Decizie nr. 603 din 6 octombrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 din Codul penal, excepţie ridicată de Florentin Lungu în Dosarul nr. 873/277/2014 al Judecătoriei Pătârlagele - Secţia penală, care formează obiectul dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.067D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 9 iunie 2015, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 16 iunie 2015. La această dată, pentru aceleaşi motive şi în temeiul aceloraşi dispoziţii legale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 23 iunie 2015, când, constatând necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 6 octombrie 2015.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că, din punctul de vedere al criticii referitoare la lipsa precizării prin textul criticat a caracterului injust al folosului patrimonial procurat prin săvârşirea infracţiunii, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă, întrucât se solicită, în acest fel, completarea dispoziţiilor art. 301 din Codul penal. Însă, indiferent de caracterul just sau injust al acestui folos, fapta incriminată prin dispoziţia legală analizată încalcă cerinţele de moralitate şi corectitudine a exercitării funcţiei publice. Se subliniază că textul criticat nu prevede decât ca funcţionarul să îşi desfăşoare activitatea cu un înalt grad de probitate morală şi să nu se implice în luarea unor decizii care să opună interesele sale private, sau ale persoanelor cu care se află în anumite raporturi specifice, intereselor autorităţii sau instituţiei publice pe care o reprezintă. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 15 ianuarie 2014. Se mai arată că textul criticat nu restrânge dreptul persoanelor care provin din mediul de afaceri de a candida pentru funcţii publice şi că, într-adevăr, există o diferenţă între persoanele care, înainte de a fi numite într-o funcţie publică, şi-au desfăşurat activitatea în mediul public şi cele care au desfăşurat activităţi în mediul privat, însă această diferenţă este justificată de situaţia juridică diferită în care se află aceste două categorii de persoane. Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia simpla exercitare a unei funcţii de către o persoană care în trecut şi-a desfăşurat activitatea în mediul privat o situează pe aceasta în sfera ilicitului penal, se apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, cel puţin pentru motive factuale. Se susţine că există persoane din categoria invocată de autorul excepţiei, care deţin funcţii publice şi respectă cerinţele şi interdicţiile legale referitoare la exercitarea respectivelor funcţii, neintrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 301 din Codul penal. Mai mult, se arată că funcţionarii publici la care face trimitere autorul excepţiei nu sunt singura categorie profesională supusă unor interdicţii legale. Cu titlu de exemplu, pot cădea sub incidenţa normei criticate şi magistraţii sau profesorii. Se precizează că dispoziţiile art. 301 din Codul penal reprezintă o reglementare care se pliază pe specificităţile culturii corupţiei în societatea românească.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 24 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 873/277/2014, Judecătoria Pătârlagele - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 301 din Codul penal, excepţie ridicată de Florentin Lungu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii, în concurs, a două infracţiuni de conflict de interese, fapte incriminate la art. 253^1 din Codul penal din 1969 şi art. 301 din actualul Cod penal.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 301 alin. (1) din Codul penal nu prevăd condiţia ca folosul patrimonial procurat prin luarea deciziei la care funcţionarul public participă să fie injust, motiv pentru care funcţionarul public se situează în sfera ilicitului penal de fiecare dată când participă la luarea unei decizii prin care se creează un folos material unei persoane din categoria celor enumerate în ipoteza normei, inclusiv unei persoane cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani. Se susţine că acest aspect discriminează persoanele care deţin funcţii publice, dar care au desfăşurat în trecut activităţi în mediul privat, în raport cu cele care au desfăşurat în ultimii 5 ani, la care prevederile art. 301 alin. (1) din Codul penal fac referire, numai activităţi publice. Se susţine, totodată, că textul criticat este defectuos redactat, lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, plasând în sfera penală orice persoană care exercită o funcţie publică şi care efectuează activităţile specifice acestei funcţii, în măsura în care aceasta a desfăşurat în trecut activităţi comerciale sau alte activităţi cu caracter privat producătoare de foloase de orice natură. Se arată că, în acest fel, sunt încălcate prin textul criticat şi prevederile art. 53 din Legea fundamentală.

7.Judecătoria Pătârlagele - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că incriminarea conflictului de interese are ca scop crearea premiselor legale desfăşurării activităţilor de serviciu şi exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice într-un cadru de imparţialitate şi integritate, pentru a asigura încrederea cetăţenilor în autorităţile şi instituţiile statului. Se susţine, totodată, că incriminarea acestor fapte garantează desfăşurarea de către funcţionarul public a activităţii sale profesionale cu un înalt grad de probitate morală şi că implicarea acestuia în luarea unor decizii care pot avea ca finalitate satisfacerea unui interes contrar presupune tocmai încălcarea acestei obligaţii de probitate morală. Se arată, de asemenea, că funcţionarul public pus în situaţia de a alege între interesele sale private sau ale unor persoane apropiate lui şi interesele instituţiei publice pe care o reprezintă va fi tentat să acţioneze în favoarea celor dintâi. Se susţine că, pentru aceste motive, textul criticat nu încalcă prevederile art. 1, 16 şi 53 din Constituţie.

8.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 301 din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, autorul critică prevederile art. 301 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: "Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică".

12.Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 referitor la statul român, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că una dintre infracţiunile de corupţie şi de serviciu, reglementată la titlul V al Părţii speciale a Codului penal şi încadrată în subcategoria infracţiunilor de serviciu, este cea de conflict de interese, prevăzută la art. 301 din Codul penal, conform căruia fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

14.Analizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de conflict de interese, Curtea constată că, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, cu privire la introducerea în cuprinsul alin. (1) al art. 253^1 din Codul penal din 1969, normă ce reglementa infracţiunea de conflict de interese, a noţiunii de "folos material necuvenit", a reţinut că prevederea condiţiei caracterului necuvenit al folosului material obţinut este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracţiuni, respectiv relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Potrivit celor statuate de Curte în decizia anterior referită, conflictul de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată.

15.Prevederile art. 253^1 din Codul penal din 1969 au fost preluate în art. 301 din Codul penal în vigoare, aşa încât, pentru considerentele reţinute în Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, Curtea reţine că noţiunea de folos patrimonial din cuprinsul art. 301 alin. (1) din Codul penal are în vedere orice tip de folos patrimonial şi nu doar folosul patrimonial necuvenit.

16.Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie, în care se face referire la calitatea legii, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau întro anexă destinată lexicului respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragraful 31, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească.

17.Raportând cele arătate la paragraful anterior în privinţa noţiunii de "funcţionar public" prevăzută de art. 301 din Codul penal, Curtea reţine că art. 175 alin. (1) din Codul penal defineşte funcţionarul public ca fiind persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:

a)exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti;

b)exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură;

c)exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. De asemenea, alin. (2) al art. 175 din Codul penal prevede că este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. De aceea, având în vedere definiţia dată funcţionarului public în sensul Codului penal, funcţionarul public prevăzut de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, se identifică întotdeauna cu subiectul activ al infracţiunii de conflict de interese, noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, fiind însă mai cuprinzătoare.

18.Noţiunile de "soţ", "rudă" şi "afin", precum şi cele de "raporturi de muncă" şi "raporturi comerciale" nu sunt definite în cuprinsul titlului X al părţii generale a Codului penal, fiind aplicabile, prin urmare, din perspectiva prevederilor art. 301 din Codul penal, definiţiile date acestora în celelalte ramuri de drept şi care constituie legi generale în raport cu dispoziţiile dreptului penal în vigoare. Prin soţi se înţelege, conform art. 258 alin. (4) din Codul civil, bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. Rudenia firească este, potrivit art. 405 alin. (1) din Codul civil, legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun, iar, potrivit alin. (2) al acestui articol, rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege. Conform art. 407 alin. (1) din Codul civil, afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ, art. 407 alin. (2) prevăzând că rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ. Având în vedere că prevederile art. 301 alin. (1) din Codul penal nu disting între rudenia firească şi cea civilă, Curtea reţine că norma penală criticată are în vedere oricare dintre cele două subcategorii. În privinţa gradului de rudenie sau de afinitate, acesta se stabileşte, conform art. 406 alin. (3) din Codul civil, astfel: în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea; în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă.

19.Noţiunea de raport de muncă este reglementată în Codul muncii, fără ca acesta să îl definească în mod expres. Din ansamblul întregii reglementări rezultă că raporturile de muncă sunt relaţiile juridice care iau naştere între persoane fizice, pe de o parte, şi persoane fizice sau juridice, după caz, pe de altă parte, ca urmare a prestării unei anumite munci de către cele dintâi, în folosul celor din urmă, care, la rândul lor, se obligă să remunereze munca prestată şi să creeze condiţiile necesare prestării acesteia. Existenţa relaţiei de muncă nu depinde de denumirea pe care părţile o dau convenţiei pe care o încheie, ci de condiţiile de fapt în care este prestată activitatea. Prin urmare, subiectele raportului juridic de muncă sunt angajatorul şi salariatul (angajatul). Având în vedere art. 1 din Codul muncii, raporturile de muncă ce au la bază contractul individual de muncă îşi găsesc reglementarea de drept comun în conţinutul normativ al acestui cod [conform alin. (1) al art. 1], iar celelalte categorii de raporturi de muncă sunt reglementate prin legi speciale, Codul muncii fiind aplicabil şi acestora în măsura în care reglementările speciale nu conţin dispoziţii specifice derogatorii [alin. (2) al art. 1]. Aceste din urmă categorii de raporturi de muncă vizează funcţionarii publici, magistraţii, militarii, membrii cooperatori şi personalul cultelor religioase.

20.Spre deosebire de noţiunile mai sus analizate, noţiunea de raport comercial nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare, ca urmare a abrogării, prin dispoziţiile art. 230 lit. c) şi i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a Codicelui de comerţ din 1887 şi a Codului comercial Carol al II-lea, şi nici nu poate fi dedusă prin interpretarea dispoziţiilor civile în vigoare, întrucât aceasta este folosită într-un alt context şi în mod izolat, spre exemplu, în cuprinsul prevederilor art. 2557 din Codul civil referitor la raporturile de drept internaţional privat. De asemenea, art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, prevede că la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma "contract comercial" sau "contracte comerciale" se înlocuieşte cu sintagma "contract civil" sau, după caz, "contracte civile", iar sintagma "contracte sau acte de comerţ", cu termenul "contracte". Aşadar, dacă până la intrarea în vigoare a Codului civil, la 1 octombrie 2011, noţiunea de "raport comercial" avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, în prezent această noţiune nu îşi mai poate găsi aplicabilitatea, având în vedere transformările profunde şi structurale operate la nivelul Codului civil. Întrucât Codul penal actual a intrat în vigoare la un moment ulterior Codului civil, acesta, atunci când se raportează la noţiuni specifice dreptului civil, trebuie să o facă prin utilizarea unor termeni şi noţiuni proprii dreptului pozitiv şi nu prin recurgerea, fără o motivare justă, la termeni şi noţiuni autonome, atunci când situaţia normativă nu o impune. Pentru acest motiv, Curtea constată că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este lipsită de claritate şi previzibilitate, nepermiţând determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii de conflict de interese.

21.Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal contravine principiului legalităţii incriminării, prevăzut la art. 1 din Codul penal şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi, în consecinţă, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care se referă la calitatea legii.

22.Cu privire la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, în materie penală, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 24 şi 25, Curtea a reţinut, în privinţa infracţiunii reglementate la art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, în ipoteza infracţiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, că legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că, dacă legiuitorul îşi respectă numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, aceasta poate determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text. Curtea Constituţională a constatat că prevederile criticate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

23.Totodată, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, paragraful 23, Curtea Constituţională a stabilit că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil aceste cazuri. În aceste condiţii, lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei "raporturi comerciale" din cuprinsul textului criticat face neclare şi imprevizibile condiţiile restrângerii libertăţii individuale, drept fundamental prevăzut la art. 23 din Constituţie. De altfel, marja de apreciere a legiuitorului, atunci când se pune în discuţie art. 23 din Constituţie, este supusă unui control strict al Curţii Constituţionale, fiind aşadar una limitată.

24.Pentru aceste considerente, Curtea constată că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal imprimă un caracter lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate obiectului juridic al infracţiunii de conflict de interese. Or, în aceste condiţii, aşa cum s-a arătat prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, destinatarul normei nu îşi poate ordona conduita în raport cu o normă de incriminare care nu respectă condiţiile de calitate ale legii.

25.Pentru aceste motive, Curtea constată că dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 23 din Constituţie, referitoare la calitatea legii şi, respectiv, la libertatea individuală.

26.Curtea reţine că dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal, ce reglementează conflictul de interese, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile art. 308 alin. (1) din Codul penal, referitoare la infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, întrucât acestea din urmă incriminează, de asemenea, fapte de corupţie şi de serviciu, cu referire şi la art. 301 din Codul penal. Pentru acest motiv, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional, admiţând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, în privinţa sintagmei "raporturi comerciale", se pronunţă şi asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, sub aspectul trimiterii din cuprinsul acestora la dispoziţiile art. 301 din Codul penal.

27.Conform art. 308 alin. (1) din Codul penal, "dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice". Astfel, potrivit acestei reglementări, pot avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de conflict de interese, prevăzută la art. 301 din Codul penal, pe lângă funcţionarii publici, definiţi la art. 175 din Codul penal, şi persoanele prevăzute la art. 308 alin. (1) din acest cod, cu diferenţa de regim sancţionator prevăzută la art. 308 alin. (2) din Codul penal.

28.Art. 175 alin. (2) din Codul penal asimilează, sub aspectul tratamentului penal, cu funcţionarii publici persoanele care exercită un serviciu de interes public pentru care au fost învestite de autorităţile publice sau care sunt supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Cu titlu de exemplu, intră în această categorie profesii precum notarii publici şi lichidatorii judiciari. Întrucât aceştia au fost învestiţi de o autoritate publică în vederea exercitării unui serviciu public sau sunt supuşi controlului ori supravegherii unei autorităţi publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, Curtea constată că subzistă, în privinţa persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul lor, interesul incriminării faptelor de conflict de interese, prevăzute la art. 301 alin. (1) din Codul penal.

29.Situaţia este însă diferită în ceea ce priveşte incriminarea aceloraşi fapte săvârşite de persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice. Practic, în această ultimă categorie se încadrează, spre exemplu, orice formă de societate definită prin Codul civil, Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, sau Legea nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 20 mai 2014.

30.Infracţiunea de conflict de interese a fost reglementată pentru prima dată în legislaţia penală românească, într-o formă similară celei prevăzute la art. 301 din Codul penal în vigoare, prin art. 253^1 din Codul penal din 1969, articol introdus în cuprinsul acestui din urmă cod prin art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006. În acest context, Curtea reţine că art. 258 din Codul penal din 1969 reglementa, într-un mod similar celui de la art. 308 din Codul penal în vigoare, "Fapte săvârşite de alţi funcţionari", în privinţa cărora prevedea aceeaşi reducere cu o treime a maximului pedepsei prevăzute de lege pentru fapta comisă, fără a include printre infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul ce puteau fi săvârşite de "alţi funcţionari" şi pe cea de conflict de interese. Astfel, subiecţi activi ai infracţiunii de conflict de interese puteau fi funcţionarii publici, în sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal din 1969, respectiv, orice persoană care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referea art. 145 din acelaşi cod, sau "funcţionar", prevăzută de art. 147 alin. 2 din Codul penal din 1969, respectiv persoana menţionată în alin. 1 al acestui articol, precum şi orice salariat care exercita o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

31.Curtea reţine că, de altfel, expunerea de motive a Legii nr. 278/2006 arată, referitor la incriminarea faptelor de conflict de interese, că aceasta a avut ca scop sancţionarea penală a funcţionarului public care, în mod conştient şi deliberat, îşi satisface interesele personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice şi înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la conduita funcţionarilor publici. În mod evident, au fost excluse din acest demers al incriminării faptelor de conflict de interese restul persoanelor, care îşi desfăşoară activitatea în sistemul privat, acestea neîndeplinind atribuţii publice în realizarea activităţilor pe care le desfăşoară.

32.În contextul normativ actual, Curtea reţine că reglementarea ca subiect activ al infracţiunii de conflict de interese a unor persoane private, prin dispoziţiile art. 308 din Codul penal, este excesivă, întrucât are loc o extindere nepermisă a forţei de constrângere a statului, prin utilizarea mijloacelor penale asupra libertăţii de acţiune a persoanelor, circumscrisă în cauză dreptului la muncă şi libertăţii economice, fără să existe o justificare criminologică în acest sens.

33.Curtea reţine că legiuitorul nu are competenţa constituţională ca, în temeiul art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale care trebuie ocrotită şi cea care trebuie limitată, întrucât, în caz contrar s-ar ajunge la nesocotirea acesteia din urmă. Or, în cauză valoarea socială ocrotită este una care vizează în mod explicit mediul privat, ipoteză în care statul nu are interesul de a încrimina conflictul de interese, întrucât valoarea ce se încearcă a fi ocrotită în acest caz nu are caracter public.

34.Curtea constată, că, prin dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, sancţionând penal fapte ce contravin unor interese pur private, legiuitorul le-a calificat pe acestea din urmă ca având caracter public, ceea ce a dus la o limitare disproporţionată a dreptului la muncă şi a libertăţii economice ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul privat. În aceste condiţii, protecţia penală astfel reglementată, deşi adecvată sub aspectul finalităţii, aceea a protejării unor valori sociale chiar şi private, nu este necesară şi nu respectă un raport just de proporţionalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată şi interesul individual al persoanelor.

35.Curtea constată că, dacă faptele persoanelor din mediul privat sunt cauzatoare de prejudicii, împotriva acestora poate fi angajată răspunderea civilă, de dreptul muncii sau altă formă de răspundere, care nu implică forţa de constrângere a statului prin mijloace de drept penal. Prin urmare, Curtea reţine că este greu de identificat o valoare socială ce trebuie protejată în cazul sancţionării conflictului de interese în mediul privat, dat fiind că eventualele cazuri concrete de incompatibilitate pot fi eficient soluţionate astfel cum s-a arătat cu ajutorul mijloacelor de drept civil, dreptul muncii sau prin alte reguli, care nu implică răspunderea penală.

36.Prin urmare, Curtea constată că incriminarea conflictului de interese în mediul privat reprezintă o încălcare nejustificată a libertăţii economice şi a dreptului la muncă al persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, drepturi fundamentale prevăzute la art. 41 alin. (1) şi art. 45 din Constituţie.

37.Pentru aceste motive, Curtea constată că sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal cu raportare la art. 301 din Codul penal este neconstituţională.

38.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florentin Lungu în Dosarul nr. 873/277/2014 al Judecătoriei Pătârlagele - Secţia penală şi constată că sintagma "raporturi comerciale" din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională.

2.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florentin Lungu în Dosarul nr. 873/277/2014 al Judecătoriei Pătârlagele - Secţia penală şi constată că sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu raportare la art. 301 din Codul penal, este neconstituţională.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop