Decizie nr. 49 din 10 martie 1998

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Anisoara Sandu Dragu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, invocată de Ibra Maika în Dosarul nr. 11.509/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 3 martie 1998, în prezenta autorului excepţiei, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa Guvernului, legal citaţi, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 martie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 3 octombrie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 11.509/1996 al acestei instanţe, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, ridicată de Ibra Maika.

În motivarea excepţiei se susţine ca prevederile atacate încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu obliga şi la citarea organismului a cărui hotărâre este contestată.

În opinia instanţei excepţia este intemeiata, dispoziţia legală atacată constituind o limitare neconstitutionala a dreptului la apărare şi a liberului acces la justiţie, întrucât soluţionarea contestaţiei impune şi participarea Comisiei pentru evaluarea cererilor privind acordarea statutului de refugiat, iar participarea procurorului nu suplineste aceasta lacuna.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au cerut punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca prevederile art. 13 din Legea nr. 15/1996 "lezeaza dreptul la apărare şi contravin, astfel, art. 24 din Constituţie", deoarece, fără "citarea reprezentantului comisiei cu ocazia soluţionării contestaţiei, procesul civil este lipsit de dimensiunea contradictorialităţii", garantată prin dispoziţiile Codului de procedura civilă şi care corespunde dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În legătură cu condiţiile în care ar urma să fie citata comisia, prin Guvern sau în alt mod, se considera ca aceasta "nu reprezintă o problemă de neconstituţionalitate, ci una de aplicare a legii".

În punctul de vedere al Guvernului se susţine ca excepţia este "vadit nefondata, neavând caracterul unei excepţii de neconstituţionalitate, ci al unei dispute cu privire la determinarea calităţii procesuale în aceste cauze, a Guvernului sau a Comisiei pentru acordarea statutului de refugiat". Comisia - se arata - nu poate fi citata, întrucât constituie "un organ administrativ cu atribuţii jurisdicţionale", iar "Guvernul nu poate fi parte într-o cale de atac, dacă nu a fost parte în procedura desfăşurată în faţa comisiei". În ceea ce priveşte interesele statului, se precizează ca ele sunt reprezentate de procuror, iar instanţa poate solicita comisiei, dacă va considera necesar, "orice fel de acte sau lămuriri asupra probelor din dosar".

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 15/1996, ce face obiectul excepţiei, hotărârea Comisiei pentru evaluarea cererilor privind acordarea statutului de refugiat poate fi contestată de titularul cererii la judecătorie, urmând ca aceasta contestaţie să se judece în procedura de urgenta, cu participarea obligatorie a procurorului. Sentinta judecătoriei poate fi atacată cu recurs de titularul cererii şi de procuror.

Primul motiv de neconstituţionalitate invocat este legat de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, ceea ce implica, sub aspectul drepturilor civile, incidenţa normei constituţionale a art. 16, invocată în excepţie.

Nu se poate retine însă ca dispoziţia legală atacată are un caracter discriminatoriu, întrucât nu distinge între diferitele categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. Procedura pentru acordarea acestui statut reprezintă o situaţie juridică specifică, care nu se poate confunda cu procedura legală pentru soluţionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie, poate institui, în considerarea acestei situaţii, o procedură aparte. În acest sens, în jurisprudenta Curţii s-a statuat ca pentru situaţii diferite soluţiile legale nu pot fi aceleaşi, astfel ca rezultă din Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, în care s-a prevăzut ca "principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".

De asemenea, nici invocarea art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, nu justifica critica formulată prin excepţia invocată, cat timp art. 13 din Legea nr. 15/1996 asigura tocmai accesul la justiţie al titularului cererii de acordare a statutului de refugiat. Autorul excepţiei nu ar putea invoca interesul statului de a fi reprezentat în proces, ci numai propriile sale interese şi drepturi.

În legătură cu dreptul la apărare, evident ca acesta ar fi lezat, dacă instanţa nu ar putea cere comisiei orice fel de proba sau lămurire pe care o considera necesară, ceea ce nu depinde de faptul ca acea comisie este sau nu parte în proces. De asemenea, nu se poate considera ca dreptul la apărare este încălcat prin aceea ca titularul contestaţiei nu are o parte adversa pe care să o combata, iar la judecarea acesteia participarea procurorului este obligatorie.

Faţa de cele arătate, întrucât dreptul la apărare al contestatorului nu este încălcat, rezultă ca prevederile art. 13 din Legea nr. 15/1996 nu sunt contrare exigenţelor art. 6 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 15/1996 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, invocată de Ibra Maika în Dosarul nr. 11.509/1996 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 1998.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof.univ.dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Anisoara Sandu Dragu