Decizie nr. 248 din 19 februarie 2009

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa în Dosarul nr. 3.913/2004 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.913/2004, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare silită şi suspendarea executării silite.

În motivarea excepţiei se arată că obligarea plăţii cauţiunii ca o condiţie de acces la judecarea cererii de suspendare a executării silite încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, se arată că se încalcă egalitatea în drepturi dintre debitor şi creditor, motivat de faptul că primul trebuie să plătească o cauţiune pentru a se judeca cererea sa de suspendare a executării silite, iar creditorul are dreptul de a-şi recupera eventualul prejudiciu care i s-a cauzat în ipoteza respingerii contestaţiei la executare silită.

Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată. Se arată că, de principiu, o taxă de timbru în cuantum ridicat sau o cauţiune proporţională cu valoarea obiectului litigiului poate reprezenta o descurajare a liberului acces la justiţie. În acest sens, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - Cauza Airey împotriva Irlandei (1979). Se mai arată că prin obligarea debitorului la plata unei cauţiuni sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la proprietatea privată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost precizat, îl constituie dispoziţiile art. 143 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, şi ale art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Se reţine faptul că, ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 a fost republicată din nou în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, astfel încât, în momentul de faţă, soluţia legislativă criticată se regăseşte în textul art. 148. Mai mult, din motivarea excepţiei se observă că, în cauză, incidentă este numai soluţia legislativă cuprinsă în art. 148 alin. (2) lit. a). Astfel, Curtea reţine că textele criticate ca fiind neconstituţionale au următorul cuprins:

–Art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003: "Executarea silită se suspendă:

a)când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii; [...]".

–Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (2) privind proprietatea privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale şi ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Totodată, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Analizând textele considerate neconstituţionale, precum şi motivarea excepţiei, Curtea constată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică soluţia legislativă cuprinsă la art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, fiind nemulţumit de faptul că pentru a cere suspendarea executării silite este nevoit să plătească o cauţiune.

Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituţională s-a pronunţat de nenumărate ori. Astfel, prin deciziile nr. 949 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, nr. 1.168 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008, nr. 1.243 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 decembrie 2008, nr. 346 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Curtea a statuat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii, ca o condiţie a suspendării executării, are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.

Neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Curtea reţine că, în cauza de faţă, autorul excepţiei este nemulţumit şi de faptul că este dezavantajat faţă de organele fiscale, prin aceea că i se impune plata unei cauţiuni, fără a preciza însă că acest text se aplică deopotrivă şi situaţiilor în care creditor este o altă persoană fizică sau juridică decât statul. Curtea însă nu poate achiesa la punctul său de vedere, întrucât, într-o atare situaţie, ar însemna că, practic, art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu se mai justifică şi, prin urmare, nu se aplică nici instituţia cauţiunii.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea urmează să respingă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Oil Terminal" - S.A. Constanţa în Dosarul nr. 3.913/2004 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 februarie 2009.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Karoly