Cod de bună practică din 21 iunie 2019

Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.036 bis din 24 decembrie 2019

Notă Adoptat prin HOTĂRÂREA nr. 2 din 21 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1.036 din 24 decembrie 2019.

Anexă

Codul de bună practică al asistentului social

Capitolul 1Introducere

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali ca autoritate de reglementare a profesiei, are obligaţia de a elabora norme, coduri, ghiduri care să contribuie la îmbunătăţirea continuă a practicii în profesia de asistent social.

Prezentul Codul de practică se înscrie în acest demers şi descrie standardele profesionale care sunt necesar a fi puse în practică în activitatea profesională curentă a unui asistent social, responsabilităţiile acestuia în funcţie de treapta de competenţă profesională, precum şi formarea profesională necesară pentru obţinerea respectivei trepte.

Materialul elaborat de către CNASR, în cadrul proiectului ”Întărirea forţei de muncă în serviciile sociale din România”, finanţat de către Unicef România, căruia îi suntem recunoscători pentru că a făcut posibil acest demers, a fost finalizat în urma consultărilor regionale organizate de structurile teritoriale ale Colegiului, cu membrii CNASR și cu alte părți interesate și a fost aprobat de Congresul CNASR în 2019.

Este pentru prima dată când în România sunt setate astfel de standarde referitoare la practica asistentului social, acest Cod venind în completarea Codului Deontologic al profesiei de asistent social, aprobat în 2008.

Prezentul Cod privind practica asistentului social adoptat de către CNASR se află în acord cu documentele legislative în vigoare: legi, hotărâri, ordonanțe, standarde, politici publice (strategii naționale sau locale), precum și cu practica curentă. În elaborarea acestui material, au fost luate în considerare experiențele practice culese de la asistenții sociali practicieni, bunele practici publicate în țara și în străinătate, precum și documente și materiale științifice publicate de comunitatea profesională la nivel internațional

Codul privind practica asistentului social își propune să abordeze și să descrie elementele ce constituie buna practică a asistentului social în România având la bază algoritmul de derulare al actului profesional în asistenţa socială, aplicabil pentru practica asistentului social, indiferent de aria specifică în care acesta îți desfășoară activitatea. Acest cod ce include elementele de bază ale practicii asistentului social va fi revizuit/actualizat ori de câte ori practica asistenţilor sociali sau materialele stiinţifice vor demonstra că este nevoie de o

revizuire şi va fi completat cu ghiduri specifice activității profesionale din fiecare domeniu sectorial.

Materialul este structurat pe următoarele secțiuni principale:

 descrierea standardelor profesionale

 etapele actului profesional

 intervenţia asistentului social în funcţie de treapta de competenţă profesională deţinută

 metodele și tehnicile folosite în practica profesională a asistentului social

 formarea profesională necesară pentru obţinerea unei trepte de competenţă profesională

STANDARDELE PROFESIONALE consolidează statutul profesiei şi prestigiul ei, atât în comunitate precum şi în cadrul mediului profesional şi academic. S tandardele profesionale apar ca un reper semnificativ al profilului profesiei, ca o imagine de referință privind practica asistentului social, a modului și nivelului la care ar trebui oferite serviciile sociale, a nivelului necesar de cunoștințe, deprinderi și atitutidini, destinate să reflecte atât așteptările profesionale, cât și cele publice legate de rolul asistentului social.

ETAPELE ACTULUI PROFESIONAL sunt diagnoza socială şi intervenţia socială. Prima etapă a actului profesional al asistentului social, respectiv DIAGNOZA SOCIA LĂ, are drept scop evidențierea elementelor cheie care fac parte din procesul de evaluare a clientului (evaluare inițială, evaluare detaliată, identificare risc, proiectare intervenție) . Înțelegerea și derularea tuturor etapelor din cadrul diagnozei sociale este esențială pentru a face trecerea la faza următoare, respectiv cea a INTERVENȚIEI SOCIALE. Cu cât evaluarea realizată în etapa de diagnoză este mai corectă și bazată pe principiile fundamentale ale asistenței sociale, cu atât soluțiile propuse vor fi mai adecvate problemelor și nevoilor sistemului beneficiar/client, ceea ce va duce în mod inerent la rezolvarea acestora.

Subliniem faptul că cele două etape ale actului profesional al asistentului social – diagnoza și intervenția sunt abordate de prezentul Cod de practică din perspectivă generală, aplicabilă tuturor ariilor sectoriale în care asistentul social poate să-și desfășoare activitatea (protecția copilului, educație, sănatate, penitenciare etc). Conținutul său poate fi adaptat specificităților din aceste arii sectoriale, prin particularizarea la nevoile diferitelor categorii de beneficiari/clienți a celor două etape și respectiv a metodelor și tehnicilor folosite de asistentul social. Acest lucru se realizează luând în considerare reglementările legislative sectoriale – vezi spre exemplu Cap. III Procesul de acordare al serviciilor sociale din Legea asistenţei sociale, în cadrul ghidurilor de bună practică elaborate în vederea optimizării și abordării unitare a activității asistenţilor sociali dintr-un anumit domeniu sectorial;un

exemplu în acest sens îl constituie Ghidul de bune practici pentru asistentul social care lucrează în sistemul penitenciar realizat în cadrul proiectului FSE POSDRU/54/6.4/G/39117

„Parteneriat pentru inovare vizând creşterea incluziunii sociale”, al cărui aplicant principal a fost Penitenciarul Giurgiu, având ca parteneri Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu şi Lancaster Morecombe College din Anglia.

PROFESIONALĂ deţinută sunt comune în toate ariile de practică ale asistentului social și reprezintă cea mai mare parte din atribuțiile asistentului social implicat în munca directă cu clientii. Profesioniștii nu au în mod obligatoriu toate responsabilitățile ce vor fi descrise în cadrul acestei secţiuni, în primul rând deoarece domeniile lor de practică sunt diferite. Drept urmare, responsabilitățile principale ale asistenților sociali vor fi identificate din acele categorii care corespund cu fișa postului fiecăruia.

Atât etapa de diagnoză, cât și cea de intervenție presupun utilizarea de către asistentul social, indiferent unde acesta își desfășoară activitatea profesională, a unor METODE ȘI TEHNICI descrise în secţiunea cu acelaţi nume. Secţiunea include o descriere succintă a metodelor şi tehnicilor folosite de asistentul social, instrumentele de lucru aferente fiecareia , timpul de lucru recomandat pentru aplicarea acestor precum și treapta de competență profesională necesară pentru utilizarea fiecăreia.

Competenţele sunt seturi complexe de cunoştinţe şi abilităţi, prin care pot fi rezolvate problemele întâlnite în practica profesională, dezvoltate în mod diferit în funcție de tipurile de programe de FORMARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ urmate, precum și în funcție de experiența practică a asistentului social, ca urmare ultima secţiune cuprinde formarea profesională necesară pentru dobandirea succesivă a treptelor de competenţă profesională, dar şi formarea profesională în cazul schimbării domeniul de activitate.

Capitolul 2Standarde profesionale

2.1 De ce standarde profesionale?

Profesia de asistent social se bazează pe de o parte pe credința în valoarea și demnitatea tuturor ființelor umane, iar pe de altă parte pe asigurarea prin programe specifice a bunăstări i sociale. Munca în domeniul asistenței sociale are în centrul atenției îmbunătățirea vieții

oamenilor prindezvoltarea unor rețele de profesioniști capabile să răspundă unei game largi de probleme sociale, prin intervenții profesioniste, specializate, de calitate.

Standardele profesionale le oferă asistenților sociali criterii clare după care să-și ghideze activitatea practică. Ele oferă comunității de profesioniști un nivel clar la care trebuie să se afle cunoștințele, deprinderile și atitutinile lor pentru a oferi servicii de calitate oricărei categorii de beneficiari/clienți.

Standardele profesionale reprezintă un set de criterii și repere privind calitatea activității desfășurate în domeniul social. Prin urmare, acestea fac referire la ansamblul de competențe (ce trebuie să știe și să facă) și nivelurile de performanță (cât de bin e trebuie să știe și să facă) cerute pentru practicarea profesiei de asistent social.

Standardele profesionale sunt o componentă importantă a practicii profesionale, dar nu singura. Alături de standardele profesionale, cadrul de desfășurare al practicii asistenților sociali include și alte reglementări venite fie de pe același palier al reglementărilor privind profesia, fie de la nivelul legislației sectoriale specifice. În acest sens, Codul deontologic al profesiei de asistent social adoptat în anu2008 de CNASR.și publicat in MO in acelaşi an cuprinde un set de reguli care reflectă principii generale de conduită profesională și de comportament ale asistentului social. Acest set de norme etice reprezintă totalitatea exigențelor de conduită morală corespunzătoare activităţii asistentului social. Normele au la bază valorile fundamentale ale asistenţei sociale: furnizarea de servicii în beneficiul persoanelor asistate, justiţia socială, respectarea demnităţii şi unicităţii individului, a confidentialităţii şi integrităţii persoanei şi a autodeterminării ac esteia.

De asemenea, pe diversele domenii sectoriale în care asistentul social a ctivează, regăsim norme legale ce prescriu conduite profesionale în funcție de aria reglementată, tipul de beneficiari/clienți sau diversele situații personale sau sociale în care se află aceștia.

2.2 Cine beneficiază de standardele profesionale?

Standardele profesionale se adresează concomitent atât profesioniștilor, membri ai comunității profesionale, cât și angajatorilor sau decidenților în domeniul social, evaluatori, inițiatori sau implementatori de programe sau proiecte sociale.

Astfel, standardele profesionale oferă:

✓ Repere clare privind practica în asistență socială.

✓ Informații cu privire la nivelul de competență necesar pentru a oferi servicii sociale de calitate.

✓ Un cadru specific în ceea ce privește calitatea muncii asistentului social.

✓ Un reper pentru angajatori în deciziile lor de a angaja un asistent social.

2.3 Principiile practicii profesionale ale asistentului social

Cele patru principii ale practicii profesionale sunt:

1.Practica profesională a asistentului social este un proces ce presupune programarea unor activități în mod logic pornind de la preluarea beneficiarului/clientului până la soluționarea problemei acestuia. Elementul fundamental al acestui principiul îl reprezintă implicarea în mod activ a beneficiarului/clientului în identificarea și rezolvarea propriei probleme sociale, ceea ce reprezintă un factor predictor al reușitei intervenției sociale. Gândirea logică și raționamentul reprezintă baza acestui principiu, prin urmare asistentul social trebuie să folosească gândirea logică și pe cea critică în proiectarea și implementarea intervenției sociale.

2.Practica profesională a asistentului social are la bază informarea și studierea cadrului teoretic. Toată gândirea logică este ghidată și susținută de ideile teoretice. Teoriile oferă limbajul conceptual și structura cauzală pentru a analiza situația unei persoane, convertirea de la o poveste la un caz. În același timp, este important ca ideile concept uale ale teoriilor să fie cântărite în funcție de relevanța și adecvarea lor față de specificitățile cazului. Pe lângă ideile și cadrele teoretice, cunoștințele relevante și legislați a, politicile și protocoalele actualizate dar și studiile/evaluările ce furnizează dovezi fundamentate științific cu privire la bunele practici sunt la fel de importante în dezvoltarea și orientarea practicii profesionale.

3.Practica profesională a asistentului social este una obiectivă. Prin urmare, scopul de a intra în și de a forma relații de lucru profesionale cu beneficiarii/clienții și/sau familiile lor trebuie să fie legat de facilitarea schimbării necesare pentru a obține rezultatele pe care beneficiarul/clientul și asistentul social le-au convenit.

4.Practica profesională a asistentului social are la bază integrarea mai multor metode sau tehnici de lucru. Practica integrată se referă la utilizarea și integrarea de la caz la caz a diferitelor modalități de practică pentru a asigura o bună corelare a intervențiilor și răspunsurilor la servicii raportat la nevoile individului și/sau ale familiei la momentul respectiv.

2.4 Standardele profesionale în activitatea asistentului social

Standardele descriu cunoștințele, deprinderile și atitudinile necesare pentru o practică profesională competentă. În practica de zi cu zi a asistenților sociali, dar și în literatura de specialitate au fost identificate 8 standarde profesionale ce privesc practica asistentului social.

Ele pot fi împărțite în două grupe distincte:

✓ standarde profesionale în raport cu profesia: integritatea profesională, competența profesională, formarea continuă, supervizarea și consultarea;

✓ standarde profesionale în raport cu beneficiarul/clientul: construirea și susținerea unei relații profesionale corecte cu beneficiarul/clientul, evaluarea nevoilor realizată în parteneriat cu beneficiarul/clientul ,realizarea intervenției sociale și lucrul în echipă.

Conform celor 8 standarde profesionale, asistentul social este responsabil de:

✓ gestionarea cu succes a rolului profesional;

✓ realizarea activităților în mod profesionist;

✓ formarea lui continuă și în acord cu domeniul de practică;

✓ includerea în derularea activităților practice a analizei, reflecției, gândirii critice, precum și a procesului de supervizare și consultare;

✓ construirea și susținerea unei relații profesionale corecte cu beneficiarul/clientul;

✓ evaluarea nevoilor realizată în parteneriat cu beneficiarul/ clientul;

✓ realizarea intervenției sociale;

✓ dezvoltarea unor relații de colaborare cu alți specialiști.

Standardul I - GESTIONAREA CU SUCCES A ROLULUI PROFESIONAL

Standard II - REALIZAREA ACTIVITĂȚILOR ÎN MOD PROFESIONIST

Standard III - FORMAREA CONTINUĂ

Standard IV - INCLUDEREA ÎN DERULAREA ACTIVITĂȚILOR PRACTICE A ANALIZEI, REFLECȚIEI, GÂNDIRII CRITICE, PRECUM ȘI A PROCESULUI DE SUPERVIZARE ȘI CONSULTARE

Standard V - CONSTRUIREA ȘI SUSȚINEREA UNEI RELAȚII PROFESIONALE CORECTE CU BENEFICIARUL/CLIENTUL

Standard VI - EVALUAREA NEVOILOR ACTIVITATE REALIZATĂ ÎN PARTENERIAT CU BENEFICIARUL/ CLIENTUL

Standard VII - REALIZAREA INTERVENȚIEI SOCIALE PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR

Standard VIII –DEZVOLTAREA UNOR RELAȚII DE COLABORARE PROFESIONALĂ

Capitolul 3Etapele actului profesional

În derularea algoritmului actului profesional, parcurgând în mod logic etapele de diagnoză și respectiv de intervenție , asistentul social trebuie să aibă în vedere:

1.Problema vizată sau elementul care a declanşat sistemul de activităţi : asistentul social trebuie să ştie: cine a formulat solicitarea pentru acordarea serviciilor sociale, care este conținutul acestei solicitari și în ce constă ea ; cine este beneficiarul intervenţiei/clientul; cui i s-a adresat solicitarea; ce rezultat se aşteaptă a se obţine;

2.Evaluarea vizează cunoaşterea situaţiei beneficiarului/clientului, a contextului social în care trăieşte şi, îndeosebi, a condiţiilor care au „declanşat problema”. Ea urmăreşte elaborarea unor ipoteze de lucru, a unor interpretări şi, în final, a unei sinte ze explicative privind clientul, fără de care nu ar fi posibilă redactarea planului de intervenţie;

3.Elaborarea planului de intervenţie propriu-zis, cuprinde referiri la:

✓ Obiectivul fundamental şi obiectivele derivate ale intervenţiei (în funcţie de natu ra ajutorului cerut şi de mijloacele disponibile), fie obiective parţiale, fie obiective succesive în timp.

✓ Nivelul intervenţiei, adică natura sau tipul de beneficiar/client, deoarece activitatea poate fi centrată pe individ sau pe grupul din care face p arte (familia, grupul de prieteni, colegi, etc) sau pe „câmp social” mai larg (instituţia socială, mediu înconjurător, comunitatea, etc).

✓ Strategia stabilită sau tipurile de intervenţie alese, care în mod normal depind de toate celelalte elemente deja analizate.

4.Negocierea strategiei/planului de intervenție vizează cazul în care actorii sociali implicaţi şi interesaţi nu cad de la bun început de comun acord asupra formulei acestuia;

5.Aplicarea strategiei negociate şi acceptate de actori sociali implicaţi

✓ Intervenţii în prezenţa şi cu participarea clientului

✓ Intervenţii în absenţa clientului (care vizează mediul sau factorii „contextului”social în care se află acesta);

6.Evaluarea finală a efectelor obţinute prin raportarea „aşteptărilor” la rezultate le reale, concrete (schimbările reuşite, drumul parcurs parţial sau total, eventuale „reajustări” ale demersului şi ale scopurilor, etc). Evaluarea rezultatelor nu înseamnă întotdeauna sfârşitul intervenţiei, ci o bază pentru o posibilă reconsiderare a ac tivităţii pentru un nou început mai ales dacă problema n-a fost definitiv rezolvată.

Ca urmare, focusul activității asistentului social se schimbă pe măsură ce se parcurg aceste etape astfel:

❖ La începutul intervenţiei, interesul cade pe analiza şi înţelege rea cererii, pe evaluarea preliminară a situaţiei şi pe culegerea datelor necesare etapelor ulterioare;

❖ La mijlocul intervenţiei accentul cade pe etapele care se referă la elaborarea planului de intervenție, semnarea unui eventual contract cu beneficiarul/clientul şi alegerea strategiei;

❖ Spre sfârşitul intervenţiei, ponderea activităţii de aplicare în practică a strategiei şi de evaluare a rezultatelor finale este net mai mare decât ponderea altor activităţi.

DIAGNOZA SOCIALĂ

Prezentare generală

Diagnoza socială este un proces complex de cunoaştere, înţelegere, individualizare şi clarificare a situaţiei problematice a clientului, demers care condiţionează natura, direcţia şi scopul intervenţiilor în asistenţă socială. În etapa diagnozei sociale, specialistul trebuie să aibă un răspuns clar la următoarele întrebări:

o Cine este clientul? Ce tip de persoană/familie/grup sau comunitate este?

o Care sunt problemele? Când au apărut?

o Care sunt condiţiile (factorii) care au determinat, au favorizat sau au precipitat apariţia şi evoluţia lor?

o Care este natura şi gravitatea disfuncţiei identificate?

o Care este percepţia clientului asupra problemei? Cum este perceput de anturajul său?

o Care sunt aşteptările, obiectivele şi resursele sale?

o Care sunt presiunile sociale exercitate asupra clientului?

o Ce tip de schimbare este posibilă? Care sunt obiectivele imediate şi cele de perspectivă?

o Care sunt mijloacele realizării lor?

o Care este pronosticul asistentului social asupra reuşitei intervenţiei sociale, apreciate în funcţie de gravitatea problemei, de resursele clientului, ale anturajului său şi ale serviciului social?1

Plecând de la aceste aspecte şi adaugând elementele de deontologie ale acestei profesii, indiferent de clientul ori situaţia pentru care a fost elaborată, diagnoza realizată de asistentul social trebuie:

o să facă referire la aspectele fiziologice, sociale, economice şi psihice ale indi vizilor şi să analizeze relaţiile dintre ele;

o să ia în considerare atât situaţiile problematice, cât şi resursele clienților;

o să cointereseze şi să implice, fără excepţie, toţi clienții în procesul de analiză;

o să aibă ca punct de plecare pentru întregul proces metodologia specifică asistenţei sociale;

o să permită o intervenţie efectivă şi eficientă;

o să aibă în vedere caracterul procesual al asistenţei sociale;

o să ţină seama de dimensiunile discriminării şi ale marginalizării sub aspectul sexului, rasei, etniei, statutului de şedere, vârstei, handicapului şi orientării sexuale;

o să consolideze procesul de profesionalizare a asistenţei sociale.

Diagnoza socială presupune analiza și sinteza informaţiilor pe care asistentul social le obţine prin metodele și tehnicile specifice profesiei pentru a facilita planificarea intervențieiși vizează atât cauzele situației de dificultate

!image

1 Andree Menthonnex, 1995: 106-108

cât și resursele clientului. Drept urmare, primul pas în procesul de diagnoză va fi întotdeauna reprezentat de trecerea în revistă a tuturor factorilor relevanţi în situaţia dată. Pe lângă client (care poate fi reprezentat de adulții, familiile, comunitățile în cauză şi copiii lor), în acest stadiu vor fi luate în considerare atât reţeaua de suport – ex. rudele, prietenii, colegii, cât şi alți profesionişti implicați – ex. asistenţii sociali, învăţătorii, medicii şi avocaţii.

Analiza problemelor şi a resurselor permite:

o evaluarea sistematică a capacităţilor indivizilor;

o obţinerea unei priviri de ansamblu asupra situaţiei iniţiale,

o alegerea informaţiilor relevante şi stabilirea priorităţilor, ajungându-se astfel la o imagine structurată despre situaţie;

o descoperirea factorilor activi implicaţi şi diagnosticarea tipului de relaţii în cazul relaţiilor de schimb şi de putere;

o integrarea în procesul de soluţionare a tuturor celor implicaţi;

o identificarea resurselor potenţiale şi a celor disponibile pentru soluţionarea problemei ;

o formularea de obiective argumentate pe baza valorilor profesional-etice ale asistenţei sociale;

o realizarea cooperării interne între asistenţii sociali, precum și a acestora cu alte categorii de profesioniști.

Etapele diagnozei sociale

Pentru realizarea diagnozei sociale în raport cu orice problemă sau categorie de clienţi, se parcurg următoarele etape:

✓ Evaluare nevoi/resurse/puncte tari

✓ Proiectarea intervenției sociale

Evaluare nevoi/resurse

Definiţie şi scop

Evaluarea trebuie să se centreze pe clarificarea problemei de rezolvat , mai exact, pe colectarea şi analiza datelor necesare identificării/formulării corecte a problemei sociale cu care se confruntă clientul şi a căilor de rezolvare a cazului. Altfel, există riscul de a acumula un volum prea mare de informaţii, nu totdeauna relevante pentru cazul respectiv, ceea ce face dificilă elaborarea diagnosticului social, respectiv găsirea soluţiilor de rezolvare a problemei şi derularea planului de intervenţie.

Evaluarea pregăteşte intervenţia socială prin faptul că furnizează acesteia datele necesare şi indică principalele direcţii de acţiune. În acest scop, evaluarea se centrează pe răspunsul la următoarele întrebări: Care este problema? Cine este clientul? Ce posibilităţi există pentru a schimba situaţia? Cum se va proceda?

Cunoaşterea problemei

O problemă socială este definită drept “ un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat ”. Această definiţie include două elemente:

a. O cauză – o sursă de dificultăţi asupra căruia urmează să se acţioneze pentru a fi schimbat într-un sens convenabil, poate fi vorba de un aspect negativ sau pozitiv și

b. Conştientizarea dificultăţii – sursa problemei este acceptată de către client și conștientizat că acest aspect trebuie eliminat sau schimbat.

Evaluarea presupune selectarea, organizarea şi sintetizarea datelor despre situaţia clientului având ca rezultat imediat identificarea şi formularea problemei sociale. Referitor la acestă etapă, asistentul social trebuie să aibă în atenţie următoarele aspecte:

✓ de la cine provine cererea de ajutor; care probleme sunt prioritare pentru client şi cum le defineşte acesta;

✓ ce priorităţi identifică asistentul social şi dacă acestea coincid sau nu cu cele ale clientului;

✓ care este natura problemei, dacă este o “problemă externă” persoanei, familiei sau grupului, dacă este o disfuncţie care ţine de contextul social şi care afectează o categorie de populaţie (de exemplu, şomajul) sau este o “problemă internă”, care vizează direct persoana, familia sau grupul care solicită sprijin (de exemplu: probleme relaţionale, afective, probleme de cuplu, de educaţie, forme de dependenţă, conduite asociale ca delincvenţa, prostituţia etc.);

✓ ce raport există între aceste tipuri de probleme;

✓ care sunt datele semnificative ce semnalează existenţa problemei respective; în această categorie intră date obiective (indubitabile): vârsta, componenţa familiei, veniturile, locuinţa, locul de muncă etc. şi date obiectivabile: conduite, acţiuni, gesturi, declaraţii, observate şi interpretate de asistentul social, care vor fi sau nu confirmate pe parcursul investigării.

În sinteză, in cadrul evaluării, se pot identifica următoarele categorii de probleme 2

interpersonale – familiale;

o de cuplu;

o colegiale;

o profesionale;

o emoţionale – suferinţă; boală; pierdere;

o de comportament;

o în asigurarea resurselor materiale;

o în îndeplinirea rolurilor – părinte; partener; alte roluri sociale;

o de tranziţie socială – schimbare de rol; de mediu; de situaţie;

o în relaţia cu instituţiile şi organizaţiile formale etc.

Definirea problemei se face pe orizontală – în sensul ramificaţiilor sale în prezent (lista de probleme; prioritizarea lor) şi pe verticală – identificarea cauzalităţii. Categorii de probleme in funcţie de urgenţa şi gravitatea lor: probleme imediate (urgente; problema principală); probleme adiacente (factori cauzali sau favorizanţi ai situaţiei problematice); probleme curente.

Cunoaşterea resurselor clientului

O altă secvenţă importantă în realizarea evaluării operaţionale constă în definirea şi descrierea clientului care are nevoie de ajutor. În acest sens, se vor urmări aspecte precum:

✓ cine este clientul? (individul, familia, grupul sau o categorie de populaţie: adolescenţi; persoane de vârsta a treia; persoane cu dizabilităţi etc.);

✓ date de identificare;

✓ percepţia clientului asupra propriei situaţii;

✓ atitudinea şi aşteptările sale faţă de procesul de asistare;

✓ nivelul de motivaţie în raport cu schimbarea situaţiei sale;

✓ experiențe de învățare anterioare ce pot fi re-valorizate;

✓ cum se mobilizează pentru schimbarea situației sale și dificultăţile întâmpinate; reacţia faţă de acestea (descurajare, fatalism, depresie sau reacţii pozitive);

✓ capacităţile fizice, intelectuale, afective, culturale necesare clientului pentru a face faţă situaţiei;

✓ aprecierea potenţialului său de dezvoltare;

!image

✓ identificarea factorilor defavorizanţi.

Toate aceste informaţii sunt necesare pentru a evalua resursele şi posibilităţile clientului care pot fi mobilizate pentru schimbarea situaţiei. Resursele pe care clientul le poate activa şi valorifica pot fi: resurse interne (capacităţi proprii, motivaţii) şi resurse externe (identificarea unei reţele de sprijin formate din membrii familiei nucleare şi a familiei lărgite, prieteni, vecini, grupuri, instituţii, servicii; reperarea r esurselor materiale disponibile - pensie, alocaţie, bunuri etc.). În paralel cu identificarea re surselor, asistentul social trebuie să repereze factorii de rezistenţă şi de blocaj la nivelul clientului sau al mediului social.

INTERVENȚIA

Intervenția socială este un proces ce implică acțiuni de schimbare planificată. Schimbarea poate apărea în mod natural, însă sunt situații în care oamenii au nevoie de ajutor în a planifica acțiuni ce vor genera schimbare.

Practica demonstrează că motivația este un element fundamental al schimbării. Astfel motivația spre schimbare a beneficiarului devine un bun predi ctor al rezultatului intervenției sociale. Măsurarea motivației spre/pentru schimbare a beneficiarului trebuie să ia în calcul trei dimensiuni: a fi pregătit, a fi dispus și a fi capabil să realizeze schimbarea propusă.

Acțiunile ce presupun schimbarea planificată pot fi directe, în raport cu individul sau sistemul din care face parte sau indirecte, în raport cu organizația, mediul profesional sau societatea .

Interventia sociala reprezinta un model teoretic cu largă utilizare in practica socială. În cadrul acestui model, asistentul social este un „agent al schimbării” care trebuie să d efinească

obiectivele precise ale schimbării ce e nevoie să fie realizată, precum şi mijloacele necesare în acest sens.

Elaborarea planului de intervenţie

Definirea obiectivelor şi a mijloacelor prin care acestea vor fi atinse reprezintă planul de intervenţie, rezultat al confruntării proiectelor diferiţilor parteneri (ex: clientul/beneficiarul, familia, comunitatea, instituţia, asistentul social), negocierea ducând spre un proiect/plan comun.

Elaborarea planului de intervenţie cuprinde:

–definirea riguroasă a problemei beneficiarului/clientului şi a nivelului la care se intervine (ex: individ, grup, comunitate restrânsă);

–determinarea obiectivelor specifice ale intervenţiei, în ordinea importanţei şi/sau în ordinea cronologică a realizării;

–alegerea strategiilor, metodelor şi tehnicilor de lucru cu beneficiar/clientul pentru a putea provoca şi susţine mecanismele schimbării sociale.

Planul de intervenție este rezultatul negocierii între asistentul social, beneficiar/client şi organizație/instituție.

Punerea în aplicare a planului de intervenție este etapa de realizare propriu–zisă a obiectivelor schimbării, pe baza diverselor metode şi tehnici de intervenţie.

Evaluarea rezultatelor

Evaluarea rezultatelor constă în măsurarea efectelor produse de punerea în aplicare a planului de intervenţie. Evaluarea combină 3 perspective de măsurare a performanţelor: cea proprie asistentului social, cea proprie clientului şi perspectiva organiza ției/instituției. Din evaluare pot deriva două situaţii: fie continuarea intervenţiei pe baza unui plan renegociat şi mai bine adaptat situaţiei, fie renunţarea definitivă la intervenţie, în virtutea reuşitei sau a eşecului total.

Încheierea intervenţiei

Încheierea intervenţiei este momentul în care unul dintre acto rii implicaţi sau toţi consideră că obiectivele au fost atinse sau că, dimpotrivă, interventia a eşuat.

Încheierea este sfârşitul relaţiei de colaborare profesională între asistentul social şi beneficiar/client. Încheierea poate fi programată sau spontană, de succes sau nu. Indiferent de condiţiile de încheiere, asistentul social trebuie să fie pregătit să gestioneze această fază a procesului de transformare planificat.

Relaţia asistent social-beneficiar/client se încheie atunci când serviciile nu mai sunt necesare sau nu mai servesc intereselor beneficiarului. Încheierea trebuie să se bazeze pe dovezi clare ale îndeplinirii obiectivelor şi scopurilor. Instinctele sau opiniile asistentului social nu pot constitui o bază solidă în evaluarea situaţiei. Specialistul este, de asemenea, obligat să recurgă la abilităţi de gândire critică în acest stadiu al procesului de transformare planificată. Asistarea beneficiarului în această fază presupune luarea în considerare a unei încheieri doar în cazul unui progres real demonstrat.

Capitolul 4Etapele actului profesional versus trepte de competenţă profesională

Prezentul document propune o clasificare a rolurilor pe care le poate juca asistentul social în etapele actului profesional și nivelul de responsabilitate pe care-l poate avea în funcție de vechimea și cunoștințele dobândite. Astfel, este de dorit ca, pe măsură ce capătă mai multă experiență în muncă, precum și expertiză în domeniul sectorial în care își desfășoară activitatea, un asistent social să poată trece către următoarea etapă din cariera sa profesională.

!image

Trepte de competență profesională conform CNASR vs nivel de responsabilitate în etapele actului profesional

Intervenția directă se referă la acțiunile practice pe care le întreprinde asistentul social în contact direct cu beneficiarii la nivel individual, de grup sau de comunitate pentru a răspund e nevoilor lor. Majoritatea asistenților sociali își încep cariera în practica direct ă, deoarece aceasta dezvoltă competențele de bază ale asistentului social.

Intervenția indirectă are impact asupra organizației din care face parte, a sectorului, a profesiei, precum și a societății. Aceasta se practică în roluri manageriale sau de antreprenor, în urmarirea efectivă a practicilor de politică socială, de legislație, de promovarea de noi tendințe în politici sociale, precum și în cercetarea din domeniul asistenței sociale. Asistenții

sociali pot trece către intervenția indirectă după ce au demonstrat competențe în intervenția directă.

Au fost identificate 7 niveluri generale de responsabilitate ale asistentului social în diagnoza şi intervenția socială :

► Managementul de caz

► Intervenţia de grup

► Intervenţia în comunitate

► Educaţie şi dezvoltare profesională

► Dezvoltare și implementare de programe sociale

► Leadership profesional/Manager/antreprenor

► Cercetare în domeniul social

Aceste 7 niveluri de responsabilitate sunt comune activității asistenților sociali, indiferent de domeniul în care ei activează. Aceste atribuții principale pot fi particularizate și respectiv completate în fișa postului asistentului social astfel încât să reflecte specificitățile unui anumit domeniu de practică (ex. vârstnici, persoane cu dizabilități, c opii şi familii, tineri, etc.).

În același timp, deoarece domeniile lor de practică sunt diferite, profesioniștii pot să nu aibă în mod obligatoriu toate atribuțiile ce vor fi descrise în cadru l acestui material pentru o anumită treaptă de competență profesională ci doar o parte a lor, aspect reflectat de asemenea în fișa postului fiecărui asistent social.

Un asistent social cu experiență și expertiză nu este necesar să se regăsească pe toate cele 7 niveluri de responsabilitate. El va alege în funcție de perspectivele pe care i le oferă organizația/instituţia în care activează, ținând cont și de disponibilitatea sa.

Această clasificare permite atât asistentului social, cât și angajatorului să con tribuie la dezvoltarea carierei sale în acord cu experiența de muncă, pre cum și cu expertiza acestuia.

4.1 DESCRIEREA GENERALĂ A CATEGORIILOR DE COMPETENȚE PROFESIONALE

Principalele categorii de responsabilități ce vor fi analizate și structurate pentru fiecare dintre treptele profesionale ale profesiei de asistent social sunt următoarele:

!image

Management intervenția de caz de grup

Intervenția Educație și în dezvoltare

comunitate profesională

Dezvoltare și implementare de programe sociale

Leadership profesional/ Manager/ant reprenor

Cercetare în domeniul social

Managementul de caz

Furnizarea de servicii specifice managementului de caz în diferite arii sectoriale, incluzând evaluare, planificare, intervenție și evaluarea intervenției.

Competențele din această categorie se referă la capacitatea asistentului social de a înțelege situația și nevoile unui client/beneficiar, de a le analiza în profunzime (realizarea diagnozei) și de a stabili apoi obiective și activități specifice, agreate cu clientul/beneficiarul (planificarea intervenției), pe care le pun în practică (realizarea intervenției). Drept urmare, competențele referitoare la managementul cazurilor sunt structurate pe aceste trei paliere anterior menționate:

o Evaluarea și admiterea clienților/beneficiarilor

o Analiza și documentarea cazurilor

o Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

Competența de evaluare a nevoilor, de înțelegere a problemelor clienților/beneficiarilor presupune:

✓ Comunicare flexibilă: Asistentul social trebuie să comunice verbal şi în scris şi să culeagă date despre problema clientului/beneficiarului. Această competenţă presupune abilitatea de a comunica verbal şi în scris, faţă-în-faţă şi la distanţă.

✓ Înţelegere complexă: Competenţa presupune înţelegerea informaţiei transmise de

client/beneficiar, aşa cum o vede acesta, dar şi capacitatea de a înţelege problema dincolo de percepția uneori limitată a clientului/beneficiarului asupra problematicii.

✓ Culegere de informaţii de la client: Competenţa presupune capacitatea asistentului social de a

culege de la client/beneficiar, prin metode și tehnici specifice, datele relevante pentru descrierea

şi analiza problemei. În acest scop este uneori nevoie ca asistentul social să supună atenţiei clientului/beneficiarului său informaţii sau puncte de vedere pe care acesta nu le avea anterior discuţiei şi să clarifice dacă acestea au fost înţelese corect.

✓ Analiza informaţiei culese: În anumite situații, este necesar ca asistentul social să facă o analiză

mai aprofundată a tuturor datelor culese de la client/beneficiar și/sau din alte surse, direct sau indirect, pentru a ajunge la o înţelegere a nevoilor acestuia. De asemenea, analiza informației este folosită de asistentul social în verificarea spre exemplu a veridicității și actualității informațiilor culese (triangularea datelor) din diverse surse.

Competența de analiză și documentare este esențială în pregătirea procesului de intervenție și presupune:

✓ Cunoştinţe de specialitate: Pentru a realiza o definire corectă a problemei cu care se confruntă

clientul/beneficiarul, asistentul social trebuie să aibă cunoştinţe despre constructele pe care le analizează: cine solicită ajutor și ce denotă modul cum formulează acesta problema, cine este de fapt implicat în mod real în problemă, care este natura acestei probleme dincolo de declarațiile clientului etc. Cunoştinţele de specialitate necesare pentru a defini corect situația clientului/beneficiarului trebuie să fie „la zi”, adică să corespundă cu stadiul actual al cunoaşterii ştiinţifice în domeniul analizat.

✓ Metode și tehnici utilizate: Asistenții sociali trebuie să aibă capacitatea de a utiliza diverse

metode și tehnici ce permit definirea problemei sociale (de exemplu observaţie, interviu, chestionar, etc) și de a documenta, pe baza și cu ajutorul acestora, situația clientului/beneficiarului.

Competența de stabilire a obiectivelor are un aport important în clarificarea mutuală a relaţiei profesionale dintre asistentul social şi client/beneficiar, implicând:

✓ Comunicare flexibilă: În urma analizei nevoilor clientului, asistentul social stabileşte împreună

cu acesta scopuri, pe care trebuie să le discute și să le prezinte cât mai flexibil clientului/beneficiarului, în scris sau oral.

✓ Stabilirea obiectivelor prin cooperare: Aceste obiective sunt definitivate împreună cu clientul în

aşa fel încât să fie realiste, să fie înţelese şi asumate de ambele părţi (client/beneficiar şi asistentul social).

✓ Detalierea obiectivelor şi a procedurii: Obiectivele asumate trebuie detaliate şi din punctul de

vedere al procedurii pe care asistentul social preconizează să o urmeze pentru atingerea lor.

✓ Obiective măsurabile şi verificabile: Obiectivele stabilite trebuie să fie măsurabile şi verificabile şi prin ele se face monitorizarea activităţii asistentului social.

Intervenția de grup

Dezvoltarea, coordonarea și facilitarea sesiunilor de activități de grup destinate construirii sistemelor și rețelelor de suport social ale diferitelor categorii de clienţi/beneficiari.

Intervenția în comunitate

Dezvoltarea de noi sisteme de suport în comunitate menite să crească bunăstarea socială a membrilor comunității.

Asistentul social poate realiza intervenţii la nivel de grup sau de comunitate. Pentru a face aceste intervenţii, este necesar să le planifice. Această competenţă face referire la capacitatea asistentului social de a realiza diagnoza comunitară, evaluarea nevoilor comunității iar ulterior, în baza acestora, de a dezvolta proiecte şi planuri coerente şi realiste, care sunt detaliate dincolo de nivelul de intenţii şi obiective, adică prevăd paşi concreţi necesari pentru implementarea unei intervenţii, precum şi posibilele obstacole şi modalităţile în care acestea pot fi depășite.

Dacă în situația managementului de caz, asistentul social face intervenții directe, orientate spre persoana cu care lucrează/client/beneficiar, competențele lui de profesionist ajutând în mod direct la dezvoltarea personală a acestuia și susținându-l ca să-și îmbunătățească viața, în cazul intervențiilor de grup și în comunitate avem de-a face în principal cu competențe ale asistentului social în intervenția orientată spre context.

Intervenţiile orientate spre context sunt intervenţii în care asistentul social influenţează variabile din mediul de viață al familiilor, comunităților etc. Această competenţă face referire la capacitatea asistentului social de a înţelege şi a influenţa acele variabile de context (fizice sau psihologice) care determină calitatea vieţii grupurilor şi comunităților şi de a interveni asupra lor, astfel încât să le îmbunătăţească viața.

Educație și dezvoltare profesională

Implicarea în formare profesională continuă și schimb de experiență ori bune practici profesionale pentru a se informa permanent cu privire la ultimele evoluții relevante pentru practica profesională; îndrumare pentru colegi asistenți sociali pentru îmbunătățirea deprinderilor, cunoștințelor și a expertizei acestora.

Actualizează şi dezvoltă propriile competenţe profesionale şi transversale, propriile cunoştinţe şi deprinderi, în concordanţă cu schimbările din domeniu, cu standardele şi cerinţele profesiei de asistent social, cu reglementările naţionale şi europene.

✓ Se informează continuu cu privire la noutăţile din domeniu.

✓ Citeşte reviste, participă la cursuri, participă la conferinţe

✓ Publică articole în reviste academice şi de specialitate.

Dezvoltarea și implementarea de programe

Dezvoltarea de noi modele de furnizare a serviciilor, noi programe, metodologii de lucru ori politici pentru promovarea unei mai bune integrări a serviciilor în cadrul unei organizații/instituții sau a unui domeniu sectorial.

Competenţele din această categorie se referă la capacitatea asistentului social de a evalua activități, sisteme, procese, proceduri, politici. Această evaluare este similară unei auditări a modalităţii în care funcţionează şi a impactului pe care îl are un anumită activitate, sistem, proces, o anumită procedură sau politică. În cadrul procesului de evaluare a unui sistem nu este evaluat doar impactul său financiar (deşi această componentă este importantă), ci şi obiectivele sale, postulatele de la care pleacă şi fiecare etapă sau pas care apar în respectivul sistem. Presupune:

✓ Competenţa de planificare a evaluării: Un proces de evaluare a unui sistem, a unui proces, a unei proceduri sau a unei politici, este suficient de complex încât să necesite planificare anterioară. Fără o planificare anterioară formală, evaluarea se poate sconta cu rezultate neconforme cu realitatea. În plus, fără o planificare formală, nu se poate realiza documentarea necesară pe parcursul evaluării, iar fără documentarea aferentă a modalităţii în care a fost realizată o evaluare, rezultatele ei nu pot fi luate în considerare.

✓ Competența de realizare a evaluării: Efectuarea propriu-zisă a evaluării unui proces, a unei activități,

a unui sistem, a unei proceduri sau a unei politici cere asistentului social să aplice deopotrivă analize raţionale şi analize empirice prin care să extragă informaţiile pertinente. Metodele raţionale necesită o cunoaştere a mecanicii respectivului proces analizat (de exemplu viciile de procedură ale unei activități din managementul de caz). Metodele empirice necesită culegerea de date şi informaţii, prin metode observaţionale (observaţie, interviu, chestionar) şi analiza acestor date. Metodele utilizate pentru a culege şi a analiza datele trebuie documentate.

✓ Competența de analiză a evaluării: Procesul de evaluare trebuie să se finalizeze cu formularea

concluziilor şi recomandărilor. Acestea sunt redactate formal, în documente care pot fi utilizate de către asistentul social în îmbunătăţirea propriei activităţi, sau care pot fi utilizate de factorii de decizie pentru a acționa în consecință.

✓ Reflectarea critică asupra propriei acțiuni: Această competenţă face referire la capacitatea

asistentului social de a reflecta asupra propriei analize. Analiza unui proces de evaluare a unui sistem, a unei proceduri sau a unei politici cere de la asistentului social capacitatea de a reflecta critic la propria activitate. Analiza evaluării se face de cele mai multe ori comparând planul formulat iniţial (care, dacă a fost corect întocmit, este imaginea ideală a felului în care trebuia să se desfăşoare

analiza), cu ceea ce s-a întâmplat de fapt în analiză. În acest scop, documentarea fiecărui pas întreprins de asistentul social este de mare folos.

Leadership profesional

Coordonare cu alți profesioniști și/sau cu alți asistenți sociali pentru dezvoltarea profesiei, dezvoltarea de abilități de coaching și mentorat pentru creșterea capacității de intervenție a asistenților sociali.

Această competență presupune capacitatea asistentului social de a se implica într-o varietate de activități menite să promoveze dezvoltarea profesiei sale, inclusiv prin creșterea capacităților de intervenție și a competențelor confraților de breaslă. Astfel de activități pot să includă:

✓ Stabilirea şi menţinerea de relaţii cu alţi profesionişti, precum şi cu organizaţii profesionale

relevante;

✓ Colaborarea cu membrii echipei multidisciplinare și participarea la întâlniri cu aceştia, pentru a împărtăşi experienţe profesionale;

✓ Menţinerea legăturii cu organizaţia profesională (CNASR);

✓ Furnizarea de îndrumare și supervizare pentru alți asistenți sociali.

Cercetare

Implicarea în activități de cercetare și evaluare pentru a genera cunoștințe noi sau mai bine aplicate pentru/în practica profesională.

Inițierea și/sau implicarea asistentului social în cercetări în domeniul de activitate se poate realiza într-o varietate de forme:

✓ Realizează sau participă la cercetări pe probleme importante din domeniu: studiază şi rezumă

literatura de specialitate, generează designuri de cercetare, colectează şi analizează statistic date, pune rezultatele la dispoziţia comunităţii profesionale şi ştiinţifice.

✓ Dezvoltă noi modalităţi de rezolvare pentru problemele clienţilor, dezvoltă şi îmbunătăţeşte

instrumente, tehnici şi metode.

4.2 DISTRIBUȚIA COMPETENȚELOR LA NIVELUL TREPTELOR DE COMPETENŢĂ PROFESIONALE

ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională: DEBUTANT

Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clienţilor/beneficiarilor

–Analizează cazurile referite pentru a se asigura că întrunesc condițiile de admitere în serviciu/acordare de servicii/prestații;

–Stabilește și construiește o relație profesională cu clientul/beneficiarul și cu alte persoane semnificative pentru acesta (de exemplu, familia etc);

–Folosește diferite tehnici și metode (de exemplu, vizite la domiciliu (însoţiţi de către un asistent social cu treaptă de competenţă superioară, discuții telefonice, interviuri față în față etc.) pentru strângerea de informații necesare evaluării, planificării intervenției și monitorizării rezultatelor acesteia.

Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

–Urmărește îndeaproape implementarea planurilor de intervenție (indiferent de denumirea acestora în legislația specifică - de exemplu, planul individualizat de protecție, planul de servicii etc) și semnalează eventuale sincope în implementarea acestora;

–Documentează obiectiv evoluția situației beneficiarului și rezultatele obținute și face recomandări pentru modalități de îmbunătățire ale acestora;

–Documentează și păstrează dosarele de caz și pregătește rapoarte standard conform prevederilor legislației sectoriale specifice;

–Propune închiderea cazurilor, de preferat odată cu obținerea unor rezultate durabile ca urmare a furnizării serviciilor pentru client/beneficiari, familii și comunități dar și în alte situații prevăzute de cadrul normativ ori de regulamentele interne ale angajatorului (ex. mutarea clientului în alt județ/țară, decesul acestuia, întreruperea serviciilor la solicitarea clientului etc).

Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

–Analizează și evaluează diferitele direcții de acțiune pentru caz, luând în considerare atât consecințele imediate cât și cele pe termen lung;

–Formulează strategiilor adecvate de intervenție, în echipă, împreună cu ceilalți specialiști.

–Participă în echipă, împreună cu ceilalți specialiști la stabilirea împreună cu clientul/beneficiarul a obiectivelor clare și realiste, realizează împreună cu acesta planificarea intervenției, pe baza legislației în vigoare.

–Realizează implicarea clientului/beneficiarului în efortul susținut necesar pentru și centrat pe rezolvarea problemelor;

–Colaborează cu alte organizații/instituții și accesează resursele comunității pentru a oferi clientului/beneficiarului sprijin pe parcursul intervenției;

–Participă la întâlnirile de lucru pe caz ale echipei multidisciplinare

Intervenția de grup

–Observă și ajută la planificarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea actvității de grup și face propuneri de îmbunătățire a acesteia;

–Participă la pregătirea grupurilor de suport care au scopul de a furniza informații pentru și/sau a educa un anumit grup-țintă;

–Observă și ajută la desfășurarea grupurilor de suport care vizează dezvoltarea anumitor grupuri țintă de clienți/beneficiari.

Intervenția în comunitate

–Observă și ajută la desfășurarea analizei mediului înconjurător și a evaluării nevoilor comunității prin colectarea de date și efectuarea de analize de bază (de exemplu, colaționarea datelor sociale, efectuarea de interviuri sau sondaje, cartografierea resurselor comunității, analiza datelor referitoare la tendințele socio- demografice etc.).

Educație și dezvoltare profesională

–Participă, obligatoriu, la programe de dezvoltare/formare continuă și la întâlniri de supervizare pentru creșterea și dezvoltarea profesională și personală.

Dezvoltarea și implementarea de programe

 Observă și ajută la dezvoltarea de programe prin colectarea de date și realizarea de analize de bază (de exemplu, colaje de date);

 Observă și ajută la implementarea programelor;

 Observă și ajută la promovarea de programe care țintesc un anumit grup de clienți/beneficiari ori alți parteneri ori instituții și face propuneri structurilor de decizie cu privire la dezvoltarea de programe și servicii relevante pentru aceștia.

Cercetare

 Face demersuri pentru a fi la curent cu ultimele cercetări și tendințe în profesie;

 Oferă sprijin în colectarea de date și în activitățile de cercetare.

Metode şi tehnici pe care le poate utiliza:

 Interviul

 Observaţia

 Documentarea

 Convorbirea telefonică

 Genograma

 Ecoharta

 Vizita (însoţit de un asistent social având o treaptă superioară de competență) ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională PRACTICANT

Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clientilor/beneficiarilor

–Lucrează cu clientul/beneficiarul și cu alte persoane semnificative (de exemplu, familia, îngrijitorii etc.) într-o manieră profesională, centrată pe înțelegerea nevoilor lor;

–Gestionează și depășește reticența și rezistența la schimbare a clienților/beneficiarilor.

Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

–Implementează și urmărește realizarea planurilor de intervenție elaborate în fiecare caz, pentru a determina în ce măsură acestea sunt adecvate pentru rezolvarea nevoilor clienților/beneficiarilor și face propuneri de modificare a lor atunci când este necesar:

–Pregătește proiecte de rapoarte de evaluare pentru cazurile aflate în lucru, spre a fi revizuite de către supervizor.

Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

–Conceptualizează și identifică abordările adecvate pentru dezvoltarea planurilor de intervenție în funcție de nevoile clienților/beneficiarilor;

–Ajută clienții/beneficiarii să dezvolte și să aleagă strategii și să formuleze planuri viabile;

–Prezintă cazul în cadrul întâlnirilor echipei multidisciplinare.

Intervenția de grup

–Identifică cele mai bune modalități de a ajunge la și a se adresa persoanelor și/sau grupurilor vizate care pot beneficia de intervenția în grup desfășurată de organizație/instituție;

–Planifică, implementează, monitorizează, evaluează și modifică activitățile grupurilor de suport pentru a adresa nevoile grupului țintă;

–Asigură facilitarea sub supervizare pentru grupuri de suport cu risc crescut.

Intervenția în comunitate

–Realizează analiza mediului înconjurător și evaluarea nevoilor comunității;

–Proiectează, dezvoltă și implementează programe specific de dezvoltare a comunității (de exemplu, pentru comunitatea ce îmbătrânește într-un anumit cartier);

–Participă la inițiativele de dezvoltare comunitară și face propuneri în acest sens.

Educație și dezvoltare profesională

–Valorifică oportunități de învățare (de exemplu, participă la întâlniri ale unei comunități de practică pentru dezvoltarea abilităților și cunoștințelor);

–Participă la cursuri de dezvoltare profesională pentru a dobândi cunoștințe și competențe profesionale;

–Îndrumă alți profesioniști (de exemplu asistenții sociali debutanți) și/sau studenți în practică.

Dezvoltarea și implementarea de programe

–Participă la implementarea de programe (de exemplu, creșterea numărului ori diversificarea tipologiei activităților adecvate pentru profilul anumitor clienți/beneficiari);

–Revizuiește programe pentru a ținti mai bine grupuri de suport/beneficiari sau alte părți interesate/organizații/instituții;

–Identifică serviciile care lipsesc dar care ar răspunde nevoilor clienților/beneficiarilor și face recomandări pentru dezvoltarea de programe destinate îmbunătățirii furnizării de servicii.

Cercetare

–Participă la și susține activitățile de cercetare;

–Participă în proiecte de cercetare conduse de echipe multidisciplinare.

Metode şi tehnici pe care le poate utiliza:

–Interviul

–Observaţia

–Documentarea

–Convorbirea telefonică

–Genograma

–Ecoharta

 Vizita

ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională: SPECIALIST

Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clienţilor/beneficiarilor

–Dezvoltă relații profesionale susținute cu clienții/beneficiarii și alte servicii cheie pentru părțile interesate (de exemplu, medici, asistente medicale, consilieri, etc.);

–Realizează evaluarea nevoilor și evaluarea riscurilor pentru cazuri complexe prin luarea în considerare și integrarea în mod independent a unui număr semnificativ de informații.

Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

 Pregătește rapoarte și se asigură că documentația necesară este întocmită.

Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

–Colaborează îndeaproape cu echipa multidisciplinară și/sau cu alte instituții/organizații pentru a asigura elaborarea planurilor de intervenție;

–Conduce întâlnirile echipei multidisciplinare din care face parte.

Intervenția de grup

–Conduce activitățile grupului de suport pentru clienții/beneficiarii vizați de acest tip de intervenție;

–Formulează și structurează programe de informare pentru persoane și/sau grupuri țintă, pe baza unor strategii de informare.

Intervenția în folosul comunității

–Asigură planificarea strategică și conducerea activităților de analiză a mediului înconjurător și a evaluării nevoilor comunității;

–Inițiază, proiectează, dezvoltă și implementează noi inițiative de dezvoltare comunitară prin mobilizarea resurselor comunitatii, a altor furnizori de servicii sociale și a voluntarilor;

–Organizează și evaluează programele de dezvoltare comunitară, ținând cont de o perspectivă mai largă (de exemplu luând în considerare politica sectorială din domeniul în care dezvoltă programul ori planurile de dezvoltare județene).

Educație și dezvoltare profesională

–Caută oportunități de învățare continuă, cum ar fi participarea la întâlniri de evaluare/re-evaluare a situației clientului/beneficiarului, la grupuri de lucru la nivel de autorități centrale ori la activități de cercetare și dezvoltare a practicii profesionale, pentru îmbunătățirea continuă a competențelor și cunoștințelor;

–Împărtășește cunoștințe despre noi practici profesionale cu alți profesioniști pentru a încuraja o cultură a învățării și perfecționării continue;

–Îndrumă activitatea profesională a asistentului social debutant și practicant ori a altor categorii de profesioniști implicați în planificarea și furnizarea serviciilor și/sau prestațiilor sociale;

–Monitorizează aplicarea principiilor, valorilor și standardelor profesionale conform Codului deontologic al profesiei de asistent social și Codului de Bună Practică și identifică și răspunde dilemelor etice apărute în practică;

–Planifică și desfășoară/furnizează îndrumări pentru dezvoltarea educației continue și a programelor de formare în domeniul său sectorial de practică;

–Furnizează programe de formare țintite pe dezvoltarea de competențe pentru asistenții sociali debutanți ori practicanți și pentru alte categorii profesionale (ex. educatorul specializat etc)

Dezvoltarea și implementarea de programe

–Promovează și conduce elaborarea de programe specifice vizând dezvoltarea de servicii necesare care lipsesc ori adresarea problemelor în furnizarea serviciilor existente;

–Elaborează programe și realizează evaluarea bazată pe rezultate pentru a se asigura că aceste programe sunt capabile să susțină nevoile ori lipsurile identificate/clienții/beneficiarii-țintă;

–Gestionează și supraveghează dezvoltarea și punerea în aplicare a programelor pe întreg ciclul de implementare al acestora.

Leadership profesional

–Îndrumă furnizarea de servicii sociale de către o echipă multidisciplinară pentru a asigura respectarea Codului deontologic al profesiei de asistent social, a standardelor de practică profesională, a legislației și politicilor din domeniul respectiv.

Cercetare

–Identifică lacunele și tendințele în cercetare și/sau practică care merită un studiu aprofundat;

–Elaborează și desfășoară cercetări sub îndrumare/supervizare.

Metode şi tehnici pe care le poate utiliza:

–Anamneza

–Interviul

–Observaţia

–Documentarea

–Convorbirea telefonică

–Genograma

–Ecoharta

–Vizita

–Analiza câmpului de forţe

–Consilierea

–Capacitarea/optimizarea/abilitarea clienţilor (empowerment)

–Reprezentarea intereselor beneficiarului (advocacy)

ASISTENT SOCIAL - treapta de competență profesională: PRINCIPAL

Managementul de caz – Evaluarea și admiterea clienților/beneficiarilor

–Realizează evaluarea cazurilor și evaluarea riscurilor pentru cazuri complexe cu risc ridicat, sintetizând și integrând în mod independent un număr semnificativ de informații.

Managementul de caz – Analiza și documentarea cazurilor

–Monitorizează și re-evaluează progresul cazurilor și evaluează eficacitatea îngrijirii ori a planificării intervențiilor pentru programe specifice sau pentru anumite domenii de expertiză;

–Elaborează rapoarte specifice și alte documente solicitate pentru cazuri complexe ori cu risc ridicat;

–Analizează și revizuiește rapoarte și alte documente pregătite de asistenții sociali pentru a asigura respectarea standardelor de calitate.

Managementul de caz - Stabilirea obiectivelor și a planurilor de intervenție

–Asigură/promovează parteneriatul cu echipa multidisciplinară și/sau cu alte instituții/organizații pentru furnizarea de servicii/punerea în aplicare a planurilor de caz (indiferent de denumirea dată acestora de legislația sectorială)

–Coordonează furnizarea de intervenții specifice domeniului său de practică;

–Coordonează, pe domeniul său de practică, întâlnirile de analiză a cazurilor cu risc ridicat.

Intervenția de grup

–Ca expert în domeniul său sectorial, revizuiește și furnizează îndrumare pentru dezvoltarea de către asistenții sociali a intervențiilor de grup;

–Planifică strategic dezvoltarea și extinderea serviciilor, revizuiește și furnizează îndrumare pentru planificarea și punerea în aplicare a planurilor de dezvoltare a serviciilor pentru anumite persoane și/sau grupuri țintă;

–Realizează activități de suport în grup, urmărind rezultatele acestora și colectând date pentru a asigura eficacitatea intervenției.

Intervenția în comunitate

–Coordonează realizarea profilului demografic local și a altor analize relevante pentru comunitatea de intervenție;

–Inițiază și dezvoltă campanii pentru noi programe de dezvoltare comunitară ca răspuns la nevoile emergente ale comunității;

–Colaborează îndeaproape cu factorii-cheie de influență pentru a co-crea programe de dezvoltare a comunității;

–Mobilizează resurse pentru a sprijini realizarea programelor de dezvoltare a comunității (de exemplu, mobilizează diverse rețele pentru a obține suport de la sponsori și donatori, inițiază programe de voluntariat etc).

Educație și dezvoltare profesională

 Stabilește bune practici în furnizarea serviciilor din domeniul său de practică;

–Dezvoltă planul de dezvoltare profesională pentru asistenții sociali din cadrul unui departament/organizație, oferă oportunități de dezvoltare și elaborează programe de dezvoltare specifice pentru domeniul său de practică;

–Dezvoltă curriculum și furnizează programe de formare profesională, oferă îndrumare furnizorilor de servicii sociale cu privire la planificarea și dezvoltarea programelor de educație și formare profesională;

–Furnizează servicii de supervizare, mentorat, educație continuă și dezvoltare profesională în cadrul organizației/instituției.

Dezvoltarea și implementarea de programe

–Coordonează/conduce dezvoltarea bunelor practici și a programelor specifice domeniului său de practică;

–Auditează, evaluează și modifică furnizarea serviciilor la nivel de departament/organizație pentru a asigura corespondența între planurile de intervenție și nevoile furnizorului de servicii sociale și ale clienților/beneficiarilor acestuia;

–Identifică și lucrează în parteneriate profesionale cu factorii cheie și structuri de decizie pentru a acoperi lacunele/nevoia de servicii sociale.

Leadership profesional

–Oferă îndrumare organizației/instituției pentru dezvoltarea de standarde de practică în domeniul său de activitate;

–Îndrumă organizația/instituția cu privire la planificarea și implementarea serviciilor sociale și a practicii profesionale în domeniu;

–Contribuie la elaborarea/revizuirea Codului Deontologic al profesiei de asistent social, a standardelor de practică, a legislației și strategiilor la nivel de sistem pentru domeniul său de expertiză;

–Reprezintă profesia de asistent social în activitățile inter-departamentale și/sau inter-agenții.

Cercetare

 Conduce, proiectează și implementează cercetări pe problematici specifice;

 Diseminează și actionează ca resursă pentru proiecte de cercetare relevante în vederea îmbunătățirii practicii;

 Aplică cunoștințele din domeniul său de practică tendințelor care se conturează în sectorul serviciilor sociale.

Metode şi tehnici pe care le poate utiliza :

–Anamneza

–Interviul

–Observaţia

–Documentarea

–Convorbirea telefonică

–Genograma

–Ecoharta

–Vizita

–Analiza câmpului de forte

–Consilierea

–Capacitarea/optimizarea/abilitarea clientilor (empowerment)

–Reprezentarea intereselor beneficiarului (advocacy)

Capitolul 5Metode şi tehnici folosite în practica profesională a asistenților sociali

Există multe aşteptări de la asistenţii sociali iar utilizarea teoriilor şi a cercetărilor pot reprezenta puncte utile de reper atunci când ne simţim copleşiţi de natura problemelor cu care ne confruntăm.

Teoria şi cercetarea ne pot ajuta să răspundem întrebării cheie: ce putem , eu sau alţii, să spunem sau să facem pentru a produce o schimbare?

În abordarea acestei întrebări, teoria poate elucida înţelegerea pe care o avem despre oameni şi despre circumstanţele cu care aceştia se confruntă, pe cinci paliere principale:

✓ Observaţia: ne spune ce vedem şi la ce să avem grijă.

✓ Descrierea: oferă un vocabular conceptual şi un cadru de referinţă în care observaţiile pot fi ordonate şi organizate.

✓ Explicaţia: sugerează modalitatea în care diferitele observaţii pot fi corelate şi legate, oferă posibile relaţii cauzale între două evenimente.

✓ Predicţia: indică ce s-ar putea întâmpla în etapa următoare.

✓ Intervenţia: sugerează ce poate fi făcut pentru a produce schimbarea .

Practica direct cu beneficiarul/clientul a asistentului social are la bază abordarea pe trei paliere folosită în mod tradițional în domeniul social:

1.practica la nivel individual/de caz,

2.practica/intervenția de grup și

3.intervenția la nivel de comunitate.

Fiecare dintre aceste paliere de practică este distinct în ceea ce privește modalitatea de concentrare a intervenției și aceste focusuri diferite reprezintă principalul mijloc de a identifica și a aduce schimbările necesare pe palierul în care are loc intervenția.

A) Practica la nivel individual se referă la metoda de intervenție prin care un asistent social lucrează direct cu persoane fizice și/sau familii, în contextul lor unic și cu nevoile lor particulare.

B) Intervenția de/în grup se referă la metoda de intervenție prin care un asistent social utilizează contextul de grup ca mediu pentru a aduce schimbări la nivel de indivizi și/sau familii. Prin utilizarea grupului de lucru, asistent social facilitează dinamica acestuia și oferă oportunitatea pentru membrii grupului de a se auto-înțelege, de a găsi noi căi de rezolvare a problemelor ori de gestionare a comportamentelor agresive ori sau distructive, precum și de dezvoltare a rețelei de suport.

C) Intervenția în comunitate se referă la metoda de intervenție prin care un asistent social utilizează comunitatea ca mediu pentru a lucra cu indivizi și/sa u familii. Intervenția în comunitate are un dublu scop: acela de a întări susținerea rețelei sociale pentru indivizi ș i/sau familii, dar și de a construi capacitatea comunităților locale de a răspunde nevoilor indivizilor și familiilor.

În practica la nivel individual, managementul de caz este metoda de coordonare, organizare şi direcţionare a tuturor eforturilor și intervenţiilor destinate realizării unei diagnoze corecte și complete, precum și planificării și asigurării serviciilor şi integrării acestora, în beneficiul clientilor. Prin aceasta metodă, asistentul social realizează urmărirea permanentă a progreselor înregistrare în atingerea finalităţii planurilor individualizate ale clienților, precum și concertarea activităţilor destinate îmbunătățirii calității vieții acestora. Indiferent de gupul țintă (copil, adult, vârstnic, persoana cu dizabilitățăţi etc.), managementul de caz implică parcurgerea următoarelor etape:

a)Identificarea/înregistrarea/preluarea cazului (referirea cazului poate fi facută de căt re o instituție, o persoană, prin autosesizarea asistentului social ori la cererea clie ntului);

b)Evaluarea iniţială şi preluarea cazurilor (obținerea datelor primare cu privire la caz); cunoaşterea şi evaluarea nevoilor persoanelor care solicită asistenţă, precum şi stabilirea priorităţilor de intervenţie);

c)Evaluarea detaliată/complexă a situaţiei clientului (investigarea/evaluare a şi analiza detaliată a cazului); ancheta socială sau raportul de anchetă socială reprezintă documentul final elaborat de către asistentul social în urma aplicarii tehnicilor, metodelor și instrumentelor de investigare a cazului;

d)Planificarea serviciilor şi intervenţiilor (proiectarea intervenției și concretizarea ei într-un plan individualizat de intervenţie - identificarea resurselor individuale/comunitare care pot fi utilizate, corelarea nevoilor cu: (a) resursele, (b) cu oferta serviciului în care lucrează asistentul social şi (c) cu oferta de asistenţă a celorlalte servicii din reţeaua naţională/ONG-uri; stabilirea strategiei de intervenţie);

e)Furnizarea serviciilor şi intervenţiilor pentru client (etapa de punere în practic ă a obiectivelor şi activitaţilor prevăzute în planul de intervenţie);

f)Monitorizarea şi re-evaluarea periodică a progreselor înregistrate, deciziilor şi intervenţiilor specializate (evaluarea permanentă a modului cum sunt îndeplinite obiectivele planului, realizarea de rapoarte lunare, trimestriale, semestriale, anuale);

g)Evaluarea finală și închiderea cazului - evaluarea evoluţiei cazului în urma implementării planului de intervenţie; competenţele dezvoltate şi consolidate; acumularea de cunoştinţe şi resurse.

h)Măsurarea gradului de satisfacţie al clientului (aplicarea unui instrument/chestionar elaborat sub coordonarea managerului de caz);

i)Monitorizarea post servicii (realizată pe o perioada minimă de trei luni, dacă nu există alt termen stipulat de legislația în vigoare).

Intervenția de grup constă în activități ale asistentului social direcționate către un scop bine definit ce vizează satisfacerea unor nevoi psiho-socio-emoționale. Grupul de lucru este folosit ca o metodă strategică de practică pentru a răspunde nevoilor unor clienți ce sunt deja subiect al unei intervenții la nivel individual (de regulă aflați în etapa de furnizare de servicii a managementului de caz) sau nevoilor acelora aflați la risc să aibă nevoie de o astfel de intervenție. Cu alte cuvinte, intervenția în grup poate avea atât rol preventiv de intrare a individului într-o situație de risc, cât și pe cel de tratare a diverselor probleme cu care un client se poate confrunta la un moment dat. Din această perspectivă, putem avea grupuri cu rol de suport cu următoarele caracteristici:

Participarea la o intervenție de grup poate fi recomandată de asistentul social în cadrul planului de intervenție ori cu rol preventiv, atunci când individul respectiv a demonstrat că poate recunoaște prezența și nevoile altor indivizi, poate interacționa cu alți oameni de o manieră acceptabilă din punct de vedere social și împărtășește un interes comun sau are o legătură cu scopul grupului și cu un astfel de mediu de interacțiune.

Intervenția în comunitate reprezintă, o metodă planificată utilizată de asistentul social pentru concentrarea asupra unor aspecte legate de bunăstarea individuală și încurajarea interacțiunii între indivizi, grupuri și organizații, într-un efort și acțiuni concertate, într-o anumită localitate și având un obiectiv specific. Dată fiind natura sa, intervenția în comunitate se adresează atât celor aflați deja în atenția serviciilor sociale, cât și persoanelor la risc din respectiva comunitate. Dacă pentru prima categorie scopul interv ențiilor la nivelul comunității este acela de a potența și crește efectul intervențiilor individuale și/sau de grup prin participarea la procesele și deciziile comunității, pentru cel de -al doilea grup obiectivele intervențiilor în comunitate includ în principal: identificarea precoce și găsirea unui răspuns timpuriu la problemele sociale care se conturează în comunitate, advocacy pentru cei marginalizați și excluși, maximizarea utilizării resurselor disponibile pentru cei dezavantajați, îmbunatățirea furnizării serviciilor pentru creșterea nivelului de funcționare și integrare în comunitate a unor grupuri sau indivizi.

Pe oricare dintre palierele mai sus menționate are loc practica asistentului social – cel individual, de grup ori comunitar, etapele de diagnoză și intervenție prezentate în capitolul anterior se parcurg utilizând una sau mai multe dintre metodele și tehnicil e prezentate în acest capitol. Este vorba despre:

✓ Anamneza

✓ Interviul

✓ Vizita/îintrevederea

✓ Observația

✓ Documentarea

✓ Convorbirea telefonică

✓ Genograma

✓ Ecoharta

✓ Analiza campului de forțe

✓ Consilierea

✓ Capacitarea /optimizarea/abilitarea clienților (empowerment)

✓ Reprezentarea intereselor beneficiarului (advocacy)

În cele ce urmeaza, le vom trece în revistă pe fiecare, prezentând definiți a acestora, descrierea pe scurt, instrumentele utilizate, timpul recomandat de aplicare precum și treapta de competențăprofesională necesară pentru utilizarea fiecăreia.

Anamneza

Interviul

Interviul motivațional

!image

3 În funcţie gradul de structurare a interviului, acesta poate fi:

–interviul structurat - Interviul structurat sau directiv nu permite asistentului social nici un grad de autonomie sau iniţiativă. Întrebările sunt clar formulate, iar succesiunea acestora este prestabilită. De cele mai multe ori, şi libertatea de mişcare a clientului este limitată prin existenţa unor palete limitate de răspunsuri din care acesta trebuie să aleagă pe cel care i se potriveşte. Uneori, în cazul interviului structurat, răspunsurile sunt doar de tipul da/nu.

–interviul semistructurat - Interviul semistructurat este acel interviu în care întrebările sunt clar formulate în prealabil, însă succesiunea lor es te lăsată la discreţia asistentului social, care, astfel, va avea libertatea să calibreze întrebările în funcţia de percepţia sa şi dinamica discuţiei. Acest tip de int erviu este cel mai frecvent întâlnit în practica de asistenţă socială, iar informaţiile oferite mai jos sunt relevante cu deosebire pentru acest tip de interviu.

–interviul nestructurat - Interviul nestructurat este interviul aparent informal ce se înscrie într - un cadru general de discuţie sau într-o anumită temă, urmând ca cei doi protagonişti să discute ţinând seama de aceste limite. Atitudinile şi întrebările asistentului social se ghidează în acest caz după „ dinamica interacţiunii şi fluxul conversaţional”.

Vizita (întrevederea)

Observaţia

!image

Definiție

Documentarea este tehnica utilizată de asistentul social în scopul culegerii de date despre un aspect al socialului la care nu are acces prin observație directă sau în scopul informării teoretice, în sensul consultării unei bibliografii ori a rapoartelor de cercetare cu privire la un aspect particular al cazului la care lucrează (ex. efectele bullying-ului în școală asupra comportamentului unui copil, factorii de risc pentru apariția violenței domestice sau pentru neglijarea unui copil etc); ariile document ate pot acoperi aspecte din domenii precum istoria, sociologia, antropologia,

psihologia, ştiinţele juridice și administrative, asistența socială. În funcție

Documentarea (analiza documentelor)

Convorbirea telefonică

!image

Genograma

Ecoharta

Analiza câmpului de forţe

!image

Definiție

Consilierea reprezintă un proces bine structurat, cu o durată limitată în timp și obiective clare, dezvoltate împreună cu clientul, un cadru specific, precum și cerințete specifice antrenate în procesul de închidere al consilierii. Consilierea în asistența socială este un proces de însoţire a unei

persoane (sau grup de persoane) de către o alta, specializată în asistență

Consilierea

Capacitarea/optimizarea/abilitarea clienţilor (empowerment)

Reprezentarea intereselor beneficiarului (advocacy)

Înregistrarea informaţiilor şi a documentelor

Informațiile ce rezultă din aplicarea metodelor și tehnicilor de mai sus sunt organizate în cadrul unui dosar de caz. Acesta este structurat în două părți: o parte ce constituie Dosarul Administrativ și o parte numită Dosarul profesional.

Dosarul administrativ va reprezenta acea parte din dosarul de caz la care pot avea acces și alți specialiști, reprezentanți ai furnizorilor de servicii, organe de control etc., în conformitate cu prevederile legale.

Dosarul profesional va conține informațiile care pot fi făcute cunoscute doar altor asistenți sociali, la transferul cazului, la încheierea lui sau în cazul verificării activității asistentului social, dacă sunt semnalate suspiciuni de încălcare a eticii și deontologiei profesionale și/sau a normelor profesionale. În acest fel se asigură respectarea principiilor deontologice impuse profesiei de asistent social dar și respectarea confidentialității asupra datelor și vieții private a beneficiarilor.

Înregistrarea informaţiilor şi a documentelor de către asistenţii sociali este o componentă esențială de practică profesională. Procesul de pregătire și organizare a materialului pentru înregistrare oferă un mijloc de a înțelege beneficiarul/clientul și de a planifica intervenţia socială.

Asistenții sociali se asigură că înregistrările sunt actuale, corecte, conțin informații relevante despre beneficiariclienți și sunt gestionate într-o manieră care protejează confidențialitatea beneficiarului/clientului, în conformitate cu legislația în vigoare privind confidențialitatea și alte reglementări.

Capitolul 6Formarea profesională a asistenților sociali în raport cu treaptele de competență profesională

Asistenții sociali dezvoltă şi aplică principiile, cunoştinţele, modelele şi tehnicile profesionale într-o manieră etică şi ştiinţifică cu scopul de a promova dezvoltarea, starea de bine şi performanţa indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi a societăţii.

Pentru a putea face acest lucru, asistenții sociali au nevoie de competenţe profesionale specifice, aşa cum au fost detaliate în capitolele anterioare. Competenţele sunt seturi complexe de cunoştinţe şi abilităţi, prin care pot fi rezolvate problemele întâlnite în practica profesională, dezvoltate în mod diferit în funcție de tipurile de programe de formare profesională continuă urmate, precum și în funcție de experiența practică a asistentului social.

În munca asistentului social competenţele pot fi împărţite în două mari grupe:

1.Competenţele profesionale (sau primare), relaţionate direct cu contextul profesiei, şi

2.Competenţele transversale (secundare), care permit specialistului să ofere serviciile sale în mod eficient

Competențele transversale sunt:

Evaluarea competenţelor

Competenţele asistenților sociali pot fi evaluate cu ajutorul unei scale descriptive cu patru trepte, care este prezentată mai jos. Cele patru trepte ale acestei scale urmează un crescendo fundamentat de două aspecte: cu cât treapta este mai avansată, cu atât (a) activităţile profesionale sunt mai complexe şi (b) practica specialistului este mai independentă (adică nevoia de ghidare şi supervizare este mai scăzută). Această scală poate fi utilizată atât pentru evaluarea formativă, în contexte în care aceste competenţe sunt dezvoltate (de exemplu în mediul academic, pentru evaluarea studenţilor), cât şi pentru evaluarea sumativă, de exemplu la momentul în care un asistent social cere conferirea unui certificat sau a unei trepte de specializare.

De asemenea, în evaluarea competențelor profesionale se poate folosi și scala cu cinci trepte în care este specificat nivelul de dezvoltare al compentenței pe care l-a atins asistentul social în activitatea sa. Această scală poate fi folosită pentru a stabili planul de formare al specialistului.

De exemplu:

66

În functie de treapta de competenţă profesională, asistentul social are un nivel de competenţă profesională, un grad de independenţă profesională precum şi un nivel de intervenţie socială diferit astfel încât pentru dezvoltarea lor profesională şi dobândirea de competenţe au nevoie de formare profesională obligatorie.

67

68

69

70

71

Programa-cadru

Programa-cadru a fost elaborată cu consultarea asistenților sociali profesioniști şi aprobată de către Colegiul Național al Asistenților Sociali din România. Aceasta a fost elaborată cu scopul de a asigura suportul tematic necesar în procesul de avizare a asistenților sociali conform treptei de competență, precum și în schimbarea domeniului de competență.

Conţinutul programei-cadru este în strânsă corelaţie cu nivelul de competențe (cunoștințe, deprinderi și atitudini) profesionale specifice fiecărei trepte de competență. Cursul se va desfăşura conform prevederilor normative specifice formării profesionale a adulţilor şi a programei-cadru.

Tipul programului este de specializare. Evaluarea cursanţilor va fi realizată de către o comisie de examinare și se va efectua la finalul cursului.

Durata cursului necesar în avizarea asistenților sociali către o altă treaptă de competență profesională

Durata totală a cursului este de 72 de ore, din care:

 pregătire teoretică: 32 de ore;

 pregătire practică (activităţi practice): 40 de ore.

Activităţile practice sunt destinate fundamentării unor concepte, aplicării unor metode de lucru, utilizării în practica curentă a unor tehnici specifice.

Durata cursului necesar în schimbarea domeniului de specializare

În cazul in care un asistent social îşi schimbă domeniul de specializare, indiferent de treapta de competenţă profesională, va trebui să urmeze un program de formare profesională în noul domeniu.

Durata totală a cursului este de 20 de ore, din care:

 pregătire teoretică: 10 de ore;

 pregătire practică (activităţi practice): 10 de ore.

La acestea se vor adăuga un număr de minim 10 ședințe de maxim 45 minute/fiecare ședință cu un mentor.

Programă-cadru pentru asistentul social cu treapta de competență debutant Programa-cadru va avea trei module de specializare:

a. Pregătirea asistentului social în etapele actului profesional - 11 ore de teorie și 16 ore de practică;

b. Dezvoltare de competențe legate de gândirea critică, reflecție asupra actului profesional,

relaționale, planificare profesională - 15 ore de teorie și 16 ore de practică;

c. Legislație – 6 ore de teorie și 8 ore de practică.

În urma finalizării cursului de către participant, precum și în urma analizei dosarului, asistentul social poate promova către următoarea treaptă de competență profesională.

75

Modul 1- Pregătirea asistentului social în etapele actului profesional

76

77

78

Modul 2:Dezvoltare de competențe legate de gândirea critică, reflecție asupra actului profesional, competențe relaționale și de planificare profesională

79

80

81

Modul 3: Legislație

82

Programă-cadru pentru asistentul social cu treapta de competență practicant Programa-cadru va avea trei module de specializare:

1.Aprofundarea metodelor de lucru individual și cu microsistemele - 11 ore de teorie și 16 ore de practică;

2.Pregătirea asistenților sociali legată de gândirea critică, reflecție asupra actului profesional, relaționale, planificare profesională - 11 ore de teorie și 16 ore de practică

3.Legislație – 6 ore de teorie și 8 ore de practică.

În urma finalizării cursului precum și în urma analizei dosarului, asistentul social poate promova către următoarea treaptă de competență.

84

Modul 1- Aprofundarea metodelor de lucru individual și cu microsistemele

85

86

Modul 2: Dezvoltare de competențe legate de gândirea critică, reflecție asupra actului profesional, relaționale, planificare profesională

87

88

Modul 3: Legislație

89

Programă-cadru pentru asistentul social cu treapta de competență specialist Programa-cadru va avea două module de specializare:

1.Dezvoltarea de competențe necesare în managementul de caz - 16 ore de teorie și 20 ore de practică;

2.Pregătirea asistenților sociali în managementul serviciilor sociale / formare profesională - 16 ore de teorie și 20 ore de practică.

În urma finalizării cursului și a certificării primite din partea comisiei de evaluare a abilităților dobândite de către participant, precum și în urma analizei dosarului, asistentul social poate promova către următoarea treaptă de competență.

91

Modul 1- Dezvoltarea de competențe necesare în managementul de caz

92

93

94

95

96

Modul 2

97

Pregătirea asistenților sociali în managementul serviciilor sociale / formare profesională pentru acest modul se va tine cont de standardul profesional Formare de formatori și managementul serviciilor sociale

Programă-cadru pentru asistentul social cu treapta de competență principal Programacadru va avea două module de specializare:

1.Dezvoltarea de competențe necesare în politici publice - 10 ore de teorie și 10 ore de practică.

2.Pregătirea asistenților sociali în managementul serviciilor sociale/supervizare - 22 ore de teorie și 30 ore de practică.

99

Modul 1- Dezvoltarea de competențe necesare în analiza și elaborare de politici publice

100

101

Modul 2 Pregătirea asistentenților sociali în managementul serviciilor sociale/supervizare pentru acest modul se va tine cont de standardul profesional Formare de formatori și managementul serviciilor sociale

Programa-cadrul pentru asistenții sociali care își schimbă domeniul de specializare Programa-cadru va avea două module de specializare:

a. Pregătirea asistentului social în noul domeniu de competență - 6 ore de teorie și 6 ore de practică;

b. Legislație – 4 ore de teorie și 4 ore de practică.

La acestea se vor adăuga un număr de minim 10 ședințe de maxim 45 minute/fiecare ședință cu un mentor (asistent social cu o treaptă de competenșă superioară și cu o vechime de minim trei ani în domeniu) din noul domeniu de comptență. La finalul celor 10 ședințe, mentorul va elabora o scurtă evaluare a asistentului social.

103

Modul 1- Dezvoltarea de competențe necesare în noul domeniu de activitate

104

105

Modul 2- Legislație- prezentarea cadrului legislativ în vigoare în noul domeniu de activitate.