Decizie nr. 463 din 6 iunie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (2) din Legea pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice nr. 304/2003, excepţie ridicată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.086/2/2005 (număr în format vechi 4.681/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspunde Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, prin directorul Direcţiei juridice, domnul Vlad Cercel, cu delegaţie la dosar, constatându-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Aceasta, deoarece art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 nu reglementează o sarcină fiscală, ci doar conferă Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii dreptul de a determina mecanismul de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal. Or, art. 56 alin. (2) din Constituţie, invocat ca fiind încălcat, dispune cu privire la taxele şi impozitele datorate bugetului de stat şi destinate fondurilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât consideră că textul de lege criticat nu contravine art. 56 alin. (2) din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 38.086/2/2005 (număr în format vechi 4.681/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, excepţie ridicată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea deciziei Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii privind impunerea contribuţiei pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, care prevede perceperea de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii a unei contribuţii pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, calculată asupra cifrei de afaceri realizate, contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie, referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, prin aceea că valoarea contribuţiei datorate se raportează la cifra de afaceri ca sumă a tuturor veniturilor societăţii comerciale, iar nu asupra cifrei de afaceri realizate din veniturile corespunzătoare activităţilor de furnizare de reţele şi de servicii publice de comunicaţii electronice.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece contribuţia prevăzută de textul de lege criticat nu reprezintă o sarcină fiscală de natura impozitelor şi taxelor, ci o plată legală pentru o activitate desfăşurată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, ceea ce nu contravine prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 nu are ca obiect de reglementare stabilirea unor sarcini fiscale, sumele percepute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii nu au natura unor taxe sau impozite şi nu se constituie în venituri la bugetul de stat, iar autoritatea care le percepe nu este învestită, potrivit legii, cu atribuţii în domeniul fiscal.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că suma pretinsă de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii reprezintă o contribuţie la compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal de comunicaţii electronice, iar nu o sarcină fiscală, în sensul de impozite şi taxe, în privinţa cărora sunt incidente prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente şi concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice nr. 304/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 31 iulie 2003, dispoziţii potrivit cărora: "(2) ANRC va determina mecanismul de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, cu respectarea principiilor transparenţei, minimei atingeri aduse concurenţei, nediscriminării şi proporţionalităţii. În acest scop ANRC va stabili furnizorii de reţele de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice care au obligaţia să contribuie la compensare, cuantumul contribuţiilor datorate, modalitatea şi termenul de plată, precum şi orice alte elemente necesare în vederea funcţionării acestui mecanism."

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă principiul consacrat de art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea reţine următoarele:

Articolul 56 alin. (1) din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor, valabilă şi pentru persoanele juridice, de a contribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Impozitele şi taxele, stabilite în condiţiile prevederilor constituţionale ale art. 139, se fac venit la bugetul public naţional, astfel cum este definit de art. 138 alin. (1) din Constituţie, din care se efectuează cheltuielile publice.

Potrivit alin. (1) al art. 13 din Legea nr. 304/2003, în cazul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, în urma determinării costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, constată că acest cost reprezintă o sarcină injustă pentru furnizorul de serviciu universal, va decide compensarea costului. Rezultă din această reglementare că impunerea unei asemenea contribuţii nu echivalează cu stabilirea unor impozite sau taxe. Aceasta, deoarece potrivit art. 2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, impozitul este acea "prelevare obligatorie, fără contraprestaţie şi nerambursabilă, efectuată de către administraţia publică pentru satisfacerea necesităţilor de interes general", iar potrivit pct. 40 al aceluiaşi articol, taxa este "suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public." Pe de altă parte, tariful exprimă preţul oficial stabilit pentru serviciile prestate sau lucrările executate, în funcţie de importanţa, volumul şi valoarea acestora. Contribuţiile datorate în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003, nu se fac venit la bugetul public naţional, ci compensează costurile suportate de furnizorul serviciului universal în domeniul comunicaţiilor electronice. În consecinţă, art. 56 alin. (2) din Constituţie nu este incident în cauză, astfel că nu se poate examina constituţionalitatea textului de lege criticat prin raportare la aceste dispoziţii constituţionale.

Teza întâi a alin. (2) al art. 13 din legea criticată prevede obligaţia Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii de a determina mecanismul de compensare a costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, iar teza a doua a aceluiaşi alineat dispune cu privire la necesitatea stabilirii furnizorilor de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice care au obligaţia să contribuie la compensare, cuantumul contribuţiilor datorate, modalitatea şi termenul de plată a acestora. Aşadar, art. 13 din Legea nr. 304/2003 nu cuprinde dispoziţii referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului contribuţiei, ci prevede că mecanismul elaborat trebuie să respecte principiile transparenţei, minimei atingeri aduse concurenţei, nediscriminării şi proporţionalităţii. Art. 14 din aceeaşi lege prevede obligativitatea publicării mecanismului elaborat, precum şi a unui raport anual privind realizarea compensării.

Aşa fiind, Curtea nu poate reţine susţinerile de neconstituţionalitate formulate şi constată că, în realitate, autorul excepţiei nu critică dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 304/2003, ci modul de calcul al contribuţiei datorate, prin raportare la totalitatea veniturilor, iar nu numai la cele realizate din activitatea de furnizare de reţele şi de servicii de comunicaţii electronice. Or, acest aspect reprezintă o problemă de aplicare a dispoziţiilor legale ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, care va stabili dacă impunerea s-a făcut ori nu cu respectarea principiilor prevăzute de lege.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (2) din Legea pentru serviciul universal şi drepturile utilizatorilor cu privire la reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice nr. 304/2003, excepţie ridicată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 38.086/2/2005 (număr în format vechi 4.681/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu