Decizie nr. 437 din 26 octombrie 2004

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 alin. 3 şi 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin I. Caraş în Dosarul nr. 436/2004 al Tribunalului Ialomiţa.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Autorul pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile legale criticate instituie un control judecătoresc formal, având în vedere că se realizează la nivelul judecătoriilor şi nu la nivelul unor instanţe superioare sau eventual la nivelul unora de acelaşi nivel, dar din altă rază de competenţă teritorială. Or, în opinia sa, acestor judecători le este ştirbită imparţialitatea, întrucât sunt colegi cu procurorii care au pronunţat soluţiile de netrimitere în judecată. În sensul celor arătate, depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece întreaga instituţie reglementată de art. 278 şi art. 278^1 din Codul de procedură penală nu este altceva decât un rezultat al preocupării legiuitorului de a da expresie liberului acces la justiţie. De altfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa teritorială şi procedura de judecată sunt aspecte procedurale pe care autoritatea legislativă are deplina libertate de a le reglementa.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 iunie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 436/2004, Tribunalul Ialomiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278 şi art. 278^1 alin. 3 şi 10 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Constantin I. Caraş, recurent în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva sentinţei penale nr. 74 din 24 februarie 2004, prin care s-a respins plângerea formulată de autorul excepţiei împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteşti faţă de Caraş I. Constantin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 alin. 1 şi art. 291 din Codul penal, Radu Constantin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. 1 din Codul penal, şi Neacşu Gheorghe, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 260, art. 290 alin. 1 şi art. 291 din Codul penal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece controlul instituit este realizat la nivel local între magistraţi (judecători sau procurori) situaţi pe aceeaşi treaptă ierarhică, situaţie care, în opinia sa, lasă loc unor bănuieli legitime de parţialitate.

Solicită, de asemenea, modificarea articolelor în cauză, astfel încât partea interesată să aibă acces atât la calea de atac a apelului (nu numai a recursului), cât şi la calea de atac a recursului, care să fie judecat de magistraţi de la nivelul curţilor de apel sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul Ialomiţa opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, prin prevederile legale criticate, s-a instituit o procedură rapidă, cu termene foarte scurte, atât pentru soluţionarea plângerii de către procurorul ierarhic superior, cât şi pentru soluţionarea acesteia de către instanţa de judecată.

Instituirea unei proceduri privind competenţa de soluţionare în faţa instanţei de judecată a plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere pronunţate de procurori, precum şi nominalizarea căilor de atac posibile nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie sau a egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea reguli procesuale, necesare unei bune administrări a justiţiei.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror poate fi atacată, potrivit art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, pe cale ierarhică până la nivelul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe de altă parte, atacarea actelor şi măsurilor dispuse de procurori nu se circumscrie conceptului de acces la justiţie, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 126 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 3 şi 10 din Codul de procedură penală, Guvernul apreciază că este asigurat accesul liber la justiţie prin posibilitatea exercitării căii de atac a recursului. Potrivit art. 129 din Legea fundamentală, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. În acest sens a invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia s-a statuat că accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie. Instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac împotriva actelor şi măsurilor dispuse de procuror, competenţa şi procedura de judecată, nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice atâta timp cât se asigură egalitatea juridică în utilizarea acestora.

Potrivit art. 126 şi 129 din Constituţie, stabilirea competenţei, precum şi reglementarea utilizării căilor de atac împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului sunt atributul exclusiv al legiuitorului. Prin urmare, accesul liber la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278 şi art. 278^1 alin. 3 şi 10 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

Art. 278Plângerea contra actelor procurorului

"Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

În cazul când măsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de către aceştia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanţei ori, după caz, al rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la înştiinţarea persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.

Dispoziţiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător."

Art. 278^1 alin. 3 şi 10.

Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.

"Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. [...]

Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (2) din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile legale criticate s-a prevăzut posibilitatea atacării rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, atât pe cale ierarhică, prin plângere adresată procurorului superior ierarhic celui care a emis actul atacat, cât şi pe calea sesizării instanţei de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Textele de lege criticate conţin dispoziţii de procedură judiciară pe care legiuitorul are competenţa să le adopte, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin aceasta să fie încălcate normele şi principiile consacrate prin Legea fundamentală.

Susţinerea autorului excepţiei, în sensul că art. 278 şi art. 278^1 alin. 3 şi 10 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, este nefondată, deoarece în exercitarea căilor de atac prevăzute de aceste dispoziţii legale formulate împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, ca de altfel împotriva oricăror altor măsuri sau acte ale procurorului, legea nu face nici o discriminare. Dimpotrivă, orice persoană care apreciază că prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime poate face plângere la organul competent.

De asemenea, faptul că o persoană interesată se poate adresa instanţei competente după soluţionarea nefavorabilă a plângerii sale de către procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat, fără să mai fie necesar să sesizeze organele superioare din ierarhia Ministerului Public, nu poate fi apreciat în nici un caz ca o împiedicare a accesului la justiţie, dimpotrivă, dispoziţia legală atacată făcând în mod evident o aplicare a acestui drept constituţional.

În ceea ce priveşte competenţa instanţei pe lângă care îşi desfăşoară activitatea parchetul din care face parte procurorul care a emis actul atacat, precum şi exceptarea de la calea apelului a hotărârii ce urmează să fie pronunţată de instanţă în soluţionarea plângerii, dispoziţiile legale la care se referă autorul excepţiei sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei. Prin aceste dispoziţii nu se restrânge nici liberul acces la justiţie al autorului excepţiei şi nici vreun alt drept fundamental.

Referitor la solicitarea autorului excepţiei de modificare a dispoziţiilor legale criticate, Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 şi art. 278^1 alin. 3 şi 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin I. Caraş în Dosarul nr. 436/2004 al Tribunalului Ialomiţa.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru