Decizie nr. 275 din 24 octombrie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.092/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă, personal, Pompiliu Bota, autor al excepţiei.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicita admiterea acesteia, arătând ca dispoziţiile constituţionale instituie măsura de protecţie numai în favoarea membrilor Parlamentului, iar dispoziţiile legale criticate completează Constituţia prin aceea ca de aceeaşi protecţie se bucura şi magistraţii. Avizul ministrului justiţiei pentru punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă o ingerinta a executivului în sfera de activitate a autorităţii judecătoreşti, aducandu-se atingere dispoziţiilor art. 125 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În sprijinul susţinerilor sale evoca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind inadmisibila, pentru ca soluţionarea cauzei nu depinde de dispoziţiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.092/2002, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota într-o cauza având ca obiect plângerea formulată împotriva unor rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus neinceperea urmăririi penale faţă de un procuror.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca, deşi Constituţia, prin dispoziţiile art. 69 alin. (1), a instituit doar în favoarea membrilor Parlamentului o măsura de protecţie specială pe durata urmăririi penale, totuşi dispoziţiile legale criticate garantează imunitatea magistraţilor, aplicându-le un tratament procesual asemănător. Aceste dispoziţii, având semnificatia unei completări aduse Legii fundamentale, au fost adoptate fără respectarea prevederilor art. 72 alin. (2) şi ale art. 146-148 din Constituţie. În acest fel a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, potrivit căruia nici autoritatea legiuitoare, nici cea executivă, cum este şi ministrul justiţiei, nu au dreptul sa intervină în procesul de realizare a justiţiei. Prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 125 alin. (2) din Constituţie, deoarece ministrul justiţiei, competent sa elibereze avizul în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale, realizează un act de justiţie, având un statut de judecător al unei instanţe extraordinare. Se mai susţine ca este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi ca "se ignora dispoziţiile Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului date în Cazul Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 1975. De asemenea, aceleaşi dispoziţii legale ingradesc accesul la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, precum şi principiul egalităţii, prevăzut de art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea fundamentală. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 din Codul de procedură penală, considera ca acestea încalcă, de asemenea, principiul separaţiei puterilor în stat şi prevederile art. 21 şi ale art. 125 din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil. Se mai arata ca, instituind competenţa procurorului de a refuza începerea urmăririi penale, de a clasa cauza sau de a dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale, legiuitorul l-a transformat pe acesta într-o adevarata instanţa extraordinară, prevăzând, astfel, un caz de obstaculare a accesului liber la justiţie. În sprijinul susţinerilor, citeaza jurisprudenta Curţii Constituţionale care a statuat ca este neconstitutionala dispoziţia legală prin care se suspenda sau se împiedica iniţierea cursului judecaţii.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi-a exprimat opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusiva de a institui reguli de procedura. Nu este încălcat nici principiul egalităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi ale art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, introduse prin Legea nr. 181/2002, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, pentru următoarele motive:

–Prin dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, s-a instituit un mijloc de protecţie a magistraţilor împotriva unor acţiuni nejustificate sau abuzive. Atributia ministrului justiţiei de a aviza punerea sub urmărire penală a unui magistrat este justificată de rolul sau în activitatea de selecţie a candidaţilor la admiterea în magistratura, neavând semnificatia unei ingerinţe în activitatea autorităţii judecătoreşti. Aceste dispoziţii nu sunt contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece el presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Pe de altă parte, persoana interesată are dreptul sa atace în justiţie decizia ministrului justiţiei de a emite sau nu avizul, pentru urmărirea penală sau trimiterea în judecata a unui magistrat.

–În ceea ce priveşte prevederile art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 din Codul de procedură penală, se susţine ca soluţiile "de neurmărire nu trebuie confundate cu rezolvarea propriu-zisa a cauzei penale, cu înfăptuirea actului de justiţie, între acestea existând o serie de deosebiri". Actionand în temeiul art. 11 pct. 1 din acelaşi cod, procurorul nu înfăptuieşte un act de justiţie, iar cel nemulţumit de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror se poate adresa justiţiei în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Asadar nu se poate susţine ca parchetul acţionează ca o instanţa extraordinară şi ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil.

Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile legale criticate, privitoare la necesitatea avizului ministrului justiţiei pentru urmărirea penală şi trimiterea în judecata a magistraţilor, reprezintă măsuri de protecţie a acestora şi nu sunt de natura sa încalce accesul liber la justiţie al persoanelor. În cazul de faţa, cauza referitoare la soluţionarea plângerii formulate de petitionar împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia se afla pe rolul instanţei competente, ceea ce înseamnă ca instanţa a putut fi sesizată şi că nu a fost încălcat art. 21 din Constituţie. Necesitatea avizului prevăzut de art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicată, reprezintă o garanţie legală a asigurării independenţei justiţiei, însă acest aviz ar trebui să fie în sarcina unei structuri aflate în sfera autorităţii judecătoreşti, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu în sarcina unei autorităţi administrative cum este ministrul justiţiei. În opinia Avocatului Poporului, implicarea ministrului justiţiei în răspunderea penală a magistraţilor contravine prevederilor constituţionale.

Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, se arata ca acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21 şi ale art. 125 alin. (2) din Constituţie şi nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cele ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:

–Art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare: "Magistraţii nu pot fi cercetati, reţinuţi, arestaţi, perchezitionati sau trimişi în judecata fără avizul ministrului justiţiei.";

–Art. 228 pct. 6 din Codul de procedură penală: "În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea (de a nu se începe urmărirea penală), o confirma prin rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta persoana care a făcut sesizarea.";

–Art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală: "Dacă procurorul constata ca au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, ca urmărirea penală este completa, existând probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:

1.când din materialul de urmărire penală rezultă ca fapta exista, ca a fost săvârşită de invinuit sau de inculpat şi ca acesta răspunde penal:

a)dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, da rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea în judecata;

b)dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata;

2.da ordonanţa prin care:

a)claseaza, scoate de sub urmărire sau încetează urmărirea penală potrivit dispoziţiilor art. 11.

Dacă procurorul dispune scoaterea de sub urmărire în temeiul art. 10 lit. b^1), face aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal;

b)suspenda urmărirea penală, atunci când constata existenta unei cauze de suspendare a urmăririi."

În conceptia autorului excepţiei prevederile legale criticate au adus o completare la Constituţie, fiind adoptate fără respectarea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea fundamentală referitoare la legile constituţionale şi a dispoziţiilor art. 146-148 referitoare la revizuirea Constituţiei. Totodată, considera ca aceleaşi prevederi contravin principiului separaţiei puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil şi dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (3), art. 21 şi 125 din Constituţie, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 16 alin. (2) şi (3): "(2) Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 125: "(1) Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

(2)Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare.

(3)Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege."

Se susţine, totodată, ca prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală, îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei."

Analizând critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.

Din încheierea de sesizare, ca şi din actele şi lucrările dosarului aflat pe rolul instanţei de judecată rezultă ca obiectul cauzei îl constituie plângerea formulată de autorul excepţiei împotriva rezolutiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind neinceperea urmăririi penale faţă de un procuror.

Prin dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei, legiuitorul a prevăzut existenta acestui aviz având natura juridică a unei măsuri de protecţie a magistraţilor. Într-adevăr, aceste dispoziţii legale se corelează cu cele ale art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală, articol care reglementează cazurile când punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată şi care are următorul cuprins: "Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...]

f)lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;"

Curtea constata ca dispoziţiile art. 131 din Legea fundamentală, referitoare la statutul constituţional al procurorilor, prevăd ca aceştia îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Statutul legal al magistraţilor a fost reglementat prin Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare, în noţiunea de "magistrat", pe lângă judecători, fiind incluşi şi procurorii, care, potrivit dispoziţiilor cuprinse la capitolul Ministerul Public, sunt organizaţi în parchete, sub autoritatea ministrului justiţiei. Se observa ca dispoziţiile referitoare la organizarea şi funcţionarea parchetelor, precum şi cele referitoare la emiterea avizului ministrului justiţiei pentru cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecata a procurorilor sunt în concordanta cu prevederile cuprinse în art. 131 din Constituţie, ele nefiind contrare nici principiului separaţiei puterilor în stat. Acest aviz reprezintă o garanţie legală a consolidării principiului constituţional al imparţialităţii procurorilor, al exercitării magistraturii, este un mijloc de apărare a statutului magistraţilor şi a prestigiului magistraturii împotriva unor acţiuni nejustificate sau abuzive ale organelor de urmărire penală. Asadar, instituirea legală a acestui act condiţie nu constituie o completare a Constituţiei, asa cum susţine autorul excepţiei, nefiind deci incalcate nici prevederile art. 72 alin. (2) şi ale art. 146-148 din Legea fundamentală.

Este neîntemeiată şi critica potrivit căreia avizul ministrului justiţiei, aflat în structura autorităţii administrative, reprezintă o ingerinta în activitatea de realizare a actului de justiţie, conferindu-i în acest fel statutul "de judecător extraordinar, al unei instanţe extraordinare", ceea ce contravine dispoziţiilor art. 125 alin. (2) din Constituţie. Curtea retine ca, potrivit legii, ministrul justiţiei, răspunzând de activitatea judecătorilor, de modul cum se înfăptuieşte justiţia, este interesat sa sesizeze, dacă este cazul, punerea sub urmărire penală a unui magistrat. Este evident ca orice caz în care un magistrat se dovedeşte ca a încălcat legea penală arunca o umbra asupra prestigiului întregii magistraturi. Tocmai de aceea singurul chemat sa avizeze urmărirea penală a unui magistrat este ministrul justiţiei, iar acest drept de aviz implica angajarea răspunderii sale personale, persoana interesată având dreptul de a-l acţiona în justiţie pentru avizarea sau refuzul de a aviza urmărirea penală a unui magistrat pe care îl considera vinovat sau, dimpotriva, nevinovat de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Se retine, asadar, ca acest aviz nu are semnificatia unui act de realizare a justiţiei şi că nu conferă ministrului justiţiei puteri discretionare, fiind deschis accesul la justiţie.

Referitor la susţinerea ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere egalităţii în drepturi, Curtea urmează sa o respingă ca fiind neîntemeiată. În jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca principiul egalităţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

Or, în prezenta cauza, magistraţii constituie o categorie care se afla în situaţie diferita faţă de ceilalţi cetăţeni. Dacă s-ar aplica în mod uniform acest principiu, aceasta ar implica anihilarea unei garanţii procedurale, care are semnificatia unei măsuri de protecţie. Prin Decizia sa nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, Curtea a statuat ca "o măsura de protecţie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminări, ea fiind destinată tocmai asigurării, în anumite situaţii specifice, a egalităţii cetăţenilor, care ar fi afectată în lipsa ei".

Nici susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia s-a adus atingere principiului liberului acces la justiţie sau dreptului la un proces echitabil nu este intemeiata atât timp cat excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei de judecată sesizate prin plângerea sa penală.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, se constată că este, la rândul sau, nefondata, urmând să fie respinsă ca atare. Astfel, competenţa procurorului de a refuza începerea urmăririi penale, de a clasa cauza sau de a dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale nu încalcă nici prevederile Constituţiei şi nici pe cele cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. Prin soluţiile pe care le da în cadrul competentei sale de supraveghere a urmăririi penale, procurorul nu-şi aroga atribuţiile unei instanţe judecătoreşti, ci adopta măsuri supuse în totalitate controlului judecătoresc. Ca atare, actele de decizie ale procurorului, la care se referă autorul excepţiei, nu împiedica liberul acces la justiţie al vreunei persoane, nu sunt discriminatorii şi nici discretionare, efectuarea lor înscriindu-se în limitele principiilor consacrate prin Constituţie. De altfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, a statuat ca dispoziţiile art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura specială de rezolvare a plângerii împotriva măsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori pe baza dispoziţiilor acestuia, sunt constituţionale numai dacă nu opresc persoana nemultumita de rezolvarea data plângerii sale de către procurorul ierarhic superior să se adreseze, în temeiul art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, care urmează să se aplice în mod direct, instanţei căreia i-ar reveni competenţa de a soluţiona cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

Cu unanimitate de voturi cat priveşte dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală,

Cu majoritate de voturi cat priveşte dispoziţiile art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.092/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia-Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 octombrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef

Claudia Miu