Decizie nr. 172 din 22 martie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Paul Cezar Gherghişan şi Marian Radu în Dosarul nr. 672/2004 al Judecătoriei Constanţa.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, deşi există diferenţe între faza de urmărire penală şi faza de cercetare judecătorească, ambele sunt guvernate de aceleaşi principii, inclusiv de cel al garantării dreptului la apărare. Nu se poate susţine că instanţa învestită potrivit art. 278^1 din Codul de procedură penală se antepronunţă, deoarece procesul este deschis oricărei soluţii, atât de condamnare, cât şi de achitare, iar partea nemulţumită are posibilitatea de a contesta hotărârea pronunţată. Pe cale de consecinţă, nu sunt încălcate dispoziţiile referitoare la dreptul la apărare.

Prevederile art. 23 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, iar art. 126 din Constituţie nu poate fi invocat, deoarece tocmai în virtutea acestuia se înfăptuieşte actul de justiţie referitor la plângerile formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 672/2004, Judecătoria Constanţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Paul Cezar Gherghişan şi Marian Radu în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, potrivit textului legal criticat, persoanele cercetate au fost lipsite de drepturile specifice fazei de urmărire penală, deoarece, necunoscând în concret acuzaţia, nu li s-a oferit posibilitatea efectivă de a se apăra.

De asemenea, deoarece în situaţia dată rechizitoriul este înlocuit cu plângerea petentului, rezultă că acesta din urmă exercită atribuţii de acuzare specifice Ministerului Public, iar instanţa de judecată se substituie procurorului, ca, mai apoi, tot ea să fie aceea care înfăptuieşte justiţia.

Judecătoria Constanţa opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, pe parcursul urmăririi penale, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, fiindu-i garantat totodată şi dreptul la apărare. De altfel, chiar dacă instanţa reţine cauza spre judecare, are obligaţia de a aplica dispoziţiile privind judecata în primă instanţă, ceea ce presupune, printre altele, şi obligaţia de a aduce la cunoştinţă inculpatului că are dreptul de a se apăra.

Deşi după reţinerea cauzei spre judecare învinuitul dobândeşte calitatea de inculpat, această nouă calificare nu este de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie, fiindu-i respectate toate drepturile şi garanţiile procesuale. Potrivit textului legal criticat, actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea formulată împotriva soluţiei de netrimitere în judecată. Această posibilitate este însă în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege.

Admiterea plângerii nu echivalează cu o antepronunţare, deoarece, în urma administrării probelor conform regulilor de la judecata în primă instanţă, este posibilă pronunţarea oricărei soluţii, inclusiv a uneia similare cu cea pronunţată iniţial de procuror.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, o dată cu admiterea plângerii şi reţinerea cauzei spre judecare, urmărirea penală este redeschisă. Or, anterior, pe parcursul acesteia, învinuitului i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, i s-a garantat dreptul la apărare, a fost audiat în această calitate, având posibilitatea de a propune orice probe în apărare, fiindu-i respectate toate garanţiile procesuale. Deşi după reţinerea cauzei spre judecare învinuitul dobândeşte calitatea de inculpat, acesta se bucură de prezumţia de nevinovăţie, fiindu-i respectate libertatea individuală şi dreptul la apărare.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme constituţionale. De asemenea, prin posibilitatea instanţei de a reţine cauza spre judecare, nu se aduce atingere înfăptuirii justiţiei, întrucât această posibilitate nu poate constitui în sine o prezumţie de imparţialitate a judecătorului.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul legal criticat nu aduce atingere dreptului la apărare şi nici principiului constituţional care consacră unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, câtă vreme aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii similare. De asemenea, prevederile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală sunt conforme cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129.

Dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "Instanţa pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...]

c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) referitoare la inviolabilitatea libertăţii individuale, ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 126 alin. (2) referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată şi ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că susţinerea autorului excepţiei privind contrarietatea dintre dispoziţiile legale atacate şi prevederile art. 24 din Constituţie sunt nefondate, deoarece procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, este o procedură contradictorie, în care toate părţile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra şi de a cere fie menţinerea soluţiei procurorului, fie învestirea instanţei cu judecarea infracţiunii reclamate. În aceasta din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază, se înţelege, de toate mijloacele de apărare şi de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege.

Nu se poate reţine nici susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 131 din Constituţie, privind Rolul Ministerului Public, întrucât judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate.

În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Constituţie, privind libertatea individuală, Curtea constată că aceasta este nefondată, deoarece dobândirea poziţiei procesuale de inculpat nu atinge principiul prezumţiei de nevinovăţie, având în vedere că, în cadrul procedurii de soluţionare a plângerilor întemeiate pe art. 278^1 din Codul de procedură penală, instanţa nu soluţionează fondul cauzei, ci se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei rezoluţiilor ori ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată dispuse în faza de urmărire penală.

De asemenea, nu se poate reţine că textul de lege atacat ar contraveni dispoziţiilor constituţionale ale art. 124, prin care se consacră principiile înfăptuirii justiţiei, şi ale art. 126 referitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, deoarece întreaga procedură de soluţionare a plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se desfăşoară în limitele acestor principii constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 9 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Paul Cezar Gherghişan şi Marian Radu în Dosarul nr. 672/2004 al Judecătoriei Constanţa.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru