Decizie nr. 113 din 24 februarie 2005

Constantin Doldur - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Valentin Coman în Dosarul nr. 4.488/2004 al Judecătoriei Ploieşti.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Nicuşor Ţurcan, în baza delegaţiei depuse la dosar, constatându-se lipsa părţilor Dan Bota, Uzina Mecanică Plopeni, Societatea Comercială "Ademira Trade" - S.R.L. din Braşov şi Societatea Comercială "Eriotrans" - S.R.L. din Tecuci, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care reiterează argumentele expuse în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, solicitând, în final, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 4.488/2004, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod. Excepţia a fost ridicată de Valentin Coman, inculpat în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate, care condiţionează anularea actului de procedură făcut în încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 24 alin. (2) privind dreptul părţilor de a fi asistate de avocat, ales sau numit din oficiu. În acest sens arată că normele care reglementează desfăşurarea procesului penal sunt de interes public şi, ca atare, orice încălcare a acestora ar trebui sancţionată cu nulitatea absolută, condiţionarea anulării actului fiind considerată o derogare de la obligativitatea respectării legii, obligativitate imperativ prevăzută de Legea fundamentală.

Judecătoria Ploieşti şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate ar fi susceptibile de a încălca prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu sunt în contradicţie cu textele constituţionale pretins încălcate, argumentele aduse de autorul excepţiei în motivarea acesteia privind doar probleme de aplicare a legii. Totodată, arată că, potrivit art. 361 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, inculpatul poate ataca cu apel încheierile instanţei considerate nelegale.

Avocatul Poporului consideră că excepţia este neîntemeiată. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, arată că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece nu se îngrădeşte dreptul părţilor de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţionează într-o societate democratică procesul echitabil. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate constituie garanţii ale respectării dreptului la apărare al învinuitului în tot cursul procesului penal.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. [...]

Încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei."

De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate face referire şi la prevederile art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală, care reglementează ascultarea învinuitului înainte de terminarea cercetării, respectiv prezentarea materialului de către procuror.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 alin. (2), care au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

–Art. 24 alin. (2): "În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nulitatea reprezintă o sancţiune procedurală extremă, care intervine numai atunci când alte remedii nu sunt posibile. Cum însă nu orice încălcare a unei norme procedurale provoacă o vătămare care să nu poată fi reparată decât prin anularea actului, legiuitorul, în art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, a instituit regula potrivit căreia nulitatea actului făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal intervine numai atunci când s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod. Această reglementare reflectă preocuparea legiuitorului de a salva actele procedurale care, deşi iniţial nu au respectat formele procedurale, îşi pot atinge scopul, prin completarea sau refacerea lor. Nimic nu împiedică persoana interesată ca, în ipoteza în care există o vătămare ce nu poate fi înlăturată, să invoce şi să dovedească vătămarea pretinsă.

Aşa fiind, se reţine că normele criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi la dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece, pe de o parte, acestea sunt aplicabile în egală măsură tuturor celor cărora li s-a produs o vătămare în drepturile lor procesuale prin încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, asigurându-se astfel dreptul părţilor la un proces echitabil, iar pe de altă parte, condiţionarea anulării actului de procedură care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege de existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în alt mod, nu are semnificaţia unei sustrageri a acestuia de la aplicarea sancţiunilor legale sau a unei "derogări" de la obligativitatea respectării legii, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei.

În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate se face referire şi la dispoziţiile art. 255 şi art. 257 din Codul de procedură penală. Astfel, potrivit art. 255, dacă nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi organul de cercetare penală constată că există învinuit şi că sunt suficiente probe împotriva lui, procedează la o nouă ascultare, aducându-i la cunoştinţă învinuirea şi întrebându-l dacă are noi mijloace de apărare. În cazul în care învinuitul nu solicită probe noi sau dacă probele propuse nu sunt întemeiate, cercetarea se consideră terminată, dosarul urmând a fi înaintat, conform art. 256 din Codul de procedură penală, procurorului, cu un referat în care se consemnează rezultatul cercetării şi propunerile ce se impun, precizându-se, dacă este cazul, să se procedeze la trimiterea în judecată. În conformitate cu prevederile art. 257 din Codul de procedură penală, procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit spre a-i prezenta materialul de urmărire penală, potrivit art. 250 şi următoarele din acelaşi cod, ceea ce înseamnă că trimiterea în judecată se efectuează legal. Drept urmare, procurorul are obligaţia chemării învinuitului, de unde rezultă că cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecată - se realizează cu înştiinţarea învinuitului de către procuror asupra învinuirii ce i se aduce. În aceste condiţii, în acord cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie, învinuitul are posibilitatea să fie asistat de un apărător şi să dispună de timpul necesar pentru a-şi pregăti apărarea, având cunoştinţă de soluţia dată de procuror în urma examinării materialului primit de la organul de cercetare penală.

În plus, este de observat că, în realitate, ceea ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este modul de aplicare şi interpretare a legii. Or, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale stabileşte că aceasta nu se poate pronunţa sub aceste aspecte, ci numai asupra înţelesului contrar al legii în raport cu dispoziţiile Constituţiei.

De altfel, dispoziţiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat în Decizia nr. 133 din 18 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 5 aprilie 2004. Chiar dacă, în soluţionarea acestei excepţii, Curtea a examinat constituţionalitatea art. 197 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport cu alte prevederi din Legea fundamentală decât cele invocate de autorul excepţiei de faţă, instanţa de contencios constituţional a analizat textul criticat şi din perspectiva încălcării principiului egalităţii în drepturi, stabilind că acesta nu este nesocotit.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală cu referire la art. 255 şi art. 257 din acelaşi cod, excepţie ridicată de Valentin Coman în Dosarul nr. 4.488/2004 al Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2005.

PREŞEDINTE,

CONSTANTIN DOLDUR

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu