Decizie nr. 101 din 1 februarie 2011

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Cristiana Nicoleta Bugaru în Dosarul nr. 43.489/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Georgeta Mioara, Lăcrămioara Mihăilescu, avocat cu delegaţie la dosar, partea Ionela Bunea personal, lipsind celelalte părţi şi autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii de amânare depuse la dosar de către autoarea excepţiei.

Avocatul părţii Georgeta Mioara Lăcrămioara Mihăilescu, precum şi partea Ionela Bunea lasă la aprecierea instanţei acordarea unui nou termen de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului părţii Georgeta Mioara, Lăcrămioara Mihăilescu, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Partea Ionela Bunea lasă la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, principiul non bis în idem, invocat de autorul excepţiei, presupunând existenţa unei hotărâri definitive de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, identitatea de persoană şi identitatea de obiect. De asemenea, referitor la critica potrivit căreia textul de lege criticat nu respectă cerinţa previzibilităţii, arată că, pentru o înţelegere corectă a termenilor, autorul excepţiei trebuia să aibă în vederea atât dispoziţiile Legii nr. 143/2000, cât şi pe cele ale Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, ratificată prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 1 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul 43.489/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Cristiana Nicoleta Bugaru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că textul criticat referitor la eliberarea de droguri de mare risc pe baza unor reţete medicale falsificate incriminează aceeaşi infracţiune ca cea prevăzută de art. 2 din acelaşi act normativ, care se referă la punerea în vânzare şi vânzarea drogurilor de mare risc. Se ajunge, astfel, potrivit autorului excepţiei, la o dublă incriminare a aceleiaşi fapte, ceea ce este de natură să încalce principiul non bis în idem, prevăzut de Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, pentru a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale şi cele convenţionale, textul de lege trebuie să fie previzibil, cerinţă pe care dispoziţiile criticate nu o respectă.

Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului arată că incriminarea şi sancţionarea de către legiuitor a traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional reprezintă o opţiune a acestuia, în aplicarea unor măsuri de politică penală, şi nu cuprind nicio normă de natură a împiedica părţile unui proces penal să exercite căile de atac prevăzute de lege şi să formuleze cereri în faţa instanţelor judecătoreşti şi, în general, să se prevaleze de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil. Aşa fiind, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile art. 6 au următorul cuprins: "(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.

(2)Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate."

Dispoziţiile art. 2 la care autorul excepţiei face referire în motivarea excepţiei au următorul conţinut: "(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2)Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) şi (3) referitoare la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 14 alin. 5 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principiul non bis în idem este prevăzut în art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pentru ca dreptul prevăzut de textul mai sus menţionat să poată fi invocat, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare, să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi penale pentru fapta cu privire la care aceasta este din nou urmărită sau judecată. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile în cauza de faţă.

Curtea constată, totodată, că dispoziţia criticată reprezintă o normă de drept substanţial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare. De asemenea, Curtea reţine că reglementarea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Cristiana Nicoleta Bugaru în Dosarul nr. 43.489/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu