Ordin nr. 7 din 25 octombrie 2001
pentru modificarea şi completarea Normelor nr. 5/2001 privind metodologia de calcul şi de evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale
- Emitent
- Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 679 din 26 octombrie 2001
Textul actului · 2 articole
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (27), ale art. 21 alin. (4) şi ale art. 47 pct. 1 lit. g) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 9 octombrie 2001, prin care s-au adoptat Normele nr. 5/2001,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Normele nr. 5/2001 privind metodologia de calcul şi de evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 23 octombrie 2001, se modifica şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 6, după alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu următorul cuprins:
(4)Rezerva de egalizare nu poate depăşi valoarea calculată prin aplicarea unui procent de 3,5% asupra volumului de prime nete subscrise, în anul pentru care se face calculul.
2.După articolul 6 se introduc articolele 7-9 cu următorul cuprins:
Art. 7. – (1) Rezerva de catastrofa se creează prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezerva atinge cel puţin nivelul reţinerii proprii sau 10% din acumularea raspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale; aceasta rezerva este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natura catastrofala.
(2)Pentru urmărirea modului de calcul al acestei rezerve asiguratorii vor tine o evidenta separată a contractelor care acoperă riscuri de catastrofa.
Art. 8. – Calculul rezervei de prime se va efectua în valută în care s-a încasat prima, iar calculul rezervei de daune se va efectua în valută în care urmează să se plătească despăgubirea.
Art. 9. – Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancţionează în condiţiile şi potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor.
Articolul 2
Normele nr. 5 privind metodologia de calcul şi de evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, cu modificările aduse prin prezentul ordin, vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere
a Asigurărilor,
Nicolae Eugen Crisan
──────────────
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
