Hotărâre nr. 686 din 12 iulie 2005

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 pct. D lit. k) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul unic

Se aprobă Strategia naţionala în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie şi Planul de măsuri pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie pe perioada 2005-2007, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul sănătăţii,

Mircea Cinteza

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mircea Miclea

Ministrul finanţelor publice,

Ionel Popescu

Bucureşti, 12 iulie 2005.

Nr. 686.

Anexa 1

Strategia naţionala în domeniul prevenirii

şi combaterii fenomenului violenţei în familie

I. Consideratii generale

Tranzitia prin care încă mai trece societatea românească, cu efectele sale imediate şi vizibile legate în principal de situarea a mai mult de jumătate din populaţie sub pragul de subzistenta şi scăderea drastica a numărului populaţiei ocupate, a dus la schimbări majore în structura criminalitatii.

Pornind de la considerarea familiei ca principal model cultural în procesul complex de educare a copiilor, responsabilitatea statului român rezida în crearea unui cadru favorabil care să permită găsirea unor soluţii de prevenire a violenţei în familie, precum -şi de sprijinire a persoanelor supuse violenţei în familie, motiv pentru care la nivel naţional a fost simtita nevoia adoptării în cel mai scurt timp a strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Constientizarea efectelor fenomenului violenţei în familie şi a gravitatii acestuia la nivel mondial s-a petrecut relativ recent în lume, toate ţările Uniunii Europene confruntandu-se cu problemele generate de violenta în familie. Sistemul serviciilor sociale publice în domeniul combaterii şi prevenirii violenţei în familie în România nu este dezvoltat, furnizarea de servicii de asistenţa în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie fiind asumată de societatea civilă îndeosebi. Societatea civilă, în parteneriat cu autorităţile locale, a dezvoltat servicii specializate pentru protecţia victimelor violenţei în familie, precum şi furnizori de servicii sociale care lucrează cu agresorii.

Un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003 arata faptul ca în România rata globală a incidentei violenţei în familie este de 14,3% la nivel naţional, reprezentând o valoare medie3 care arata ca între 12,4% şi 16,2% din populaţia adulta a României a avut experienţe de violenta în familie de-a lungul vieţii, sub una sau mai multe forme. Violenta în familie din România are drept factori determinanţi semnificativi alcoolismul, saracia, socializarea într-un mediu marcat de violenta şi modelul patriarhal de organizare a familiei.

Ca demers legislativ, România beneficiază, în momentul de faţa, de acte normative destinate sa reglementeze fenomenul de violenta în familie şi la locul de muncă. în cadrul procesului de reforma a sistemului de protecţie socială românesc, a fost adoptată Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ca parte componenta a strategiilor care vizează protecţia familiei, aceasta stabilind cadrul dezvoltării politicilor de combatere şi prevenire a fenomenului violenţei în familie, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Familiei, prin Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, reprezintă un prim pas în organizarea unui sistem eficient de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie la nivel naţional.

Prin adoptarea Legii nr. 197/2000, de modificare şi completare a Codului Penal, au fost prevăzute măsuri şi pedepse pentru persoanele care savarsesc acte de violenta cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice, săvârşite asupra membrilor familiei. De asemenea, noul Cod penal, aprobat prin Legea nr. 301/2004, prevede la art. 134, ca o măsura de siguranţă specială pentru prevenirea violenţei în familie, "interdicţia de a reveni la locuinta familiei, la cererea părţii vătămate, acesta măsura putând fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecaţii".

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse între femei şi bărbaţi, prin care se garantează accesul la educaţie, cultura şi la informare fără discriminare, precum şi Legea nr. 116/2002 privind combaterea marginalizarii sociale, prin care se facilitează accesul la un loc de muncă şi la o locuinta, completează cadrul legislativ necesar pentru o implementare cat mai eficienta a legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Violenta în familie reprezintă o realitate socială ale carei consecinţe nu pot fi ignorate la nivelul deciziei politice în perspectiva aderării tarii noastre la structurile Uniunii Europene. Necesitatea realizării unei noi construcţii instituţionale şi a reformei în domeniul protecţiei familiei este menţionată în documentele care stabilesc condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, acestea fiind incluse în Programul de Măsuri Prioritare pentru Integrare Europeană, în Foaia de Parcurs a României elaborata de Uniunea Europeană pentru perioada 2001-2004, precum şi în Planul Economic de Preaderare pentru perioada 2003-2004. în Raportul periodic privind progresele înregistrate de România pe calea aderării din anul 2003 se menţionează la Criterii Politice, capitolul Drepturile omului şi protecţia minorităţilor: " În mai 2003 s-a adoptat legislaţia cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Legea constituie o dezvoltare pozitiva şi oferă protecţie îmbunătăţită victimelor violenţei. Pentru a pune în aplicare legea, Agenţia Naţionala pentru Protecţia Familiei ar trebui sa devină operationala cat mai curând posibil."

În procesul complex de aderare a României la Uniunea Europeană combaterea violenţei în familie este inexorabil legată de respectarea criteriilor politice de la Copenhaga privind respectarea drepturilor omului. Pe plan internaţional exista următoarele documente care definesc politica în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie:

–Convenţia Naţiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, adoptată în anul 1979 şi ratificată de România în 1981;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. 4/1985 cu privire la violenta în familie;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/1985 privind protecţia victimei;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. 21/1987 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizarii lor;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. 2/1990 pentru adoptarea unor măsuri sociale privind violenta în familie;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. 11/1991 privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia şi traficul cu copii şi tineri;

–Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată în anul 1993, în definitia violenţei în familie fiind inclusă şi violenta psihologică;

–Rezoluţia Comisiei ONU pentru prevenirea crimei şi justiţia penală privind "Violenta asupra femeilor şi copiilor", adoptată la Viena în anul 1994;

–Declaraţia celei de-a patra conferinţe asupra problemelor femeii (Beijing 1995) considera violenta împotriva femeilor ca fiind unul dintre cele 12 obstacole impotiva respectării drepturilor femeii;

–Recomandarea Consiliului Europei nr. 5/2002 privind protecţia femeilor împotriva violenţei;

–Decizia Parlamentului European nr. 803/2004 privind adoptarea programului de acţiune a Comunităţii Europene pentru perioada 2004-2008 referitor la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copiilor, tinerilor şi femeilor, precum şi la protecţia victimelor şi a grupurilor cu risc (Programul Daphne II).

Prezenta strategie porneşte de la ideea identificarii măsurilor necesare pentru coordonarea corespunzătoare a tuturor programelor derulate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în scopul evitării paralelismelor, precum şi în vederea utilizării eficiente a resurselor alocate. În acelaşi timp, se urmăreşte armonizarea şi corelarea proceselor de reforma din domenii precum: protecţie socială, administraţie locală, justiţie, sănătate, educaţie în vederea asigurării unei sincronizari a acestor procese care să aibă ca scop reintegrarea în societate a persoanelor afectate de violenta în familie.

II. Principii

Principiile care stau la baza elaborării prezentei strategii au în vedere stabilirea cadrului instituţional al sistemului de servicii sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie, atât la nivel central cat şi la nivel local, precum şi dezvoltarea capacităţii sistemului pentru abordarea multisectoriala a problematicii violenţei în familie.

1.Principiul respectării demnităţii umane. Fiecărei persoane îi este respectata demnitatea, prin evitarea atitudinilor şi comportamentelor umilitoare şi degradante.

2.Principiul nondiscriminarii şi egalităţii de sanse. Politica în domeniu va fi aplicată fără discriminare, având în vedere respectarea şi promovarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie. Aceste drepturi sunt aplicabile în egala măsura cetăţenilor români şi cetăţenilor străini aflaţi în mod legal în România, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi prin asigurarea accesului liber şi nediscriminatoriu al acestora la serviciile specifice destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

3.Principiul promovării valorilor non-violenţei la nivelul comunităţii. Cunoaşterea gravitatii efectelor comportamentului violent la nivelul societăţii implica acţiuni concertate ale statului şi societăţii civile în vederea schimbării paternului cultural în ceea ce priveşte toleranta populaţiei la actele de violenta în familie.

4.Principiul responsabilizarii. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active şi înalt motivate, dar şi responsabile faţă de sine, familie, prieteni, colegi, vecini, comunitate. Aceasta presupune responsabilizarea fiecăruia pentru problemele celorlalţi, complementar cu responsabilizarea colectivităţii faţă de problemele şi dificultăţile cu care membrii săi se confrunta. Este vitala atât responsabilizarea agresorului pentru actele de violenta comise, cat şi a instituţiilor abilitate sa intervină în rezolvarea cazurilor de violenta în familie.

5.Principiul participării. Promovarea participării şi consultării beneficiarilor la toate nivelele de decizie, printr-o abordare sensibila la diferenţele culturale, de vârsta şi gen. Promovarea implicarii comunităţii locale, în mod special a autorităţilor publice, pentru a identifica şi a diagnostica în mod corect natura problemelor şi a riscurilor

6.Principiul complementaritatii dintre prevenire şi combatere. Tratarea efectului fenomenului violenţei în familie este costisitoare şi prezintă riscul perpetuarii problemei. Prevenirea violenţei prin măsuri active şi prin implicarea tuturor actorilor sociali constituie unul dintre dezideratele actualei strategii.

7.Principiul securizarii şi protecţiei victimei. Acest principiu, considerat esenţial în orice demers întreprins pentru soluţionarea cazurilor de violenta în familie, garantează intervenţia, în limita cadrului legal, prin acţiuni care să asigure inclusiv protecţia fizica a victimei.

8.Principiul centrarii pe persoana. Acest principiu presupune centrarea pe nevoile persoanei şi implicarea ei activa în toate deciziile ce o privesc.

9.Principiul parteneriatului. Politica în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie trebuie să includă mecanisme parteneriale: grupurile şi organizaţiile reprezentative (comunitate locală, organizaţii neguvernamentale, organizaţii ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor în domeniu.

10.Principiul abordarii multidisciplinare. Asigurarea accesului beneficiarilor la servicii, în funcţie de nevoile identificate, într-o abordare multidisciplinara şi multisectoriala.

III. Scop

Prezenta strategie are ca scop promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor persoanelor afectate de violenta în familie, în vederea dezvoltării fiecărui membru al familiei într-un mediu lipsit de violenta.

IV. Durata

Strategia naţionala în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie va fi implementata în perioada 2005 - 2007.

V. Obiective generale

Obiectivele generale ale strategiei privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie sunt următoarele:

Obiectivul 1: Îmbunătăţirea cadrului legislativ necesar organizării şi funcţionarii sistemului de servicii sociale specializate din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Obiectivul 2: Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de a implementa şi dezvolta programe şi servicii sociale specializate destinate persoanelor afectate de violenta în familie.

Obiectivul 3: Dezvoltarea unei culturi a parteneriatului şi solidarităţii sociale în dezvoltarea politicilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie la nivel naţional

Obiectivul 4: Responsabilizarea societăţii româneşti faţă de problematica violenţei în familie.

Obiectivul 5: Participarea şi implicarea activa a statului român la acţiuni întreprinse la nivel internaţional în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie.

VI. Obiective operationale

1.Completarea şi armonizarea cadrului legislativ existent în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în vederea integrării acestuia în ansamblul general al politicilor sociale.

2.Dezvoltarea capacităţii autorităţilor publice, judeţene şi locale, ele identificare a problemelor sociale, de dezvoltare şi implementare de politici, programe şi proiecte în domeniu.

3.Analiza cauzelor violenţei în familie, a formelor de manifestare şi a grupurilor şi/sau domeniilor vulnerabile, în diferite tipuri de comunităţi (etnice, rurale/urbane etc.).

4.Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specifice domeniului prevenirii şi combaterii violenţei în familie, ţinând cont de complexitatea fenomenului, precum şi de nevoile specifice ale beneficiarilor, printr-o abordare sensibila la diferenţele culturale, de vârsta şi gen.

5.Crearea unui sistem informaţional şi informatic naţional de înregistrare şi raportare a cazurilor de violenta în familie.

6.Determinarea necesarului de resurse financiare şi umane în funcţie de nevoile identificate, precum şi identificarea surselor locale, naţionale şi internaţionale posibil de mobilizat.

7.Dezvoltarea resurselor umane în domeniu.

8.Realizarea unei reţele de suport la nivel comunitar.

9.Dezvoltarea de atitudini şi comportamente non-violenţe pentru atingerea obiectivului "toleranta zero" faţă de violenta în familie.

10.Promovarea dialogului public în vederea constientizarii la nivelul societăţii româneşti a urmărilor negative ale violenţei în familie.

11.Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

12.Monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Anexa 2

Plan de măsuri pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul

prevenirii şi combaterii fenomenului

violenţei în familie pe perioada 2005 - 2007

Lista de abrevieri: