Decizie nr. 311 din 15 noiembrie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Niculescu şi Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 6.212/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 6 noiembrie 2001, în prezenta autorului excepţiei Dan Niculescu şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 13 noiembrie 2001 şi apoi la 15 noiembrie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 6.212/2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dan Niculescu şi Mihaela Gheorghiu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenul de recurs împotriva hotărârii prin care se constata perimarea curge de la data pronunţării, încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, ale art. 128 privind folosirea căilor de atac, precum şi ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, cu trimitere la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se evoca, de asemenea, dispoziţiile art. 284, 301 şi ale art. 582 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii.

Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, întrucât stabilirea începerii curgerii unui termen procedural de la o anumită data nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie, şi nici a liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată se considera ca prevederile art. 20 din Constituţie nu sunt incidente în cauza, deoarece acestea nu se referă la dreptul persoanei la un proces echitabil.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, considera ca textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei, menţionând ca şi în alte situaţii termenul de exercitare a caii de atac curge de la data pronunţării, iar nu de la data comunicării (art. 158, 281 şi 582 din Codul de procedură civilă).

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se considera ca ratiunea soluţiei date de art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevede că termenul de recurs împotriva hotărârii prin care se constata perimarea curge de la pronunţare, este şi "aceea de a curma starea de incertitudine creata asupra unor raporturi juridice deduse judecaţii prin cererea de chemare în judecata lăsată în nelucrare timp de un an". Se evidenţiază ca, potrivit legii, la judecarea perimării părţile sunt citate în toate cazurile şi astfel cel interesat, fiind încunoştinţat în timp util despre aceasta judecata, are posibilitatea de a-şi exercită dreptul la apărare, de a afla, la pronunţare, soluţia instanţei şi de a o ataca cu recurs, când este cazul. În final se apreciază ca "reglementarea în discuţie asigura părţilor atât accesul la justiţie, cat şi exercitarea corespunzătoare a dreptului la apărare şi la folosirea căilor de atac".

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorii acesteia şi din încheierea de sesizare, l-au constituit dispoziţiile art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Curtea constata însă ca, în urma modificărilor aduse Codului de procedura civilă prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificări prevăzute la pct. 82 al acestei ordonanţe, dispoziţia legală criticata pentru neconstituţionalitate a fost preluată în art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi are următoarea redactare: "Hotărârea care constata perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunţare."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 21 alin. (2), referitor la accesul liber la justiţie: "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."

Autorii excepţiei susţin ca prin dispoziţiile legale criticate se încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi, prin aceasta, prevederile art. 20 din Constituţie.

Art. 6 pct. 1 prima fraza din convenţie are următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa [...]."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 alin. (2) din Constituţie, Curtea retine ca dispoziţiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd calea de atac a recursului împotriva hotărârii care constata perimarea şi condiţiile folosirii acestei cai de atac, nu numai că nu contravin textului constituţional invocat, ci, dimpotriva, constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime, drept fundamental prevăzut la art. 21 din Constituţie.

Din aceeaşi perspectiva Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, deoarece nu ingradesc dreptul părţilor de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului, drept garantat de prevederile constituţionale menţionate. De asemenea, o componenta a dreptului la apărare o constituie şi posibilitatea atacarii cu recurs a hotărârii prin care se constata perimarea. Prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii care constata perimarea nu încalcă dreptul la apărare, întrucât părţile sunt incunostintate din timp despre judecata şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi exercită dreptul la apărare.

Curtea observa ca perimarea reprezintă o sancţiune procedurala determinata de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creata asupra unor raporturi juridice deduse judecaţii prin cererea de chemare în judecata lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părţii. Perimarea şi, implicit, consecinţele ei, prevăzute de art. 254 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părţile s-ar fi interesat în timp de un an de la data suspendării cauzei (ori 6 luni, în materie comercială) de stadiul în care se afla judecata. Totodată Curtea constata ca nici un text constituţional nu prevede obligativitatea curgerii termenului de exercitare a unei cai de atac de la data comunicării hotărârii judecătoreşti. Astfel, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", reglementări care, prin urmare, sunt de nivelul legii, iar nu de nivelul Constituţiei, De altfel, Codul de procedură civilă prevede şi alte situaţii în care termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii, iar nu de la comunicare (spre exemplu, art. 582, referitor la recursul împotriva ordonanţei preşedinţiale).

Curtea constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, şi, ca urmare, nici cele privind încălcarea art. 20 din Constituţie, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Astfel, conform art. 6 pct. 1 din convenţie, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege. Or, art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu conţine nici o dispoziţie contrară acestor prevederi, ci reglementează doar existenta unei cai de atac împotriva hotărârii care constata perimarea (recursul), precum şi modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii care constata perimarea), prevedere care nu poate fi considerată contrară pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Nici un text al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu prevede că termenul de exercitare a unei cai de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătoreşti. Dimpotriva, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale convenţiei de a-şi stabili propriile cai de atac, Curtea Europeană a Drepturilor Omului neputând fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute (art. 35 din convenţie). Ca urmare, neexistand nici o neconcordanta între textul de lege criticat şi prevederile art. 6 pct. 1 din convenţie, nu se pune nici problema încălcării prevederilor art. 20 din Constituţie.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, devenit art. 253 alin. 2 potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, excepţie ridicată de Dan Niculescu şi Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 6.212/2000 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2001.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Marioara Prodan