Decizie nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi a art. 31 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Riccardi Trans Service" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.557/2002 al Tribunalului Comercial Mureş.

La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, fiind invocată în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 8.557/2002, Tribunalul Comercial Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, precum şi a art. 31 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Riccardi Trans Service" S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea cererii de evacuare formulate în cadrul procedurii de faliment al debitoarei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16, 21 şi 24 din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că dispoziţiile art. 6 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevăd, în favoarea judecătorului-sindic, puteri nelimitate, hotărârile acestuia nemaifiind supuse cenzurii instanţelor de control ierarhic superioare. Totodată, art. 31 din Codul de procedură civilă încalcă aceleaşi prevederi constituţionale menţionate, deoarece cererea de recuzare se judecă în camera de consiliu, justiţiabilul fiind în imposibilitate de a-şi formula apărări.

Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, deoarece permit judecătorului-sindic să pronunţe hotărâri în care s-a antepronunţat.

Tribunalul Comercial Mureş apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, întrucât prevederile legale criticate au avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a unor astfel de cereri.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că judecătorul-sindic are atribuţii numai în ceea ce priveşte controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar. În ceea ce priveşte deciziile luate de judecătorul-sindic, acestea pot fi atacate cu recurs, fără să existe o cenzură a instanţelor ierarhic superioare.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, a căror reglementare aparţine competenţei legiuitorului.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 6 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, precum şi ale art. 31 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul conţinut:

–Art. 6 din Legea nr. 85/2006: "Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un judecător-sindic.";

–Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006: "Dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării, după casarea hotărârii în recurs.";

–Art. 31 din Codul de procedură civilă: "Instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face nici un act de procedură."

Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi legale încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 85/2006 reglementează competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul debitorul, stabilind că procedurile prevăzute în conţinutul legii vor fi exercitate de un judecător-sindic. Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 prevede că dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea nu se aplică judecătorului-sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar.

Analizând dispoziţiile art. 6 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că, în cadrul procedurii insolvenţei, sunt stabilite unele reguli derogatorii de la dreptul comun, fiind însă aplicabil art. 149 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia prevederile legale se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial român şi ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei. Astfel, sunt respectate atât principiul constituţional al accesului la justiţie, cât şi cel al dreptului la apărare. Legiuitorul a avut în vedere, la instituirea lor, ocrotirea intereselor părţilor, în sensul de a se evita formularea şicanatorie a cererilor de recuzare, asigurând efectuarea cu celeritate a atribuţiilor judecătorului-sindic, fără întreruperi nejustificate, pe care le impun desfăşurarea şi finalizarea procedurii insolvenţei. Judecătorul-sindic care a pronunţat o hotărâre, în conformitate cu atribuţiile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu numai că nu devine incompatibil pentru acest motiv, ci este obligat să efectueze în continuare actele impuse până la finalizarea procedurii. Stabilirea în această modalitate a atribuţiilor judecătorului-sindic, prin Legea nr. 85/2006, corespunde cerinţelor constituţionale impuse de art. 126 alin. (2), potrivit cărora procedura de judecată se stabileşte numai prin lege. În virtutea acestor prerogative constituţionale, legiuitorul, în considerarea unor situaţii deosebite, poate să stabilească, în parte, şi reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun, ca în cazul de faţă.

Totodată, Curtea reţine că regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 85/2006 se aplică în mod echitabil creditorilor şi debitorilor aflaţi în situaţie identică şi care se încadrează în ipotezele normelor juridice respective, fără a institui privilegii sau discriminări, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 31 din Codul de procedură civilă, Curtea constată, de asemenea, că este neîntemeiată. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii este o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei, în condiţiile în care judecarea recuzării nu vizează fondul cauzei şi nu presupune dezbateri contradictorii. Prevederea că instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor nu este discriminatorie şi nici nu împiedică accesul la justiţie, având în vedere că se aplică în mod egal tuturor participanţilor la proces, iar încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, prilej cu care partea interesată îşi poate valorifica inclusiv dreptul la apărare.

Dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 11 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 24 şi nici ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Întrucât în cauza de faţă nu au fost aduse elemente noi de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Susţinerea că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă nu poate fi reţinută, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sunt neconstituţionale prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, precum şi a art. 31 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Riccardi Trans Service" - S.R.L. în Dosarul nr. 8.557/2002 al Tribunalului Comercial Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta