Decizie nr. 206 din 4 mai 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Mihalcea şi Ştefan Sereny în Dosarul nr. 3.590/2003 al Curţii de Apel Bacău Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Ştefan Sereny şi partea Banca Internaţională a Religiilor - prin lichidator, reprezentată de consilierul juridic Dumitru Lică, lipsă fiind autorul excepţiei Emil Mihalcea, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, Ştefan Sereny solicită admiterea excepţiei astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul Băncii Internaţionale a Religiilor solicită respingerea excepţiei ca nefondată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că textele legale criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 3.590/2003, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Emil Mihalcea şi Ştefan Sereny, inculpaţi în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile legale criticate, referitoare la competenţa materială de primă instanţă a Curţii de Apel, determinată după calitatea persoanei, respectiv cele referitoare la competenţa instanţelor în caz de indivizibilitate sau conexitate, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, cu consecinţa aplicării unui tratament discriminatoriu, faţă de calitatea pe care a avut-o unul dintre autori, aceea de judecător la Judecătoria Babadag. Se consideră, de asemenea, că dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, republicată, referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, precum şi dispoziţiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât nu asigură posibilitatea folosirii tuturor căilor de atac prevăzute în legea procesuală penală. Ştefan Sereny mai susţine că tratamentul prevăzut de art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală îl dezavantajează cu atât mai mult cu cât, la data comiterii faptelor, nu avea o calitate care să atragă competenţa de judecată a Curţii de Apel.

Curtea de Apel Bacău - Secţia penală consideră că excepţia este neîntemeiată întrucât stabilirea competenţei după calitatea inculpatului este compatibilă cu principiile unei societăţi democratice, nefiind încălcat astfel principiul egalităţii consacrat în art. 16 din Constituţie, republicată. Se mai arată că, pentru o bună administrare a justiţiei, în caz de indivizibilitate sau de conexitate, se impune judecarea cauzelor de către aceeaşi instanţă, măsură care este de natură să asigure stabilirea adevărului şi să creeze condiţii pentru ca inculpaţii să-şi poată organiza o apărare eficientă. Prin aceasta nu se încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici o altă prevedere din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.

Guvernul apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin principiului reglementat de art. 16 din Constituţie, republicată, întrucât nu creează privilegii şi discriminări în raport de criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, republicată. Stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, astfel cum se prevede în art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, iar instituirea unei competenţe personale nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea oficială a persoanei în cauză. Pentru aceste motive - arată Guvernul - art. 35 alin. 1 din Codul de procedură penală, care reglementează competenţa de judecată a infracţiunilor aflate în raport de conexitate sau indivizibilitate, nu semnifică aplicarea unui tratament discriminatoriu făptuitorilor care nu au ei înşişi calitatea cerută de lege pentru a determina o anumită competenţă a instanţei. Dispoziţiile legale criticate nu încalcă, în opinia Guvernului, nici dreptul de acces la justiţie, deoarece nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege. De asemenea, posibilitatea exercitării unei singure căi de atac împotriva hotărârilor pronunţate de aceste instanţe nu reprezintă o încălcare a art. 16 şi 21 din Legea fundamentală, deoarece principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, iar, în acest context, dreptul de acces la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti. În concluzie, Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că nu poate fi reţinută neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală faţă de prevederile art. 16 din Constituţie, republicată, deoarece regimul diferit, sub raportul competenţei instanţelor, este consecinţa situaţiei în care se găsesc inculpaţii care au săvârşit infracţiuni aflate în raport de conexitate sau indivizibilitate, faţă de cei care nu au săvârşit infracţiuni aflate într-un astfel de raport. Stabilirea competenţei, în caz de indivizibilitate sau conexitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, iar acesta poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale şi diferite de procedură, ceea ce nu este contrar principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, atât timp cât aceste reguli asigură egalitatea cetăţenilor. Cu privire la dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, raportate la art. 16 din Constituţie, republicată, se arată că textul nu cuprinde privilegii sau discriminări, aşa încât nu contravine acestor dispoziţii constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicată, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel:

1.judecă în primă instanţă: [...]

b)infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de notarii publici;";

–Art. 35 alin. 1 teza a doua: "În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte [...] aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 referitoare la dreptul de acces liber la justiţie, având ca o componentă fundamentală dreptul la un proces echitabil. Se arată că, în speţă, competenţa de judecată în primă instanţă a Curţii de Apel, atrasă pentru unul dintre autorii excepţiei de calitatea de magistrat, iar pentru celălalt de legătura între infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată cei doi inculpaţi, este discriminatorie şi îi privează de calea de atac a apelului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prin urmare, stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti, inclusiv în caz de indivizibilitate sau conexitate, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Acesta poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ţinut desigur ca, în procesul de legiferare, să se circumscrie cadrului constituţional.

În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 16 din Constituţie, republicată, aceasta nu poate fi reţinută câtă vreme prevederile criticate nu conţin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalităţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, republicată, iar situaţia juridică a anumitor categorii de persoane (în speţă judecătorii de la judecătorii, pe de o parte, respectiv inculpaţii care au săvârşit infracţiuni aflate în raport de conexitate sau indivizibilitate, pe de altă parte), justifică aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfăptuiri a justiţiei. De altfel Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că art. 16 din Constituţie vizează "egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". (Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999).

Curtea constată, de asemenea, că textele de lege criticate nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, republicată, câtă vreme accesul liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea părţilor de a se adresa instanţei de judecată şi de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime nefiind îngrădită prin stabilirea unei singure căi de atac (recursul). În acest sens Curtea Constituţională a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că accesul la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. De altfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, acestea au mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de prevederile art. 21 din Constituţie. Statuând în sensul constituţionalităţii textelor criticate, Curtea a reţinut că "faptul că nu se poate folosi, în cauză, calea de atac a apelului nu afectează drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd că recursul, în acest caz, nu se limitează la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedură penală, iar instanţa este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele". (Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003). Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia adoptată şi considerentele pe care aceasta s-a întemeiat sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte critica prevederilor art. 35 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală, formulată faţă de acelaşi temei constituţional şi cu aceeaşi motivare.

În sfârşit, Curtea mai reţine că prevederile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, precum şi de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel. Totodată, textele criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 35 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Emil Mihalcea şi Ştefan Sereny în Dosarul nr. 3.590/2003 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 mai 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu