Decizie nr. 163 din 22 mai 2001

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi ale art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Alexandru Toma în Dosarul nr. 1.725/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal este prezenta Luminita Toma, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă cu privire la cererea de amânare pentru lipsa de apărare, formulată de autorul excepţiei. Partea prezenta se opune amânării, invederand ca aceasta cerere este formulată în scopul tergiversarii soluţionării litigiului. Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, se opune acordării unui termen, deoarece drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu buna-credinţa. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare, potrivit art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezenta solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2000 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi ale art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Alexandru Toma în Dosarul nr. 1.725/2000 al acelei instanţe.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 37 şi ale art. 38 din Codul familiei, asigurând posibilitatea soţilor de a divorta cu usurinta, încalcă dispoziţiile art. 26 din Constituţie, care proclama respectarea şi ocrotirea vieţii familiale de către autorităţile publice.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepţia ca fiind neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt rationale şi nu încalcă principiul constituţional al ocrotirii şi respectării vieţii familiale.

Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 şi ale art. 38 din Codul familiei, care au următorul cuprins:

–Art. 37: "Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soţi sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre ei.

Căsătoria se poate desface prin divorţ.";

–Art. 38: "Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Divorţul poate fi pronunţat şi numai pe baza acordului ambilor soţi, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)până la data cererii de divorţ a trecut cel puţin un an de la încheierea căsătoriei şi b) nu exista copii minori rezultaţi din căsătorie.

Oricare dintre soţi poate cere divorţul atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va tine seama şi de interesele minorilor."

Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei este art. 26 care are următorul cuprins: "(1) Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată.

(2)Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."

Analizând conţinutul criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, rezultă ca acesta considera ca textele de lege criticate ar contraveni dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie, care proclama rolul autorităţilor publice în respectarea şi ocrotirea vieţii de familie, întrucât îngăduie "posibilitatea de a divorta cu usurinta", subminand astfel "familia şi societatea".

Cu privire la excepţia ridicată Curtea constata ca motivele de neconstituţionalitate invocate sunt neintemeiate. În realitate, dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât sa enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind divorţul, iar dispoziţiile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecătoreşti pot pronunţa divorţul, precizând la alin. 1 ca divorţul nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când exista motive temeinice şi numai dacă raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibila, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, asa cum rezultă din text.

De asemenea, pentru divorţul reglementat la alin. 2 al art. 38 din Codul familiei ("divorţ prin consimţământul mutual", bazat pe acordul părţilor) legiuitorul a impus unele condiţii (o anumită durata minima a căsătoriei care se desface, precum şi inexistenta copiilor minori rezultaţi din căsătorie), ceea ce demonstreaza grija legiuitorului pentru menţinerea instituţiei căsătoriei şi înlăturarea posibilităţii de tratare cu usurinta a responsabilităţilor faţă de copiii minori rezultaţi din căsătorie.

În ceea ce priveşte posibilitatea oricărui soţ de a cere desfacerea căsătoriei atunci când starea sănătăţii sale face imposibila continuarea căsătoriei, posibilitate prevăzută la alin. 3 al art. 38 din Codul familiei, este, de asemenea evident ca, prin condiţiile impuse de legiuitor, acesta a manifestat o grija deosebită pentru evitarea recurgerii cu superficialitate la actul grav de desfacere a unei căsătorii, fără însă a se menţine artificial şi nociv pentru soţul bolnav o căsătorie devenită imposibila, cum precizează textul de lege.

Asa fiind, rezultă ca dispoziţiile criticate de autorul excepţiei nu contravin art. 26 din Constituţie. Dimpotriva, instanţele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu usurinta a căsătoriei, pe care trebuie să le aplice în litera şi spiritul lor, actionand astfel în sensul îndeplinirii obligaţiei ce revine autorităţilor publice de a respecta şi ocroti viaţa de familie. Este astfel imbinat raţional principiul stabilitatii căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 şi ale art. 38 din Codul familiei, excepţie ridicată de Alexandru Toma în Dosarul nr. 1.725/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 mai 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

────────────