Decizie nr. 124 din 27 iunie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 265/1999 al Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a civilă.

La apelul nominal răspund reprezentantul Ministerului Public şi Alexandru Marian Matei, lipsind reprezentantul Ministerului Finanţelor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea pune în discuţie cererea de amânare a soluţionării cauzei formulate de Ministerul Finanţelor, în care se arata ca persoana desemnată sa îl reprezinte la acest termen se afla în concediu legal de odihnă. Având cuvântul, Alexandru Marian Matei arata ca reprezentantul Ministerului Finanţelor nu s-a prezentat la nici un termen în faţa instanţei de judecată. Se mai arata ca solicitarea unui nou termen de judecată fără un motiv justificat denota intenţia acestei părţi de tergiversare a soluţionării cauzei. De aceea, se solicita respingerea cererii de amânare. Reprezentantul Ministerului Public arata ca, fiind primul termen de judecată, nu se opune amânării soluţionării cauzei pentru motivul invocat de parte. Deliberând asupra cererii de acordare a unui nou termen, înaintată de Ministerul Finanţelor, Curtea constata că nu sunt întrunite condiţiile art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi dispune respingerea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arata ca stabilirea răspunderii statului şi a întinderii acesteia în condiţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală se face în proces public, în care una din părţi este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, care poate administra sau poate participa la discutarea probelor invocate în proces, fiind aparat de salariaţii săi sau de un avocat. În consecinţa, se arata ca dreptul statului la apărare, prevăzut în art. 24 alin. (1) din Constituţie, nu este încălcat. Se mai arata ca ridicarea excepţiei este urmarea unei greşeli de interpretare a textului de lege criticat.

Alexandru Marian Matei arata ca, asa cum el, fiind arestat, plăteşte acum pentru o faptă pe care a comis-o, considera ca tot astfel trebuie obligat la plata şi statul, prin Ministerul Finanţelor, pentru paguba ce i-a fost creata prin arestarea şi condamnarea sa fără să se fi făcut vinovat de comiterea vreunei fapte penale, dovada ca ulterior a fost achitat, fiind găsit nevinovat. În concluzie, solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 9 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 265/1999, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca, din analiza dispoziţiilor legale criticate, rezultă ca subiectul care poate fi obligat la repararea pagubei pentru cazurile menţionate este statul român. Din interpretarea art. 506 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală rezultă ca, pentru obţinerea reparatiei, persoana indreptatita la despăgubire va chema în judecata civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor. Autorul excepţiei mai afirma ca, potrivit acestor dispoziţii, pe de o parte, statul român este tras la răspundere în mod necondiţionat pentru cele patru ipoteze prevăzute în art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, ca statul român figurează în proces ca subiect de drept civil, cu drepturi şi obligaţii civile de sine stătătoare, astfel cum îi sunt conferite prin art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează o obligaţie necondiţionată în sarcina statului român, ca subiect de drept civil, cu privire la repararea unei pagube, sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevăd, fără distincţie, dreptul la apărare. Se mai arata ca, în acord cu practica judiciară şi cu literatura de specialitate, dreptul constituţional la apărare, în sens larg, presupune, pe lângă dreptul de a fi asistat de un avocat, şi dreptul la examinarea temeiniciei oricăror pretenţii de natura civilă sau a lipsei de temei a acestora. Autorul excepţiei invoca şi faptul ca art. 49 din Constituţie, care permite restrangerea exerciţiului unor drepturi, prevede că restrangerea "nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii". În legătură cu aceasta autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, astfel cum sunt formulate, afectează însuşi dreptul statului român la apărare în cadrul unui proces cu caracter civil.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată pentru următoarele considerente: 1) Răspunderea statului român, asa cum rezultă din redactarea dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, este stabilită nuantat şi poate fi antrenata numai în condiţiile expres şi imperativ prevăzute de lege. Faptul ca aceste condiţii fiind îndeplinite, ar putea fi angajata răspunderea civilă a statului pentru pagubele suferite de persoana în cauza nu poate conduce la concluzia ca s-ar încalcă dreptul la apărare al statului, drept prevăzut în art. 24 alin. (1) din Constituţie. Este evident ca dreptul la apărare nu se poate reduce la dreptul de a fi asistat de un avocat. Ministerul Finanţelor, chemat în judecata în calitate de reprezentant al statului, beneficiază de o apărare corespunzătoare, prin specialiştii săi, având însă şi posibilitatea angajării unui avocat, potrivit legii. 2) Răspunderea statului, în temeiul art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, nu este angajata "necondiţionat", asa cum se arata în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece aprecierea asupra îndeplinirii, în fiecare cauza, a condiţiilor impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii statului asupra existenţei şi cuantumului daunelor se face în temeiul probelor administrate de părţi, de către instanţa de judecată, ca atribut suveran al acesteia. Asa fiind, tribunalul retine ca dreptul la apărare al statului nu este încălcat prin modul în care a fost redactat textul art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală. 3) Dreptul la apărare al statului este respectat şi prin dispoziţiile art. 507 din Codul de procedură penală, care prevăd ca acesta, în cazul în care repararea pagubei a fost acordată, are o acţiune în regres împotriva persoanei care, cu rea-credinţa sau din grava neglijenţa, a provocat situaţia generatoare de daune. Este adevărat ca, într-un astfel de caz, răspunderea persoanelor care au provocat situaţia generatoare de daune este o răspundere pe bază de culpa, care se stabileşte de instanţa de judecată în temeiul probelor administrate, iar răspunderea statului, în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală, funcţionează ca o răspundere obiectivă, ca o garanţie a statului, care a acţionat prin organele sale, pentru daunele provocate ca urmare a săvârşirii unor erori judiciare. Instituirea prin lege a acestei raspunderi nu încalcă însă dreptul la apărare al statului, care, în cadrul procesului, prin Ministerul Finanţelor, ca subiect de drept civil, poate să-şi facă toate apărările necesare. 4) În dreptul civil român sunt prevăzute şi alte raspunderi cu caracter obiectiv ori întemeiate pe ideea de garanţie, cum sunt: răspunderea comitentilor pentru prepuşii lor (art. 1000 alin. 3 din Codul civil), răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale (art. 1001 din Codul civil) sau prin ruinarea edificiului propriu (art. 1002 din Codul civil). Analizând situaţiile menţionate, nu se poate ajunge la concluzia generală a încălcării dreptului la apărare, deoarece acest drept fundamental, garantat prin Constituţie, trebuie să fie respectat în concret, în fiecare proces în parte, de către instanţele judecătoreşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca, prin prevederile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, sunt stabilite cazurile în care este antrenata "răspunderea statului pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale, şi anume când persoana condamnata nu a săvârşit fapta ori fapta imputată nu exista, ori când s-a dispus o măsura preventivă iar ulterior persoana a fost scoasa de sub urmărire penală sau achitată". Răspunderea statului român este angajata numai în condiţiile arătate anterior, iar acest lucru se stabileşte în faţa unei instanţe judecătoreşti, potrivit celor reglementate în Codul de procedură civilă, în care părţile, între care şi statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, vor putea sa administreze probe şi să îşi exercite dreptul la apărare. De altfel, dreptul la apărare, asa cum este reglementat prin prevederile art. 24 din Constituţie, cuprinde, într-o acceptiune mai larga, totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva acuzatiilor ce i se aduc, iar într-o acceptiune mai restrânsă, presupune posibilitatea folosirii unui avocat. În consecinţa, se considera ca nici una din cele doua acceptiuni ale dreptului la apărare prevăzut în art. 24 din Constituţie nu este incalcata de dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală şi, prin urmare, excepţia ridicată este, în acest sens, neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Excepţia priveşte dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Orice persoană care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori ca acea fapta nu exista.

Are dreptul la repararea pagubei şi persoana împotriva căreia s-a luat o măsura preventivă, iar ulterior, pentru motivele arătate în alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmărire sau a fost achitată."

Articolul 24 alin. (1) din Constituţie, considerat de autorul excepţiei ca fiind încălcat prin dispoziţiile legale criticate, are următorul cuprins: "Dreptul la apărare este garantat."

Examinând aceste critici, Curtea constata ca a mai soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală. În motivarea acelei excepţii se arata ca aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 48 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora "Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale". Autorul acelei excepţii considera ca prevederile art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin art. 48 alin. (3) din Constituţie, deoarece prevăd obligaţia statului de a repara paguba pricinuită prin erori judiciare numai în doua cazuri de achitare a unui fost condamnat, şi anume când s-a constatat ca fapta nu exista [art. 10 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală] sau că nu a fost săvârşită de acesta [art. 10 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală], iar nu în toate cele 6 cazuri de achitare a fostului condamnat, deoarece în toate aceste cazuri se presupune ca a existat o eroare judiciară.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală şi a constatat ca aceste dispoziţii sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţie. S-a statuat astfel ca principiul responsabilităţii statului faţă de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârşite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. De asemenea, s-a precizat ca circumstantierea "potrivit legii" din textul art. 48 alin. (3) din Constituţie nu priveşte posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalităţilor şi a condiţiilor în care angajarea acestei raspunderi urmează a se face prin acordarea şi plata despăgubirilor cuvenite.

În cauza de faţa autorul excepţiei arata ca dispoziţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, care reglementează o obligaţie necondiţionată în sarcina statului român, ca subiect de drept civil, cu privire la repararea unei pagube, sunt în contradictie cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie, care prevăd, fără distincţie, dreptul la apărare. Acest drept presupune nu numai posibilitatea angajării unui avocat, dar şi examinarea oricăror pretenţii de natura civilă sau a lipsei de temei a acestor pretenţii, drept de care statul este lipsit. Totodată, se mai susţine ca, din modul cum sunt formulate dispoziţiile legale criticate, rezultă ca este afectat însuşi dreptul statului român la apărare, ceea ce contravine şi prevederilor art. 49 din Constituţie, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând aceasta critica, Curtea constata că nu este intemeiata. Într-adevăr, răspunderea statului român, astfel cum rezultă din prevederile art. 48 alin. (3) din Constituţie şi din redactarea textelor de lege criticate, poate fi antrenata numai în condiţiile expres prevăzute de lege. Faptul ca, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale, este angajata răspunderea civilă a statului român pentru pagubele suferite de persoana care a fost victima unei erori judiciare nu poate justifica afirmatia ca s-ar încalcă dreptul la apărare al statului. Răspunderea statului, în condiţiile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, nu este angajata necondiţionat, asa cum susţine autorul excepţiei, deoarece aprecierea asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii, în fiecare cauza, a condiţiilor impuse de legiuitor pentru antrenarea răspunderii statului asupra existenţei şi cuantumului daunelor se face, în temeiul probelor administrate de părţi, de către instanţa de judecată. Or, una dintre părţi este statul, reprezentat de Ministerul Finanţelor, care poate administra şi participa la discutarea probelor prezentate în proces ca orice subiect de drept civil, putând să îşi facă toate apărările necesare.

Analizând conţinutul dispoziţiilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, Curtea constata ca, din modul de redactare a acestora, nu se poate retine ca a fost încălcat dreptul la apărare al statului, prevăzut prin art. 24 din Constituţie. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 507 din Codul de procedură penală prevăd dreptul statului la o acţiune în regres împotriva persoanei care, cu rea-credinţa sau din grava neglijenţa, a provocat situaţia generatoare de daune, ceea ce constituie o alta dovada ca dreptul la apărare al statului este garantat. Chiar dacă răspunderea persoanelor menţionate este bazată pe culpa acestora, stabilită de instanţa pe baza probelor administrate, în timp ce răspunderea statului, în temeiul art. 504 din Codul de procedură penală, funcţionează ca o răspundere obiectivă, ca o garanţie a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale, totuşi răspunderea statului, stabilită prin lege, nu încalcă, prin instituirea ei, dreptul la apărare al acestuia în fiecare proces în parte, posibilitatea sa de a-şi face toate apărările pe care le considera necesare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 265/1999 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi constata ca, în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, prevederile art. 504 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie 2000.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Laurentiu Cristescu