Decizie nr. 120 din 16 martie 2004

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Dana Titian - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Roată în Dosarul nr. 1.182/C/2003 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la principiile neretroactivităţii şi egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Se apreciază că legea veche nu ultraactivează, hotărârile judecătoreşti fiind supuse căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la data pronunţării lor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.182/C/2003, Tribunalul Vrancea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Roată.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, tribunalul nu mai este decât instanţă de fond, el funcţionează ca instanţă de apel, după legea anterioară. Astfel, se constată că legea veche ultraactivează în ceea ce priveşte competenţa şi căile de atac, în aşa fel încât se ajunge la funcţionarea concomitentă a instanţelor judecătoreşti după două legi distincte şi contradictorii.

Se apreciază că ultraactivitatea legii vechi, sub aspectul termenelor şi căilor de atac, faţă de momentul de pronunţare a hotărârii, este neconstituţională, discriminatorie, inechitabilă şi împiedică accesul liber la justiţie, respectiv la căile de atac. Acest lucru se datorează faptului că hotărârile pronunţate sub legea veche sunt supuse apelului şi recursului la instanţele teritoriale, care sunt supuse influenţelor şi presiunilor locale, ceea ce noile reguli de competenţă instituite de Codul de procedură civilă evită, prin instituirea recursului în competenţa unică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se mai arată că restrângerea exerciţiului unor libertăţi sau drepturi nu poate fi impusă decât prin lege, iar restrângerea prevăzută în art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 operează ca efect al unei ordonanţe de urgenţă neaprobate prin lege. Mai mult, se apreciază că stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecată prin ordonanţă atrage neconstituţionalitatea integrală a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003, deoarece legea de funcţionare a instanţelor de judecată, prin care se stabileşte competenţa şi procedura de judecată, nu poate fi decât organică, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 124 din Legea fundamentală, justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, prin aceasta înţelegându-se numai legile organice sau ordinare, iar nu şi ordonanţele Guvernului.

Tribunalul Vrancea - Secţia civilă apreciază că Legea fundamentală reglementează expres în art. 73 domeniile de reglementare a legilor organice, fără a enumera şi normele juridice privind procedura de judecată.

Se arată că intenţia legiuitorului de a respecta principiul neretroactivităţii legii, prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, rezultă din însuşi conţinutul art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003. Altfel, o lege nouă care ar modifica, fără norme tranzitorii, obligativitatea părţii care se adresează justiţiei de a utiliza căile reglementate de legea veche ar fi retroactivă, nesocotind prevederile constituţionale, şi ar încălca drepturile justiţiabililor.

Prin urmare, instanţa judecătorească apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul arată că noţiunea de "lege" folosită în cuprinsul art. 124 din Constituţie, republicată, are în vedere sensul cel mai larg, acoperind toată gama dispoziţiilor normative cuprinse în Legea fundamentală, în celelalte legi sau în actele normative subordonate legilor, iar nu doar cel de act normativ emis de forul legislativ. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, domeniul legilor organice este stabilit numai prin Constituţie, interdicţia emiterii de către Guvern a ordonanţelor în domeniul rezervat legii organice fiind limitată la categoria ordonanţelor simple, nu şi a ordonanţelor de urgenţă.

În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, aplicarea ultraactivă a legii vechi este constituţională, Legea fundamentală interzicând doar aplicarea legii noi situaţiilor juridice născute sau stinse anterior acesteia, şi se justifică prin necesitatea de a permite părţii care a pornit o judecată de a avea reprezentarea exactă referitoare atât la instanţa care va soluţiona cererea, cât şi la căile de atac pe care le va putea exercita. Aşa fiind, posibilitatea de a promova o cale de atac în condiţiile şi la instanţa devenită competentă potrivit legii noi este exclusă pentru cauzele în curs de judecată la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, fapt ce nu este de natură a contraveni art. 21 şi 53 din Constituţie, republicată.

Avocatul Poporului apreciază că din însăşi formularea art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 rezultă faptul că se respectă principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Se arată în acest sens că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dreptul la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii. În aceste condiţii, nici o cale de atac nu poate rezultă dintr-o lege posterioară, după cum nici o cale de atac existentă în momentul pronunţării nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate, de către o lege posterioară. Astfel, "o cale de atac se exercită doar împotriva hotărârilor pronunţate după intrarea sa în vigoare".

Se arată că textele de lege criticate asigură un tratament egal în faţa legii şi autorităţilor publice, atât pentru cei care au formulat acţiuni în justiţie sub imperiul legii vechi, cât şi pentru aceia care s-au adresat instanţei de judecată potrivit noilor reglementări.

Referitor la neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă, în ansamblul ei, faţă de dispoziţiile art. 73 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicată, se constată că art. 73 alin. (3) din Legea fundamentală reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate legii organice, printre care nu figurează dispoziţiile legale privind procedura civilă.

În ceea ce priveşte faptul că prevederile legale criticate au fost stabilite prin ordonanţă de urgenţă, şi nu prin lege, se arată că numai Curtea Constituţională are posibilitatea să stabilească dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 a fost adoptată în condiţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată.

Se apreciază că textele constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi şi la înfăptuirea justiţiei nu au incidenţă în cauză.

În consecinţă, dispoziţiile art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă sunt considerate ca fiind constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003. Textul legal criticat are următorul conţinut:

–Art. II alin. 2 şi 3: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe. În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privitoare la competenţă sunt aplicabile.

Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate." De asemenea, autorul excepţiei invocă şi neconstituţionalitatea extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (2), ale art. 53, 124, ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţia României, republicată, care au următorul conţinut:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 21 alin. (2): "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 124: "(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.

(2)Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

(3)Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";

–Art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.";

–Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu oferă temei criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, întrucât nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii. În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În legătură cu principiul neretroactivităţii legilor, Curtea constată că, potrivit acestuia, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi, care o abrogă în mod explicit sau implicit. A decide că, prin dispoziţiile sale, legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, constituite prin efectul actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Legea nouă este însă aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

Raportând cele arătate cu titlu principial la textul de lege dedus controlului, Curtea constată că, întrucât procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, iar hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate, norma dă expresie principiului neretroactivităţii, ceea ce impune concluzia că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Referitor la critica potrivit căreia art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicată, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte noţiunea de "lege" utilizată în Constituţie, republicată, în art. 124, potrivit căruia justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, Curtea reţine că aceasta are în vedere un sens larg ce acoperă ansamblul dispoziţiilor normative cuprinse în Legea fundamentală şi actele normative ce formează dreptul intern.

Astfel, conceputul de "lege" are mai multe înţelesuri în funcţie de distincţia ce operează între criteriul formal sau organic şi cel material.

Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorităţii legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte şi prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituţie, republicată, conform cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării" cu prevederile art. 76, 77 şi 78, potrivit cărora legea adoptată de Parlament este supusă promulgării de către Preşedintele României şi intră în vigoare la trei zile după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, dacă în conţinutul său nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conţinutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relaţiilor sociale reglementate. În ceea ce priveşte ordonanţele Guvernului, Curtea reţine că, elaborând astfel de acte normative, organul administrativ exercită o competenţă prin atribuire care, prin natura ei, intră în sfera de competenţă legislativă a Parlamentului. Prin urmare, ordonanţa nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material.

În consecinţă, întrucât un act juridic normativ, în general, se defineşte atât prin formă, cât şi prin conţinut, legea, în sens larg, deci cuprinzând şi actele asimilate, este rezultatul combinării criteriului formal cu cel material.

Pe de altă parte, Curtea observă că delegarea legislativă a Guvernului de a emite ordonanţe poate opera în temeiul Constituţiei, republicată, potrivit art. 115 alin. (4), în cazul ordonanţelor de urgenţă, sau în temeiul legii de abilitare adoptate cu respectarea alin. (1) al aceluiaşi articol. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice priveşte numai ordonanţele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicţie decurgând direct din textul constituţional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al art. 115 din Constituţie, republicată, referitor la ordonanţele de urgenţă, care nu reprezintă o varietate a ordonanţei emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ, adoptat de Guvern, în temeiul unei prevederi constituţionale, care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă faţă unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Aşa fiind, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate potrivit căreia modificarea şi completarea Codului de procedură civilă prin ordonanţă de urgenţă ar aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 124, 126 şi 129.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandrina Roată în Dosarul nr. 1.182/C/2003 al Tribunalului Vrancea - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 martie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu