Decizie nr. 21 din 10 martie 2008

Dosar nr. 5/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, în raport cu prevederile art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, reglementat pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu mai poate să fie pretins şi nici acordat deoarece a încetat să existe după data de 1 octombrie 2000, când a intrat în vigoare abrogarea expresă a acestui articol de lege, dispusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, în raport cu prevederile de abrogare a acestor dispoziţii prin art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, aprobată prin Legea nr. 334/2001, referitor la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Astfel, unele instanţe de judecată au respins cererile formulate de magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, prin care au solicitat să li se acorde sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, motivând că prin dispoziţiile art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 au fost abrogate expres prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996, care reglementau acest drept.

S-a relevat, în sprijinul acestui punct de vedere, că dispoziţiile din Legea nr. 50/1996 referitoare la acordarea anumitor sporuri la drepturile salariale nu au caracter de lege organică, ele putând fi modificate, anulate sau suspendate prin legi ordinare şi, implicit, pe calea ordonanţelor simple adoptate de Guvern, în baza unei legi speciale de abilitare, cum este Legea nr. 125/2000, prin care Guvernului României i s-a dat împuternicire să modifice şi să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul admiterii unor asemenea acţiuni, formulate de magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispunând plata drepturilor salariale solicitate, care reprezintă spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% raportat la salariul de bază brut lunar.

În motivarea acestui punct de vedere s-au invocat dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevăd că, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

S-a învederat că aceste dispoziţii, făcând parte dintr-o lege organică, îşi produc în continuare efectul, deoarece nu putea fi abrogate prin art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanţe simple a Guvernului, act normativ de rang inferior unei legi, nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României. S-a subliniat, în acest sens, că abrogarea legii menţionate printr-o ordonanţă simplă a Guvernului, contravenind normelor constituţionale şi Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu poate să îşi producă efectele.

În fine, s-a considerat că neaplicabilitatea menţionatei dispoziţii de abrogare este impusă şi de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale întrucât o atare măsură, adoptată prin ordonanţă, nu este proporţională cu situaţia care a determinat reglementarea dreptului vizat, ea aducând atingere însăşi existenţei acelui drept, fără ca aceasta să fie justificată de o cauză de utilitate publică.

S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat şi pentru că menţinerea lui este impusă de condiţiile concrete în care magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, caracterizate prin risc şi suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi prin art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, a fost efectiv plătit magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, fiind evidenţiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanţă a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.

Cum este firesc, activitatea de legiferare intră în atribuţiile exclusive ale Parlamentului României, care, potrivit art. 73 alin. (1) din Constituţie, adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

Este adevărat că, în temeiul unei legi speciale de abilitare, Parlamentul poate delega atribuţia adoptării de acte normative Guvernului României, care emite ordonanţe, în temeiul acelei legi speciale, însă numai în limitele şi în condiţiile prevăzute în acea lege [art. 108 alin. (3) din Constituţie]. Dar asemenea ordonanţe nu pot fi emise decât pentru domeniul de reglementare al legilor ordinare, iar nu şi al legilor organice.

Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, aşa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice şi să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată.

La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 şi 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi, cuprinzând soluţii legislative şi ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, şi, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior, care trebuie să îşi înceteze aplicabilitatea.

Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parţială a unui act normativ reprezintă instituţii juridice diferite, cu efecte distincte.

Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice şi să completeze, iar nu să şi abroge Legea nr. 50/1996, nici total şi nici parţial.

Mai este de reţinut că la momentul emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000 era în vigoare şi Legea nr. 56/1996 care reglementa salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie, ale magistraţilor-asistenţi şi ale celorlalte categorii de personal.

În acest sens, în Legea nr. 56/1996, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1997, aprobată la rândul ei prin Legea nr. 126/2000, se prevedea la art. 23^1 că pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică judecătorii şi magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază lunar.

Cu toate că Guvernul României nu a fost abilitat prin Legea nr. 125/2000 să modifice sau să completeze Legea nr. 56/1996, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 55/1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 126/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 18 iulie 2000, totuşi, prin art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 s-au abrogat dispoziţiile art. 23^1 din Legea nr. 56/1996.

În acest fel, prin emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000 au fost depăşite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituţia României.

Tot în acest sens este de observat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 142/1997, lege organică în vigoare la data emiterii Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, prevedea în art. 81: magistraţii beneficiază de salarii stabilite în raport cu nivelul instanţei, de indemnizaţii pentru stabilitate în magistratură, pentru îndeplinirea unei funcţii de conducere, de suporturi pentru vechime în muncă, pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ.

Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speţă art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată şi completată, lege organică.

Neconstituţionalitatea abrogării dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, şi ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, prin art. 1 pct. 42, respectiv prin art. IX alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 - norme abrogate în prezent -, poate fi invocată numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Curtea Constituţională are însă în competenţă numai controlul de constituţionalitate al dispoziţiilor din legile şi ordonanţele în vigoare, iar verificarea constituţionalităţii şi soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art. 147 alin. (1), cu referire la art. 126 alin. (1) din Constituţie, instanţelor judecătoreşti.

Or, art. I pct. 42 şi art. IX alin. (2) paragraful 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituţionale, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, şi îşi încetează efectele.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţele judecătoreşti pot să se pronunţe asupra regularităţii actului de abrogare şi a aplicabilităţii în continuare a normei abrogate în condiţiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicţie în recursul cu a cărui soluţionare a fost corect învestită.

De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conţinute în art. I pct. 42 şi în art. IX alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanţele de judecată să considere rămase în vigoare dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parţială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, şi, respectiv, ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, modificată şi completată, să se producă şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000.

Sub acest aspect, în raport de cele reţinute, rezultă fără echivoc faptul că au supravieţuit dispoziţiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs şi produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispoziţiile respective nu şi-au încetat aplicabilitatea, deoarece, aşa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 au fost depăşite limitele şi condiţiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 107 alin. (3) din Constituţia României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanţei [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 a Constituţiei României].

Efectul imediat al supravieţuirii normei în discuţie rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996 se cuvin şi în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

De altfel, aşa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistraţi şi personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Or, în ipoteza adoptării unei soluţii contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situaţii de discriminare în cadrul aceloraşi categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 şi ale art. 23^1 din Legea nr. 56/1996, în condiţiile în care sporul în discuţie a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce priveşte condiţiile şi specificul activităţii desfăşurate.

Cât priveşte noţiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a reţinut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferenţa de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situaţii analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă şi rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, Duchez contra Franţei, Decizia din 6 decembrie 2007, Beian contra României, § 59).

A accepta teza propusă de procurorul general prin recursul în interesul legii, în sensul neacordării acestui spor, în mod inevitabil ar duce la situaţia în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate care beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi, pe de altă parte, magistraţi şi personal auxiliar de specialitate cărora, deşi desfăşoară aceeaşi activitate şi în aceleaşi condiţii, nu li s-ar recunoaşte acest drept.

Or, este evident că interpretarea diferenţiată a normelor incidente cu privire la aceleaşi categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existenţa unei justificări legitime, obiective şi rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicată, ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se constată că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 trebuie interpretate şi aplicate în sensul că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2008.

PREŞEDINTELE

ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei