Hotărâre nr. 635 din 28 septembrie 2006
pentru completarea anexei la Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti
- Emitent
- Consiliul Superior al Magistraturii - Plenul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 844 din 13 octombrie 2006
Textul actului · 2 articole
În temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (5) şi (7) din Constituţia României, republicată, ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,
având în vedere art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea nr. 558 din 22 august 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost emis avizul conform pentru punerea în funcţiune a Judecătoriei Cornetu cu sediul în comuna Cornetu, judeţul Ilfov,
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăşte:
Articolul I
Anexa la Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu o poziţie nouă privind stabilirea numărului de identificare ECRIS pentru Judecătoria Cornetu, după cum urmează: "1748 Judecătoria Cornetu".
Articolul II
Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completarea din prezenta hotărâre, va fi republicat dându-se textelor o nouă numerotare.
Preşedintele Consiliului
Superior al Magistraturii,
judecător Iulian Gîlcă
Bucureşti, 28 septembrie 2006.
Nr. 635.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
