Decizie nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 1, art. 371^7 alin. 3 şi art. 372 din Codul de procedură civilă şi ale art. 66 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "B.A. Production" - S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 310/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că dispoziţiile art. 371^1 alin. 1 şi art. 372 din Codul de procedură civilă reglementează scopul executării silite şi principiile ce reglementează această procedură, fără a contraveni prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte art. 371^7 alin. 3 din Codul de procedură civilă şi art. 66 din Legea nr. 36/1995, arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestor dispoziţii, statuând că acestea sunt constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 28 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 310/315/2007, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 1, art. 371^7 alin. 3 şi art. 372 din Codul de procedură civilă şi art. 66 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "B.A. Production" - S.R.L. din Târgovişte.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 371^1 alin. 1 şi ale art. 372 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, deoarece permit ca executarea să se facă şi în temeiul unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, altul decât hotărârea judecătorească. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 371^7 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se arată că, dându-i-se executorului judecătoresc posibilitatea de a cuprinde în procesul-verbal, care devine titlu executoriu, sume stabilite după libera sa apreciere, se încalcă prevederile art. 21 şi art. 124 din Constituţie. De asemenea, atribuirea calităţii de titlu executoriu unui act care nu provine de la instanţa de judecată, ci de la altă autoritate, în speţă notarul public, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, contravine prevederilor art. 21 din Constituţie.

Judecătoria Târgovişte arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate nu pot fi interpretate ca aducând atingere prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie în condiţiile în care, pentru apărarea drepturilor sale, debitorul are deschisă calea acţiunii în justiţie prin intermediul contestaţiei la executare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că dispoziţiile art. 371^1 alin. 1, ale art. 371^7 alin. 3 şi ale art. 372 din Codul de procedură civilă nu pot fi interpretate ca aducând atingere prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, în condiţiile în care, pentru apărarea drepturilor sale, debitorul are deschisă calea acţiunii în justiţie prin intermediul contestaţiei la executare. Contestaţia la executare este judecată de o instanţă care, în condiţiile în care titlul executoriu nu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, are posibilitatea de a verifica toate apărările de fond invocate de către debitor. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 36/1995, arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 84 din 25 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 iulie 1999, statuând că acestea sunt constituţionale.

Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 1, ale art. 371^7 alin. 3 şi ale art. 372 din Codul de procedură civilă, arată că accesul liber la justiţie este respectat, deoarece părţile interesate se pot adresa instanţelor judecătoreşti, pe calea contestaţiei la executare, invocând apărări de fond, dacă apreciază că drepturile, libertăţile sau interesele lor legitime au fost încălcate. Mai mult, întreaga procedură de executare silită este prevăzută de lege, fiind respectate astfel atât prevederile interne, cât şi cele internaţionale referitoare la accesul liber la justiţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 66 din Legea nr. 36/1995, arată că aceasta nu poate fi reţinută. În acest sens, face referire la Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 2 februarie 2004.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 371^1 alin. 1, ale art. 371^7 alin. 3 şi ale art. 372 din Codul de procedură civilă şi ale art. 66 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, cu următorul cuprins:

–Art. 371^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se duce la îndeplinire de bunăvoie.";

–Art. 371^7 alin. 3 din Codul de procedură civilă: "Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii.";

–Art. 372 din Codul de procedură civilă: "Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.";

–Art. 66 din Legea nr. 36/1995: "Actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilităţii acesteia. În lipsa actului original, titlul executoriu îl poate constitui duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public."

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin intermediul art. 371^1 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar şi în cazurile în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispoziţiile din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei.

De asemenea, prin Decizia nr. 206 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, Curtea a statuat că stabilirea cheltuielilor de executare, prevăzută de art. 371^7 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, printr-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, încheiat de executorul judecătoresc, nu este un act arbitrar al acestuia, ci, potrivit chiar reglementării criticate, are loc pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Sub imperiul reglementării deduse controlului, procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc nu scapă controlului instanţelor de judecată, iar întocmirea acestuia, în condiţiile prevăzute de lege, nu lezează în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apărare, câtă vreme art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferă toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedură civilă, se constată că, prin Decizia nr. 134 din 23 aprilie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 1 iulie 2002, Curtea a statuat că acestea sunt constituţionale.

Cu privire la dispoziţiile art. 66 din Legea nr. 36/1995, prin Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 2 februarie 2004, Curtea a reţinut că, în materia la care se referă excepţia de neconstituţionalitate, calificarea actelor notariale care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ca fiind titluri executorii a fost determinată de necesitatea valorificării cu celeritate a respectivei creanţe, fără a afecta în acest mod vreun drept fundamental al părţilor. O asemenea concluzie este impusă de împrejurarea că autentificarea oricărui înscris de către notarul public dă expresie, într-o formă specifică, acordului de voinţă al părţilor, aşa cum rezultă din chiar încheierea de autentificare, care atestă prezenţa acestora în faţa notarului, identificarea lor, precum şi luarea consimţământului fiecăreia, după ce i s-a adus la cunoştinţă conţinutul înscrisului. În măsura în care actul autentificat este pus în executare silită, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă, acesta poate face obiectul unei contestaţii la executare, prilej cu care, dat fiind că executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apărări de fond.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 1, art. 371^7 alin. 3 şi art. 372 din Codul de procedură civilă şi art. 66 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Societatea Comercială "B.A. Production" - S.R.L. din Târgovişte în Dosarul nr. 310/315/2007 al Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu