – Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu arbitrajul reglementat de cartea IV aparţine instanţei care ar fi fost competenţa să soluţioneze litigiul în fond, în lipsa unei convenţii arbitrale.

3.Articolul 8 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Când mai multe judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează persoanele arătate la alin. 1 se introduc la judecătoria din localitatea de reşedinţa a judeţului, iar în Capitala, la judecătoria sectorului 4.

4.La articolul 22, după alineatul 3 se introduce următorul alineat:

Exista conflict de competenţa, în sensul art. 20, şi în cazul în care el se iveşte între instanţe judecătoreşti şi alte organe cu activitate jurisdicţională. În acest caz, conflictul de competenţa se rezolva de instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei în conflict, dispoziţiile art. 21 fiind aplicabile.

5.Articolul 27 punctul 2 va avea următorul cuprins:

2.când el este soţ, ruda sau afin în linie directa ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;

6.Articolul 45 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Ministerul Public poate introduce orice acţiune, în afară de cele strict personale şi sa participe la orice proces, în oricare faza a acestuia, în cazurile în care este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor şi ale persoanelor puse sub interdicţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

7.Articolul 94 va avea următorul cuprins:

Art. 94. – Când comunicarea actelor de procedura nu se poate face din cauza ca s-a darimat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefa instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre aceasta împrejurare, dispoziţiile art. 95 fiind aplicabile în mod corespunzător.

8.Articolul 158 alineatele 2 şi 3 vor avea următorul cuprins:

Dacă instanţa se declara competenţa, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putind să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.

Dacă instanţa se declara necompetentă, ea va trimite dosarul instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă. Termenul pentru exercitarea caii de atac curge de la pronunţare.

9.Articolul 193 va avea următorul cuprins:

Art. 193. – Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurămînt: "Jur ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!"

În timpul depunerii jurământului, martorul tine mina pe cruce sau pe biblie.

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de alta religie decît cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.

Martorul fără confesiune va depune următorul jurămînt: "Jur pe onoare şi constiinta ca voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun jurămîntul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."

Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurămînt; i se atrage însă atenţia sa spună adevărul.

10.Articolul 255 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Hotărârile prin care se rezolva fondul cauzei în prima instanţa se numesc "sentinţe", iar hotărârile prin care se soluţionează apelul, recursul, precum şi recursul în interesul legii ori în anulare se numesc "decizii"."

11.La articolul 258, după alineatul 3 se introduce următorul alineat:

Dispozitivul hotărârii se consemnează într-un registru special, ţinut de fiecare instanţa.

12.Articolul 261 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

În cazul în care, după pronunţare, unul dintre judecători este în imposibilitate de a semna hotărârea, preşedintele instanţei o va semna în locul sau, iar dacă cel în imposibilitate să semneze este grefierul, hotărârea va fi semnată de grefierul şef, facindu-se menţiune despre cauza care a împiedicat pe judecător sau pe grefier să semneze hotărârea.

13.Articolul 266 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Hotărârea se va face în doua exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune, spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei.

14.Articolul 269 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Hotărârile vor fi investite cu formula executorie, după cum urmează:

"Noi, Preşedintele României"

(Aici urmează cuprinsul hotărârii.)

"Dăm împuternicire şi ordonăm agenţilor administrativi şi ai forţei publice să execute aceasta (hotărâre); procurorilor sa stăruie aducerea ei la îndeplinire. Spre credinţa, prezenta (hotărâre) s-a semnat de ........ (Urmează semnatura preşedintelui şi a grefierului.)"

15.Articolul 279 alineatul 2 punctul 1 va avea următorul cuprins:

"1. în materie de strămutare de hotărâre, desfiinţare de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixa;"

16.Titlul IV "Căile ordinare de atac" din cartea II va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL I

Apelul

Secţiunea ITermenul şi formele apelului

Art. 282

Hotărârile date în prima instanţa de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în prima instanţa de către tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decît o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt sau s-a suspendat cursul judecaţii.

Apelul hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.

Art. 283

Partea care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai are dreptul de a face apel.

Art. 284

Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost facuta o dată cu somaţia de executare.

Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.

Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii.

Art. 285. - Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz se face din nou o singura comunicare a hotărârii, la cel din urma domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor.

Termenul de apel va începe să curgă din nou de la data comunicării prevăzute la alin. 1. Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrînsa sau dispăruţi ori în caz de moştenire vacanta, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorele, curatorul sau administratorul provizoriu.

Apelul nu constituie prin el însuşi un act de acceptare a moştenirii.

Art. 286. - Termenul de apel se întrerupe şi prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o noua comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou de la această dată.

Art. 287

Cererea de apel va cuprinde:

1.numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;

2.arătarea hotărârii care se ataca;

3.motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;

4.dovezile invocate în susţinerea apelului;

5.semnatura.

Cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai tirziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. 2.

Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţa, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 112 pct. 5.

Art. 288

La cererea de apel se vor alătură atitea copii citi intimaţi sunt.

Apelul se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca, sub sancţiunile nulităţii.

Preşedintele va inainta instanţei de apel dosarul, împreună cu apelurile făcute, numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.

Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe.

Art. 289

Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va fixa termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiilor art. 114, şi va dispune citarea părţilor.

Totodată, preşedintele va dispune să se comunice intimatului, o dată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţa, punându-i-se în vedere să depună la dosar intimpinare.

Dispoziţiile art. 113 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri vor fi repartizate la o singura secţie a instanţei de apel.

Art. 290. - Când apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri au fost repartizate la secţii deosebite, preşedintele ultimei secţii investite va dispune trimiterea apelului la secţia cea dintii investită.

Art. 291. - În cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 114, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar intimpinare.

Dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constata ca motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amînarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amînarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 114 alin. 5.

Art. 292. - Părţile nu se vor putea folosi, înaintea instanţei de apel, de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decît de cele invocate la prima instanţa sau arătate în cererea de apel şi în intimpinare, afară de cazul prevăzut la art. 138.

Articolul 293 a fost abrogat prin Decretul nr. 132 din 19 iunie 1952.

Secţiunea IIJudecarea apelului

Art. 294. - În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedura şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.

Se vor putea cere însă dobinzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. De asemenea, se va putea solicita compensaţia legală.

Art. 295. - Instanţa de apel va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţa, precum şi administrarea altor probe, dacă le considera necesare pentru soluţionarea cauzei.

Art. 296

Instanţa de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte hotărârea atacată.

Art. 297. - În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţa a rezolvat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citata, instanţa de apel va desfiinta hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Dacă hotărârea a fost desfiintata pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Art. 298

Dispoziţiile de procedura privind judecata în prima instanţa se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul capitol.

Capitolul IIRecursul

Secţiunea ITermenul şi formele recursului

Art. 299

Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Art. 300. - Recursul suspenda executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixa, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.

La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decît cele la care se referă alin. 1.

Suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată cu sau fără depunerea unei cauţiuni ce se va stabili după ascultarea părţilor citate în camera de consiliu.

În cazuri urgente, preşedintele instanţei de recurs poate dispune, la cerere, prin încheiere motivată, suspendarea executării şi fără citarea părţilor, chiar înainte de primirea dosarului.

Instanţa poate reveni asupra suspendării acordate, dispoziţiile alin. 3 şi 4 fiind aplicabile în mod corespunzător.

Art. 301

Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 284 se aplică în mod corespunzător.

Art. 302

Recursul se depune în instanţa a carei hotărâre se ataca, sub sancţiunea nulităţii.

Art. 303

Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Cererea de recurs va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor.

În cazurile în care Ministerul Public a participat în proces, se va depune o copie de pe motivele de casare pentru procuror.

Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea sa o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.

După împlinirea termenului de recurs pentru toate părţile, instanţa a carei hotărâre este recurată va inainta instanţei de recurs dosarul împreună cu dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii.

Art. 304

Casarea unei hotărâri se poate cere:

1.când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2.când hotărârea s-a dat de alţi judecători decît cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;

3.când hotărârea s-a dat cu încălcarea competentei altei instanţe;

4.când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5.când, prin hotărârea data, instanţa a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2;

6.când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere, a acordat mai mult decît s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut;

7.când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

8.când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vadit neîndoielnic al acestuia;

9.când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea gresita a legii;

10.când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotaritoare pentru dezlegarea pricinii;

11.când hotărârea se întemeiază pe o greseala grava de fapt, decurgind dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Art. 304^1. - Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putind sa examineze cauza sub toate aspectele.

Art. 305

În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.

Art. 306

Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.

Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună la dezbatere părţilor.

Indicarea gresita a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibila încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

Art. 307

Abrogat.

Art. 308. - Preşedintele instanţei, după ce va constata ca procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită, va fixa termen de judecată şi va dispune citarea părţilor şi comunicarea motivelor de recurs.

Intimatul va putea depune intimpinare cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.

Preşedintele, fixind termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unui raport asupra recursului. La Curtea Suprema de Justiţie raportul se întocmeşte de un judecător sau de un magistrat asistent.

Raportul va cuprinde, pe scurt, arătarea obiectului cererii de chemare în judecata, soluţia recurată, precum şi temeiurile acesteia, în măsura în care este nevoie pentru soluţionarea recursului.

Raportul va trebui depus la dosar cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării.

Secţiunea IIJudecarea recursului şi efectele casării

Art. 309

Preşedintele va da cuvintul părţilor după citirea raportului.

Procurorul vorbeşte cel din urma, afară de cazul când este parte principala sau recurent.

Art. 310

Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, ca recursul a fost depus peste termen sau dacă aceasta dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.

Art. 311

Hotărârea casată nu are nici o putere.

Actele de executare sau asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept, dacă instanţa de recurs nu dispune altfel.

Art. 312

Curţile de apel şi tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.

Cu toate acestea, în cazul în care instanţa, a carei hotărâre este recurată, a soluţionat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a facuta în lipsa părţii care nu a fost regulat citata la administrarea probelor şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad. În cazul casării pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau organului cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.

Dacă instanţa de recurs constata ca ea însăşi era competenţa să soluţioneze pricina în prima instanţa sau în apel, va casa hotărârea recurată şi va soluţiona cauza potrivit competentei sale.

Art. 313. - Curtea Suprema de Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o noua judecata instanţei care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, altei instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsa de competenţa, când trimite cauza instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii.

Art. 314. - Curtea Suprema de Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Art. 315

În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat.

După casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a carei hotărâre a fost casată.

Art. 316

Dispoziţiile de procedura privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

17.Articolul 319 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Contestaţia se poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei, până la săvârşirea ultimului act de executare. Împotriva hotărîrilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţa de hotărâre, dar nu mai tirziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

18.La articolele 322 alineatul 1, 323 alineatul 1, 324 punctele 1 şi 5 şi 327 alineatul 1, noţiunea "hotărâre desăvârşită" se înlocuieşte cu "hotărâre definitivă".

19.Capitolul III din titlu V "Căile extraordinare de atac" al cărţii II se va denumi "Recursul în interesul legii şi recursul în anulare" şi va avea următorul cuprins:

Art. 329. – Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, are dreptul, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul tarii, sa ceara Curţii Supreme de Justiţie să se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au primit o soluţionare diferita din partea instanţelor judecătoreşti.

Deciziile prin care se soluţionează sesizările se pronunţa de secţiile unite şi se aduc la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei.

Soluţiile se pronunţa numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărîrilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.

Art. 330. – Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, poate ataca cu recurs în anulare, la Curtea Suprema de Justiţie, hotărârile judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive:

1.când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

2.când s-au savirsit infracţiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunţată.

Art. 330^1. – Recursul în anulare se poate declara oricând.

Art. 330^2. – Procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executării hotărîrilor judecătoreşti înainte de introducerea recursului în anulare.

După introducerea recursului în anulare, instanţa poate să dispună suspendarea executării hotărîrilor sau sa revină asupra suspendării acordate.

Art. 330^3. – La judecarea şi soluţionarea recursului în anulare se aplică în mod corespunzător dispoziţiile privitoare la recurs.

Judecata recursului în anulare se face cu participarea procurorului, care expune motivele acestui recurs şi va pune concluzii.

Art. 330^4. – Până la închiderea dezbaterilor procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, părţile din proces pot cere continuarea judecaţii.

20.Cartea IV se va denumi "Despre arbitraj" şi va avea următorul cuprins:

Cartea IVDespre arbitraj

Capitolul IDispoziţii generale

Art. 340. – Persoanele care au capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.

Art. 340^1. – Arbitrajul poate fi încredinţat, prin convenţia arbitrală, uneia sau mai multor persoane, investite de părţi sau în conformitate cu acea convenţie sa judece litigiul şi sa pronunţe o hotărâre definitivă şi obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, după caz, arbitrii investiti constituie, în sensul dispoziţiilor de faţa, tribunalul arbitral.

Art. 341. – Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrale, încheiat conform cu prevederile cap. II.

Sub rezerva respectării ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, părţile pot stabili prin convenţia arbitrală sau prin act scris încheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale, conţinutul şi forma hotărârii arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit.

Dacă nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispoziţiile ce urmează.

Art. 341^1. – Părţile pot conveni ca arbitrajul să fie organizat de o instituţie permanenta de arbitraj sau de o terta persoana.

Art. 342. – Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale, ar fi fost competenţa sa judece litigiul în fond, în prima instanţa.

În cazul în care părţile au încheiat convenţia arbitrală în cursul judecării litigiului la o instanţa judecătorească, aceasta devine competenţa să soluţioneze cererile prevăzute în alin. 1.

Instanţa va soluţiona aceste cereri de urgenta şi cu precădere, cu procedura ordonanţei preşedinţiale.

Capitolul IIConvenţia arbitrală

a)pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nici o rezervă intemeiata pe convenţia arbitrală;

b)convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;

c)tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile pârâtului în arbitraj.

Art. 343. – Convenţia arbitrală se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii.

Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumita compromis.

Art. 343^1. – Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, aratindu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.

Art. 343^2. – Prin compromis părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, aratindu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.

Art. 343^3. – Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.

Tribunalul arbitral îşi verifica propria sa competenţa de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în aceasta privinta printr-o încheiere care se poate desfiinta numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364.

Art. 343^4. – În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una dintre ele o invoca în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifica competenţa.

Instanţa va retine spre soluţionare procesul dacă:

În celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara necompetentă, dacă va constata ca exista convenţie arbitrală.

În caz de conflict de competenţa, hotărăşte instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei înaintea căreia s-a ivit conflictul.

Capitolul IIIArbitrii. Constituirea tribunalului arbitral

a)dacă, după acceptare, renunţa în mod nejustificat la însărcinarea lor;

b)dacă, fără motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunţa hotărârea în termenul stabilit de convenţia arbitrală sau de lege;

c)dacă nu respecta caracterul confidenţial al arbitrajului, publicând sau divulgând date de care iau cunoştinţa în calitate de arbitri, fără a avea autorizarea părţilor;

d)dacă încalcă în mod flagrant îndatoririle ce le revin.

Termenul şi locul arbitrajului

Art. 344. – Poate fi arbitru orice persoană fizica, de cetăţenie română, care are capacitatea deplina de exerciţiu al drepturilor.

Art. 345. – Părţile stabilesc dacă litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori de mai mulţi arbitri.

Dacă părţile n-au stabilit numărul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, cîte unul numit de fiecare dintre părţi, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei doi arbitri.

Dacă exista mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi piriti, părţile care au interese comune vor numi un singur arbitru.

Art. 346. – Este nulă clauza din convenţia arbitrală care prevede dreptul uneia dintre părţi de a numi arbitru în locul celeilalte părţi sau de a avea mai mulţi arbitri decît cealaltă parte.

Art. 347. – Arbitrii sunt numiţi, revocaţi sau înlocuiţi conform convenţiei arbitrale.

Când arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiţi prin convenţia arbitrală şi nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurgă la arbitraj invita cealaltă parte, în scris, sa procedeze la numirea lor.

În comunicare se arata numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurgă la arbitraj, precum şi enunţarea succintă a pretenţiilor şi a temeiului lor.

Art. 348. – Partea căreia i s-a făcut comunicarea trebuie să transmită, la rindul sau, în termen de 10 zile de la primirea acesteia, răspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, după caz, numele, domiciliul şi, pe cît posibil, datele personale şi profesionale ale arbitrului desemnat de ea.

Art. 349. – Acceptarea însărcinării de arbitru trebuie să fie facuta în scris şi comunicată părţilor în termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.

Art. 350. – Cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului, în termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conformă prevederilor art. 349.

Art. 351. – În caz de neînţelegere între părţi cu privire la numirea arbitrului unic sau dacă o parte nu numeşte arbitrul ori dacă cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sa recurgă la arbitraj poate cere instanţei judecătoreşti sa procedeze la numirea arbitrului ori, după caz, a supraarbitrului.

Încheierea de numire se va da în termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea părţilor. Ea nu este supusă căilor de atac.

Art. 351^1. – Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta şi imparţialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevăzute pentru recuzarea judecătorilor. Poate constitui o cauza de recuzare şi neîndeplinirea condiţiilor de calificare sau a altor condiţii privitoare la arbitri, prevăzute în convenţia arbitrală.

O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decît pentru cauze survenite după numire.

Persoana care ştie ca în privinta sa exista o cauza de recuzare este obligată sa înştiinţeze părţile şi pe ceilalţi arbitri mai înainte de a fi acceptat însărcinarea de arbitru, iar dacă asemenea cauze survin după acceptare, de îndată ce le-a cunoscut.

Aceasta persoana nu poate participa la judecarea litigiului decît dacă părţile, înştiinţate potrivit alineatului precedent, comunică în scris ca înţeleg sa nu ceara recuzarea. Chiar în acest caz, ea are dreptul să se obţină de la judecarea litigiului, fără ca obţinerea sa însemne recunoaşterea cauzei de recuzare.

Art. 351^2. – Recuzarea trebuie să fie cerută, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la data când partea a luat cunoştinţa de numirea arbitrului sau, după caz, de la survenirea cauzei de recuzare.

Cererea de recuzare se soluţionează de instanţa judecătorească, prevăzută de art. 342, cu citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen de 10 zile de la sesizare. Încheierea nu este supusă căilor de atac.

Art. 352. – În caz de vacanta, pentru orice cauza, recuzare, revocare, abţinere, renunţare, împiedicare, deces, şi dacă nu s-a numit un supleant sau dacă acesta este împiedicat să-şi exercite însărcinarea, se va proceda la înlocuirea arbitrului potrivit dispoziţiilor stabilite pentru numirea lui.

Art. 353. – Arbitrii sunt răspunzători de daune, în condiţiile legii:

Art. 353^1. – În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, toate atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor din prezentul capitol se exercită de acea instituţie, conform regulamentului sau, afară numai dacă acel regulament prevede altfel.

Art. 353^2. – Tribunalul arbitral se considera constituit pe data ultimei acceptări a însărcinării de arbitru sau, după caz, de arbitru unic.

Data acceptării este cea a expedierii prin posta a comunicării prevăzute de art. 349.

Art. 353^3. – Dacă părţile n-au prevăzut altfel, tribunalul arbitral trebuie să pronunţe hotărârea în termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.

Termenul se suspenda pe timpul judecării unei cereri de recuzare sau a oricărei alte cereri incidente adresate instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.

Părţile pot consimţi în scris la prelungirea termenului arbitrajului.

De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult două luni.

Termenul se prelungeşte de drept cu doua luni în cazul prevăzut de art. 360^3, precum şi în cazul decesul uneia dintre părţi.

Trecerea termenului prevăzut în prezentul articol nu poate să constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afară de cazul în care una dintre părţi a notificat celeilalte părţi şi tribunalului arbitral, până la primul termen de înfăţişare, ca înţelege sa invoce caducitatea.

Art. 354. – Părţile stabilesc locul arbitrajului. În lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabileşte de tribunalul arbitral.

Capitolul IVSesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare

Intimpinarea. Cererea reconvenţională

Art. 355. – Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă, care va cuprinde:

a)numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în Registrul comerţului, numărul de telefon, contul bancar;

b)numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu, anexindu-se dovada calităţii;

c)menţionarea convenţiei arbitrale, anexindu-se copie de pe contractul în care este inserată, iar dacă s-a încheiat un compromis, copie de pe acesta;

d)obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;

e)motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;

f)numele şi domiciliul membrilor tribunalului arbitral;

g)semnatura părţii.

Cererea se poate face şi printr-un proces-verbal încheiat în faţa tribunalului arbitral şi semnat de părţi sau numai de reclamant, precum şi de arbitri.

Art. 356. – Reclamantul va comunică pârâtului, precum şi fiecărui arbitru, copie de pe cererea de arbitrare şi de pe înscrisurile anexate.

Art. 356^1. – În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face intimpinare cuprinzând excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la aceasta cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod corespunzător, celelalte menţiuni prevăzute în art. 355, pentru cererea de arbitrare.

Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin intimpinare, trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai tirziu la primul termen de înfăţişare. Dispoziţiile art. 358^12 alin. 3 rămân aplicabile.

Dacă prin nedepunerea intimpinarii litigiul se amina, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amînare.

Dispoziţiile art. 356 se aplică în mod corespunzător.

Art. 357. – Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului, derivînd din acelaşi raport juridic, el poate face cererea reconvenţională.

Cererea reconvenţională va fi introdusă în cadrul termenului pentru depunerea intimpinarii sau cel mai tirziu până la primul termen de înfăţişare şi trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principala.

Capitolul VProcedura arbitrală

Art. 358. – În întreaga procedura arbitrală trebuie să se asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Art. 358^1. – Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, hotărîrilor arbitrale şi încheierilor de şedinţa se face prin scrisoare recomandată cu recipisa de predare sau cu confirmare de primire. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute şi prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care permite stabilirea probei comunicării şi a textului transmis.

Înscrisurile pot fi inminate şi personal părţii, sub semnatura.

Dovezile de comunicare se depun la dosar.

Art. 358^2. – Îndată după expirarea termenului pentru depunerea intimpinarii, tribunalul arbitral verifica stadiul pregătirii litigiului pentru dezbatere şi, dacă va socoti necesar, va dispune măsurile corespunzătoare pentru completarea dosarului.

După aceasta verificare şi, dacă este cazul, după completarea dosarului, tribunalul arbitral fixează termen de dezbatere a litigiului şi dispune citarea părţilor.

Art. 358^3. – Între data primirii citaţiei şi termenul de dezbatere trebuie să existe un interval de timp de cel puţin 15 zile.

Art. 358^4. – Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţi şi pot fi asistate de orice persoană.

Art. 358^5. – Neprezentarea părţii legal citate nu împiedica dezbaterea litigiului, afară numai dacă partea lipsa nu va cere, cel mai tirziu până în preziua dezbaterii, amînarea litigiului pentru motive temeinice, încunoştinţând în acelaşi termen şi cealaltă parte, precum şi arbitrii. Amînarea se poate acorda o singură dată.

Art. 358^6. – Oricare dintre părţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa, pe baza actelor de la dosar, art. 358^3 raminind însă aplicabil.

Art. 358^7. – Dacă ambele părţi, deşi legal citate, nu se prezintă în termen, tribunalul arbitral va soluţiona litigiul în afară de cazul în care s-a cerut amînarea pentru motive temeinice. Tribunalul arbitral poate, de asemenea, sa amine judecarea litigiului, citind părţile, dacă apreciază ca prezenta lor la dezbatere este necesară.

Art. 358^8. – Înaintea sau în cursul arbitrajului oricare dintre părţi poate cere instanţei judecătoreşti competente sa încuviinţeze măsuri asigurătoare şi măsuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau să constate anumite împrejurări de fapt.

La aceasta cerere se vor anexa, în copie, cererea de arbitrare sau, în lipsa, dovada comunicării prevăzute de art. 347 alin. 2 şi 3, precum şi convenţia arbitrală.

Încuviinţarea acestor măsuri va fi adusă la cunoştinţa tribunalului arbitral de către partea care le-a cerut.

Art. 358^9. – În cursul arbitrajului, măsurile asigurătoare şi măsurile vremelnice, ca şi constatarea anumitor împrejurări de fapt, pot fi încuviinţate şi de tribunalul arbitral. În caz de împotrivire, executarea acestor măsuri se dispune de către instanţa judecătorească.

Art. 358^10. – Fiecare dintre părţi are sarcina sa dovedească faptele pe care îşi întemeiază în litigiu pretenţia sau apărarea.

În vederea soluţionării litigiului, tribunalul arbitral poate cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului şi poate dispune administrarea oricăror probe prevăzute de lege.

Art. 358^11. – Administrarea probelor se efectuează în şedinţa tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor să fie efectuată în faţa unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.

Ascultarea martorilor şi a experţilor se face fără prestare de jurămînt.

Tribunalul arbitral nu poate să recurgă la mijloace de constringere şi nici să aplice sancţiuni martorilor sau experţilor. Pentru luarea acestor măsuri părţile se pot adresa instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342.

Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri.

Art. 358^12. – Orice excepţie privind existenta şi validitatea convenţiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor şi desfăşurarea procedurii până la primul termen de înfăţişare, trebuie ridicată, sub sancţiunea decăderii, cel mai tirziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt.

Orice cereri ale părţilor şi orice înscrisuri vor fi depuse cel mai tirziu până la primul termen de înfăţişare.

Probele care nu au fost cerute cel mai tirziu până la prima zi de înfăţişare nu vor mai putea fi invocate în cursul arbitrajului, afară de cazurile în care:

a)necesitatea probei ar reieşi din dezbateri;

b)administrarea probei nu pricinuieşte amînarea soluţionării litigiului.

Art. 358^13. – Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate în încheierea de şedinţa.

Orice dispoziţie a tribunalului arbitral va fi consemnată şi va fi motivată.

Încheierea de şedinţa va cuprinde, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 361 lit. a) şi b), şi următoarele menţiuni:

a)o scurta descriere a desfăşurării şedinţei;

b)cererile şi susţinerile părţilor;

c)motivele pe care se sprijină măsurile dispuse;

d)dispozitivul;

e)semnăturile arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 360^2.

Părţile au dreptul sa ia cunoştinţa de conţinutul încheierilor şi de actele dosarului. La cererea părţilor sau din oficiu tribunalul arbitral poate indrepta sau completa încheierea de şedinţa, printr-o alta încheiere. Părţilor li se comunică, la cerere, copie de pe încheierea de şedinţa.

Capitolul VICheltuielile arbitrale

Art. 359. – Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului, precum şi onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a părţilor, arbitrilor, experţilor, martorilor, se suporta potrivit înţelegerii dintre părţi.

În lipsa unei asemenea înţelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral dacă cererea de arbitrare este admisă în totalitate sau proporţional cu ceea ce s-a acordat, dacă cererea este admisă în parte.

Art. 359^1. – Tribunalul arbitral poate evalua, în mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor şi poate obliga părţile sa consemneze suma respectiva prin contribuţie egala.

Părţile pot fi obligate solidar la plata.

Dacă pârâtul nu-şi îndeplineşte obligaţia care îi revine potrivit alin. 1, în termenul stabilit de tribunal arbitral, reclamantul va consemna întreaga suma, urmînd ca prin hotărârea arbitrală să se stabilească cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum şi modul de suportare de către părţi.

De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga părţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale.

Art. 359^2. – Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în prezentul capitol.

Art. 359^3. – La cererea oricăreia dintre părţi, instanţa judecătorească prevăzută de art. 342 va examina temeinicia măsurilor dispuse de tribunalul arbitral şi va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor şi al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum şi modalităţile de consemnare, avansare sau de plată.

Art. 359^4. – Plata onorariilor arbitrilor se va face după comunicarea către părţi a hotărârii arbitrale.

Dacă arbitrajul se întrerupe, fără a se pronunţa hotărâre, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduc în mod corespunzător.

Art. 359^5. – Orice diferenţa în plus sau în minus de cheltuieli arbitrale se regularizează cel mai tirziu prin hotărârea arbitrală şi se plăteşte până la comunicarea către părţi sau până la depunerea acesteia la instanţa judecătorească. Neplata diferenţei atrage suspendarea comunicării sau depunerii hotărârii arbitrale.

Art. 359^6. – În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum şi celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc şi se plătesc conform regulamentului acelei instituţii.

Capitolul VIIHotărârea arbitrală

Art. 360. – Tribunalul arbitral soluţionează litigiul în temeiul contractului principal şi al normelor de drept aplicabile, ţinând seama când este cazul şi de uzanţele comerciale.

Pe baza acordului expres al părţilor, tribunalul arbitral poate soluţiona litigiul în echitate.

Art. 360^1. – În toate cazurile, pronunţarea trebuie să fie precedată de deliberarea în secret, cu participarea tuturor arbitrilor în persoana, consemnindu-se în hotărâre aceasta participare.

Pronunţarea poate fi amînată cu cel mult 21 de zile, sub condiţia încadrării în termenul arbitrajului.

Art. 360^2. – Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr fără soţ de arbitri, hotărârea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta părere îşi va redacta şi va semna opinia separată, cu arătarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.

Art. 360^3. – Când tribunalul arbitral este compus dintr-un număr cu soţ de arbitri şi aceştia nu se înţeleg asupra soluţiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform înţelegerii dintre părţi sau, în lipsa, conform art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre soluţii, o va putea modifica sau va putea pronunţa o alta soluţie, dar numai după ascultarea părţilor şi a celorlalţi arbitri.

Art. 361. – Hotărârea arbitrală se redactează în scris şi trebuie să cuprindă:

a)componenta nominală a tribunalului arbitral, locul şi data pronunţării hotărârii;

b)numele părţilor, domiciliul sau reşedinţa lor sau, după caz, denumirea şi sediul, numele reprezentanţilor părţilor, precum şi al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;

c)menţionarea convenţiei arbitrale în temeiul căreia s-a procedat la arbitraj;

d)obiectul litigiului şi susţinerile pe scurt ale părţilor;

e)motivele de fapt şi de drept ale hotărârii, iar în cazul arbitrajului în echitate, motivele care sub acest aspect întemeiază soluţia;

f)dispozitivul;

g)semnăturile tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 360^2.

Art. 362. – Dacă prin hotărârea pronunţată tribunalul arbitral a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, oricare dintre părţi poate solicita, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii, completarea ei. Hotărârea de completare se da cu citarea părţilor.

Greşelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimba fondul soluţiei, precum şi greşelile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricăreia dintre părţi, formulată în termenul prevăzut de alin. 1 sau din oficiu, printr-o încheiere de îndreptare.

Hotărârea de completare sau încheierea de îndreptare face parte integrantă din hotărârea arbitrală.

Părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau îndreptarea hotărârii.

Art. 363. – Hotărârea arbitrală va fi comunicată părţilor în termen de cel mult o luna de la data pronunţării ei.

La cererea oricăreia dintre părţi, tribunalul arbitral îi va elibera o dovadă privind comunicarea hotărârii, în condiţiile alin. 1.

Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Art. 363^1. – În termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la instanţa judecătorească prevăzută de art. 342, ataşând şi dovezile de comunicare a hotărârii arbitrale.

În cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanenta, dosarul se păstrează la acea instituţie.

Capitolul VIIIDesfiinţarea hotărârii arbitrale

Art. 364. – Hotărârea arbitrală poate fi desfiintata numai prin acţiune în anulare pentru unul din următoarele motive:

a)litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;

b)tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără sa existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii sau inoperante;

c)tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;

d)partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e)hotărârea a fost pronunţată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut de art. 353^3;

f)tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-au pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decît s-a cerut;

g)hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arata data şi locul pronunţării, nu este semnată de arbitri;

h)dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;

i)hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.

Art. 364^1. – Părţile nu pot renunţa prin convenţia arbitrală la dreptul de a introduce acţiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale.

Renunţarea la acest drept se poate face, însă, după pronunţarea hotărârii arbitrale.

Art. 365. – Competenţa de a soluţiona acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare instanţei judecătoreşti prevăzute de art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul.

Acţiunea în anulare poate fi introdusă în termen de o luna de la data comunicării hotărârii arbitrale.

Instanţa judecătorească va putea suspenda, cu sau fără cauţiune, executarea hotărârii arbitrale atacată cu acţiunea în anulare.

Art. 366. – Instanţa judecătorească, admiţând acţiunea, va anula hotărârea arbitrală, iar, dacă litigiul este în stare de judecată, se va pronunţa şi în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă, însă, pentru a hotărî în fond este nevoie de noi probe, instanţa judecătorească se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, hotărârea de anulare nu se va putea ataca decît o dată cu hotărârea asupra fondului.

Hotărârea instanţei judecătoreşti cu privire la acţiunea în anulare poate fi atacată numai cu recurs.

Capitolul IXExecutarea hotărârii arbitrale

Art. 367. – Hotărârea arbitrală este obligatorie. Ea se aduce la îndeplinire de buna voie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în hotărâre.

Art. 367^1. – La cererea părţii câştigătoare, hotărârea arbitrală se investeste cu formula executorie.

Încheierea de investire se da de către instanţa judecătorească prevăzută de art. 342, fără citarea părţilor, în afară de cazul în care exista îndoieli cu privire la regularitatea hotărârii arbitrale, când se vor cita părţile.

Art. 368. – Hotărârea arbitrală investită cu formula executorie constituie titlu executoriu şi se executa silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească.

Capitolul XArbitrajul internaţional

Art. 369. – În sensul prezentului capitol, un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.

Art. 369^1. – Prin convenţia arbitrală referitoare la un arbitraj internaţional, părţile pot stabili ca acesta să aibă loc în România sau într-o alta ţara.

Art. 369^2. – În arbitrajul internaţional care se judeca în România sau potrivit legii române, tribunalul arbitral va fi compus dintr-un număr impar de arbitri, fiecare dintre părţi având dreptul sa numească un număr egal de arbitri. Dispoziţiile art. 369^3 rămân aplicabile.

Partea străină poate numi arbitri de cetăţenie străină.

Părţile pot conveni ca arbitrul sau supraarbitrul să fie cetăţean al unui al treilea stat.

Art. 369^3. – În arbitrajul internaţional, durata termenelor stabilite de art. 349, 350, 351^2, 358^3 şi 362 se dublează.

Art. 369^4. – Dezbaterea litigiului în faţa tribunalului arbitral se face în limba stabilită prin convenţia arbitrală sau, dacă nu s-a prevăzut nimic în aceasta privinta ori nu a intervenit o înţelegere ulterioară, în limba contractului din care s-a născut litigiul ori într-o limbă de circulaţie internationala stabilită de tribunalul arbitral.

Dacă o parte nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterea, la cererea şi pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral îi asigura serviciile unui traducător.

Părţile pot sa participe la dezbateri cu traducătorul lor.

Art. 369^5. – În afară de cazul în care părţile convin altfel, onorariile arbitrilor şi cheltuielile de deplasare ale acestora se suporta de partea care i-a numit; în cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suporta de părţi în cote egale.

Capitolul XIRecunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine

Art. 370. – În sensul prezentului capitol, prin hotărârea arbitrală străină se înţelege o hotărâre data pe teritoriul unui stat străin sau care nu este considerată ca hotărâre naţionala în România.

Art. 370^1. – Hotărârile arbitrale străine pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 167-172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.

Art. 370^2. – Hotărârile arbitrale străine, care nu sunt aduse la îndeplinire de buna voie de către cei obligaţi a le executa, pot fi puse în executare silită pe teritoriul României, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 173-177 din Legea nr. 105/1992.

Art. 370^3. – Hotărârile arbitrale străine, pronunţate de către un tribunal arbitral competent, au forta probanta în faţa instanţelor din România cu privire la situaţiile de fapt pe care le constata.

Art. 371. – Abrogat.

21.Articolul 373 va avea următorul cuprins:

"Art. 373. - Hotărârile se vor executa prin mijlocirea primei instanţe. În cazul în care prima instanţa este o curte de apel, hotărârea se executa prin mijlocirea tribunalului din localitatea în care îşi are sediul curtea de apel.

Cererea de executare se va face:

a)în cazul hotărîrilor rămase definitive şi irevocabile, la prima instanţa;

b)în celelalte cazuri, la instanţa care a pronunţat ultima hotărâre asupra fondului; aceasta va trimite cererea, împreună cu hotărârea, pentru investire şi executare, la prima instanţa.

Executarea se îndeplineşte prin executorii judecătoreşti.

În cazurile prevăzute de lege, precum şi atunci când executorul judecătoresc considera necesar, organele de poliţie sunt obligate să-i acorde concursul la efectuarea executării silite."

22.Articolul 374 va avea următorul cuprins:

Art. 374. – Nici o hotărâre nu se va putea executa dacă nu este investită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. 1, afară de hotărârile pregătitoare şi de hotărârile executorii provizoriu, care se executa şi fără formula executorie.

Investirea hotărîrilor cu formula executorie se face de prima instanţa.

Încuviinţarea executării silite în România a hotărîrilor date în tari străine se face potrivit legii speciale.

23.Articolul 376 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Se investesc cu formula executorie hotărârile care au rămas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentificate, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sa devină executorii, în cazurile anume prevăzute de lege.

24.Articolul 377 va avea următorul cuprins:

Art. 377. – Sunt hotărâri definitive:

1.hotărârile date fără drept de apel;

2.hotărârile date în prima instanţa, care nu au fost atacate cu apel, sau chiar atacate cu apel, dacă judecata acestuia s-a perimat sau apelul a fost respins;

3.hotărârile date în apel prin care se rezolva fondul pricinii.

Sunt hotărâri irevocabile:

1.hotărârile date în prima instanţa, fără drept de apel, nerecurate;

2.hotărârile date în prima instanţa, care nu au fost atacate cu apel;

3.hotărârile date în apel, nerecurate;

4.hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii;

5.orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

25.Articolul 386 va avea următorul cuprins:

Art. 386. – Executarea silită nu se va putea face în zilele nelucrătoare, potrivit legii, afară de cazurile urgente în care executarea poate fi încuviinţată de preşedintele instanţei de executare.

26.Articolul 409 se modifica astfel:

–în alineatele 1 şi 2 noţiunea "salariu tarifar lunar net" se înlocuieşte cu "salariul lunar net", iar noţiunea "proprietate socialistă", cu "proprietate publică";

–alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată angajaţilor în caz de desfacere a contractului de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi ajutorul de şomaj nu pot fi urmărite decît pentru sume datorate cu titlu de obligaţii de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale.

–alineatul 6 va avea următorul cuprins:

Ajutoarele acordate în caz de deces, pentru sarcina şi lehuzie, pentru îngrijirea copilului bolnav, diurnele şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, precum şi bursele de studii nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

27.Articolul 551 alineatele 4 şi 5 vor avea următorul cuprins:

Aceasta ordonanţa se va transcrie în registrele de mutaţii ţinute de notariatul de stat corespunzător instanţei de executare.

Ordonanţa de adjudecare este supusă recursului.

28.Articolul 552 va avea următorul cuprins:

Art. 552. – Datornicul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată pot face recurs împotriva ordonanţei de adjudecare, în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia, potrivit art. 551 alin. 4.

29.Articolul 557 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Partea interesată va dovedi neatacarea cu recurs a ordonanţei de adjudecare printr-un certificat eliberat de instanţa competenţa, potrivit legii, sa primească cererea de recurs.

30.La articolul 581, după alineatul 1 se introduce un alineat nou, cu următorul cuprins:

Cererea de ordonanţa preşedinţială se va introduce la instanţa competenţa să se pronunţe asupra fondului dreptului.

31.Articolul 582 va avea următorul cuprins:

Art. 582. – Ordonanţa este supusă apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Instanţa de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, putind sa oblige partea la depunerea unei cauţiuni.

Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsa.

Apelul şi recursul se judeca de urgenta şi, cu precădere, cu citarea părţilor.

Împotriva executării ordonanţelor preşedinţiale se poate face contestaţie.

32.Articolul 585 va avea următorul cuprins:

Art. 585. – Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricina în care se pronunţase o hotărâre devenită irevocabilă, acea hotărâre se va reface de instanţa de fond, după procedura prevăzută de art. 583 şi 584.

33.La articolul 609, cuvintele "secţiunea tribunalului popular" se înlocuiesc cu "instanţa".

34.Articolul 612 alineatul 4 va avea următorul cuprins:

Cererea de divorţ, împreună cu înscrisurile doveditoare, se va prezenta personal de către reclamant preşedintelui judecătoriei.

35.Articolul 613 va avea următorul cuprins:

Art. 613. – Preşedintele instanţei, primind cererea de divorţ, va da reclamantului sfaturi de împăcare şi, în cazul în care acesta stăruie în cererea sa, va fixa termen pentru judecarea cauzei.

36.Articolul 613^1 va avea următorul cuprins:

Art. 613^1. – În cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi. Atunci când este cazul, în acţiunea de divorţ, sotii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului.

Primind cererea de divorţ formulată în condiţiile alin. 1, preşedintele instanţei va verifica existenta consimtamintului soţilor, după care, va fixa un termen de doua luni în şedinţa publică. La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă sotii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ.

Pentru soluţionarea cererilor accesorii privind numele pe care sotii îl vor purta după divorţ, pensia de întreţinere şi atribuirea locuinţei, instanţa va putea dispune, atunci când considera necesar, administrarea probelor prevăzute de lege.

37.Articolul 616 va avea următorul cuprins:

Art. 616. – Dacă la termenul de judecată, în prima instanţa, reclamantul lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.

38.Articolul 616^1 va avea următorul cuprins:

Art. 616^1. – Dacă procedura de chemare a soţului pârât a fost îndeplinită prin afişare, iar acesta nu s-a prezentat la primul termen de judecată, instanţa va cere dovezi sau va dispune cercetari pentru a verifica dacă pârâtul îşi are domiciliul la locul indicat în cerere şi, dacă constanta că nu domiciliază acolo, va dispune citarea lui la domiciliul sau, precum şi, dacă este cazul, la locul sau de muncă.

39.La articolul 617 se introduc alineatele 2 şi 3, cu următorul cuprins:

Hotărârea prin care se pronunţa divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicita instanţei aceasta.

În cazurile prevăzute de art. 38 alin. 2 din Codul familiei, instanţa va dispune desfacerea căsătoriei fără a pronunţa divorţul din vina unuia sau a ambilor soţi.

40.Articolul 618 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Acţiunea de divorţ se va stinge prin împăcarea soţilor în orice faza a procesului, chiar dacă intervine în instanţa de apel sau de recurs iar apelul ori recursul nu sunt timbrate conform legii.

41.Articolul 619 va avea următorul cuprins:

Art. 619. – Termenul de apel, precum şi cel de recurs este de 30 de zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

Apelul sau, după caz, recursul reclamantului împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea va fi respins ca nesusţinut, dacă la judecata se prezintă numai pârâtul.

Apelul sau recursul pârâtului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.

Hotărârea care se pronunţa în condiţiile art. 613^1 alin. 1 este definitivă şi irevocabilă în ce priveşte divorţul.

Hotărârea data în materie de divorţ nu este supusă revizuirii.

42.Articolul 722 va avea următorul cuprins:

Art. 722. – Îndeplinirea actelor de procedura şi comunicarea lor se fac în mod gratuit.

Cheltuielile necesare pentru îndeplinirea actelor de procedura şi comunicarea lor, prin posta sau alte mijloace, ocazionate de desfăşurarea procesului, se acoperă din fondurile repartizate anume în acest scop, de la bugetul de stat.

43.Articolul 733 va avea următorul cuprins:

Art. 733. – Amenzile aplicate în temeiul prevederilor codului de faţa se executa potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a sumelor cuvenite bugetului de stat.

Articolul 2

Limitele amenzilor prevăzute în Codul de procedură civilă se stabilesc după cum urmează:

–la art. 35, de la 3.000 la 10.000 lei;

–la art. 95 alin. 5, de la 5.000 la 15.000 lei;

–la art. 99 alin. 1, de la 500 la 3.000 lei;

–la art. 185, de la 3.000 la 10.000 lei;

–la art. 188 alin. 1, de la 500 la 3.000 lei;

–la art. 194, de la 1.000 la 5.000 lei;

–la art. 205 alin. 3, de la 1.000 la 5.000 lei;

–la art. 209 alin. 2, de la 500 la 3.000 lei;

–la art. 405, de la 3.000 la 10.000 lei;

–la art. 437 alin. 2, de la 5.000 la 20.000 lei.

Articolul 3

Următorii termeni din Codul de procedură civilă se înlocuiesc astfel:

–"Republica Socialistă România", cu "România";

–"Buletinul Oficial al R. S. România", cu "Monitorul Oficial al României";

–"Curtea de Casaţie" şi "Tribunalul Suprem", cu "Curtea Suprema de Justiţie";

–"curte", cu "curte de apel";

–"tribunal regional", cu "tribunal";

–"Tribunalul Capitalei", cu "Tribunalul Municipiului Bucureşti";

–"tribunal popular" şi "tribunal popular raional", cu "judecătorie";

–"carte de judecată", cu sentinta";

–"portărel", "agent de executare", "agent de urmărire", precum şi alte asemenea denumiri ce desemnează funcţionarul cu atribuţii de executare silită, cu "executorul judecătoresc";

–"agent poliţienesc" şi "comisar de poliţie", cu "subofiţer" şi "ofiţer de poliţie", după caz;

–"camera de chibzuire", cu "camera de consiliu";

–"sfat popular", cu "consiliu local" sau "consiliu judeţean", după caz.

Articolul 4

Dispoziţiile legale referitoare la taxa de timbru pentru cererea de recurs se aplică în mod corespunzător şi cererii de apel.

Articolul 5

Cauzele aflate în curs de judecată la instanţele de fond, chiar dacă sunt după casare cu trimitere, vor fi, după caz, reţinute pentru continuarea judecaţii sau vor fi trimise la instanţa competenţa, potrivit normelor de competenţa materială din prezenta lege.

Instanţele sesizate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi vor continua sa judece, chiar dacă, potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, se schimba competenţa teritorială.

Recursurile ordinare, cu excepţia recursurilor în materia contenciosului administrativ, vor fi considerate apeluri, urmînd a fi soluţionate potrivit competentei materiale stabilite de prezenta lege, inclusiv în situaţia casării cu reţinere: în aceste cazuri, părţile interesate beneficiază de un termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, pentru îndeplinirea condiţiilor de forma şi de fond privind judecarea apelului, precum şi, când este necesar, pentru sesizarea instanţei de apel.

Cererile de revizuire şi contestaţiile în anulare privind hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi se judeca de instanţa căreia, potrivit legii de faţa, îi revine competenţa instanţei care a dat hotărârea atacată. Hotărârile date asupra acestor cereri sunt supuse, de asemenea, căilor de atac prevăzute de această lege.

Recursurile extraordinare cu care au fost sesizate instanţele înainte de intrarea în vigoare a acestei legi vor continua să fie judecate, iar în cazul casării cu trimitere pentru o noua judecata, cauzele vor fi trimise instanţelor competente potrivit aceleaşi legi.

Hotărârile rămase definitive în perioada 30 iunie 1992 - 30 iunie 1993 pot fi atacate cu recursul prevăzut de prezenta lege de către părţile interesate, în termen de 60 zile de la intrarea în vigoare a aceleiaşi legi.

Hotărârile în materia Legii fondului funciar nr. 18/1991, rămase definitive la judecătorii anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi atacate cu recursul prevăzut de prezenta lege, de către părţile interesate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de data pronunţării lor.

În toate cazurile în care, potrivit legii de faţa, competenţa materială a instanţei investite anterior este modificată, dosarele se trimit din oficiu instanţei competente. Dispoziţiile art. 725 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.

În situaţiile în care, în mod excepţional, nu au putut fi organizate unele dintre judecătoriile prevăzute în anexa nr. 1 a Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească până la intrarea în vigoare a prezentei legi, cauzele vor fi soluţionate de către judecătoriile competente teritorial, potrivit legii anterioare.

Termenele pentru exercitarea căilor de atac ordinare, aflate în curs la data intrării în vigoare a prezentei legi, încep să curgă din nou de la această dată.

Executările silite începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi continuate de instanţele de executare investite.

Articolul 6

Sunt şi rămân abrogate: art. 2^1, art. 22^1, art. 109^1, art. 120^1, art. 120^2, art. 260 alin. 3 şi 4, art. 266 alin. 2, art. 269^1, art. 307, art. 329^1, art. 329^2, art. 371, art 375, dispoziţiile cuprinse în cap. XIV al cărţii VI - art. 720^1 - 720^16, art. 724, art. 726, art. 728, art. 729, art. 730, art. 731, art. 732, art. 734, art. 735 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. III din Legea nr. 18 din 12 februarie 1948, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi.

Articolul 7

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 se modifica după cum urmează:

1.Articolul 6 alineatele 1 şi 2 vor avea următorul cuprins:

Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul, potrivit competentei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă.

Instanţa judeca de urgenta acţiunile în şedinţa publică, în completul stabilit de lege.

2.Articolul 14 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Sentinta instanţei prin care s-a soluţionat acţiunea prevăzută în prezenta lege poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

3.La articolul 16 alineatul 1, noţiunea "hotărâre definitivă" se înlocuieşte cu "hotărâre irevocabilă".

4.Articolul 17 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Pentru soluţionarea litigiilor prevăzute de prezenta lege se înfiinţează, la Curtea Suprema de Justiţie, la curţile de apel şi la tribunale, secţii de contencios administrativ.

5.În tot cuprinsul Legii nr. 29/1990, termenul "tribunal" sau "tribunalului" se înlocuieşte, corespunzător, cu "instanţa" sau "instanţei".

Articolul 8

Codul familiei se modifica după cum urmează:

1.Articolul 37 alineatul 2 va avea următorul cuprins:

Căsătoria se poate desface prin divorţ.

2.Articolul 38 va avea următorul cuprins:

Art. 38. – Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei;

b)nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie.

Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va tine seama şi de interesele minorilor.

3.Articolul 39 alineatul 1 va avea următorul cuprins:

Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas irevocabilă.

Articolul 9

Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi se modifica după cum urmează:

1.După articolul 77 se introduc doua noi articole, articolul 77^1 şi articolul 77^2, cu următorul cuprins:

Art. 77^1. – Hotărârile pronunţate de instanţele Curţii de Conturi nu sunt supuse apelului.

Art. 77^2. – Împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţa se poate declara recurs, care nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 din Codul de procedură civilă, instanţa putind sa examineze cauza sub toate aspectele.

2.La articolul 84 se introduce un nou alineat, al treilea, cu următorul cuprins:

(3)În cazul admiterii recursului în interesul legii, instanţa poate modifica sentinta sau o poate casa cu reţinere şi rejudeca în fond cauza. Cu toate acestea, în cazul casării pentru lipsa de competenţa, cauza se trimite spre rejudecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, potrivit legii.

Articolul 10

Prezenta lege intră în vigoare pe data publicării ei în Monitorul Oficial al României.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

MARŢIAN DAN

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 30 iunie 1993, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE SENATULUI

prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN