Decizie nr. 356 din 5 aprilie 2007

I. Prin Cererea cu nr. 5/1371/CPT din 12 martie 2007, primul-ministru al Guvernului a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie şi ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, să se constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvernul României şi să se dispună restabilirea legalităţii constituţionale privind raporturile instituţionale ale şefului statului cu Guvernul României.

Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2201 din 13 martie 2007 şi formează obiectul Dosarului nr. 343E/2007.

În motivarea cererii se susţin, în esenţă, următoarele:

1.În fapt:

–La 5 februarie 2007, Mihai Răzvan Ungureanu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al afacerilor externe, în conformitate cu prevederile art. 106 din Constituţie şi ale art. 5 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor. Demisia a fost înregistrată la nr. 5/611/CPT din 5 februarie 2007 şi a devenit irevocabilă după 15 zile de la depunere. A fost înaintată Preşedintelui României cu Adresa nr. 5/954/CPT din 19 februarie 2007, pentru a emite decretul prin care să se ia act de demisie şi să se constate vacantă funcţia.

–Luând act de vacanţa funcţiei de ministru al afacerilor externe, Preşedintele României ar fi trebuit ca, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 90/2001, să numească, la propunerea primului-ministru, conform Scrisorii nr. 5/954/CPT din 19 februarie 2007, un nou ministru al afacerilor externe, în persoana senatorului Adrian Mihai Cioroianu. Preşedintele României nu a dat curs acestei cereri, deşi "avea obligaţia legală de a declara, de îndată, vacantă funcţia", şi a refuzat să îl numească pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe.

–Refuzul Preşedintelui României "prejudiciază grav activitatea Guvernului şi chiar mai mult, s-a creat o situaţie gravă în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale ale României", în primul rând cu cele ale statelor membre ale Uniunii Europene şi ale NATO.

–"Prin acest refuz s-a creat deja o imagine nefavorabilă pentru politica externă a României: se pot pune sub semnul provizoratului o serie de negocieri şi contacte diplomatice", precum şi lipsă de încredere în Guvern. Se mai menţionează că "niciun stat nu poate fi lipsit o perioadă atât de îndelungată de un ministru de externe".

2.În drept:

–Raporturile dintre Guvern şi Preşedintele României sunt foarte clare cu privire la situaţia creată prin demisia unui membru al Guvernului. Art. 106 din Constituţie prevede cazurile de încetare a funcţiei şi, între acestea, demisia, iar art. 6 din Legea nr. 90/2001 detaliază efectele demisiei.

–Refuzând să declare vacanţa funcţiei, şeful statului a încălcat dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 90/2001.

–Art. 10 din Legea nr. 90/2001 stabileşte procedura de numire a noului ministru şi, chiar dacă textul nu prevede un termen nici pentru propunerea primului-ministru, nici pentru numirea de către Preşedinte, "este evident că aceste acte se îndeplinesc în cel mai scurt timp posibil".

–Primul-ministru este cel care răspunde pentru eventualele disfuncţii ale cabinetului şi "şeful statului este singurul vinovat de situaţia creată", deoarece neîndeplinind obligaţia constituţională a prejudiciat activitatea Guvernului, "dând naştere unui conflict juridic de natură constituţională între două autorităţi publice ale statului, Preşedintele şi Guvernul".

–Preşedintele României "refuză să-şi îndeplinească o atribuţie de natură executivă, ce i-a fost stabilită prin art. 85 alin. (2) din Constituţie, art. 8 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 90/2001". Niciun text al Constituţiei nu-i conferă dreptul Preşedintelui României de a tergiversa numirea unui membru al Guvernului, dacă propunerea făcută în acest sens a urmat prevederea constituţională. Refuzul şefului statului dăunează grav climatului politic şi încrederii în instituţiile statului şi imaginii externe a României.

–"În România, ca în orice democraţie parlamentară modernă, organul esenţial al democraţiei este Parlamentul, rezultat din sufragiu universal", "în vreme ce organul cu caracter politic cel mai puternic este Guvernul". "Constituţia consfinţeşte o astfel de ordine".

–"Ca urmare a revizuirii Constituţiei, Preşedintele României a căpătat mai pregnant atribuţii de reprezentare a statului şi a simbolurilor acestuia şi nu atribuţii executive".

–"Considerăm că, în cadrul mecanismului statal şi al echilibrului instituţional descris de Constituţia României, poziţia şefului statului are atribute ale unui preşedinte de republică parlamentară". "Preşedintele nu are putere de guvernare şi nici autorităţi administrative în subordine". "Rolul Preşedintelui este de a fi un simbol şi, în acelaşi timp, un arbitru", fiind unul dintre garanţii ordinii democratice constituţionale şi mediatorul între puterile statului, precum şi între stat şi societate, inclusiv de a veghea la buna funcţionare a autorităţilor publice.

–Guvernul are răspunderea, în conformitate cu prevederile art. 109 şi 110 din Constituţie.

–În conformitate cu art. 85 din Constituţie, în caz de remaniere guvernamentală, Preşedintele este cel care numeşte sau revocă, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului, "dar aceasta nu înseamnă că Preşedintele are o putere reală de decizie sau că are dreptul constituţional să refuze propunerea primului-ministru".

"Preşedintele României nu are dreptul să refuze numirea unei persoane, ca membru al Guvernului, pe motive de oportunitate", deoarece răspunderea pentru îndeplinirea programului de guvernare o are Guvernul.

–"Nici Constituţia României, nici Legea nr. 90/2001 nu-i conferă Preşedintelui posibilitatea de a refuza, motivat sau nemotivat, numirea unui membru al Guvernului, propus de primul-ministru". Asemenea posibilitate este prevăzută pentru judecători, procurori, la propunerile Consiliului Superior al Magistraturii sau ale ministrului justiţiei. "În cazul numirii membrilor Guvernului, un astfel de refuz este inadmisibil".

În concluzie, se solicită a se constata existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvern şi că, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. e) şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005, Curtea este competentă de a interveni pentru a repune în legalitate raporturile instituţionale ale şefului statului cu Guvernul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea a fost comunicată Preşedintelui României, solicitând atât Preşedintelui, cât şi primului-ministru să prezinte punctele lor de vedere asupra conţinutului conflictului de natură constituţională şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

A) Preşedintele României a comunicat punctul său de vedere, prin Adresa nr. 1.069 din 23 martie 2007, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.700 din 23 martie 2007.

1.Preşedintele României menţionează textele constituţionale şi ale Legii nr. 47/1992 privind competenţa Curţii de a soluţiona cererea primului-ministru, obiectul cererii şi textele din Constituţie şi din Legea nr. 90/2001 incidente în rezolvarea cererii, pe cele două capete de cerere, şi anume refuzul Preşedintelui de a-l elibera din funcţie pe Mihai Răzvan Ungureanu şi refuzul Preşedintelui de a-l numi în funcţia de ministru al afacerilor externe pe Adrian Mihai Cioroianu. Sunt menţionate datele stării de fapt şi cuprinsul textelor constituţionale şi ale Legii nr. 90/2001, ce sunt considerate a fi incidente în soluţionarea sesizării.

2.Cu privire la starea de fapt, Preşedintele României precizează:

–La 19 februarie 2007, cu Adresa nr. 5/954, primul-ministru a transmis Preşedintelui solicitarea de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, ca urmare a demisiei lui Răzvan Mihai Ungureanu.

–În discuţia pe care Preşedintele a avut-o cu primul-ministru, înainte de desemnarea lui Adrian Mihai Cioroianu pentru funcţia de ministru al afacerilor externe, i-a comunicat că nu este de acord cu propunerea, motivând dezacordul, şi i-a cerut primului-ministru să formuleze o altă propunere. Primul-ministru s-a menţinut pe poziţia sa şi a înaintat propunerea de numire a lui Adrian Mihai Cioroianu.

–La 17 martie 2007, cu Adresa nr. 991, Preşedintele României a solicitat primului-ministru desemnarea, pentru funcţia de ministru al afacerilor externe, a unei alte persoane, dinainte convenită cu Preşedintele, având în vedere atribuţiile de politică externă pe care le are Preşedintele şi atribuţia de reprezentare a statului român la nivel internaţional.

–La 21 martie 2007, cu Adresa nr. 5/1563, primul-ministru a transmis Preşedintelui României solicitarea de a fi numită persoana sa în funcţia de ministru interimar al afacerilor externe şi, la 22 martie 2007, prin Decretul nr. 237, a fost numit, ca ministru interimar al afacerilor externe, primul-ministru, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu.

3.Cu privire la situaţia în drept, Preşedintele României menţionează:

–Din conţinutul prevederilor art. 85 alin. (2) şi (3), ale art. 106 şi 107 din Constituţie, precum şi ale art. 10 din Legea nr. 90/2001 rezultă că primul-ministru are obligaţia de a propune şi Preşedintele României are obligaţia de a numi, prin decret, într-un termen de 45 de zile, un nou ministru titular pe postul devenit vacant.

Termenul de 45 de zile curge din momentul în care este vacantat postul de ministru sau de la revocarea din funcţie a unui ministru.

–Având în vedere că funcţia de ministru este politică şi că între Preşedinte şi primul-ministru pot exista divergenţe în privinţa persoanei ce ar urma să fie învestită în funcţie, legiuitorul constituant a stabilit termenul de 45 de zile în care un minister să fie gestionat de un ministru interimar.

În perioada termenului de 45 de zile, cei 2 şefi de autorităţi trebuie să găsească o soluţie. Până la împlinirea termenului de 45 de zile nu se poate vorbi de o criză instituţională şi nici de un conflict juridic de natură constituţională.

–De altfel, precizează Preşedintele, Guvernul şi primul-ministru nu respectă Constituţia, încă de la data de 13 iunie 2006, de când este vacant postul de ministru de stat pentru coordonarea domeniului economic (vezi Decretul nr. 836 din 13 iunie 2006) şi tot vacant este postul de ministru de stat în domeniul mediului, de la data de 12 decembrie 2006 (vezi Decretul nr. 1.399 din 12 decembrie 2006).

În temeiul atribuţiei Curţii Constituţionale, de garant al supremaţiei Constituţiei şi a obligaţiei de respectare a ei, se solicită Curţii, de către Preşedinte, să se pronunţe asupra acestor fapte, de încălcare a Constituţiei, de către Guvern şi primul-ministru.

–Aprecierea că Preşedintele este obligat să numească un ministru "propus în mod unilateral de către primul-ministru", ca obligaţie constituţională a Preşedintelui, nu este "o simplă şi implacabilă formalitate", deoarece este contrară rolului constituţional al Preşedintelui, prevăzut de art. 103 alin. (1), art. 85 alin. (2) şi art. 107 alin. (3) şi (4) din Constituţie.

–Dreptul Preşedintelui de a numi un ministru "nu poate fi unul strict formal". Preşedintele are legitimitate electivă, care-i dă "un drept propriu de apreciere politică asupra competenţelor unei persoane de a fi membru în Guvern", iar cu privire la ministrul afacerilor externe, Preşedintele având şi atribuţii directe, de reprezentare a statului în raporturile internaţionale, este cu atât mai motivat, mai constituţional, legal şi moral să aibă "un cuvânt de spus în desemnarea ministrului de externe".

–Se precizează că primul-ministru are atribuţia de a propune, iar Preşedintele are atribuţia de a numi, adică de a decide şi deci şi de a alege între alternative posibile.

–Se mai menţionează şi nevoia de loialitate ce trebuie să existe în raporturile de colaborare între instituţiile statului, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiu care există şi funcţionează în viaţa tuturor statelor Uniunii Europene. Se invocă şi statuările din Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 a Curţii Constituţionale cu privire la numirile în funcţii de către Preşedintele României.

–Şi în relaţiile cu alte puteri în stat, Preşedintele are "dreptul de veto". Aşa, spre exemplu, art. 31 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum şi art. 77 din Constituţie privind cererea de reexaminare a unei legi, înainte de promulgare.

–Se mai menţionează că există precedente de respingere a propunerii, urmate de alte propuneri de numire în funcţia de ministru, la propunerea primului-ministru.

–În final, Preşedintele arată că aşteaptă altă propunere, din partea primului-ministru, de numire în funcţia de ministru al afacerilor externe.

B) Primul-ministru a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/1.628/CPT din 23 martie 2007, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.696 din 23 martie 2007, în care face următoarele susţineri:

1.Cu privire la eliberarea din funcţie a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Preşedintele României a semnat Decretul nr. 193 din 12 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007, prin care a luat act de demisie şi a declarat vacanţa postului. Decretul a fost dat la peste 20 de zile de la solicitarea adresată, sub nr. 5/954/CPT din 19 februarie 2007, şi, conform art. 8 din Legea nr. 90/2001, Preşedintele "are o obligaţie, iar nu un drept în această materie".

–Se solicită a se constată că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi primul-ministru, constând în refuzul Preşedintelui de a-l elibera din funcţie pe ministrul demisionar, o perioadă de peste 20 de zile. Această constatare este necesară, pentru ca asemenea situaţii să nu mai existe.

–La data de 14 martie 2007 a fost publicat decretul de eliberare din funcţie a lui Răzvan Mihai Ungureanu şi conflictul juridic a încetat, aşa cum se recunoaşte în punctul de vedere al primului-ministru.

2.Cu privire la refuzul Preşedintelui de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, se menţionează:

–Din scrisoarea Preşedintelui României către primul-ministru din 17 martie 2007 rezultă împotrivirea sa de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu ca ministru al afacerilor externe, dar şi pe o altă persoană asupra căreia nu s-a convenit mai dinainte, motivându-se această poziţie pe atribuţiile de politică externă pe care le are Preşedintele şi pe calitatea sa, de reprezentant al statului pe plan internaţional.

–Se apreciază că există, în continuare, conflict juridic de natură constituţională şi singura modalitate de a-i pune capăt acestui conflict este ca Preşedintele României "să îndeplinească de îndată obligaţiile constituţionale care îi revin". Se invocă, în acest sens, Decizia nr. 384 din 4 mai 2006 a Curţii Constituţionale.

–Atribuţiile Preşedintelui în domeniul politicii externe nu au relevanţă, deoarece "politica internă şi externă sunt determinate de programul de guvernare, aprobat de Parlament, şi realizarea acestuia cade în responsabilitatea Guvernului şi, în consecinţă, primul-ministru are dreptul de a-şi alege persoanele care să formeze echipa guvernamentală".

–Preşedintele României are atribuţii de numire în funcţii publice, la propunerea altor autorităţi, "tocmai pentru a asigura, în acest fel, solemnitatea numirilor, dată fiind importanţa acelor funcţii", şi aceasta "nu-l transformă pe Preşedinte într-un organ de cenzură, nu-i conferă dreptul de veto, nu-l face parte la luarea deciziei".

În concluzie, se susţine că există conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvernul României şi singura modalitate de rezolvare a acestui conflict este obligarea Preşedintelui de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe.

La punctul de vedere prezentat de primul-ministru au fost anexate o declaraţie a Preşedintelui, făcută la 16 martie 2007, un Comunicat de presă al Preşedinţiei, din 13 martie 2007, precum şi Adresa nr. 5/1.502 din 19 martie 2007 a Preşedintelui României către primul-ministru, în care îi comunică, motivat, refuzul de a-l numi pe Adrian Mihai Cioroianu în funcţie şi obligaţia primului-ministru de a numi un ministru interimar, până la rezolvarea problemei în termenul de 45 de zile prevăzut de Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională creat între Preşedintele României şi Guvernul României a fost dezbătută la data de 4 aprilie 2007, cu citarea părţilor implicate în conflict, în prezenţa reprezentanţilor acestora, pe baza cererilor şi a celorlalte documente aflate la dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea pentru data de 5 aprilie 2007.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Preşedintele României şi Guvernul României, punctele de vedere ale Preşedintelui României şi primului-ministru, înscrisurile depuse de părţi, decretele emise de Preşedintele României şi susţinerile reprezentanţilor părţilor în litigiu, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.

Examinând obiectul cererii, Curtea Constituţională urmează să stabilească dacă există sau nu conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvern, aşa cum s-a solicitat în mod repetat de către primul-ministru, cu privire la:

a)a se lua act de către Preşedinte de demisia ministrului afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şi a declara vacantă funcţia, la sesizarea primului-ministru;

b)termenul în care se exercită, de către Preşedinte, această atribuţie constituţională;

c)dacă a lua act de demisie şi a declara vacantă funcţia de ministru este o atribuţie ce se exercită cu sau fără condiţionări de către Preşedintele României;

d)dacă propunerea primului-ministru, de numire a unui nou ministru, în persoana celui propus, este de executat obligatoriu şi întocmai sau de adus la îndeplinire cu condiţionări din partea Preşedintelui României;

e)termenul în care Preşedintele trebuie să rezolve propunerea primului-ministru, de numire a noului ministru în funcţia vacantă;

f)efectele juridice de natură constituţională, cât şi cele de domeniul legii, în cazul constatării existenţei conflictului juridic de natură constituţională privitoare la părţile implicate în soluţionarea conflictului.

Curtea Constituţională reţine că în rezolvarea cauzei sunt incidente următoarele dispoziţii cuprinse în:

a)Constituţia României:

–Art. 85: "(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

(2)În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

(3)Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.";

–Art. 106: "Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.";

–Art. 107 alin. (3) şi (4): "(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercită atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.

(4)Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.";

–Art. 91: "(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.

(2)Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

(3)Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.";

–Art. 87: "(1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

(2)Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă.";

–Art. 86: "Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită.";

–Art. 80: "(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.

(2)Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.";

–Art. 103: "(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2)Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3)Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor." b) Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, astfel cum a fost ulterior modificată:

–Art. 5: "Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2).";

–Art. 6: "Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a lua act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.";

–Art. 7: "(1) Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru.

(2)Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală.";

–Art. 8: "(1) În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului.

(2)În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.";

–Art. 9: "(1) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercită atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

(3)În situaţiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului." c) Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, astfel cum a fost modificat ulterior:

–Art. 72 alin. 2 şi 3: "Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru.

În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun, consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru.";

–Art. 76: "Hotărârea Parlamentului privind acordarea votului de încredere se semnează de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului şi se înaintează de îndată Preşedintelui României spre a proceda la numirea Guvernului."

1.Cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Guvern, generat de refuzul Preşedintelui de a lua act de demisia ministrului afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu, şi de a declara vacantă funcţia, la propunerea primului-ministru:

Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 106 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului încetează, printre alte cazuri, şi în urma demisiei.

Demisia este un act juridic unilateral de voinţă al titularului funcţiei şi care nu este susceptibilă de control sau aprobare; despre demisie se ia doar act de către autoritatea funcţiei.

În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 90/2001, demisia se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă în momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Caracterul ei irevocabil îl priveşte numai pe autorul demisiei, şi aceasta înseamnă că autorul nu mai poate reveni retrăgându-şi demisia.

Prin urmare, în caz de demisie, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, care înaintează demisia şi îi solicită rezolvarea acesteia, urmează să ia act de demisie şi să declare vacantă funcţia de membru al Guvernului.

Curtea constată că domnul Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat în scris din funcţia de ministru al afacerilor externe la data de 5 februarie 2007, a depus demisia la primul-ministru, înregistrată sub nr. 5/611/CPT, şi aceasta a devenit irevocabilă la 15 zile de la data depunerii, astfel cum se recunoaşte, în scris, în cererea primului-ministru.

Ulterior, la data de 19 februarie 2007, cu Adresa nr. 5/954/CPT - la data împlinirii celor 15 zile de la depunere -, primul-ministru a sesizat Preşedintele României pentru a lua act de demisie şi a declara vacantă funcţia.

Preşedintele României a luat act de demisie şi a declarat vacantă funcţia de ministru al afacerilor externe la data de 12 martie 2007 şi a emis Decretul nr. 193 din 12 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007.

Curtea Constituţională constată că emiterea acestui decret a avut loc la 20 de zile de la data luării la cunoştinţă, în baza comunicării făcute de primul-ministru la data de 19 februarie 2007, data expedierii.

Preşedintele României a arătat că acest interval de timp a fost motivat de unele atribuţii ce trebuiau să fie duse la îndeplinire de către ministrul demisionar, activităţi care nu comportau întârziere. Curtea reţine că ministrul demisionar, chiar dacă demisia a devenit irevocabilă, poate continua îndeplinirea unor acte ale funcţiei până la data la care Preşedintele ia act de demisie şi declară funcţia vacantă, fiind de principiu admis că demisionarul poate continua activitatea o perioadă de timp după devenirea irevocabilă a demisiei.

Aşadar, nu există niciun temei de nelegalitate în procedura desfăşurată de Preşedintele României şi această situaţie motivată nu poate fi reţinută ca o nerespectare a atribuţiei constituţionale privind luarea de act de demisie şi de declarare vacantă a funcţiei. Având în vedere dispoziţiile constituţionale şi prevederile Legii nr. 90/2001, Curtea Constituţională constată că soluţionarea demisiei, sub cele două aspecte ale atribuţiei, de către Preşedintele României s-a făcut legal.

2.Referitor la termenul în care se exercită de către Preşedinte această atribuţie constituţională.

Constituţia nu prevede un termen în limitele căruia Preşedintele României trebuie să-şi exercite atribuţia de a lua act de demisie şi de a declara vacantă funcţia şi nici Legea nr. 90/2001 nu prevede un termen în această privinţă.

În situaţia în care se consideră că este necesară instituirea unui termen în limitele căruia Preşedintele României să-şi exercite această atribuţie, precum şi un termen în limitele căruia primul-ministru să-l sesizeze pe Preşedinte, se constată că asemenea rezolvare revine exclusiv Parlamentului României, ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, conform art. 61 din Constituţie. Curtea Constituţională nu are competenţa de a aprecia, prin interpretare, asupra unui eventual termen în aceste privinţe şi nici de a cenzura actele de motivare privind data soluţionării.

3.Cu privire la chestiunea dacă a lua act de demisie şi a declara vacantă funcţia de ministru este o atribuţie ce se exercită, cu sau fără condiţionări, de către Preşedintele României.

Este evident că a lua act de o demisie nu comportă nicio condiţionare din partea vreunei autorităţi, faţă de natura juridică a actului de demisie. După cum s-a menţionat în considerentele de mai sus, nevoile funcţiei din care se demisionează pot atrage menţinerea în activitate a demisionarului pentru o perioadă rezonabilă de timp care, ca stare de fapt, rămâne la acordul părţilor; în unele cazuri există şi prevederi legale în acest sens.

Aşadar, Curtea reţine că a se lua act de demisie şi a se declara funcţia vacantă constituie o activitate nesusceptibilă de condiţionări privind valabilitatea demisiei şi a efectelor acesteia.

4.Cu privire la propunerea primului-ministru de numire a unui nou ministru, propus în condiţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată şi reţine următoarele:

–În situaţia învestirii Guvernului şi aprobării Programului de guvernare, Parlamentul îi verifică, prin comisiile permanente, pe candidaţii pentru funcţia de ministru şi apoi dezbate şi aprobă prin hotărâre, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, Programul de guvernare şi lista completă a Guvernului.

Hotărârea Parlamentului, semnată de preşedinţii Camerelor, se înaintează de către aceştia de îndată Preşedintelui României, spre a proceda la numirea Guvernului; acestea sunt prevederile art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

–Numirea Guvernului de către Preşedintele României nu se face la sesizarea primului-ministru, ci la sesizarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi în baza hotărârii Parlamentului de aprobare a Programului de guvernare şi a listei complete a membrilor Guvernului.

Obligaţia constituţională a Preşedintelui României se fundamentează pe hotărârea Parlamentului şi, în executarea acesteia, Preşedintele emite decretele de numire în funcţie a membrilor Guvernului, urmată de depunerea jurământului de credinţă cerut de lege.

–Candidaţii la funcţia de ministru înscrişi pe lista Guvernului, propusă de candidatul pentru funcţia de prim-ministru, sunt audiaţi de comisiile permanente ale Camerelor Parlamentului, competente potrivit obiectului de activitate al funcţiei candidatului de ministru şi, pe baza constatărilor făcute, acestea emit avize favorabile sau avize de respingere; în cazul avizelor de respingere, candidatul pentru funcţia de prim-ministru propune un alt candidat la funcţia de ministru. În practica parlamentară s-au înregistrat mai multe cazuri de avize negative care au fost urmate de noi propuneri.

Aceasta este procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

–Şi în situaţia remanierii guvernamentale, prevăzută de art. 85 alin. (3) din Constituţie, se aplică întocmai procedura prevăzută de art. 72 alin. 2 şi 3 şi art. 76 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi în aceste situaţii au fost cazuri de respingere a candidaţilor la funcţia de ministru, urmate de noi propuneri.

Din datele menţionate rezultă că există reglementări obligatorii pentru audierea candidaţilor la funcţia de ministru de către comisiile parlamentare, ca organe de specialitate şi de pregătire a lucrărilor Parlamentului. Aceste audieri privesc corespunderea pentru funcţie a candidaţilor propuşi de primul-ministru privitor la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea, condiţii necesare şi indispensabile funcţiei de ministru.

Hotărârile Parlamentului au la bază constatările făcute de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea pe funcţie a candidaţilor propuşi şi, în temeiul acestor garanţii, urmează învestirea în funcţie de către Preşedintele României, depunerea jurământului şi intrarea în exerciţiul funcţiunii.

Acesta este cadrul juridic obligatoriu pentru situaţiile prevăzute de art. 85 alin. (1) şi (3) şi de art. 103 din Constituţie, dispoziţii dezvoltate în prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului.

–Alin. (2) al art. 85 din Constituţie, care se referă la una din formele remanierii guvernamentale, nu poate să se abată de la regimul constituţional al învestirii şi al modificărilor în componenţa Guvernului, deoarece art. 85 are în întregime aceeaşi concepţie de bază, una şi aceeaşi fundamentare constituţională. În structura sa, art. 85 are trei ipoteze, în cele trei alineate, dar toate au la bază aceeaşi concepţie şi aceeaşi fundamentare, precum şi aceleaşi garanţii privind învestirea Guvernului şi modificările ulterioare ale componenţei acestuia.

Altfel, se ajunge la concluzia ca, în condiţiile art. 85 alin. (2), să se creeze un alt regim discriminatoriu şi privilegiat pentru candidatul la funcţia de ministru, în caz de vacanţă a unei funcţii. Nu este de admis ca în conţinutul art. 85, structurat în cele trei alineate pe cele trei ipoteze, să existe fundamentări diferite şi chiar discriminatorii cu privire la statutul candidatului la funcţia de ministru.

–Procedurile realizate de comisiile permanente parlamentare privind corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în cazurile alin. (1) şi (3) trebuie avute în vedere de Preşedintele României, în cazul remanierii guvernamentale prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi art. 85 şi pe aceste temeiuri Preşedintele României are îndreptăţirea de a verifica corespunderea candidatului pentru funcţia propusă, în raport de aceleaşi condiţionări-criterii menţionate anterior, şi poate solicita motivat o altă propunere din partea primului-ministru.

–În toate cele trei ipoteze ale art. 85, primul-ministru face propunerea de candidat pentru funcţia de ministru şi rezolvarea acesteia se face în condiţiile menţionate anterior.

–Curtea mai constată că, după cum Parlamentul nu exercită un drept de veto, ci o activitate de verificare a îndeplinirii condiţiilor de corespundere în funcţie, tot astfel nici Preşedintele României nu are drept de veto faţă de propunerea primului-ministru, ci are dreptul de a verifica corespunderea pentru funcţie a candidatului şi poate cere primului-ministru o altă propunere de candidat la funcţie. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie să fie motivată.

5.Cu privire la eventualele efecte de ordin constituţional, precum şi de domeniul legii, produse ca urmare a operaţiunilor juridice de rezolvat în cadrul procedurilor ce fac obiectul prezentului litigiu de ordin constituţional, se reţine că refuzul iniţial al Preşedintelui României de a numi un membru al Guvernului la propunerea primului-ministru a declanşat un conflict juridic de această natură. Curtea constată însă că acest conflict juridic a încetat prin emiterea de către Preşedintele României a celor trei decrete, şi anume: Decretul nr. 193 din 12 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 14 martie 2007; Decretul nr. 237 din 22 martie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007; Decretul nr. 379 din 4 aprilie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 4 aprilie 2007.

Sub celelalte aspecte, raporturile instituţionale dintre primul-ministru şi Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, trebuie să funcţioneze în cadrul constituţional al loialităţii şi al colaborării, pentru realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorităţi; colaborarea dintre autorităţi este condiţie necesară şi esenţială pentru buna funcţionare a autorităţilor publice ale statului.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că refuzul Preşedintelui României de a numi un membru al Guvernului la propunerea primului-ministru a declanşat un conflict juridic de natură constituţională, care a încetat să mai subziste ca urmare a emiterii decretelor prezidenţiale nr. 193/12 martie 2007, 237/22 martie 2007 şi 379/4 aprilie 2007.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului.

Definitivă.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 5 aprilie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu, Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu