Decizie nr. 435 din 26 mai 2006

În temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 4 aprilie 2006, a depus la Curtea Constituţională cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului României, pe de altă parte.

Cererea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.121 din 4 aprilie 2006, constituind obiectul Dosarului nr. 544E/2006, şi este structurată după cum urmează:

1.Premisele legale ale sesizării

1.1.Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană "are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege".

1.2.Conform art. 1 alin. (4) din Constituţie "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale".

1.3.În temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

1.4.În conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei", ceea ce legitimează reprezentarea de către Consiliul Superior al Magistraturii a autorităţii judecătoreşti în raporturile dintre aceasta şi alte autorităţi publice. Această legitimare rezultă şi din prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie, care reglementează dreptul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Curtea Constituţională în vederea soluţionării conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice.

1.5.Comentariile doctrinare ale dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie au reliefat că "prin conflicte juridice de natură constituţională trebuie să se înţeleagă nu numai cele legate de interpretarea şi aplicarea unor texte legale, ci şi afectarea statutului constituţional al unei puteri sau alteia".

1.6.Prin Decizia nr. 53/2005 a Curţii Constituţionale s-a statuat că autorităţile care sunt susceptibile de a fi implicate într-un conflict juridic de natură constituţională sunt cele prevăzute la titlul III al Constituţiei.

2.Elemente esenţiale ale situaţiei de fapt

2.1.În cuprinsul cererii se arată că "Preşedintele României a făcut, în repetate rânduri, afirmaţii generalizatoare la adresa justiţiei şi a magistraţilor, în general, referindu-se la «incompetenţă», «independenţă faţă de lege» şi «un înalt nivel al corupţiei»". Se apreciază că acest conflict juridic de natură constituţională nu rezidă "în existenţa acestor declaraţii grave, ci în efectele lor juridice, fiindcă ele constituie factori de natură să genereze un dezechilibru între puterile statului şi chiar un blocaj instituţional."

Luările de poziţie ale Preşedintelui României care au generat conflictul au fost intens mediatizate, având "un puternic impact asupra opiniei publice interne şi internaţionale"; cu titlu exemplificativ, sunt menţionate următoarele:

–"în luna mai 2005, după o şedinţă extraordinară a Guvernului, Preşedintele României a declarat, conform «Mediafax», că justiţia este «independentă în corupţie şi în ineficienţă», iar sistemul instituţiilor statului manifestă «opunere faţă de reformă pentru a nu-şi pierde privilegiile»;

–la 11 ianuarie 2006, participând la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele României a afirmat, conform «Mediafax»: «aceasta (eliberarea din arest a unor infractori - n.r.) se întâmplă pentru că ori citaţia a fost strâmbă la colţ, ori judecătorul e corupt».

În data de 20 februarie 2006, cu prilejul şedinţei de bilanţ a Ministerului Public, Preşedintele României a afirmat, între altele: «Nu pe noi ne are în faţă cetăţeanul când se adresează justiţiei, ci pe judecători, nu noi am făcut împroprietăriri ilegale prin hotărâri judecătoreşti, nu noi am dat soluţii ca după ce a fost devalizată o bancă precum «Bancorex» toată lumea este nevinovată. Nu dumneavoastră, procurorii, sunteţi cei care constataţi nevinovaţii în mari acte de corupţie. Aşa este. Şi ştiu că întotdeauna aţi fost de cealaltă parte a baricadei în marile cazuri care s-au soluţionat negativ şi fără rezultat aşteptat şi îndreptăţit în instanţe... În instanţe încă avem un nivel ridicat de corupţie. Ştiu că adesea procurorii nu au soluţii ştiind că au un dosar corect. Ştiu că adesea vă confruntaţi cu lovituri uneori nedrepte, dar vă cer să treceţi peste ele, vă cer să înfruntaţi realităţile justiţiei din care faceţi parte.»"

Aceste declaraţii au fost comentate pe larg în presa scrisă şi au fost preluate de marea majoritate a posturilor de radio şi televiziune.

La şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 10 martie 2006, Preşedintele României a declarat: "Până când nu se va diminua numărul petiţiilor la Preşedinţie, nu se va diminua numărul de reclamaţii la CEDO, până când justiţia nu va începe să funcţioneze, nimeni nu mă va bloca în acest mod de a acţiona."

2.2.Cu privire la primul-ministru, se arată că, la rândul său, acesta "a făcut în repetate rânduri (aprilie, mai, octombrie şi noiembrie 2005, februarie şi martie 2006), în cadrul unor întâlniri oficiale şi conferinţe de presă, afirmaţii de genul: "sistemul judiciar este corupt", "în instanţe şi parchete nivelul de corupţie este alarmant" ori "în România justiţia nu funcţionează", "justiţia este un sistem ticăloşit" - afirmaţii care au fost reflectate pe larg în mass-media.

2.3.De asemenea, se exemplifică unele declaraţii şi afirmaţii ofensatoare la adresa justiţiei făcute de ministrul justiţiei, care a afirmat că "70% dintre magistraţi sunt corupţie"; într-un talk-show televizat din 24 septembrie 2005 ministrul justiţiei a afirmat, între altele, că trebuie să îi "înfricoşeze pe judecători şi procurori cu dosare referitoare la ei, privitoare la corupţie", că "şpăgile în dosare penale ajung la 3 milioane de euro" şi că "judecătorii câştigă bani din sistemul corupt".

2.4.Se arată că ministrul sănătăţii, de asemenea, "după ce au fost pronunţate unele soluţii judecătoreşti care i-au fost nefavorabile, a atacat furibund întregul sistem judiciar, instigând la nerespectarea acelor hotărâri judecătoreşti."

3.Scurte comentarii cu privire la acuzaţiile aduse puterii judecătoreşti

3.1.Se apreciază că astfel de exprimări sunt contrare principiilor constituţionale şi mai multor reglementări internaţionale, cum ar fi, cu titlu de exemplu:

–pct. 4 din primul principiu cuprins în Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecătorilor, adoptat de Congresul al VII-lea, desfăşurat la Milano în anul 1985, şi aprobat prin rezoluţiile Adunării Generale nr. 40/32 şi 40/49 din acelaşi an, potrivit căruia: "Nu vor exista nici un fel de ingerinţe inadecvate sau nejustificate în procesul judecătoresc.";

–art. 2 din Carta Universală a Judecătorului, care prevede că acesta "trebuie să fie capabil să îşi exercite funcţia fără a fi supus presiunilor sociale, economice şi politice";

–principiul 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R 94/12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care statuează că "judecătorii trebuie să pronunţe deciziile în deplină independenţă şi să poată acţiona fără restricţie şi fără să fie obiectul influenţelor, incitărilor, presiunilor, ameninţărilor ori intervenţiilor directe sau indirecte din partea oricui sau pentru orice motiv.";

–art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform căruia orice persoană "are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege.".

Invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat, în cauza Sabău şi Pârcălab contra României şi în cauza Hrico contra Slovaciei, că "instanţele au nevoie, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile, de încrederea opiniei publice, fiind deci necesar să fie protejate împotriva unor atacuri distructive lipsite de fundament", că orice persoană "are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, stabilită de lege," adică de un tribunal, în sensul Convenţiei, independent şi imparţial, precum şi faptul că, "pentru ca un tribunal să poată fi considerat independent, trebuie să fie luaţi în considerare următorii factori:

a)modul de desemnare şi durata mandatului membrilor ce îl compun;

b)existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare;

c)posibilitatea de a se verifica dacă el prezintă sau nu aparenţa de independenţă," care înseamnă încrederea pe care instanţele de judecată trebuie să o inspire justiţiabililor.

3.2.Se consideră că afirmaţiile Preşedintelui României sunt argumentate pe trei coordonate principale:

–percepţia proastă a justiţiei la nivelul opiniei publice, constând în gradul redus de încredere a cetăţenilor, astfel cum este exprimat în sondajele de opinie;

–numărul mare de petiţii adresate de cetăţenii români la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de condamnări ale României;

–memoriile, reclamaţiile şi plângerile adresate instituţiei prezidenţiale, în care se fac referiri la abuzurile şi corupţia din justiţie şi reprezintă percepţii subiective cu caracter generalizator, care produc efecte asupra sistemului judiciar în ceea ce priveşte credibilitatea şi imparţialitatea judecătorilor.

4.Normele juridice cu privire la care s-a produs conflictul

Potrivit prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii".

Preşedintele României, prin luările sale de poziţie, "a adus atingere acestei independenţe, susţinând că, în timp ce procurorii îşi fac datoria, fiind «de cealaltă parte a baricadei în marile cazuri care s-au soluţionat negativ şi fără rezultat aşteptat şi îndreptăţit în instanţă...», judecătorii sunt corupţie, iar soluţiile lor nu fac decât să constate nevinovăţia în mari acte de corupţie".

Curtea Constituţională a statuat, prin considerentele Deciziei nr. 53/2005, că "un conflict juridic de natură constituţională între autorităţi publice poate fi pozitiv sau negativ, iar conflictul pozitiv «presupune acte sau atitudini concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice»".

Se susţine că în speţă există un conflict pozitiv, deoarece se încearcă substituirea judecătorului cu procurorul, care nu este independent faţă de puterea executivă.

De asemenea, se mai susţine că opiniei publice i se poate inocula percepţia că judecătorii sunt independenţi numai dacă dispun arestări preventive şi confirmă rechizitoriile prin condamnări.

5.Urmările conflictului juridic de natură constituţională

Se solicită Curţii Constituţionale să constate că prezenta cauză se deosebeşte în mod esenţial de cauza soluţionată prin Decizia nr. 53/2005, deoarece:

–părţile aflate în conflict juridic de natură constituţională sunt în mod incontestabil autorităţi publice prevăzute de titlul III al Constituţiei;

–prin acest conflict una dintre puterile statului - cea judecătorească - este pusă în mod real în pericol de a nu-şi mai putea exercita atribuţiile potrivit exigenţelor;

–declaraţiile publice ale Preşedintelui României şi primului-ministru cu privire la autoritatea judecătorească au creat o stare de confuzie şi de tensiuni ce au degenerat într-un conflict de natură juridică, deoarece prin gravitatea şi caracterul lor repetat împiedică îndeplinirea normală a atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor. Este fără nici o îndoială că în justiţie există probleme serioase, care excedează sfera acestei cauze.

Pierderea încrederii în justiţie "a început deja să conducă la fenomene de anomie socială, în sensul că cetăţenii nu vor mai apela la o justiţie despre care aud mereu cele mai rele lucruri cu putinţă, ci îşi vor face dreptate singuri (cazul Chitaru), cu consecinţe incalculabile privind disoluţia autorităţii de stat."

În concluzie, solicită admiterea cererii şi pronunţarea unei decizii prin care să se constate existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre reprezentanţii puterii executive şi autoritatea judecătorească, dispunându-se "măsurile pe care Curtea Constituţională le va socoti necesare în vederea restabilirii ordinii constituţionale, care trebuie să existe între autorităţile statului".

Nu se propune în mod concret o modalitate de soluţionare a conflictului.

În susţinerea cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a depus, o dată cu aceasta, sesizările Asociaţiei Magistraţilor din România, tabelele cu semnăturile magistraţilor care au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, precum şi comunicate şi alte materiale de presă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea a fost comunicată părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului juridic de natură constituţională şi asupra eventualelor căi de soluţionare a acestuia.

Preşedintele României a comunicat punctul său de vedere cu adresa nr. 1.162 din 17 aprilie 2006, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.876 din 17 aprilie 2006, prin care solicită respingerea cererii formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ca inadmisibilă, având în vedere că declaraţiile Preşedintelui României sunt declaraţii politice şi, ca atare, intră în sfera imunităţii constituţionale de care beneficiază Preşedintele în exerciţiul mandatului, iar, prin natura lor, astfel de declaraţii nu pot genera un conflict juridic de natură constituţională.

Totodată, solicită să se constate că cererea este neîntemeiată, deoarece în cauză nu este vorba de existenţa vreunui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice aparţinând puterii executive şi autoritatea judecătorească. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că toate declaraţiile Preşedintelui României referitoare la justiţie sunt asemănătoare declaraţiilor făcute de-a lungul timpului de membrii Guvernului şi de reprezentanţii Parlamentului cu privire la activitatea justiţiei. Aprecieri similare au fost făcute sistematic şi de reprezentanţii presei ori ai societăţii civile, dar şi de unii comisari ai Comisiei Europene. Toate aceste afirmaţii generale sunt declaraţii politice pentru care Preşedintele României, ca şi membrii Parlamentului, potrivit art. 84 alin. (2) şi art. 72 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi tras la răspundere juridică. În acelaşi sens, citează considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005 şi nr. 148 din 16 aprilie 2003, precum şi Avizul consultativ al Curţii Constituţionale nr. 1 din 5 iulie 1994 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Invocă şi Hotărârea din 17 decembrie 2002 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza A. contra Regatului Unit, referitoare la libertatea de exprimare.

Se mai arată că Preşedintele României nu şi-a arogat şi nu a exercitat atribuţii ale puterii judecătoreşti, nu a instigat la nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi nu a îndemnat la realizarea justiţiei private, astfel încât conflictul invocat de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi considerat ca având natură juridică, fiind doar un diferend de opinii.

Or, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile publice, care presupun o divergenţă cu privire la departajarea atribuţiilor puterilor în stat. De altfel, în state precum Austria sau Elveţia un conflict juridic de natură constituţională poate să apară între autorităţile aflate în poziţii diferite pe plan ierarhic. În aceste state competenţa de a distribui atribuţiile în stat aparţine confederaţiei, iar conflictele de competenţă sunt generate de distribuirea neechilibrată a competenţelor. În alte state, precum Franţa, "simplele declaraţii ale unor persoane publice alese precum parlamentarii sau şeful statului cu privire la activitatea unei alte puteri, fie ea şi putere judecătorească, nu constituie conflict juridic de natură constituţională atât timp cât nu afectează statutul şi atribuţiile autorităţii respective".

În concluzie, solicită respingerea cererii formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, pentru următoarele motive:

–afirmaţiile Preşedintelui României nu sunt de natură "a pune în pericol în mod real puterea judecătorească şi de a o face să nu îşi mai poată exercita atribuţiile potrivit exigenţelor", întrucât aceste afirmaţii nu au produs şi nici nu pot produce blocaje instituţionale ori să afecteze statutul magistraţilor şi independenţa acestora;

–declaraţiile publice ale Preşedintelui României nu aduc atingere îndeplinirii normale a atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, întrucât aceste autorităţi beneficiază de independenţă în exercitarea propriilor atribuţii, fapt ce a fost evidenţiat şi prin rapoartele instituţiilor europene de monitorizare a activităţii autorităţii judecătoreşti. În acest sens citează paragraful cuprins la Capitolul 24 "Justiţie şi afaceri interne" al Raportului de ţară al Comisiei Europene din 25 octombrie 2005, având următorul cuprins: "Legislaţia existentă în domeniul luptei anti-corupţie trebuie aplicată riguros, iar corupţia din structurile de aplicare a legii trebuie atacată ferm. Mai mult, trebuie să existe o implementare total transparentă, responsabilă şi strictă a tuturor codurilor etice şi deontologice pentru funcţionarii publici, însoţită de o aplicare consecventă a pedepselor penale pentru a transmite un mesaj puternic de descurajare a faptelor de corupţie."

Primul-ministru al Guvernului României a comunicat punctul său de vedere cu adresa nr. 5/3.046 din 18 aprilie 2006, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.900 din 18 aprilie 2006, prin care, pentru motive identice cu cele invocate în punctul de vedere al Preşedintelui României, solicită respingerea cererii ca fiind inadmisibilă şi neîntemeiată. Consideră că în prezenta cauză nu pot fi reţinute acte şi acţiuni concrete ale primului-ministru prin care să se fi produs împiedicarea îndeplinirii normale a atribuţiilor constituţionale ale autorităţii judecătoreşti, iar opiniile sale politice referitoare la justiţie nu au reprezentat o subrogare în atribuţiile şi competenţele instanţelor judecătoreşti, nu au constituit o ingerinţă în actul de înfăptuire a justiţiei, de natură să producă efecte juridice, deci să realizeze conţinutul conflictului juridic de natură constituţională. Mai arată că primul-ministru, fiind consecvent obiectivelor cuprinse în programul de guvernare, urmăreşte îndeaproape procesul de făurire a reformei în domeniul justiţiei, exprimându-şi opiniile politice în acest sens, fără ca să producă blocaje de natură instituţională sau să afecteze statutul magistraţilor şi independenţa acestora.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu a comunicat punctul de vedere solicitat.

Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională au avut loc la data de 8 mai 2006 şi s-au desfăşurat potrivit prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu citarea părţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea dată.

Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 26 mai 2006.

CURTEA,

examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, formulată de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, documentele anexate la cerere, punctul de vedere al Preşedintelui României şi cel al primului-ministru al Guvernului României, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi documentele anexate la acesta, susţinerile reprezentanţilor autorităţilor publice aflate în conflict, având în vedere dispoziţiile Constituţiei, precum şi cele ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre autorităţile publice.

Potrivit prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţia revizuită şi republicată, Curtea Constituţională "soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii".

În consecinţă, Curtea Constituţională este competentă să examineze dacă există sau nu conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Preşedintele României şi primul-ministru, pe de altă parte.

În cerere se afirmă, în esenţă, că acest conflict rezidă în efectele juridice produse de luările de poziţie ale reprezentanţilor celor două autorităţi publice, care sunt de natură să afecteze statutul constituţional al autorităţii judecătoreşti, aducând atingere dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, referitoare la independenţa judecătorilor.

Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate prin luările de poziţie ale Preşedintelui României şi primului-ministru sunt următoarele:

–Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.";

–Art. 80 alin. (2): "Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.";

–Art. 124 alin. (3): "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";

–Art. 133. alin. (1): "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei."

Dispoziţiile din actele juridice internaţionale pretins încălcate prin aceleaşi luări de poziţie sunt următoarele:

–punctul 4 al primului principiu cuprins în Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecătorilor, adoptate de Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite, desfăşurat la Milano în anul 1985, şi aprobate prin rezoluţiile Adunării Generale nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, potrivit căreia: "Justiţia se exercită la adăpostul oricărei intervenţii nejustificate sau ingerinţe, iar hotărârile judecătoreşti nu pot face obiect al revizuirii. Acest principiu nu aduce atingere dreptului puterii judecătoreşti de a proceda la revizuire [...] potrivit legii.";

–fraza a doua din art. 2 din Carta Universală a Judecătorului, aprobată de Asociaţia Internaţională a Judecătorilor la reuniunea Consiliului Central de la Taipei în anul 1999, care prevede că "[...] Judecătorul, în calitate de deţinător al unei funcţii judecătoreşti, trebuie să fie capabil să îşi exercite competenţa judecătorească fără să fie supus presiunilor sociale, economice şi politice [...]";

–principiul 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, care stabileşte că "Judecătorii trebuie să pronunţe deciziile în deplină independenţă şi să poată acţiona fără restricţii şi fără să fie obiectul influenţelor, incitărilor, presiunilor, ameninţărilor sau intervenţiilor directe ori indirecte, din partea oricui, sau pentru orice motiv";

–art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea referitoare la dreptul oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege".

Se susţine în cerere că luările de poziţie ale reprezentanţilor autorităţilor publice implicate în conflict sunt contrare şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia independenţei justiţiei.

Curtea, luând în consideraţie punctele de vedere comunicate, reţine că reprezentanţii puterii executive, părţi implicate în conflict, solicită respingerea cererii formulate, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

1.Cu privire la cauzele de inadmisibilitate a cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională

În punctul de vedere al Preşedintelui României se susţine că, având în vedere caracterul politic al declaraţiilor ce fac obiectul sesizării, cererea este inadmisibilă deoarece în exercitarea mandatului acesta beneficiază de imunitate cu privire la astfel de declaraţii.

Primul-ministru consideră că cererea este inadmisibilă în ceea ce-l priveşte, deoarece afirmaţiile sale privitoare la justiţie reprezintă opinii politice care sunt expresia exercitării libertăţii fundamentale garantate de Constituţie, şi anume libertatea de exprimare. Opiniile politice nu produc efecte juridice, ci ele reprezintă expresia preocupărilor societăţii cu referire la probleme de interes major.

Faţă de motivele invocate în susţinerea punctelor de vedere privind inadmisibilitatea, Curtea Constituţională reţine că pentru soluţionarea acestora este esenţial să se stabilească dacă garanţia constituţională a imunităţii mandatului are menirea, în speţă, să împiedice controlul de constituţionalitate.

Imunitatea mandatului de demnitate publică este reglementată de Legea fundamentală la art. 72 alin. (1), având ca titlu marginal "Imunitatea parlamentară", potrivit căruia "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului". În conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Constituţie, "Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător". Analizând semnificaţia juridică a instituţiei imunităţii, Curtea constată că aceasta este o garanţie constituţională, o măsură de protecţie juridică a mandatului, care are menirea să asigure independenţa titularului mandatului faţă de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Interdicţia de tragere la răspundere prevăzută la art. 72 alin. (1) din Constituţie are ca efect lipsa răspunderii juridice pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, iar organele competente să stabilească răspunderea juridică sunt instanţele judecătoreşti în temeiul art. 126 alin. (1) din Constituţie care are următorul cuprins: "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."

Examinând susţinerea primului-ministru referitoare la inadmisibilitatea cererii, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în practica sa jurisdicţională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că exerciţiul libertăţii de exprimare poate fi supus unor limitări atunci când este vizată administrarea justiţiei. Cu privire la efectele declaraţiilor politice, Curtea Constituţională a reţinut prin Decizia nr. 53/2005 că, în anumite circumstanţe, declaraţiile politice pot genera conflicte de natură juridică între autorităţi publice.

Pentru toate acestea, Curtea constată că examinarea şi soluţionarea pe fond a cererii formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu este împiedicată de existenţa vreunei cauze de inadmisibilitate.

2.Cu privire la temeinicia cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională, creat între autorităţi publice, respectiv între Preşedintele României şi Parlament, prin Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005. În acea decizie Curtea Constituţională a statuat asupra conflictului juridic de natură constituţională între autorităţi publice, în sensul că acesta "presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor. Or, un asemenea conflict de natură constituţională nu a fost creat prin declaraţiile examinate, care nu au produs niciun efect juridic.

Curtea constată că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică, referitoare la alte autorităţi publice, nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autorităţi publice. Părerile sau propunerile privind modul cum acţionează ori ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanşează blocaje instituţionale dacă nu sunt urmate de acţiuni sau inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acelor autorităţi publice. Asemenea păreri ori propuneri rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie".

Interdicţiile prevăzute de art. 84 alin. (1) din Constituţie potrivit căruia, "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nicio altă funcţie publică sau privată" "nu exclud însă posibilitatea exprimării, în continuare, a opiniilor politice, a angajamentelor şi a scopurilor prezentate în programul său electoral ori să militeze şi să acţioneze pentru realizarea acestora, cu respectarea prerogativelor constituţionale".

Curtea constată că nu există alte motive întemeiate pe dispoziţiile şi pe principiile Constituţiei care să justifice reconsiderarea acestor teze.

În acest sens, Curtea subliniază că, în activitatea de îndeplinire a mandatelor constituţionale ce le revin, reprezentanţii autorităţilor publice, prin poziţiile pe care le exprimă, au obligaţia de a evita crearea unor stări conflictuale între puteri. Statutul constituţional al Preşedintelui şi al primului-ministru, precum şi rolul acestora în cadrul democraţiei constituţionale îi obligă să îşi aleagă forme adecvate de exprimare, astfel încât criticile pe care le fac la adresa unor puteri ale statului să nu se constituie în elemente ce ar putea genera conflicte juridice de natură constituţională între acestea.

În plus, în prezenta cauză, Curtea Constituţională îşi însuşeşte argumentele din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aprecierea limitelor libertăţii de exprimare atunci când se discută aspecte privind administrarea justiţiei. Această instanţă internaţională a statuat că "presa reprezintă unul dintre mijloacele de care dispun responsabilii politici şi opinia publică spre a se asigura că judecătorii se achită de înaltele lor responsabilităţi, conform scopului misiunii ce le este încredinţată. Se cuvine totuşi să se ţină seama de rolul deosebit ce revine puterii judecătoreşti în societate. Ca garant al justiţiei, valoare fundamentală a statului de drept, acţiunea sa are nevoie de încrederea cetăţenilor; de aceea, poate să apară necesară protejarea ei împotriva unor atacuri distructive lipsite de fundament serios, mai ales că magistraţii sunt ţinuţi de obligaţia de rezervă care-i împiedică să reacţioneze într-o anumită situaţie". (Cazul Prager şi Oberschlick împotriva Austriei - 1995).

Cu toate că starea tensionată dintre autorităţile menţionate nu a generat un conflict juridic de natură constituţională, totuşi Curtea Constituţională observă că este reală susţinerea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii că atât Preşedintele României, cât şi primul-ministru, în repetate rânduri, au criticat unele aspecte ale activităţii de înfăptuire a justiţiei. Nu se poate reţine însă că a fost vizată autoritatea judecătorească în ansamblu, ca una dintre puterile statului, ci că au fost vizate doar unele dintre instanţele judecătoreşti ori unii dintre judecători, ca reprezentanţi ai acestei puteri. De asemenea, se constată că nu există elemente concrete din care să rezulte că starea conflictuală verbală dintre Preşedintele României şi autoritatea judecătorească ar fi produs efecte juridice de natură să conducă la un blocaj instituţional ori să împiedice exercitarea prerogativelor constituţionale ale vreunei autorităţi publice, care ar putea fi remediate doar prin pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei soluţii susceptibile de executare.

În final, Curtea mai reţine că, în mod evident, libertatea de exprimare şi de critică este indispensabilă democraţiei constituţionale, însă ea trebuie să fie respectuoasă, chiar şi atunci când exprimă o atitudine critică fermă. Întrucât independenţa autorităţii judecătoreşti este garantată prin Constituţie, Curtea consideră că este imperioasă o protejare efectivă, în sens constituţional, a magistraţilor împotriva atacurilor şi denigrărilor de orice natură ar fi ele, aceasta cu atât mai mult cu cât magistraţii, care sunt lipsiţi de orice drept de replică în legătură cu activitatea lor de restabilire a ordinii juridice, ar trebui să poată conta pe sprijinul celorlalte puteri ale statului, cea legislativă şi cea executivă.

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi ale art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că declaraţiile Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi ale primului-ministru, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, nu au dat naştere unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice - autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Preşedintele României şi primul-ministru, pe de altă parte - în înţelesul prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, primului-ministru şi Consiliului Superior al Magistraturii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 26 mai 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stănoiu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu