Decizie nr. 2 din 14 ianuarie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Esan Septar în Dosarul nr. 379/C/2002 al Curţii de Apel Constanta - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând ca asupra constituţionalităţii textului legal criticat Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 58/2002, statuand ca textul este constituţional.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 15 mai 2002, pronunţată în Dosarul nr. 379/C/2002, Curtea de Apel Constanta - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Esan Septar.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei considera ca dispoziţiile criticate încalcă numeroase texte constituţionale, şi anume:

–art. 15 alin. (2), întrucât ar fi vorba despre o dispoziţie retroactivă, nulitatea absolută fiind stabilită pentru fapte determinate ca ilicite de o lege aparuta ulterior;

–art. 16, întrucât prevederea ar infrange principiul egalităţii cetăţenilor;

–art. 41 alin. (3), întrucât textul legal consacra o veritabila naţionalizare.

Instanţa de judecată apreciază ca prevederile legale criticate nu contravin nici art. 15 alin. (2) şi nici art. 41 alin. (3) din Constituţie, întrucât ele constata expres o nulitate absolută preexistenta.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând ca dispoziţiile art. III alin. (1) lit. h) din Legea nr. 169/1997, făcând referire la dispoziţiile imperative prevăzute în art. 28 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991, constata expres o nulitate absolută preexistenta şi dispun desfiinţarea actelor juridice încheiate cu încălcarea cerinţelor legale. Se arata ca în sensul celor menţionate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 18/1999.

Avocatul Poporului arata, de asemenea, ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 58/2002, neexistand temeiuri pentru reconsiderarea jurisprudenţei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. III alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, a căror redactare este următoarea:

–Art. III: "(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991: [...]

h)actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale - case de locuit, crese, grădiniţe, cantine, cămine culturale, sedii şi altele asemenea - ce au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la ultimul alineat al art. 28 din lege.

(2)Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror şi de alte persoane care justifica un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun, care au plenitudine de jurisdicţie."

Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (3), al căror cuprins este următorul:

–Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 41 alin. (3): "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, dându-se textelor o noua numerotare, astfel încât art. 28 ultimul alineat a devenit art. 29 ultimul alineat, textele fiind identice. Potrivit acestui text, imobilele afectate unei utilizări sociale sau culturale, care au aparţinut fostelor cooperative agricole de producţie, au trecut, o dată cu intrarea în vigoare a Legii fondului funciar, în proprietate publică, iar sancţiunea nulităţii absolute în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 29 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991, republicată, este determinata de caracterul imperativ al acestei norme. Rezultă deci ca sancţiunea nulităţii absolute în cazul încheierii actelor de înstrăinare a unor astfel de imobile se întemeiază pe insesi prevederile art. 29 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991, republicată, nulitatea putând fi invocată de autorităţile prevăzute de alin. (2) al art. III din Legea nr. 169/1997. Aceste dispoziţii nu aduc nici o noutate din punct de vedere legislativ; ele nu fac decât sa precizeze încă o dată sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea unor norme legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, asemenea acte nu au putut sa constituie temeiuri ale dobândirii valabile a dreptului de proprietate.

Art. III alin. (1) lit. h) din Legea nr. 169/1997, făcând referire la actele de vânzare-cumpărare privind construcţiile afectate unei utilizări sociale sau culturale, care au aparţinut cooperativelor agricole de producţie, încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative prevăzute la art. 29 ultimul alineat din Legea nr. 18/1991, republicată, constata expres o nulitate absolută preexistenta. Pentru a exista retroactivitate ar fi trebuit ca între cele doua prevederi să fie o deosebire, iar noua reglementare să se aplice situaţiilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. În cazul de faţa însă sancţiunea este aceeaşi, astfel încât continuitatea reglementării exclude, prin ipoteza, retroactivitatea celei noi.

În acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 18 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, cat şi prin Decizia nr. 58 din 26 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 18 aprilie 2002.

Atât soluţia, cat şi considerentele din aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţa, neintervenind elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Esan Septar în Dosarul nr. 379/C/2002 al Curţii de Apel Constanta - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu