Decizie nr. 23 din 15 ianuarie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Valentin Zoltan Puskas - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.254/121/2007, Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi într-un litigiu de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale reprezentând primă de vacanţă.

În motivarea excepţiei,se susţine, pe de o parte, că, potrivit "acestui articol redactat destul de confuz, litigiilor care privesc drepturi salariale ale funcţionarilor publici (în opinia instanţelor care îşi declină competenţa) nu li se mai aplică regula instituită de art. 93 (neabrogat) din aceeaşi lege", care trimite la reglementările de drept comun, iar pe de altă parte, se susţine că prin stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ de a soluţiona litigii privind funcţionarii publici se încalcă "principii fundamentale prevăzute de Constituţia României" în art. 16 alin. (1), art. 21, 41, 52 şi art. 126 alin. (3), precum şi art. 18, 281 şi următoarele din Legea nr. 53/2003, modificată şi completată. În acest sens, se arată că prin aplicarea textului de lege criticat "funcţionarilor ce lucrează în baza unui raport juridic de muncă li s-ar judeca litigiul de un tribunal al muncii, iar funcţionarilor ce lucrează în baza unui raport juridic de serviciu li s-ar aplica normele procedurale prevăzute de Legea contenciosului administrativ", deşi art. 2 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, art. 93 din Legea nr. 188/1999 şi art. 282 lit. d) din Codul muncii dispun că "Tribunalul muncii judecă toate litigiile care privesc drepturile salariale indiferent că-n cauză este un raport de muncă sau un raport de serviciu." Autorii excepţiei consideră că aceste din urmă reglementări sunt mai favorabile şi de ele nu beneficiază şi funcţionarii publici, cărora li se aplică un tratament discriminatoriu. Mai arată că "este de neconceput că legiuitorul ar fi urmărit prin modificările aduse Statutului funcţionarului public să creeze două sisteme de judecată pentru salariaţi, cunoscut fiind că denumirea (raport de serviciu) nu poate abroga norme de drept prevăzute în textele de lege la care ne-am referit mai sus şi principii constituţionale care privesc toate categoriile de salariaţi, indiferent de denumirea raportului juridic (de serviciu sau de muncă)."

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, precum şi pe cea referitoare la sensul art. 16, art. 21, art. 126 alin. (2) sau art. 52 din Constituţie.

Avocatul Poporului consideră că art. 91^1 din Legea nr. 189/1999, modificată şi completată, nu contravine art. 16 alin. (1), art. 21, art. 41, art. 52 şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, sens în care trimite la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat cu privire la invocarea încălcării acestora.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 91^1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum acestea au fost introduse prin Legea de modificare şi completare nr. 251/2006. În temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar art. 91^1 din aceasta, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit art. 109, cu acelaşi cuprins, şi anume: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

În opinia autorilor excepţiei, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 privind Accesul liber la justiţie, art. 41 privind Munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 126 alin. (3) din Constituţie, care dispune că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale."

De asemenea, se invocă şi încălcarea art. 18, 281 şi următoarele din Legea nr. 53/2003.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:

Art. 91^1, criticat ca fiind neconstituţional, a devenit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu menţinerea soluţiei legislative de principiu din redactarea anterioară, astfel că prin prezenta decizie Curtea Constituţională se va pronunţa asupra constituţionalităţii acestui din urmă text.

În esenţă, prin criticile formulate se apreciază că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt contrare textelor din Constituţie invocate, deoarece atribuirea soluţionării litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în competenţa instanţelor de contencios administrativ creează discriminarea acestei categorii de salariaţi faţă de alte categorii de salariaţi ale căror litigii izvorâte din raporturile de muncă sunt în competenţa instanţelor de drept comun şi conform procedurii aplicabile acestora.

Analizând aceste susţineri, Curtea constată că asupra constituţionalităţii art. 91^1, în prezent art. 109, din Legea nr. 188/1999 s-a mai pronunţat, alături de alte articole din lege, prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007. Cu acel prilej, în legătură cu critici asemănătoare referitoare la diferenţe de reglementare între funcţionarii publici şi alte categorii de salariaţi, sub aspectul competenţei de soluţionare a conflictelor de muncă, s-a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi că o asemenea lege este Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. De asemenea, prin aceeaşi decizie, cu privire la critici privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999.

Cele statuate prin decizia evocată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză în care au fost formulate, în esenţă, aceleaşi critici de neconstituţionalitate şi nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei.

În plus, în acest dosar se mai invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale:

–art. 21 privind Accesul liber la justiţie. Or, din examinarea textului de lege criticat, potrivit căruia "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", rezultă, dimpotrivă, că acesta dispune chiar în sensul accesului la justiţie, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public. Mai mult, însăşi existenţa pe rolul Curţii Constituţionale a acestei cauze cu care a fost învestită prin încheierea unei instanţe de judecată demonstrează accesul liber la justiţie, care, potrivit jurisprudenţei Curţii, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Desigur, prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă această critică ca neîntemeiată;

–art. 41 privind Munca şi protecţia socială a muncii. Curtea constată că acest text constituţional dispune în legătură cu imposibilitatea îngrădirii dreptului la muncă, alegerea liberă a profesiei, meseriei, ocupaţiei şi locului de muncă, dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială, durata normală a zilei de lucru, salariu egal pentru muncă egală între femei şi bărbaţi, dreptul la negocieri colective şi garantarea caracterului obligatoriu al convenţiilor în domeniul muncii. Aşadar, şi aceste critici urmează a fi respinse, întrucât prevederile art. 41 din Constituţie nu sunt incidente în cauză;

–art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, în legătură cu care Curtea constată că este pe deplin reflectat şi aplicat prin prevederile textului de lege criticat;

–art. 126 alin. (3), care dispune că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale", nu are incidenţă în cauză şi, în consecinţă, nici criticile formulate prin raportare la aceste prevederi din Constituţie nu pot fi reţinute.

În sfârşit, autorii excepţiei invocă şi încălcarea art. 18, 281 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu privire la care, însă, Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe, întrucât, potrivit Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, aceasta se pronunţă doar asupra compatibilităţii legilor şi ordonanţelor cu Constituţia, coordonarea legislaţiei în vigoare fiind de competenţa autorităţii legiuitoare.

Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată, prin reprezentant, de un număr de 99 de salariaţi ai Direcţiei Regionale Vamale Galaţi în Dosarul nr. 4.254/121/2007 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. Ioan Vida

Magistrat-asistent-şef,

Gabriela Dragomirescu