Decizie nr. 1.083 din 14 iulie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 26.807/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 26.807/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece termenul de 30 de zile în care trebuie executată hotărârea judecătorească curge de la rămânerea irevocabilă a acesteia. Or, în cazurile în care hotărârea instanţei de recurs nu se comunică, pentru că din motive obiective partea în culpă nu se prezintă la proces, nu se poate respecta acest termen. Dacă în cazul apelului şi al soluţionării cauzei pe fond, hotărârile se comunică pentru a se putea exercita căile de atac, prin necomunicarea hotărârii instanţei de recurs, părţile, dacă nu s-au putut prezenta la proces, se găsesc într-o situaţie defavorabilă faţă de părţile aflate în procedura de judecată pe fond şi apel, putând astfel ieşi din termenul legal de exercitare a contestaţiei în anulare sau de revizuire a hotărârilor. Această situaţie contravine art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede interzicerea oricărei forme de discriminare, enumerând extensiv, iar nu limitativ, cele mai frecvente forme de discriminare.

De asemenea, arată că există o contradicţie între art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege, care prevede că revizuirea unei hotărâri rămase definitive şi irevocabile se introduce în 15 zile de la comunicare. Menţionează că nu au fost citaţi, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 148 din Constituţie, consideră că textul de lege criticat trebuie corijat în acelaşi mod ca art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce prevedea exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii instanţei de executare în termen de 5 zile de la pronunţare, text rectificat conform exigenţelor europene, în termen de 5 zile de la comunicare.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, pe de-o parte, invocarea art. 31 din Constituţie în raport cu argumentele prezentate de autorul excepţiei nu este suficientă pentru a conchide incompatibilitatea textului de lege criticat cu această normă constituţională, iar, pe de altă parte, nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii în faţa legii prin modalitatea de reglementare a instituţiei executării hotărârilor pronunţate de instanţele de contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, obligarea autorităţii publice pârâte de a încheia, înlocui sau a modifica actul administrativ nelegal, de a elibera un alt înscris sau de a efectua anumite operaţiuni administrative reprezintă modalităţi de recunoaştere şi realizare a dreptului reclamantului. Este de observat că, în sistemul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, recursul este reglementat ca o cale ordinară de atac, ce devoluează atât în fapt, cât şi în drept; spre deosebire de procedura civilă, în materia contenciosului administrativ, recursul are invariabil un efect suspensiv de executare, încheind ciclul ordinar al judecăţii cauzei.

Soluţia aducerii la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin hotărârea judecătorească - titlu executoriu, necondiţionat de comunicarea de către instanţa de recurs, din oficiu, a deciziei pronunţate în soluţionarea căii de atac, este în concordanţă cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, fiind justificată atât prin calitatea pârâtului, o autoritate publică, cât şi prin necesitatea recunoaşterii şi realizării dreptului persoanei fizice sau juridice vătămate printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în urma finalizării ciclului ordinar al judecăţii cauzei.

De asemenea, consideră că nu poate fi reţinută încălcarea art. 31 alin. (2) din Constituţie, ce consacră dreptul persoanei la informaţie, câtă vreme accesul la informaţiile judiciare cuprinse în dosar, inclusiv la soluţia dată în recurs de instanţa de control judiciar, este neîngrădit pentru autoritatea publică parte dintr-un litigiu de contencios administrativ, ca de altfel pentru orice persoană fizică sau juridică parte într-o procedură judiciară.

Totodată, consideră că textul de lege criticat nu conţine nicio prevedere de natură să aducă atingere principiilor constituţionale care guvernează înfăptuirea justiţiei, prevăzute la art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, judecarea proceselor în materie fiind dată în competenţa aceloraşi instanţe, potrivit aceloraşi reguli procedurale, părţile din aceste litigii având recunoscute aceleaşi drepturi procesuale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 33 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.

În prezent, textul de lege criticat are următoarea redactare:

Art. 24 "Obligaţia executării"

(1)Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 31 alin. (2) conform cărora "Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal" şi ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora "Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauză, prin Decizia nr. 920 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009.

Cu acel prilej, Curtea a statuat că procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedural civile, şi dă expresie prevederilor art. 52 din Legea fundamentală, oferind cadrul constituţional al protejării cetăţenilor în faţa eventualelor abuzuri ale autorităţilor publice. În acest context, legiuitorul a stabilit că executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au instituit în sarcina autorităţilor publice anumite obligaţii de "a face" trebuie să fie realizată într-un anumit termen, fie cel precizat în cuprinsul hotărârii, potrivit art. 18 alin. (6) din lege, fie, în lipsa acestuia, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.

Curtea a mai constatat că textele de lege ce formează obiect al excepţiei nu aduc atingere nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, nici dreptului la apărare, garantat la nivel constituţional. În acest sens, Curtea reţine că autorităţile publice, deci şi companiile naţionale, aşa cum este cazul de faţă, pot fi întotdeauna reprezentate, în procesele în care sunt parte, fie de către un consilier juridic, care are obligaţia de serviciu de a depune toate diligenţele posibile pentru apărarea intereselor instituţiei, fie de un avocat angajat în baza unui contract de asistenţă juridică şi reprezentare, fie chiar de un salariat al acestora, anume desemnat în baza unei procuri speciale de reprezentare în justiţie. Aşadar, prin intermediul unui astfel de reprezentant, autoritatea publică are posibilitatea plenară de a-şi exercită toate prerogativele dreptului la apărare. În plus, nimic nu îl împiedică pe acesta să facă demersurile necesare pentru a afla soluţia pronunţată de instanţă în recurs, astfel încât autoritatea publică să poată duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii, în respectul principiilor statului de drept, cărora li se subsumează şi conformarea la imperativele cuprinse în hotărârile judecătoreşti. Pentru considerente similare, nu poate fi reţinută nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia conducătorului autorităţii publice i se nesocoteşte dreptul la apărare, întrucât nu a avut calitate procesuală în litigiul dedus judecăţii, interesele acestuia putând fi apărate cu succes de acelaşi reprezentant, consilier juridic sau avocat. De altfel, amenzile cominatorii stabilite la art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o sancţiune procedurală pecuniară aplicată de instanţă în scopul asigurării executării hotărârii. Legiuitorul a considerat necesar să instituie un astfel de mijloc de constrângere, pentru a conferi eficacitate înseşi instituţiei contenciosului administrativ, a cărei finalitate ar fi iluzorie în absenţa unei sancţiuni pentru neexecutarea voluntară a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în Dosarul nr. 26.807/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean