Decizie nr. 493 din 21 noiembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Remus Toma în Dosarul nr. 1.683/243/2012a1 al Curţii de Apel Alba-Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 322D/2013.

Dezbaterile au avut loc la data de 24 septembrie 2013 în prezenţa autorului excepţiei, precum şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2013. Ulterior, din cauza imposibilităţii constituirii legale a completului de judecată s-a amânat pronunţarea pentru 21 noiembrie 2013 când a fost pronunţată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 507 din 9 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.683/243/2012a1, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Remus Toma în Dosarul nr. 1.683/243/2012 al Judecătoriei Hunedoara având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de delapidare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, în condiţiile în care limitele pedepsei pentru infracţiunea de la primul alineat sunt de la unu la 15 ani, iar pentru infracţiunea de la cel de-al doilea sunt de la 10 la 20 de ani, există posibilitatea ca pentru o faptă mai puţin gravă să se aplice o pedeapsă mai mare decât pentru săvârşirea unei fapte cu consecinţe deosebit de grave.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că la data de 24 septembrie 2013 autorul excepţiei a invocat, cu prilejul dezbaterilor, excepţia nelegalei sesizări a Curţii Constituţionale de către o instanţă necompetentă material, respectiv Curtea de Apel Alba-Iulia - Secţia penală, care, potrivit art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu era "instanţă imediat superioară" celei în cadrul căreia a fost invocată excepţia. Având în vedere această problemă, Curtea Constituţională constată că o astfel de critică nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 29 alin. (4) din aceeaşi lege, condiţiile referitoare la legalitatea sesizării au în vedere sesizarea de către o instanţă judecătorească. Or, Curtea de Apel Alba Iulia face parte din categoria instanţelor de judecată competente să sesizeze Curtea Constituţională astfel cum sunt ele menţionate prin art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi definite prin art. 126 alin. (1) din Constituţie reflectat prin art. 2 alin. (2) lit. a)-f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Problema competenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia de a se pronunţa asupra unei încheieri prin care Judecătoria Hunedoara a respins, ca "neîntemeiată", excepţia de neconstituţionalitate invocată de autor excedează competenţei Curţii Constituţionale, deoarece aceasta are, pe de o parte, competenţa de a verifica îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei prevăzute în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, şi, pe de altă parte, competenţa de a se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Prin urmare, din perspectiva controlului a posteriori prevăzut de art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, rolul Curţii se circumscrie exclusiv cenzurii referitoare la compatibilitatea unei norme legale cu Legea fundamentală, neputând interveni în vreun fel în fondul cauzei. Împrejurarea că o anumită instanţă de judecată era sau nu era competentă să se pronunţe asupra unui incident procedural, nu legitimează Curtea Constituţională să procedeze la o astfel de analiză. Singura verificare pe care instanţa constituţională este datoare să o facă este cea referitoare la legalitatea sesizării, care, în cauza de faţă, presupune analiza exigenţelor mai sus arătate.

Totodată, în măsura în care Curtea Constituţională ar examina aspectele legate de competenţa instanţelor, s-ar transforma într-o instanţă de reformare a hotărârilor judecătoreşti, fapt nepermis de Constituţie. În esenţă, problemele legate de sintagma referitoare la "instanţa imediat superioară" intră prin excelenţă în sfera de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală "asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti". Relevantă în acest sens este Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007.

În sfârşit, prin reductio ad absurdum, dacă s-ar accepta teza potrivit căreia instanţa de contencios constituţional are posibilitatea cenzurării respectării normelor de competenţă a instanţelor de drept comun, atunci aceasta echivalează cu instituirea şi recunoaşterea unei căi de atac neprevăzute de lege.

Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215^1 din Codul penal cu denumirea marginală Delapidarea, care au următorul conţinut:

Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.

În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la România ca stat de drept, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea legii, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (12) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Pedeapsa, ca sancţiune specifică dreptului penal, are drept scop prevenirea săvârşirii de infracţiuni prin aplicarea unor măsuri de constrângere şi reeducare a condamnatului. Pentru ca acestea să aibă eficienţă, condamnatul trebuie să înveţe să respecte legile şi normele de convieţuire socială, sens în care, în funcţie de criteriile generale de individualizare, judecătorul va ţine seama atât de existenţa circumstanţelor agravante, cât şi de a celor atenuante. Însă, pentru a se putea atinge cele două funcţii, este necesară o dozare a pedepselor prin posibilitatea judecătorului de a avea la îndemână un sistem determinat relativ al duratei lor şi alternativ al felurilor acestora. Prin urmare, pedeapsa privativă de libertate prevăzută în partea specială a Codului penal pentru fiecare infracţiune în parte are avantajele gradării şi divizării ei, permiţând judecătorului o individualizare adaptată diferitelor fapte şi modalităţi de săvârşire, precum şi diferiţilor făptuitori. Prin urmare, aceasta este raţiunea pentru care legiuitorul nu a optat pentru un sistem determinat absolut şi l-a relativizat prin aceea că limita minimă specială prevăzută în alin. 2 al art. 215^1 din Codul penal este mai mică decât limita maximă specială prevăzută în alin. 1 al aceluiaşi articol. De altfel, acest mod de reglementare, prin care limita minimă specială pentru o infracţiune în varianta mai gravă este mai mică decât limita maximă specială pentru aceeaşi faptă în varianta mai puţin gravă, nu este specific numai infracţiunii de delapidare, fiind întâlnit şi pentru alte fapte prevăzute de legea penală, cum ar fi înşelăciunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 şi 5, gestiunea frauduloasă prevăzută de art. 214 alin. 1 şi 2, tâlhăria prevăzută de art. 211 alin. 1, 2, 21 şi 3, furtul calificat prevăzut de art. 209 alin. 1 şi 3 şi altele, toate din Codul penal. Prin urmare, nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece întreaga suită de garanţii referitoare la individualizarea în concret a pedepselor se aplică de către judecător, în condiţii de unicitate, imparţialitate şi egalitate, tuturor persoanelor aflate în ipotezele date. Totodată, nu sunt afectate nici prevederile constituţionale referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece raţiunile avute în vedere de legiuitor nu au legătură cu prezumţia constituţională menţionată, ea fiind operabilă pe parcursul derulării procesului până la soluţionarea definitivă a cauzei. Aşa fiind, întreaga viziune adoptată cu prilejul instituirii limitelor de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal nu fac altceva decât să dea eficienţă exigenţelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la România ca stat de drept, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, deoarece ceea ce este esenţial constă în faptul că, indiferent de întinderea lor, acestea nu vor depăşi niciodată limitele generale de pedeapsă prevăzute în art. 53 din Codul penal.

În sfârşit, în ce priveşte critica fundamentată pe dispoziţiile constituţionale ale art. 20, Curtea constată că nu poate fi primită, deoarece autorul excepţiei nu face trimitere la nicio normă cuprinsă în tratate internaţionale referitoare la drepturile omului, care să justifice, în caz de neconcordanţă, prioritatea acestora din urmă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Remus Toma în Dosarul nr. 1.683/243/2012a1 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 215^1 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru