Decizie nr. 602 din 30 decembrie 2021
pentru completarea art. 1 din Decizia prim-ministrului nr. 385/2020 privind înființarea Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2
- Emitent
- Prim-Ministrul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 1250 din 30 decembrie 2021
Textul actului · 1 articol
În temeiul art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
Articol unic
La articolul 1 din Decizia prim-ministrului nr. 385/2020 privind înființarea Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1110 din 20 noiembrie 2020, cu completările ulterioare, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
(8)Secretariatul General al Guvernului asigură reprezentarea Comitetului în fața instanțelor judecătorești în procesele ce au ca obiect activitatea acestuia.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Marian Neacșu
București, 30 decembrie 2021.
Nr. 602.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
