Decizie nr. 409 din 4 noiembrie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, excepţie ridicată de Elena Păduraru şi Stana Berejovschi în Dosarul nr. 1.922/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.

La apelul nominal răspund autoarele excepţiei prin avocat, precum şi partea Ileana Rodica Stănescu, de asemenea prin avocat, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul autoarelor excepţiei susţine retroactivitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, care, potrivit Deciziei nr. VI/1999, pronunţată de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, se aplică şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a legii criticate. Se apreciază că exproprierea în baza Decretului nr. 545/1958 este declarată retroactiv nevalabilă, Legea nr. 33/1994 aplicându-se unor situaţii legal constituite pe baza unei legi anterioare, ceea ce contravine principiului constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2).

Partea Ileana Rodica Stănescu, prin avocat, arată că textul de lege criticat nu aduce atingere principiului neretroactivităţii, întrucât instanţa chemată să se pronunţe într-o astfel de cauză constată doar efectele nefinalizate ale unor acte normative anterioare, respectiv neîndeplinirea condiţiilor pentru care a operat exproprierea, iar nu valabilitatea actelor de expropriere emise în temeiul acelor acte normative. În ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate a Deciziei nr. VI/1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, se apreciază că acesta excedează cadrului de competenţă a Curţii Constituţionale, excepţia fiind inadmisibilă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 35 din Legea nr. 33/1994 ca fiind neîntemeiată, arătând că acest text de lege se aplică raporturilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, precum şi celor născute anterior, ale căror efecte nu au fost finalizate, ceea ce nu este de natură a contraveni principiului neretroactivităţii legii civile. Referitor la Decizia nr. VI/1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, se arată că o hotărâre judecătorească nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate şi, prin urmare, critica este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 1.922/2001, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi ale Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, excepţie ridicată de Elena Păduraru şi Stana Berejovschi.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele arată că, deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională poate hotărî doar asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ale legilor şi ordonanţelor, Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, pronunţată de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, în soluţionarea unui recurs în interesul legii poate fi supusă controlului Curţii, în virtutea dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă care stabilesc că aceste decizii sunt obligatorii pentru instanţă. Prin urmare, sunt considerate neconstituţionale dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi ale deciziei mai sus menţionate, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, atunci când reglementarea potrivit căreia foştii proprietari pot să ceară retrocedarea bunurilor imobile expropriate, care nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate, se poate răsfrânge şi asupra unor situaţii legal constituite pe baza unei legi anterioare, respectiv Decretul nr. 545/1958. Se susţine că unui act de autoritate săvârşit în anul 1964, potrivit normelor în vigoare la acea dată, nu i se pot aplica dispoziţiile unei legi ulterioare, cu atât mai mult cu cât imobilul a cărui retrocedare se solicită a fost expropriat contra plată prin Decretul nr. 648/1964 coroborat cu Decretul nr. 545/1958, care la art. 5 prevedea că "Pentru asigurarea terenurilor necesare construcţiilor sau pentru efectuarea altor lucrări sau acţiuni de interes de stat, pot fi expropriate, contra plată, terenuri cu sau fără construcţii".

Curtea Supremă de Justiţie - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20, 41, 54 şi art. 135 alin. (1) şi (6). În ceea ce priveşte Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999, prin care Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie au admis recursul în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii, se arată că, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, iar, conform art. 329 din Codul de procedură civilă, soluţiile prin care Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie se pronunţă în interesul legii nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul reţine că art. 35 din Legea nr. 33/1994 conţine norme de procedură care sunt de imediată aplicare, referindu-se atât la raporturile juridice apărute după intrarea în vigoare a legii, cât şi la situaţiile juridice existente la data intrării ei în vigoare. Textul de lege criticat are în vedere efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe legile anterioare, care urmează a fi guvernate de dispoziţiile legii noi, interpretarea contrară conducând la soluţionarea în mod diferit a unor situaţii juridice identice.

Avocatul Poporului arată că Legea nr. 33/1994 stabileşte un nou regim juridic aplicabil în cazul exproprierii, art. 35 introducând un termen înăuntrul căruia decizia de expropriere trebuie realizată, fără a cuprinde nici o prevedere din care să rezulte că dispoziţiile sale se aplică retroactiv.

Referitor la invocarea de către autoarele excepţiei a neconstituţionalităţii Deciziei nr. VI din 27 septembrie 1999, pronunţată de Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, se arată că instanţa constituţională nu este abilitată, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, să decidă asupra caracterului neconstituţional al unei astfel de decizii şi nici nu se poate considera că de această decizie depinde soluţionarea cauzei, întrucât, conform art. 329 din Codul de procedură civilă, soluţiile prin care Secţiile Unite ale Curţii Supreme de Justiţie se pronunţă în interesul legii "nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate".

Prin urmare, se apreciază că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie. Textul de lege criticat are următorul conţinut:

–Art. 35: "Dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică."

Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie privind recursul în interesul legii cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică stabileşte că dispoziţiile textului de lege menţionat sunt aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Autoarele excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate, precum şi Decizia Curţii Supreme de Justiţie încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care, ulterior sesizării, a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituţie, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare. Textul constituţional are următorul conţinut:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."

1.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, este competentă să hotărască asupra "excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele [...]". În aplicarea acestei dispoziţii constituţionale, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". Prin urmare, atât Constituţia, cât şi legea de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale stabilesc că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl pot constitui exclusiv dispoziţiile cuprinse într-o lege sau o ordonanţă. Aşa fiind, sesizarea referitoare la Decizia nr. VI/1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, deci la o hotărâre judecătorească, nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.

2.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994, Curtea reţine că formula redacţională a textului legal dedus controlului nu oferă temei criticii referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a legii. În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

În legătură cu principiul neretroactivităţii legilor, Curtea constată că, potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi care o abrogă în mod explicit sau implicit. Prin urmare, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării acestei legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. A decide că prin dispoziţiile sale legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, existente ca o consecinţă a actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile. Însă legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

Raportând cele arătate cu titlu principial la norma dedusă controlului, Curtea constată că aceasta îşi limitează incidenţa exclusiv la situaţii juridice cu persistenţă în timp, aşadar integrate domeniului său temporal de aplicare legitim, ceea ce impune concluzia că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Neadmiterea unei atare soluţii ar determina rezolvarea diferenţiată a aceleiaşi situaţii juridice, în raport cu data exproprierii, ceea ce ar contraveni principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, aplicând persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică un tratament discriminatoriu, contrar spiritului legii noi.

Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, aplicabile şi în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea de bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii nu contravin principiului constituţional privind neretroactivitatea legii civile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie, excepţie ridicată de Elena Păduraru şi Stana Berejovschi în Dosarul nr. 1.922/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă.

2.Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

────────────────────