Decizie Nr. 62 din 13 iunie 1995

Curtea Constituţională a fost sesizată la data de 25 mai 1995 de către 25 de senatori, şi anume: Ionel Aichimoaie, Mircea Boulescu, Aristotel Adrian Cancescu, Dumitru Mugurel Ceraceanu, Ioan Creţu, Alexandru Diaconu, Costel Gheorghiu, Mihai Iurcu, Ştefan-Traian Mocuta, Ovidiu Corneliu Popescu, Vasile Strambu, Ioan Turlacu, Andrei Tugulea, Dan-Constantin Vasiliu, Sorin Adrian Vornicu Nichifor, Cristian Sorin Dumitrescu, Attila Verestoy, Zoltan Hosszu, Iosif Csapo, Adrian Dumitru Popescu Necsesti, Lajos Magyari, Gabor Kozsokar, Karoly Ferenc Szabo, Valentin Corneliu Gabrielescu şi Denes Sereş în legătură cu neconstituţionalitatea Legii pentru accelerarea procesului de privatizare în ansamblul sau, ca urmare a încălcării art. 76 alin. (2) din Constituţie.

La aceeaşi dată, Curtea a mai fost sesizată de către 29 de senatori, şi anume: Corneliu Coposu, Ioan Lup, Ion Manea, Adrian Sarbu, Voicu Valentin Glodean, Şerban Sandulescu, Maria Matilda Tetu, Constantin Moiceanu, Vasile Vetisanu, Dumitru Calueanu, Tanase Tavala, Ştefan Augustin Popa Doinas, Ştefan Radoff, Nicolae Manolescu Apolzan, Nistor Badiceanu, Florin Buruiana, Sabin Ivan, Mihai Buracu, Emilian Buzica, Radu Ceontea, Gheorghe Catuneanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Alexandru Popovici, Emil Tocaci, Tiberiu Vladislav, Matei Boila, Ioan Paul Popescu, Andrei Potcoava şi Alexandru Paleologu cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru accelerarea procesului de privatizare, atât în ansamblul ei, cît şi în legătură cu unele prevederi.

Pentru aceleaşi motive, ca în cea de-a doua obiectie de neconstituţionalitate, Curtea a fost sesizată şi de un grup de 52 de deputaţi, şi anume: Raymond Luca, Dan-Florin Trepcea, Horia Mircea Rusu, Dinu Patriciu, Mihnea-Tudor Ionita, Teodora Bertzi, Petru Litiu, Constantin-Romeo Dragomir, Gheorghe Todut, Ioan Ghise, Adrian Severin, Victor Babiuc, Radu Mircea Berceanu, Petre Partal, Adriean Videanu, Paula-Maria Ivanescu, Alexandru Sassu, George Iulian Stancov, Vasile Bran, Corneliu Dorin Gavaliugov, Teodor Luputiu, Viorel Lixandroiu, Ioan Adrian Vilau, Victor Bostinaru, Cristian Rădulescu, Mihaita Postolache, Constantin Ionescu, Ion Diaconescu, Mircea Ioan Popa, Gheorghe Cristea, Remus-Constantin Opris, Gavril Dejeu, Sergiu George Rizescu, Mircea-Mihai Munteanu, Mihail Nica, Gabriel Ţepelea, Mihail Bucur, Viorel Pavel, George Stanescu, Ion Dinu, Ion Strachinaru, Mircea Popescu, Nestor Calin, Costel Paunescu, Smaranda Dobrescu, Horia Radu Pascu, Ioan Victor Pica, Constantin-Şerban Rădulescu Zonner, Vasile Mandroviceanu, Barbu Pitigoi, Gheorghe Comanescu şi Vasile Lupu.

În esenta, obiecţiile de neconstituţionalitate referitoare la ansamblul legii sunt următoarele:

–încălcarea art. 76 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu procedura de soluţionare a divergentelor dintre cele două Camere ale Parlamentului, în cadrul şedinţei comune a acestor Camere din data de 24 mai 1995;

–încălcarea dreptului de proprietate prevăzut în art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie "prin ignorarea dreptului foştilor proprietari deposedati de regimul comunist";

–încălcarea art. 137 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu s-au stabilit în lege sursele de finanţare pentru aplicarea ei.

Obiecţiile de neconstituţionalitate a unor prevederi ale noii legi se referă la:

–diminuarea dreptului de proprietate prin reglementările cuprinse în capitolul I "Transferul cu titlu gratuit de acţiuni";

–încălcarea principiului neretroactivitatii legii prin prevederile art. 14 alin. (1) din lege;

–încălcarea principiului nediscriminarii prin prevederile art. 2 alin. (2) din lege.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

În punctul sau de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate sunt nefondate pentru următoarele motive:

–art. 77 din Legea nr. 58/1991 nu a instituit un drept de despăgubire a foştilor proprietari, ci a statuat numai "o intenţie legislativă care ar putea institui un drept de reparaţii", iar "Legea pentru accelerarea procesului de privatizare nu-l opreşte pe legiuitor sa emita o asemenea reglementare";

–privatizarea societăţilor cu capital de stat nu constituie o încălcare a dreptului foştilor proprietari, cît timp dreptul de proprietate aparţine statului;

–critica adusă noii reglementări că nu a instituit reparaţiile cuvenite foştilor proprietari constituie o obiectie de neconstituţionalitate prin omisiune, care, ţinând seama de statutul Curţii Constituţionale, este inadmisibila;

–regimul proprietăţii societăţilor comerciale supuse privatizării nu este incert, asa cum se arata în sesizările formulate, fiind definit prin Legea nr. 15/1990, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 58/1991 şi prin alte reglementări legale şi conferind statului - contrar celor susţinute prin obiecţiile de constituţionalitate invocate - "dreptul constituţional de a le privatiza", precum şi de a acorda, cu titlu gratuit, cota de 30%, fără ca aceasta să poată fi afectată, în viitor, de eventualele despăgubiri cuvenite foştilor proprietari; sub acest aspect, criticile făcute privesc reglementări anterioare noii legi, ce nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii atacate;

–criticile referitoare la diminuarea dreptului de proprietate "fie ca privesc aplicarea Legii nr. 58/1991, fie ca vizează soluţii legislative care pot fi utilizate de orice legiuitor într-un stat de drept, fără a afecta prevederile legii fundamentale", nefiind deci întemeiate;

–dublarea certificatelor de proprietate cu cupoane, în condiţiile în care valoarea lor rămâne neschimbata, "nu reprezintă decît o alternativa politica" de competenţa legiuitorului, fără a afecta dispoziţiile Constituţiei;

–regimul cupoanelor nominative de privatizare nu încalcă prevederile art. 49 din Constituţie, deoarece ele nu privesc drepturi constituţionale, ci şi drepturi de creanta, supuse diferitelor reglementări legale impuse de politica economică a statului şi riscurilor inerente în condiţiile economiei de piaţa; în cadrul noii reglementări "o asemenea problema nu se pune, deoarece dublarea certificatelor de proprietate cu cupoane nu modifica valoarea de ansamblu a acestora";

–principiul neretroactivitatii legii nu este încălcat de art. 14 alin. (1) din lege, întrucît critica adusă se întemeiază pe absolutizarea unei interpretări pur gramaticale, care însă este irelevanta atât în practica judiciară, cît şi în sens constituţional, ţinând seama de "regula potrivit căreia un contract încheiat sub o lege anterioară nu poate fi modificat de o lege posterioară";

–obiecţia de constituţionalitate legată de acordarea de cupoane celor care nu şi-au ridicat certificatele de proprietate şi tinerilor care vor împlini vârsta de 18 ani până la data de 31 decembrie 1995, în sensul că aceştia sunt discriminati, întrucît nu li se dau şi certificate de proprietate, este inadmisibila, întrucît se referă la o omisiune de legiferare, ceea ce nu intră în statutul constituţional al Curţii;

–neprecizarea sursei de finanţare necesare aplicării legii nu constituie o încălcare a prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituţie, deoarece noua reglementare nu prevede în nici una dintre prevederile sale suportarea unor cheltuieli de la bugetul de stat, "ceea ce face inoperantă precizarea sursei de finanţare";

–nu au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, în cadrul şedinţei comune a Camerelor pentru soluţionarea divergentelor dintre formele adoptate de fiecare în parte, întrucît "dezbaterile din ziua de 24 mai s-au purtat asupra acestor diferenţe", iar în finalul lor s-a adoptat, prin vot, propunerea de sistare a dezbaterilor, în temeiul art. 28 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în care se reglementează aceasta posibilitate. De altfel, se arata ca această măsură era conformă şi ordinii de zi a şedinţei în care se prevazuse, la pct. 2, "votul final asupra Raportului de mediere la proiectul de lege pentru accelerarea procesului de privatizare", avîndu-se în vedere ca acest raport cuprindea toate divergenţele existente. De asemenea, se considera ca scopul dezbaterilor fiind acela "de a dezvălui parlamentarilor semnificatia votului final", acest scop a fost pe deplin realizat în cadrul multiplelor dezbateri ce au avut loc în fiecare Cameră cu prilejul adoptării legii, cît şi al discutarii raportului comisiei de mediere, subliniindu-se ca o soluţie contrară este de natura sa conducă la crearea unei situaţii de "blocaj legislativ".

Preşedintele Senatului, în punctul sau de vedere, apreciază ca motivele de neconstituţionalitate invocate în cele trei sesizări, dintre care doua identice, sunt neintemeiate, pentru următoarele considerente:

–nu sunt incalcate drepturile foştilor proprietari şi deci dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece prezenta lege instituie numai măsuri de accelerare a procesului de privatizare, pe baza şi în cadrul Legii nr. 58/1991, ce nu a fost contestată sub aspectul constituţionalităţii; reiterarea în noua reglementare a art. 77 din Legea nr. 58/1991 este fără ratiune cît timp aceste dispoziţii sunt în vigoare; despre drepturi ale foştilor proprietari nu se poate vorbi atita vreme cît nu au fost reconstituite legal, constituţionalitatea putind fi apreciată numai în raport cu un drept existent, iar "reparaţiile" menţionate în art. 77 din Legea nr. 58/1991 urmează a fi rezolvate pe domenii şi nu numai prin restituire în natura, ci şi prin echivalent;

–obiecţia privind "diminuarea dreptului de proprietate" potrivit calculelor prezentate, ca şi critica în legătură cu "restrîngerea dreptului de dispoziţie" nu au nici o concludenta în legătură cu constituţionalitatea legii; de asemenea, dreptul de valorificare a unui singur certificat de persoana, împreună cu cuponul, este de natura sa restabileasca bazele sociale şi de echitate avute în vedere de Legea nr. 58/1991;

–susţinerea în legătură cu încălcarea principiului neretroactivitatii legii este gresita, deoarece cei ce dobândesc dreptul de proprietate prin privatizare asupra unei unităţi încheie contractul atât cu Fondul Proprietăţii de Stat, cît şi cu Fondul Proprietăţii Private respectiv; împrejurarea ca se încheie contractele succesiv cu Fondul Proprietăţii de Stat şi Fondul Proprietăţii Private nu are relevanta şi nu schimba regimul juridic şi condiţiile de valabilitate a actului de dobândire, astfel ca dispoziţiile art. 14 alin. (1) sunt constituţionale;

–lărgirea sferei celor care primesc cupoane de privatizare, prin cuprinderea şi a tinerilor care vor împlini 18 ani până la 31 decembrie 1995, nu este în dăuna celor care au primit certificate, iar această măsură nu reprezintă o discriminare, ci, dimpotriva, instituie o egalitate de tratament pentru această categorie de cetăţeni;

–împrejurarea ca legea nu prevede sursa cheltuielilor pentru aplicarea ei nu este o problemă de constituţionalitate, în nici o lege nestabilindu-se cheltuielile de punere în executare şi sursa acestora;

–nu au fost incalcate prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie, supunerea la votul final, în Camerele reunite, a raportului de mediere fiind legală, deoarece Camera Deputaţilor a adoptat prin vot raportul de mediere, text cu text, şi, în final, acest raport în ansamblul sau, iar Senatul a adoptat raportul de mediere, de asemenea, text cu text, însă nu şi în ansamblul sau, neintrunind numărul de voturi în funcţie de caracterul de lege organică, al noii reglementări; rezultă deci ca singura diferenţa dintre cele două Camere a constat numai în ce priveşte votul final, pe care numai Camera Deputaţilor l-a realizat, asa încât, în Camerele reunite, s-a trecut direct la votul final asupra raportului de mediere, neexistand nici un temei pentru a se anula votul fiecărei Camere, dat separat, pe texte, prin reluarea dezbaterilor şi a votului dat pe texte, cît şi a întregului raport de mediere.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca obiecţiile de neconstituţionalitate formulate nu au suport real şi sunt nefondate, pentru următoarele motive:

–dezbaterea divergentelor dintre cele două Camere s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 76 din Constituţie, întrucît textele în divergenta "fuseseră indelung şi în detaliu analizate" în doua rinduri de dezbateri, astfel încât scopul urmărit "şi anume cunoaşterea în detaliu, înaintea votului, de către deputaţi şi senatori a tuturor poziţiilor şi opiniilor celorlalţi parlamentari a fost pe deplin îndeplinit"; de asemenea, adoptarea prin vot a propunerii de a se trece la votarea raportului comisiei de mediere corespunde principiului autonomiei regulamentare, în temeiul căruia Camerele Parlamentului pot organiza dezbaterile, hotarind sa treacă la adoptarea unei măsuri, dacă cerinţa cunoaşterii tuturor opiniilor exprimate este îndeplinită şi nu se aduce atingere "dreptului parlamentarilor de a vota în deplina cunoştinţa de cauza";

–nu sunt incalcate prevederile art. 41 din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, deoarece criticile formulate privesc, în fond, prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale Legii nr. 58/1991, şi nu ale noii legi, iar invocarea neconstitutionalitatii acestor reglementări este inadmisibila în cadrul controlului anterior promulgării, prevăzut de art. 144 lit. a) din Constituţie; de asemenea, nu se poate retine încălcarea unui drept al foştilor proprietari cît timp, ca efect al naţionalizarii, bunurile au intrat în proprietatea statului şi, în prezent, sunt în patrimoniul societăţilor comerciale supuse privatizării; totodată, se precizează ca dispoziţiile legale invocate în sesizare "privesc adoptarea unor măsuri reparatorii şi nu reconstituirea dreptului de proprietate, în forma sa iniţială", astfel încât nu poate justifica critica legată de încălcarea dreptului de proprietate;

–reiterarea în noua reglementare a art. 77 din Legea nr. 58/1991 este superflua, cît timp prevederea respectiva nu a fost abrogată, şi în programul Guvernului pe 1995 s-a prevăzut elaborarea unui proiect de lege privind regimul juridic aplicabil reparaţiilor pentru bunurile preluate în mod abuziv de către stat, iar problema reparaţiilor şi-a găsit o rezolvare parţială prin unele acte normative, cum sunt Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 58/1991 în ce priveşte transmiterea cu titlu gratuit a 30% din capitalul de stat al societăţilor comerciale, măsura ce are "un caracter reparatoriu pentru toţi cetăţenii tarii", proiectul de lege, în curs de legiferare, privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinta, trecute în proprietatea statului, în care se prevăd "măsuri reparatorii combinate, fie de restituire în natura, fie de despăgubiri băneşti, după caz"; de aceea se considera ca termenul utilizat de legiuitor - reparaţii - nu presupune ca acestea sa constea neapărat în cedarea de acţiuni la societăţile comerciale, asa cum se susţine în doua dintre sesizările formulate;

–nereglementarea în noua lege a surselor de finanţare pentru aplicarea ei se considera că nu este un motiv de neconstituţionalitate, nu numai pentru ca priveşte o omisiune, ceea ce exclude controlul exercitat de Curte, dar şi pentru ca acest aspect este reglementat de art. 11 şi de art. 26 lit. d) din Legea nr. 58/1991, referitor la resursele Fondurilor, şi de art. 17 din Legea nr. 10/1991, referitor la rezerva bugetară aflată la dispoziţia Guvernului;

–critica privind diminuarea dreptului de proprietate prin micşorarea valorii cuvenite fiecărui cetăţean se considera ca rezultă dintr-o confuzie între dreptul de proprietate şi valoarea bunului ce face obiectul acestui drept, care poate suferi fluctuatii; de asemenea, se considera ca micşorarea valorii "nu va avea loc", întrucît neridicarea certificatelor de proprietate nu a condus la diminuarea capitalului social al Fondurilor Proprietăţii Private, cota cuvenită celor ce nu şi-au ridicat certificatele suplimentând valoarea iniţială a certificatelor aflate în circulaţie, iar calculele prezentate în sesizare contravenind prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 114/1992; de asemenea, se considera ca repunerea în drepturi a celor care şi-au înstrăinat certificatele este un act reparatoriu, întrucît aceştia le-au înstrăinat fără a avea reprezentarea valorii lor reale;

–în ce priveşte urmările pe care le-ar putea avea neridicarea unor cupoane, se precizează ca acestea vor fi reglementate printr-un act normativ special, conform art. 19 din lege, iar în ce priveşte valoarea fixa a cuponului nominativ se considera ca aceasta nu este o măsura neconstitutionala, fiind de natura a asigura informarea corecta a cetăţeanului şi evitarea, astfel, a unor consecinţe negative produse în legătură cu circulaţia certificatelor de proprietate;

–în legătură cu influenţa inflaţiei, se arata ca obiecţia formulată nu tine seama de prevederile Legii nr. 15/1990 şi ale regulamentului de aplicare a Legii nr. 82/1991, potrivit cărora reevaluarea capitalului social se poate face numai prin acte normative, iar Guvernul nu va iniţia o asemenea măsura pe perioada privatizării;

–referitor la acordarea de cupoane celor ce nu şi-au ridicat certificatele de proprietate, se menţionează că această măsură este justificată de necesitatea de a nu se permanentiza o sancţiune, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 16 din Constituţie, iar atribuirea de cupoane tinerilor care împlinesc 18 ani până la data de 31 decembrie 1995, deşi ar putea avea ca efect diminuarea valorii acordate celorlalţi, este intemeiata pe prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege; de asemenea, a nu extinde legea şi la această categorie ar fi însemnat să se încalce prevederile art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, cît şi ale art. 45 din Constituţie privind protecţia constituţională a tinerilor; totodată, se precizează ca prin această măsură nu se va ajunge la diminuarea drepturilor iniţiale ale cetăţenilor ca urmare a unor surse suplimentare, şi anume: valoarea terenurilor intrate în capitalul social al societăţilor; profitul net reinvestit sau capitalizat în rezerve legale; valoarea capitalului provenit din reorganizarea unor instituţii publice; valoarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii de interes naţional;

–în ceea ce priveşte caracterul nominativ al cupoanelor, se arata ca aceste cupoane reprezintă o ofertă publică, asa încât nu se poate retine ca ar restringe un drept preexistent, iar, în plus, caracterul nominativ constituie şi o măsura de protecţie împotriva unor acţiuni speculative;

–în legătură cu critica privind neretroactivitatea legii, se considera ca ea este generata de o interpretare contrară principiului tempus regit actum, conform căruia contractele încheiate sub regimul legii anterioare sunt supuse în continuare acestui regim;

–referitor la afirmatia ca ţinerii, beneficiari ai noii legi, ar fi discriminati, întrucît ei primesc doar un cupon de privatizare, nu şi certificate de proprietate, se arata ca în temeiul art. 3 alin. (1) lit. b), coroborat cu art. 1 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) din noua reglementare, valoarea unica de schimb a cupoanelor pentru această categorie de beneficiari se va face diferenţiat, prin sporirea valorii de schimb cu 25.000 lei, reprezentind echivalentul certificatelor de proprietate la care nu sunt îndreptăţiţi, potrivit Legii nr. 58/1991.

Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze obiecţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 şi următoarele din Legea nr. 47/1992.

Întrucît sesizările privesc aceeaşi lege, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 80 A/1995 şi nr. 83 A/1995 la Dosarul nr. 79 A/1995.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

ţinând seama de obiecţiile de neconstituţionalitate formulate, de punctele de vedere comunicate, de raportul întocmit de judecătorul-raportor, precum şi de dispoziţiile Legii pentru accelerarea procesului de privatizare, de prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În cele trei sesizări se susţine ca soluţionarea divergentelor dintre cele două Camere în cadrul şedinţei comune a acestora s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie pentru următoarele motive:

–raportul comisiei de mediere a acestor divergenţe a fost adoptat de Camera Deputaţilor, dar nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptat de către Senat, astfel încât, în cadrul şedinţei comune, trebuiau dezbătute, asa cum prevede art. 76 alin. (2) din Constituţie, "textele aflate în divergenta";

–în şedinţa comuna a Camerelor, însă, s-a supus spre adoptare raportul comisie de mediere, fără o discuţie prealabilă a fiecărui text aflat în divergenta, deşi s-a solicitat aceasta.

Astfel, în una dintre sesizările formulate de un grup de senatori se arata ca "raportul de mediere a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi respins prin vot de Senat, în şedinţa din 15 mai 1995", ca, în aceasta situaţie "cele două Camere nu au căzut de acord pentru o formulare unica" şi, în consecinţa, "Parlamentul urma sa ia în dezbatere în mod concret fiecare text divergent pentru a se ajunge la un text unic sau la unul de compromis".

Premisa majoră a acestui rationament - respingerea raportului comisie de mediere de către Senat - nu este însă reală. Toate propunerile comisiei de mediere, vizind eliminarea divergentelor dintre cele două Camere, au fost admise de Senat, text cu text, în cadrul dezbaterilor prilejuite de examinarea raportului prezentat de comisie, aspect ce nu este contestat de nimeni, în nici una dintre sesizări. Or, propunerile comisiei de mediere astfel acceptate nu faceau altceva decît sa consemneze concilierea fiecărei divergenţe în parte. Deci Senatul, discutând aceste propuneri şi acceptindu-le, nu a făcut în fond decît să constate ca divergenţele, rind pe rind, s-au eliminat. Împrejurarea ca, în final, raportul comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absolută nu înseamnă ca divergenţele au rămas intacte, ca şi cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotărârile succesive luate regulamentar prin vot de către Senat pentru aprobarea fiecărei propuneri cuprinse în raportul de mediere vizind concilierea tuturor divergentelor.

În realitate, neintrunirea majorităţii absolute în Senat nu poate avea semnificatia reinvierii divergentelor conciliate anterior, prin aprobarea propunerilor comisiei de mediere atât în Senat, cît şi în Camera Deputaţilor, unde, mai mult, se adoptate şi legea în noua ei forma rezultată din procedura de mediere, ci doar localizarea procedurii de adoptare în comun de către cele două Camere a acestei legi la problematica votului final.

Ca urmare, în şedinţa comuna a Camerelor, convocată potrivit art. 76 din Constituţie, reluarea dezbaterilor fără a se tine seama de propunerile comisiei de mediere acceptate de cele doua adunări legiuitoare nu se mai justifica. Acesta este şi sensul înscrierii în ordinea de zi a şedinţei din 24 mai 1995 a punctului 2 intitulat "Votul final asupra Raportului de mediere la proiectul de lege pentru accelerarea procesului de privatizare". După cum se precizează în punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, ordinea de zi a fost adoptată cu o mare majoritate, numai cu un vot împotriva şi 4 abtineri, ceea ce dovedeşte acordul parlamentarilor cu privire la soluţia propusă de birourile permanente pentru adoptarea textului definitiv al legii, pe baza raportului comisiei de mediere. În aceste condiţii, luarea de către plen a hotărârii de a se trece la votarea raportului de mediere, potrivit ordinii de zi aprobate, nu este neconstitutionala cît timp ea corespunde scopului şi ratiunii pentru care fusese convocată şedinţa comuna. De asemenea, această măsură corespunde cerinței ca fiecare membru al corpului legiuitor sa cunoască, înaintea votului, opiniile şi poziţiile celorlalţi, iar dreptul opoziţiei de a se exprima nu a fost obstructionat, fiind afirmat public şi la tribuna Parlamentului în toate fazele şi etapele procedurii legislative parlamentare.

În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se considera ca Legea pentru accelerarea procesului de privatizare este neconstitutionala, fiind ignorate drepturile foştilor proprietari deposedati de regimul comunist, deoarece:

–prin art. 77 din Legea nr. 58/1991 s-a prevăzut ca "Reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială"; în aceste condiţii, se considera ca "până la stabilirea drepturilor ce revin foştilor proprietari", regimul de proprietate al societăţilor comerciale "este incert şi nimeni nu este îndreptăţit, inclusiv statul, sa dispună în aceasta privinta", astfel încât "Transformarea acestor societăţi comerciale în societăţi pe acţiuni, vîndute sau atribuite cu titlu gratuit populaţiei", constituie o încălcare a art. 41 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie;

–nu au fost adoptate amendamentele comisiei de privatizare referitoare la obligaţia Guvernului "de a elabora o lege în acest sens, de a accepta cu titlu informativ cereri de revendicare din partea foştilor proprietari şi de a rezerva un pachet de acţiuni la societăţile în cauza în vederea acoperirii reparaţiilor pe care legea le va acorda".

Criticile formulate nu sunt întemeiate. Acordarea cu titlu gratuit populaţiei a 30% din capitalul social al societăţilor comerciale cu capital de stat este o măsura instituită de Legea nr. 15/1990 şi de Legea nr. 58/1991, nu de Legea pentru accelerarea procesului de privatizare. Mai mult, Legea nr. 58/1991, instituind, totodată, ca reparaţiile pentru bunurile preluate abuziv se reglementează printr-o lege specială, implicit a exclus posibilitatea ca aceste reparaţii să se facă din cota de 30% cuvenită populaţiei. În orice caz, critica formulată nu priveşte noua reglementare, ci Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 58/1991, adoptate înainte de intrarea în vigoare a Constituţiei. De asemenea, aceasta din urma lege a permis societăţilor comerciale să-şi înstrăineze active, cît şi acţiuni, astfel încât, şi sub acest aspect, critica formulată este inadmisibila, întrucît priveşte, în fond, o reglementare preexistenta şi în vigoare care, deci nu poate fi atacată pe calea obiectiei de neconstituţionalitate, limitată exclusiv la lege, înainte de promulgare.

În plus, susţinerea ca foştii proprietari ar avea un drept de proprietate garantat şi ocrotit de art. 41 din Constituţie, deşi proprietatea lor fusese etatizata, este contrară principiului neretroactivitatii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, ce se aplică şi legii fundamentale. La aceeaşi concluzie se ajunge şi în funcţie de regulile pentru soluţionarea conflictului legilor în timp, potrivit cărora, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 3/1993, "fără retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea în care legea anterioară a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusă regulii tempus regit actum. De aceea art. 41 din Constituţie nu poate fi aplicabil dreptului foştilor proprietari, anterior etatizarii proprietăţii lor, ceea ce nu impieteaza asupra valabilităţii soluţiilor instituite în art. 77 din Legea nr. 58/1991 şi în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Obiecţia de neconstituţionalitate ar putea avea în sensul unei critici aduse legii, deoarece nu a reglementat, în concordanta cu prevederile art. 77 din Legea nr. 58/1991, reparaţiile pentru actele abuzive pe care le-au suferit foştii proprietari. Îndeosebi, are semnificatia unei asemenea critici imputarea legată de neadoptarea propunerilor comisiei de privatizare, referitoare la reiterarea, în noua lege, a obligaţiei de elaborare a unui proiect de lege în acest sens, de a se accepta cu titlu informativ cererile de revendicare ale foştilor proprietari şi de a se rezerva un pachet de acţiuni în vederea acoperirii pretenţiilor lor. În substanţa sa, aceasta critica constituie o obiectie de neconstituţionalitate prin omisiune. Cu alte cuvinte, se considera ca legea ar fi neconstitutionala datorită faptului că nu a reglementat aceste aspecte.

Obiecţia de neconstituţionalitate prin omisiune excede, însă, competenţa Curţii Constituţionale care priveşte exclusiv, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, legile adoptate, nu şi cele ce se considera ca ar fi trebuit adoptate. În caz contrar, ar insemna ca, substituindu-se Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie, Curtea sa îndeplinească, ca şi acesta, funcţia de legislator pozitiv, ceea ce contravine statutului sau constituţional. În acest sens este şi practica privind controlul anterior al constituţionalităţii legii, astfel cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 42/1993. De altfel, noua lege nu împiedica legiuitorul sa reglementeze oricând aceste aspecte.

În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se susţine ca legea este neconstitutionala, întrucît nu a prevăzut sursele de finanţare necesare pentru aplicarea ei, deşi art. 137 alin. (5) din Constituţie prevede că nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare.

Obiecţia de neconstituţionalitate nu este fondată deoarece, pe de o parte, constituie, de asemenea, invocarea unei neconstitutionalitati prin omisiune, care, asa cum s-a arătat anterior, excede competenţa Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, asa cum se arata în punctul de vedere al Guvernului, finanţarea este asigurata prin prevederile altor legi. În fond, art. 137 alin. (5) din Constituţie priveşte exclusiv obligaţia administraţiei publice de a asigura sursa de finanţare pentru efectuarea unei cheltuieli publice, asa încât, dacă Guvernul, care este initiatorul legii, nu a solicitat aprobarea unor surse suplimentare, rezultă implicit că nu îi sunt necesare, mai ales ca, potrivit art. 1 din lege, răspunde, împreună cu cele doua Fonduri, de aplicarea ei.

În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se susţine ca prevederile legate de cupoanele nominative de privatizare, ce fac obiectul capitolului I "Transferul cu titlu gratuit de acţiuni", sunt neconstituţionale, pentru următoarele motive:

–diminuarea globală a capitalului social al Fondului Proprietăţii Private datorită faptului ca 900.000 de certificate de proprietate vîndute de proprietarii lor, prin valorificarea cărora a fost diminuat capitalul social al Fondului Proprietăţii Private, vor fi repuse în circulaţie sub forma de cupoane, 850.000 de cetăţeni care nu şi-au ridicat certificatele de proprietate vor putea primi cupoane şi se presupune ca numai jumătate din aceştia le vor ridica, astfel ca 425.000 de cupoane vor fi anulate, iar rata inflaţiei va determina o creştere a valorii capitalului social al Fondului Proprietăţii Private ce nu va fi acoperită de valoarea globală a certificatelor şi cupoanelor care au valoare fixa;

–diminuarea valorii atribuite fiecărui cetăţean, ca urmare a faptului ca 850.000 de cetăţeni care nu şi-au ridicat certificatele de proprietate vor fi îndreptăţiţi sa primească cupoane, astfel ca sunt luati în calculul valorii anticipate a cuponului, chiar dacă nu-şi vor ridica cuponul la care sunt îndreptăţiţi, precum şi ca urmare a faptului ca se atribuie cupoane şi tinerilor ce vor împlini 18 ani până la data de 31 decembrie 1995, largindu-se astfel sfera celor îndreptăţiţi sa participe la procesul privatizării, faţă de sfera persoanelor care deţin certificate de proprietate;

–lezarea dreptului de proprietate al investitorilor care au cumpărat certificate de proprietate, atât valoric, prin stabilirea preţului fix de 25.000 lei, cît şi în ce priveşte dreptul de dispoziţie.

Diminuarea sau creşterea valorii capitalului social, indiferent cui aparţine acesta, este o consecinţa a economiei de piaţa, în contextul reglementărilor legale din domeniul economiei, astfel încât aceasta situaţie nu afectează dreptul de proprietate ca atare. Sunt doua aspecte diferite: dreptul de proprietate şi valoarea de circulaţie a bunurilor ce fac obiectul acestui drept. Garantarea şi ocrotirea constituţională a proprietăţii se referă la dreptul de proprietate şi nu la oscilatiile inerente ale valorii de circulaţie a bunurilor, inclusiv ale valorii capitalului social.

În ce priveşte certificatele de proprietate, noua reglementare nu este neconstitutionala, neputindu-se nega dreptul legiuitorului de a institui reguli care să modifice regimul dreptului pe parcursul realizării sale, potrivit principiului aplicării legii noi.

Faptul ca noua reglementare acorda posibilitatea de a obţine cupoane nominative de privatizare, pentru a participa la procesul de privatizare, unei sfere mai largi de persoane, nu constituie un motiv de neconstituţionalitate ci, dimpotriva, o măsura de justiţie socială, de atributul exclusiv al legiuitorului.

Astfel, potrivit noii legi, cetăţenii care şi-au înstrăinat certificatele de proprietate vor primi, ca şi celelalte persoane îndreptăţite, cupoane nominative de privatizare, asa încât certificatele pe care le-au înstrăinat se regăsesc la cei care le-au cumpărat şi care le vor putea preschimba în acţiuni. Din aceasta cauza, nu poate rezultă o diminuare de natura a afecta un drept constituţional.

Sub alt aspect, dacă nu s-ar fi acordat dreptul de a primi cupoane şi celor care nu ridicasera certificatele de proprietate înăuntrul termenului de decădere prevăzut de Legea nr. 58/1991, s-ar fi perpetuat o sancţiune, în condiţiile în care noua reglementare a instituit un alt instrument de privatizare - cuponul - fără să se poată imputa, referitor la acest instrument, ca cei îndreptăţiţi nu şi-au manifestat în termen interesul de a-l utiliza, ceea ce ar fi fost contrar prevederilor art. 16 din Constituţie. De asemenea, includerea şi a tinerilor ce împlinesc vârsta de 18 ani la data de 31 decembrie 1995 în sfera persoanelor îndreptăţite sa primească cupoane nominative de privatizare este conformă principiului egalităţii de sanse a tuturor cetăţenilor cu capacitate de exerciţiu deplina de a participa la procesul de privatizare. Privatizarea nu constituie o "reparatie", ci un proces social de improprietarire, iar soluţia legislativă se întemeiază şi pe prevederile art. 45 alin. (5) din Constituţie privind protecţia specială a tinerilor.

Susţinerea ca aceste măsuri de largire a sferei celor îndreptăţiţi sa participe la procesul de privatizare sunt neconstituţionale, întrucît diminuează valoarea atribuită, nu poate fi reţinută deoarece valoarea cuponului nominativ de privatizare nu afectează un drept constituţional cît timp este egala pentru toţi.

Referitor la faptul ca unii cetăţeni nu-şi vor ridica cupoanele nominative de privatizare, obiecţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, deoarece, pe de o parte, ea se bazează pe o simpla presupunere, iar pe de altă parte, evident ca, dacă acest fenomen negativ se va întâmplă, el va impune intervenţia legiuitorului şi, oricum, nu poate avea ca efect încălcarea drepturilor celor care şi-au ridicat cupoanele.

În ce priveşte critica legată de rata inflaţiei, aceasta constituie o problemă de executare a legii, nu de constituţionalitate, ce urmează a fi reglementată, dacă acest fenomen se va produce, pe cale normativa, pentru păstrarea echilibrului iniţial dintre capitalul neprivatizat şi valoarea instrumentelor de privatizare neutilizate.

În legătură cu ultima critica adusă, privind investitorii care au cumpărat certificate de proprietate, într-adevăr măsura legislativă adoptată nu este în favoarea lor, deoarece, deşi pot valorifica toate certificatele pe care le deţin, valoarea acestora este fixa, de 25.000 lei. Asa cum se arata în una dintre sesizări, "valoarea la care au fost negociate certificatele a fost derizorie". Indiferent din ce motive s-a ajuns la o asemenea situaţie, nu poate fi considerată neconstitutionala o măsura având ca scop reinstituirea egalităţii de sanse a cetăţenilor în privatizare, cu titlu gratuit, a 30% din capitalul societăţilor comerciale supuse privatizării, drept cuvenit potrivit Legii nr. 15/1990 şi Legii nr. 58/1991. Privatizarea, în măsura în care este concepută ca un proces democratic, nu poate fi numai în favoarea celor care au acumulat certificate de proprietate, mai ales ca pe baza lor transferul este gratuit, iar conceptia iniţială a legii a fost aceea de a asigura acest transfer tuturor cetăţenilor îndreptăţiţi. De aceea, soluţia adoptată se justifica, pe plan constituţional, atât în considerarea art. 16 din Constituţie, potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări, cît şi a art. 1 alin. (3), potrivit căruia România este un stat de drept, democratic şi social.

În cele doua sesizări, de la grupul de deputaţi şi de la grupul de 29 de senatori, se susţine ca art. 2 alin. (2) şi (4), precum şi art. 4 alin. (2) din lege sunt neconstituţionale, întrucît, pe de o parte, cupoanele fiind nominative, înstrăinarea lor este interzisă altfel decît pentru privatizare, iar, pe de altă parte, cupoanele pot fi folosite pentru dobindirea de acţiuni la o singura societate comercială.

Aceste măsuri sunt restrictive, dar nu neconstituţionale. Cuponul nominativ de privatizare reprezintă o ofertă publică, astfel încât cel care îl accepta, implicit achieseaza la condiţiile pentru folosirea lui. De aceea, în cazul de faţa, nu se poate susţine ca ar exista o restringere a unui drept, prin ipoteza acesta dobândindu-se numai după ridicarea cuponului. Critica formulată are în vedere regimul de circulaţie a certificatelor de proprietate potrivit Legii nr. 58/1991. Or, din acest punct de vedere, problema legată de regimul cupoanelor este strict de politica legislativă. Condiţiile restrictive de folosire se justifica tocmai prin necesitatea evitării fenomenelor produse de circulaţia certificatelor de proprietate şi reprezintă măsuri de protecţie în vederea asigurării egalităţii de sanse a cetăţenilor în procesul privatizării.

În sesizarea celor 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se arata ca art. 14 alin. (1) din lege, referindu-se numai la contractele încheiate cu Fondul Proprietăţii Private şi Fondul Proprietăţii de Stat, implicit exclude contractele valabil încheiate doar cu unul dintre aceste Fonduri.

Întrucît, potrivit principiului neretroactivitatii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desfiinţate de legea noua, ratiunea care justifica art. 14 alin. (1), în ceea ce priveşte contractele încheiate cu cele doua Fonduri, se regaseste şi în ce priveşte contractele încheiate exclusiv cu unul dintre aceste Fonduri. De aceea art. 14 alin. (1) din lege este constituţional numai în măsura în care se aplică şi pentru contractele valabil încheiate cu unul dintre aceste Fonduri, în virtutea principiului neretroactivitatii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

În sesizarea grupului de 29 de senatori şi a grupului de deputaţi se apreciază ca, întrucît ţinerii care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 31 decembrie 1995 vor primi numai cupoane nominative de privatizare, aceştia sunt discriminati faţă de restul cetăţenilor, care au şi certificate de proprietate.

Critica formulată nu este justificată, deoarece certificatele de proprietate s-au distribuit potrivit Legii nr. 58/1991, iar cupoanele nominative reprezintă un alt instrument de privatizare, ce urmează a fi distribuit potrivit noii reglementări, fiecare consacrând drepturi diferite. Deci situaţia creata rezultă din succesiunea în timp a acestor doua reglementări, Legea pentru accelerarea procesului de privatizare acordind cupoane nominative de privatizare atât persoanelor cu certificate de proprietate, cît şi altor categorii de cetăţeni, a largit sfera celor ce urmează sa participe la procesul de privatizare. Aceasta constituie o măsura în favoarea noilor participanţi şi nu o măsura discriminatorie, în defavoarea lor.

Având în vedere considerentele arătate, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 45 alin. (1) şi (5), art. 76 alin. (2), art. 137 alin. (5) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Constata ca prevederile Legii pentru accelerarea procesului de privatizare sunt constituţionale, cu precizarea ca dispoziţiile art. 14 alin. (1) au acest caracter numai în măsura în care se aplică şi contractelor valabil încheiate fie cu Fondul Proprietăţii de Stat, fie cu Fondul Proprietăţii Private.

2.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 13 iunie 1995 şi la ea au participat Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Constantin Burada