Sentința civilă nr. 79 din 21 februarie 2024

Dosar nr. 1.139/33/2023

Instanța constituită din:

Judecător - Iarina-Ioana Prelipceanu

Grefier - Iuliu Traian Crișan

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul XX în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, având ca obiect anulare act administrativ cu caracter normativ, art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul XX, audiat prin videoconferință, lipsind pârâtul Ministerul Justiției.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, stadiul procesual fond. A fost atașată dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei. La data de 11 ianuarie 2024 a fost depusă întâmpinare, iar la data de 12 februarie 2024 a fost depus răspuns la întâmpinare.

Curtea pune în discuție competența materială, generală și teritorială a acestei instanțe în soluționarea pricinii.

Reclamantul apreciază că instanța are competență generală, materială și teritorială să soluționeze cauza prin raportare atât la domiciliul său, cât și la calitatea pârâtului, acesta fiind o instituție centrală.

Curtea, în temeiul art. 131 din Codul de procedură civilă, art. 96 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.

Instanța pune în discuție cererea în probațiune formulată de reclamant și de pârât privind proba cu înscrisuri.

Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, apreciind că această probă este utilă și pertinentă soluționării cererii de chemare în judecată. Nu se opune încuviințării probei cu înscrisurile depuse la dosar de către partea adversă.

Curtea, în temeiul art. 255 din Codul de procedură civilă, încuviințează cererile în probațiune privind înscrisurile depuse la dosar, înscrisurile fiind pertinente și utile soluționării cauzei, iar proba fiind una admisibilă.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, în temeiul art. 244 din Codul de procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea judecătorească, iar în condițiile art. 392 din Codul de procedură civilă deschide dezbaterile judiciare și acordă cuvântul reclamantului.

Reclamantul XX solicită admiterea acțiunii introductive de instanță pentru argumentele învederate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al răspunsului la întâmpinare.

Cu titlu preliminar, solicită să se țină cont de faptul că, raportat la dispozițiile art. 96 din Legea nr. 254/2013, exercitarea dreptului de a urma programe de cursuri de studii universitare nu aduce beneficii în sensul micșorării pedepsei raportat la mecanismul liberării condiționate prevăzut în legislația execuțional-penală. Arată că, personal, nu înțelege acest considerent, respectiv de ce legiuitorul a prevăzut acest beneficiu pentru cei care urmează programe de instruire școlară, calificare profesională, recalificare profesională și alte asemenea demersuri de reintegrare. Cei care urmează programe de cursuri universitare nu beneficiază de reduceri de pedeapsă.

În ceea ce privește fondul cererii consideră că sintagma supusă controlului de legalitate, respectiv „aprobarea este condiționată de conduita deținutului“ din cuprinsul art. 86 alin. (2) din Ordinul nr. 1.322/C/2017, este nelegală în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 16 alin. (1) din Constituția României care prevăd egalitatea cetățenilor în fața legii și egalitatea cetățenilor în fața instituțiilor publice. Astfel cum s-a indicat în răspunsul la întâmpinare, art. 79 din Legea nr. 254/2013 instituie dreptul la învățământ și nu distinge în ceea ce privește dreptul de instruire școlară, respectiv urmarea de studii, programe universitare. Cu toate acestea, în cuprinsul Ordinului nr. 1.322/C/2017, în cuprinsul art. 71 nu există inserat vreun criteriu privind conduita persoanei private de libertate în ceea ce privește urmarea instruirii școlare. Cu toate acestea, ministrul justiției a introdus acest criteriu în cuprinsul art. 86 alin. (2) alături de celelalte criterii prevăzute de art. 79 din Legea nr. 254/2013.

Reclamantul dă citire unui fragment din întâmpinare: „Astfel, este firesc ca acest comportament al deținutului pe parcursul executării pedepsei să fie luat în considerare fie în favoarea acestuia, fie în defavoarea lui atunci când se analizează posibilitatea urmării unor cursuri universitare.“ Consideră că, atunci când se discută despre sintagma „în defavoarea deținutului“, este de fapt o chestiune în defavoarea societății. Aceasta distinge exercitarea unui drept față de o liberalitate. În cazul dreptului, interesul este atât al titularului dreptului de a exercita acel drept, cât și în privința societății. Mentalitatea pârâtului este una de neînțeles, în sensul de a face astfel de afirmații grave.

Arată că, în raport cu art. 56 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 care prevede că drepturile, în esență, se pot restricționa doar în condițiile legii, este nelegal ca prin ordin al ministrului, care este un act administrativ normativ, să fie restricționate drepturi.

Invocă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă și dispozițiile art. 79 și art. 91 din Legea nr. 254/2013. Articolul 91 normează aspectele privind accesul persoanelor private de libertate condamnate la exercitarea acestui drept. Susține că legiuitorul a statuat în mod neechivoc că toate persoanele condamnate pot exercita dreptul de a urma programe de studii universitare indiferent de regimul de executare în care se află.

Există un singur aspect de diferențiere, respectiv persoanele condamnate aflate în executarea pedepsei cu un regim deschis pot participa la formele de învățământ fără frecvență. Pentru cei aflați în celelalte regimuri de executare, indiferent de comportamentul acestora, de măsurile de siguranță aplicate, art. 91 din Legea nr. 254/2013 coroborat cu art. 192 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a legii prevede că persoana condamnată poate exercita dreptul de a avea acces la formele de învățământ, ținându-se cont de criteriile din art. 79 din Legea nr. 254/2013.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susține că cererea de chemare în judecată este temeinică și solicită admiterea acțiunii formulate și anularea sintagmei: „aprobarea este condiționată de conduita deținutului“ din cuprinsul art. 86 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin OMJ nr. 1.322/C/2017.

Curtea, în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.12.2023, reclamantul XX, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat instanței anularea sintagmei „aprobarea este condiționată de conduita deținutului“ din cuprinsul Ordinului nr. 1.322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, anexa - Regulament, titlul III, capitolul VI - Metodologia și normele privind înscrierea și participarea la cursuri și examene aferente învățământului universitar, art. 86 alin. (2), cu completările și modificările ulterioare.

În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat următoarele:

Este privat de libertate începând cu data de 11 februarie 2016, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și înșelăciune la o pedeapsă rezultantă de 19 ani și o lună închisoare.

Ca urmare a evaluărilor inițiale de la debutul executării detenției, în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică prevăzut de art. 89 alin. (3)-(5) din Legea nr. 254/2013, a primit recomandarea de a urma programe de cursuri universitare.

În acest sens, în anul 2017, s-a înscris, a promovat examenul de admitere și a început cursurile universitare la Universitatea „Babeș-Bolyai“, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Psihologie, învățământ la distanță. A absolvit primul an universitar.

Cel de-al doilea an a presupus, ca materie obligatorie, parcurgerea a câte 30 de ore de practică de specialitate, în fiecare semestru.

Administrația Penitenciarului Oradea nu și-a exercitat obligația în acest sens, tergiversând întregul an universitar această practică.

Spre sfârșitul semestrului II, a fost sesizat judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Oradea, care a admis plângerea și a obligat unitatea să efectueze demersurile în vederea susținerii practicii de specialitate. Administrația nu a contestat încheierea, însă nici nu s-a conformat. Așa fiind, reclamantul a luat decizia înghețării studiilor universitare.

Printr-o acțiune în răspundere civilă delictuală a Penitenciarului Oradea, Judecătoria Oradea secția civilă a admis o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „în limita posibilității penitenciarului“ din cuprinsul art. 79 din Legea nr. 254/2013.

Conform metodologiei U.B.B., posibilitatea reînmatriculării în anul II de studiu a subzistat pentru o perioadă de 5 ani. Cu alte cuvinte, ultima ocazie de a continua studiile la specializarea Psihologie a însemnat înmatricularea în anul universitar 2023-2024.

Reclamantul a arătat că s-a adresat Penitenciarului Oradea, la data de 17.07.2023, cu o asemenea cerere, motivată de dispozițiile art. 79 din Legea nr. 254/2012, respectiv art. 86 alin. (1) din O.M.J. nr. 1.322/C/2017, iar în data de 23.08.2023 a aflat că administrația nu a aprobat continuarea cursurilor prin reînmatriculare, invocând dispozițiile art. 86 alin. (2) din ordin, mai exact conduita necorespunzătoare a reclamantului.

Împotriva acestui refuz, reclamantul a formulat plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate din Penitenciarul Oradea, în temeiul dispozițiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013, care însă a dispus respingerea plângerii formulate, prin Încheierea nr. 252 din 19.IX.2023, de asemenea, comportament necorespunzător.

La data de 6.07.2023 și prin concursul aparținătorilor, s-a transmis Ministerului Justiției o cerere de revocare parțială privind Ordinul nr. 1.322/C/2017, ce a fost motivată.

Până la data prezentei nu a primit vreun răspuns la cererea în cauză.

În sprijinul susținerilor sale, reclamantul a precizat că dreptul la învățământ din cuprinsul Legii nr. 254/2013 - capitolul V este destinat drepturilor persoanelor condamnate.

În acord cu dispozițiile art. 56 din lege: „(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.“

Art. 79 din Legea nr. 254/2013 recunoaște dreptul la învățământ: „Persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educației Naționale, ținându-se cont de nevoile prioritare de intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare și de măsurile de siguranță aplicate.“

Art. 91 din lege normează accesul la programe de studii universitare:

(1)Persoanele condamnate pot urma programe de studii universitare la distanță sau în forma frecvenței reduse…“ Nu există nicio referire la conduita deținutului.

Clarificări sunt în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013, unde, la art. 192 alin. (1) teza finală, se stipulează că „pentru înscrierea la cursuri în formă de învățământ la distanță au șanse egale toți deținuții, indiferent de regimul în care își execută pedeapsa“.

Capitolul VII din Legea nr. 254/2013 este destinat activităților educative, de asistență psihologică și asistență socială, instruire școlară, învățământ universitar și formare profesională a persoanelor condamnate.

Ordinul în cauză este emis în baza dispozițiilor art. 89 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 care prevede: „Condițiile privind organizarea și desfășurarea activităților educative, de asistență socială, instruire școlară, învățământ universitar și formare profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.“

Limitele stabilite de legiuitorul primar vizează normarea condițiilor de organizare și desfășurare a acestor activități și nu accesul ori înscrierea.

Capitolul 8 din Ordinul nr. 1.322/C/2017 cuprinde Metodologia și normele privind înscrierea și participarea la cursuri, examene aferente învățământului universitar.

Art. 86 din ordin prevede:

În vederea aprobării inițierii, de către persoana condamnată, a demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare, aceasta adresează o cerere directorului locului de deținere.

(2)Aprobarea este condiționată de conduita deținutului, de celelalte criterii prevăzute de lege și se poate obține pe baza recomandărilor cuprinse în planul individualizat.

Reclamantul a susținut încălcarea principiului legalității, având în vedere că art. 79 din Legea nr. 254/2012 stipulează faptul că acest drept se exercită prin raportare la: nevoile prioritare de intervenție identificate, starea de sănătate, regimul de executare, măsurile de siguranță aplicate, iar față de aceste criterii pârâtul a introdus prin sintagma supusă controlului de legalitate această condiție a conduitei deținutului în analizarea aprobării cererii de inițiere a demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare, depășindu-și competența legală, adăugând o condiție care nu este prevăzută de Legea nr. 254/2013 ori de regulamentul de aplicare, nefiind învestit printr-o normă legală cu un asemenea drept de apreciere.

În aceste condiții, reclamantul a considerat că sintagma în cauză încalcă principiul legalității prevăzut în cuprinsul art. 1 alin. (5) din Constituție, precum și în art. 4 din Legea nr. 24/2000, precum și dispozițiile art. 56 alin. (1), art. 79 și art. 91 din Legea nr. 254/2012.

Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată (f. 19 și urm.), pentru următoarele motive:

Art. 79 din Legea nr. 254/2013 reglementează, cu caracter general, dreptul la învățământ al persoanelor private de libertate.

Din analiza textului primar sus-precizat rezultă că dreptul la învățământ nu este un drept absolut. Astfel, pentru a putea beneficia in concreto de acordarea acestui drept, situația persoanei private de libertate este analizată sub mai multe aspecte, inclusiv prin prisma riscului pe care aceasta îl prezintă pentru ordinea și siguranța locului de deținere. În acest sens, acest ultim aspect de care depinde acordarea în concret a dreptului la educație este reglementat cu caracter general prin referirea la măsurile de siguranță aplicate.

În ceea ce privește accesul la programe de studii universitare, cadrul normativ primar stabilește, în art. 91 din Legea nr. 254/2013, principalele linii directoare ale reglementării acestui domeniu.

Dispozițiile primare referitoare la accesul la programe de studii universitare sunt dezvoltate de prevederile secundare ale art. 192 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.

Invocă și art. 89 alin. (8) din Legea nr. 254/2013.

De asemenea, o reglementare similară celei mai sus menționate este cuprinsă în art. 187 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013.

Așadar, legislația primară și cea secundară stabilesc reguli generale în ceea ce privește posibilitatea persoanelor private de libertate să urmeze programe de studii universitare pe durata executării pedepsei privative de libertate, iar, pe de altă parte, deleagă legiuitorului terțiar posibilitatea de a stabili condițiile privind organizarea și desfășurarea acestora.

Prin urmare, dispozițiile art. 86 din OMJ nr. 1.322/2017 asigură, alături de celelalte dispoziții din ordin, organizarea punerii în aplicare a dispozițiilor primare și secundare mai sus expuse.

Referitor la analizarea conduitei deținutului atunci când directorul locului de deținere aprobă inițierea demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare de către persoana condamnată, această condiție reprezintă o particularitate prin care este analizat riscul pe care persoana în cauza îl prezintă pentru ordinea și siguranța locului de deținere.

Astfel, este firesc ca comportamentul deținutului pe parcursul executării pedepsei să fie luat în considerare - fie în favoarea acestuia, fie în defavoarea lui - atunci când se analizează posibilitatea urmării unor cursuri universitare.

Din analiza Adresei nr. 42.218/18.09.2023 a Administrației Naționale a Penitenciarelor reiese că reclamantul a folosit timpul alocat participării online la cursuri în alte scopuri decât cel prestabilit.

De asemenea, reclamantul a formulat cereri de înscriere la diferite facultăți, fără să finalizeze ciclul universitar la vreuna dintre ele.

Așa cum reiese de pe site-ul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai“, perioada pentru depunerea cererilor de prelungire, reluare a studiilor, reînmatriculare studii, transfer intern și extern s-a finalizat în data de 15.09.2023.

Dispozițiile art. 86 alin. (2) din OMJ nr. 1.322/2013 sunt în deplină conformitate cu dispozițiile primare și secundare în baza cărora au fost elaborate.

În ceea ce privește respectarea exigențelor referitoare la calitatea legii, pârâtul a apreciat că sintagma criticată este clară și previzibilă. Astfel, din interpretarea dispozițiilor art. 86 alin. (2) din OMJ nr. 1.322/2017 reiese cu claritate că, atunci când aprobă inițierea, de către persoana condamnată, a demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare, directorul locului de deținere trebuie să țină seama, printre altele, și de conduita deținutului.

Reclamantul XX a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările invocate de acesta și a susținut temeinicia cererii sale (f. 86 și urm.)

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește calitatea reclamantului de persoană vătămată conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că este îndeplinită această condiție legală pentru admiterea, în fond, a cererii de chemare în judecată.

Reclamantul este deținut - la data cererii de chemare în judecată și a pronunțării hotărârii judecătorești - în Penitenciarul Oradea, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 19 ani și o lună, a cărei executare a început la data de 11.02.2016.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul urmărește să își exercite dreptul la educație (învățătură), în condițiile legii. Acesta este înscris din anul 2017 la Facultatea de Psihologie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Reclamantul s-a înscris la aceste cursuri pe baza recomandării primite în temeiul art. 89 alin. (3)-(5) din Legea nr. 254/2013 de a urma programe de cursuri universitare, recomandare înscrisă în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, fiind evaluat cu acest scop la începutul executării pedepsei aplicate.

Reclamantul a fost determinat să formuleze cererea de anulare a art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență

socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, ca urmare a refuzului Penitenciarului Oradea de a îi asigura posibilitatea de a parcurge cele 30 de ore de practică de specialitate, invocânduse ca temei al refuzului de exercitare a dreptului reclamantului la educație prevederile art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017, în sensul că reclamantul ar fi avut o conduită necorespunzătoare. Reclamantul a formulat mai multe plângeri administrative pentru a putea efectua practica de specialitate.

Reclamantul a formulat plângere administrativă prealabilă, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 (f. 8-10).

În consecință, având în vedere aceste elemente, se reține de către Curte calitatea reclamantului de „persoană vătămată“ în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere și considerentele care urmează și care privesc analizarea conformității prevederilor art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 cu dispozițiile Constituției României, revizuite și cu normele cuprinse în legi.

Conform art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, „(2) Aprobarea este condiționată de conduita deținutului, de celelalte criterii prevăzute de lege și se poate obține pe baza recomandărilor cuprinse în planul individualizat“. Potrivit art. 86 alin. (1) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017, „(1) În vederea aprobării inițierii, de către persoana condamnată, a demersurilor de înscriere sau continuare a cursurilor universitare, aceasta adresează o cerere directorului locului de deținere“.

Curtea constată că este întemeiată cererea reclamantului de anulare în parte a art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017, în sensul că sintagma „de conduita deținutului“ încalcă prevederile art. 56 alin. (1), art. 89, art. 91 din Legea nr. 254/2013, principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5), art. 32 alin. (1) și art. 53 alin. (1) din Constituția României, revizuită, art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Dispozițiile art. 32 alin. (1) din Constituția României, revizuită, consacră un drept fundamental la educație, în favoarea tuturor cetățenilor României, astfel: „dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu, prin învățământul liceal și prin cel profesional, prin învățământul superior, precum și prin alte forme de instrucție și de perfecționare.“

Conform art. 53 alin. (1) din Constituția României, revizuită, exercitarea drepturilor fundamentale - printre care și cel la educație - poate fi restrânsă numai prin lege, dacă este incident unul din scopurile limitativ enumerate în această dispoziție - apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Conform art. 53 alin. (2) din Constituția României, revizuită, pentru a se reține legalitatea restrângerii exercițiului unui drept fundamental trebuie efectuate un test al necesității reale a restrângerii într-o societate democratică, un test al proporționalității măsurii restrângerii cu situația reglementată la alin. (1), care a determinat-o, precum și un test al modului de aplicare a restrângerii, și anume într-o manieră nediscriminatorie și fără a aduce atingere însăși existenței dreptului sau a libertății.

În speță, Curtea apreciază că dreptul fundamental la educație al reclamantului a fost restrâns cu încălcarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Constituția României, revizuită, respectiv nu prin lege, ci printr-un act administrativ cu caracter normativ.

Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 este emis în temeiul legii, respectiv al art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013, „condițiile privind organizarea și desfășurarea activităților educative, de asistență psihologică și asistență socială, instruire școlară, învățământ universitar și formare profesională a persoanelor condamnate se stabilesc prin ordin al ministrului justiției“.

Norma legală specială, referitoare la dreptul la învățătură (educație, în sens constituțional), este dispoziția art. 79 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Art. 79 din Legea nr. 254/2013 are denumirea marginală „Dreptul la învățământ“ și prevede că „persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educației Naționale, ținându-se cont de nevoile prioritare de intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare și de măsurile de siguranță aplicate“.

Așadar, în această dispoziție legală se regăsesc trei condiții referitoare la persoana condamnatului pentru exercitarea dreptului la învățătură, pe lângă cea referitoare la posibilitatea penitenciarului și la nevoile prioritare de intervenție identificate, și anume: starea sa de sănătate, tipul regimului de executare și măsurile de siguranță aplicate.

Prin urmare, legiuitorul nu a limitat exercitarea dreptului la învățătură în funcție de „conduita deținutului“, aceasta fiind o condiție suplimentară, adăugată prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 la cele stabilite de către legiuitor.

Or, Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 este emis în temeiul legii, iar conform dispoziției exprese a art. 56 din Legea nr. 254/2013, „exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege“.

Așadar, rezultă că prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 nu pot fi instituite în mod valabil alte condiții, suplimentare celor stabilite prin Constituție, și prin lege, pentru a restrânge exercitarea dreptului la învățătură al deținuților, respectiv, în speță, al reclamantului.

În același sens sunt și prevederile art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora

(1)Actele normative se elaborează în funcție de ierarhia lor, de categoria acestora și de autoritatea publică competentă să le adopte.

(2)Categoriile de acte normative și normele de competență privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituția României, republicată, și prin celelalte legi.

(3)Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Așadar, potrivit normelor speciale din art. 4 al Legii nr. 24/2000, prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 era necesar a fi respectate limitele și normele Legii nr. 254/2013, fără a se putea depăși acest cadru prin stabilirea unor condiții

suplimentare și mai restrictive de exercitare a dreptului la învățătură.

În ceea ce privește norma care a fundamentat emiterea Ordinului ministrului justiției nr. 1.322/C/2017, respectiv art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013, se observă că aceasta permite ca prin ordin al ministrului justiției să fie reglementate exclusiv organizarea și desfășurarea activităților educative, iar nu și condițiile privind persoana condamnatului care să condiționeze exercitarea dreptului la învățătură, ceea ce este în concordanță cu prevederile art. 53 din Constituție, art. 4 din Legea nr. 24/2000 și art. 56 din Legea nr. 254/2013, care toate acestea stabilesc că exercitarea dreptului la învățătură nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.

Or, prevederea art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 încalcă și art. 89 alin. (8) al Legii nr. 254/2013, fundament al emiterii sale, deoarece stabilește condiții suplimentare celor prevăzute de lege, pe care trebuie să le îndeplinească persoana condamnatului pentru a participa la activitatea educativă, iar nu exclusiv condiții privind organizarea și desfășurarea activităților educative, cum impune norma legală menționată.

Totodată, trebuie observat și că aspectele referitoare la persoana condamnatului, stabilite conform legii, au fost deja evaluate și cu privire la acestea s-a luat o decizie, prin Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, pe baza căruia reclamantul a fost admis la universitate și a absolvit primul an universitar. Reclamantul și-a exercitat acest drept și în temeiul art. 91 - Accesul la programe de studii universitare din Legea nr. 254/2013, conform căruia,

(1)Persoanele condamnate pot urma programe de studii universitare la distanță sau în forma frecvenței reduse.

(2)La programele de studii universitare în forma frecvenței reduse pot participa numai persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regimul deschis.

(3)Cheltuielile aferente accesului și participării la programele de studii universitare sunt suportate de persoanele condamnate sau de alte persoane fizice ori juridice.

Curtea reține și că în art. 192 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 se prevede că „pentru înscrierea la cursuri în forma de învățământ la distanță au șanse egale toți deținuții, indiferent de regimul în care își execută pedeapsa“, iar conform art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, revizuită, „(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege“. Totodată, Curtea reține și că legea permite reclamantului să urmeze cursurile Facultății de Psihologie a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, la care este înscris din anul 2017.

În ceea ce privește cererea reclamantului de anulare în întregime a sintagmei „aprobarea este condiționată de conduita deținutului“, Curtea observă că, dată fiind modalitatea de redactare a dispoziției legale a art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017, prin trimiterea și la alte criterii decât criteriul conduitei deținutului, admiterea acțiunii formulate nu se poate realiza în această manieră.

Prevederea art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 este redactată în sensul că „aprobarea este condiționată de conduita deținutului, de celelalte criterii prevăzute de lege și se poate obține pe baza recomandărilor cuprinse în planul individualizat“. Așadar, sintagma „aprobarea este condiționată“ este corelată și cu sintagma „celelalte criterii prevăzute de lege“, a căror analiză nu face obiect al cererii de chemare în judecată. Sintagma „aprobarea este condiționată“ rămâne, astfel, necesară pentru subzistența restului textului normativ al art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului Justiției nr. 1.322/C/2017, până la o posibilă modificare a acestuia pentru realizarea corelărilor gramaticale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 1 alin. (5), art. 32, art. 53 din Constituția României, revizuită, art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 56 alin. (1), art. 79, art. 89, art. 91 din Legea nr. 254/2013, art. 4 din Legea nr. 24/2000, Curtea va admite cererea de chemare în judecată și va anula în parte art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în sensul că va înlătura din această prevedere sintagma „de conduita deținutului“.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul XX, fiul lui XX și XX, CNP XX, aflat în Penitenciarul Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5.

Anulează în parte art. 86 alin. (2) din Ordinul ministrului justiției nr. 1.322/C/2017 pentru aprobarea Regulamentului din 25 aprilie 2017 privind organizarea și desfășurarea activităților și programelor educative, de asistență psihologică și asistență socială din locurile de deținere aflate în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în sensul că înlătură din această prevedere sintagma „de conduita deținutului“.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

În cazul în care se formulează, cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub sancțiunea nulității.

Sentința se publică în Monitorul Oficial al României la data rămânerii definitive.

Pronunțată în data de 21.02.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

PREȘEDINTE

IARINA-IOANA PRELIPCEANU

Grefier,

Iuliu Traian Crișan