Decizie nr. 212 din 7 noiembrie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 21/C/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă Anton Sommert, personal, precum şi avocat Gheorghe Piperea pentru Valeriu Stoica.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicita:

1.amânarea dezbaterilor la un alt termen de judecată, în vederea studierii actelor existente la dosar;

2.conexarea la dosarul cauzei a dosarelor nr. 26/C/2000 şi nr. 27/C/2000 aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, cu acelaşi obiect. Avocatul domnului Valeriu Stoica se opune admiterii celor două cereri. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca cererile prealabile trebuie să fie respinse.

Curtea respinge atât cererea de conexare (o asemenea măsura procesuala fiind inadmisibila, fiindca ar presupune o ingerinta a justiţiei constituţionale în sfera de competenţa a autorităţii judecătoreşti), cat şi cererea de amânare (nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă).

În aceste condiţii autorul excepţiei reitereaza cererea de amânare a dezbaterilor, solicitând suspendarea şedinţei pentru o ora, interval înăuntrul căruia să îşi poată pregati concluziile. Curtea admite cererea, dispunând suspendarea şedinţei pentru doua ore.

După reluarea şedinţei autorul excepţiei susţine ca prin măsurile luate în scopul soluţionării cu celeritate a prezentei excepţii de neconstituţionalitate au fost incalcate dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prin aceea ca s-a acordat un termen prea scurt autorităţilor publice prevăzute de lege, pentru a-şi putea comunică punctele de vedere.

Avocatul celeilalte părţi, precum şi reprezentantul Ministerului Public arata ca prin admiterea acestei sustineri s-ar ajunge la amânarea nejustificată a cauzei.

Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul competent în cel mult două zile de la înregistrare. Caracterul imperativ al acestui termen impune Curţii Constituţionale, de asemenea, să soluţioneze cu celeritate excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în cauze ce privesc astfel de contestaţii. În temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora România este stat de drept, atât Curţii Constituţionale, cat şi celorlalte autorităţi publice implicate în procesul electoral le incumba obligaţia să respecte dispoziţiile legale care prevăd, pentru instanţele de judecată, termene ferme şi foarte scurte de soluţionare a contestaţiilor la candidaturi în alegeri pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat. Coroborand aceste dispoziţii cu cele ale Legii nr. 47/1992, Curtea Constituţională are obligaţia să solicite autorităţilor publice prevăzute de lege sa comunice punctele de vedere înăuntrul unor termene care să asigure celeritate contenciosului electoral, iar autorităţile menţionate au dreptul sa opteze între a comunică sau nu aceste puncte de vedere.

Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arata ca dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului sunt neconstituţionale, iar în motivarea acesteia evoca situaţii de fapt care în opinia sa constituie temeiuri pentru respingerea candidaturii. În continuare se susţine ca regulile de procedura privind contestarea candidaturilor, cuprinse în art. 36 alin. (3) din Legea nr. 68/1992, sunt neconstituţionale pentru ca ele nu stabilesc toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care candidează pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, astfel încât sa nu fie incalcate dispoziţii ale Constituţiei. Prin conţinutul lor lacunar prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1), art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2) şi în art. 20 alin. (1) şi (2). Se mai susţine ca aceste prevederi stabilesc termene de soluţionare a contestaţiilor care nu sunt de natura să ofere cadrul procesual adecvat pentru exercitarea drepturilor cetăţeneşti în campania electorală. Asa fiind, dispoziţiile legale contravin Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se mai susţine ca aceste termene nu sunt conforme cu prevederile Codului de procedura civilă. În final se considera ca singura autoritate competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate este Curtea Constituţională, care a statuat în jurisprudenta sa ca exerciţiul unui drept nu poate fi restrâns datorită faptului ca o autoritate publică nu îşi îndeplineşte obligaţiile existente în sarcina sa. În sprijinul acestor sustineri se fac referiri la jurisprudenta Curţii Constituţionale, menţionându-se deciziile nr. 47/1998 şi nr. 58/1998.

Avocatul celeilalte părţi solicita, în esenta, respingerea excepţiei, în principal, ca fiind inadmisibila, pentru ca soluţionarea cauzei nu depinde de dispoziţiile legale criticate, iar în subsidiar, ca fiind nefondata, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. În acest sens se considera ca autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dorit ca pe aceasta cale sa supună Curţii Constituţionale judecarea fondului contestaţiei ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se susţine ca în speta nu operează o cauza de inadmisibilitate, pentru ca se critica neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Legea nr. 68/1992, care reglementează aspecte legate de contestarea candidaturii în alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, în raport cu dispoziţiile constituţionale menţionate în contestaţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 noiembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 21 C/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 140/2000, excepţie ridicată de Anton Sommert în cadrul unei contestaţii împotriva prezentării candidatului Valeriu Stoica la alegerile pentru Camera Deputaţilor, contestaţie aflată pe rolul acelei instanţe judecătoreşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca prevederile art. 34 şi cele ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 8 alin. (2), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 30 alin. (7), art. 49 alin. (1) şi (2), art. 50, 51 şi ale art. 66 din Constituţie. În continuare se arata ca, deoarece candidatul Valeriu Stoica deţine atât calitatea de deputat, cat şi pe cea de ministru al justiţiei, a încălcat, pe lângă prevederile constituţionale menţionate, şi pe cele ale art. 21 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) şi (2), art. 47 alin. (4), art. 48 alin. (1) şi (3), art. 54, art. 123 alin. (1) şi (2) şi ale art. 130. Se susţine ca prin cumulul acestor calităţi a mai încălcat şi unele dispoziţii cuprinse în Codul civil şi în Codul penal. În continuare autorul excepţiei invoca situaţii de fapt, cum sunt obstructionarea justiţiei în eradicarea corupţiei şi faptul ca opinia publică din România reproseaza candidatului corupţia justiţiei şi a parchetului. În plus se susţine ca şedinţele de judecată a contestaţiilor se desfăşoară în condiţii de subiectivism şi arbitrariu, cu încălcarea normelor procedurale, de "discriminare totală faţă de prevederile Ordonanţei nr. 137 din 2 septembrie 2000", ceea ce contravine dispoziţiilor "art. 6, art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului ce are la baza Declaraţia Universala". Faţa de acestea se considera ca singura autoritate competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate este Curtea Constituţională. În sprijinul acestor sustineri sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 47 din 5 martie 1997 şi nr. 2 din 3 februarie 1998, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, în care s-a statuat ca "exerciţiul unui drept constituţional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligaţii în sarcina unei autorităţi publice, chiar dacă aceasta este o instanţa de judecată".

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimandu-şi opinia, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, apreciază ca dispoziţiile art. 34 şi cele ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 140/2000, sunt constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Punctele de vedere solicitate nu au fost comunicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea constata ca, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, art. 12 şi art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

I. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 şi cele ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 140 din 14 septembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 26 septembrie 2000, având următorul cuprins:

–Art. 34: "(1) Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 35 din Constituţie pentru a fi alese.

(2)De asemenea, prefectii şi subprefectii nu pot candida în circumscripţiile electorale constituite în unităţile administrativ-teritoriale în care îşi exercită funcţiile după data începerii oficiale a campaniei electorale.

(3)Preşedintele României, în cazul în care este ales senator sau deputat, este obligat, până la data validării, sa opteze între calitatea de parlamentar sau de preşedinte." ;

–Art. 36 alin. (3) şi (4): "(3) Contestaţiile privind înregistrarea sau respingerea candidaturilor se soluţionează de tribunalul în a cărui raza teritorială este circumscripţia electorală, în cel mult 2 zile de la primirea contestaţiei. Hotărârea nu se comunică.

(4)Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face recurs, în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Recursul se soluţionează în termen de 2 zile de la înregistrare."

Autorul excepţiei apreciază ca aceste prevederi legale încalcă următoarele dispoziţii constituţionale:

–Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate." ;

–Art. 8 alin. (2): "Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţionala, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei." ;

–Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." ;

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege." ;

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale." ;

–Art. 22 alin. (1): "Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate." ;

–Art. 30 alin. (7): "Sunt interzise de lege defăimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţionala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.";

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 50: "(1) Fidelitatea faţă de ţara este sacră.

(2)Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţa a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege." ;

–Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie." ;

–Art. 66: "(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.

(2)Orice mandat imperativ este nul."

Curtea constata ca în cererea formulată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia s-a limitat sa menţioneze articolele din Constituţie pretins incalcate, fără a adauga însă argumente în sprijinul solicitării de a se constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. De aceea, în lipsa unor asemenea argumente, nu se poate stabili substanţa criticii de neconstituţionalitate. Raportarea reglementării cuprinse în dispoziţiile legale criticate la dispoziţiile constituţionale indicate de autor conduce la concluzia ca între acestea nu exista nici o legătură şi nu se poate stabili nici un criteriu în funcţie de care Legea nr. 68/1992 ar fi, în privinta textelor legale respective, neconforma cu Constituţia. Totodată se retine ca acest exerciţiu ar avea semnificatia unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte Curtea constata ca autorul excepţiei a invocat unele motive de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii Constituţionale, prin susţinerile sale orale arătând, în esenta, ca dispoziţiile legale criticate sunt lacunare. Astfel, în opinia autorului excepţiei dispoziţiile art. 36 sunt omisive pentru ca ele nu stabilesc toate condiţiile ce se cer a fi îndeplinite de către candidaţi în alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, astfel încât sa nu se contravina unor prevederi ale Constituţiei. Curtea s-a mai pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate ce vizau omisiuni de reglementare, statuand în mod constant ca jurisdicţia constituţională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite şi, de aceea, critica de neconstituţionalitate prin omisiune este inadmisibila. Altminteri, un astfel de control ar reprezenta o ingerinta în sfera atribuţiilor Parlamentului, care, potrivit art. 58 alin. (1) teza a doua din Constituţie, este unica autoritate legiuitoare a tarii. În acest sens sunt, printre altele, Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, precum şi Decizia nr. 239 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 octombrie 1997.

De asemenea, Curtea retine ca în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia indica mai multe texte constituţionale pretins incalcate de dispoziţiile legale criticate, spre a dovedi violarea acestora prin prezentarea la alegerile parlamentare a unui anumit candidat. De aceea motivarea excepţiei poarta, în buna parte, asupra constituţionalităţii şi legalităţii acelei candidaturi, reprosandu-i-se candidatului dubla calitate de deputat şi de ministru al justiţiei, pretinsa obstructionare a justiţiei, corupţia din justiţie şi din Ministerul Public, încălcarea normelor procedurale, subiectivismul şi arbitrariul. Raportandu-se la această categorie de critici, Curtea constata ca, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra problemelor de drept [...]". În consecinţa, legitimitatea constituţională a unor prevederi legale nu se determina prin raportare la situaţii de fapt, ci prin raportare numai la dispoziţiile sau la principiile constituţionale. În plus Curtea observa ca, prin modul în care este motivată excepţia de neconstituţionalitate, se tinde la soluţionarea de către Curtea Constituţională, în mod nemijlocit, a contestaţiei împotriva candidaturii în alegerile parlamentare, iar nu a excepţiei de neconstituţionalitate. Or, rezolvarea acestei contestaţii nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci în cea a Tribunalului Bucureşti, potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 68/1992, astfel cum a fost modificată şi completată.

Faţa de ansamblul acestor considerente urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie respinsă ca inadmisibila.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 12, al art. 13 lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 şi ale art. 36 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 140/2000, excepţie ridicată de Anton Sommert în Dosarul nr. 21/C/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2000.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent şef,

Claudia Miu