Decizie nr. 305 din 10 iulie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent şef

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Joita Vladescu în Dosarul nr. 9.791/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

La apelul nominal răspund Joita Vladescu, Gheorghe Vladescu şi Stela Vladescu. Lipseşte Marian Achim, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, părţile prezente solicita admiterea excepţiei pentru motivele invocate în faţa instanţei judecătoreşti.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 10 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 9.791/2002, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Joita Vladescu într-o cauza civilă ce are ca obiect soluţionarea unui partaj de bunuri comune.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale atacate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 24, art. 41 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2), precum şi celor ale art. 6 pct. 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie, deoarece instituie o discriminare între coproprietari prin aceea ca "cererile de partaj formulate de aceştia se timbrează diferit, în funcţie de data introducerii cererii", iar "coproprietarul-pârât nu are posibilitatea să se apere faţă de susţinerile coproprietarului-reclamant decât contestand cele arătate în cererea introductivă şi plătind taxa de timbru la valoarea contestată".

De asemenea, susţine ca prin textul legal criticat se creează o inechitate între coproprietari, întrucât exercitarea dreptului la apărare nu "ar trebui condiţionată de îndeplinirea anterioară a unei obligaţii fiscale".

Instanţa de judecată apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, "atunci când partea contesta partea de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, acesteia îi revine [...] obligaţia de a achită taxa judiciară de timbru calculată la valoarea sumei contestate".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, referitor la neconstituţionalitatea textului de lege criticat în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2), se apreciază ca acesta "nu face nici o diferentiere între titularii cererii şi nici nu permite, prin el însuşi, plasarea vreuneia din părţi mai presus de lege". Referitor la infrangerea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, considera ca dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului nediscriminarii care "îşi găseşte expresie, în raport cu criteriul averii - singurul care ar putea avea o oarecare incidenţa asupra prevederilor legale în discuţie - pe de o parte, prin mecanismul însuşi al timbrarii la valoarea sumei contestate, iar pe de altă parte, prin reglementarea instituţiei asistenţei judiciare, în Codul de procedură civilă".

De asemenea, considera că nu este intemeiata nici critica referitoare la încălcarea principiului constituţional privind accesul liber la justiţie, consfintit în art. 21 din Constituţie. Astfel, accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, "atâta vreme cat stabilirea acestora respecta prevederile constituţionale ale art. 138, conform cărora impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege".

În ceea ce priveşte art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se apreciază că nu conţine prevederi exprese "în sensul interzicerii unor taxe pentru activitatea de judecată".

Referitor la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (2), raportate la art. 1 pct. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază ca nici aceste critici nu sunt întemeiate, întrucât "instituirea taxei de timbru nu afectează existenta dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia".

În sfârşit, în ceea ce priveşte art. 53 alin. (2) din Constituţie, referitor la obligaţia asigurării unei aşezări juste a sarcinilor fiscale, Guvernul apreciază ca "aceasta condiţie nu este echivalenta, în mod necesar, cu egalitatea sarcinilor fiscale, ci presupune, în cazul taxelor judiciare, o participare proporţională cu efortul pe care îl implica realizarea de către stat, prin instanţele judecătoreşti, a serviciului public al justiţiei, căruia i se solicita soluţionarea unor afaceri private".

Avocatul Poporului, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, apreciază ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Această lege a fost modificată şi completată prin mai multe acte normative, dar nici unul dintre acestea nu priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2, care fac obiectul acestui dosar.

Dispoziţiile legale criticate au următoarea redactare:

–Art. 3 lit. c) alin. 2: "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: [...]

Separat de aceasta taxa, dacă părţile contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;"

În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";

–Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale."

Autorul excepţiei invoca şi încălcarea art. 6 pct. 1 şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, care a fost ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.

Aceste dispoziţii au următoarea redactare:

–Art. 6 pct. 1 din convenţie: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...].";

–Art. 14 din convenţie: "Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionala sau socială, apartenenţa la o minoritate naţionala, avere, naştere sau orice alta situaţie.";

–Art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor."

Examinând excepţia, Curtea constata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 91 din 27 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, şi Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, constatând ca acest text de lege este constituţional.

Cu acele prilejuri Curtea a reţinut ca art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 stabileşte numai obligaţia de plată a unei taxe de timbru, calculată la valoare, pentru acele părţi care contesta prin cereri bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu şi pentru părţile care formulează excepţii şi apărări în sensul art. 115 din Codul de procedură civilă, în legătură cu cererea reclamantului. Acesta este şi principiul general înscris în art. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia numai acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege; astfel fiind, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 138, impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege, iar taxele de timbru la care se referă autorul excepţiei sunt stabilite prin lege. Instituirea unei taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nici o diferentiere între contribuabili, astfel încât nu sunt infrante prevederile art. 16 din Constituţie şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte susţinerea ca textul legal criticat contravine art. 21 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, a reţinut ca accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei.

În legătură cu invocarea încălcării normei constituţionale a art. 41 alin. (2), prin aceeaşi decizie Curtea a constatat ca aceasta critica nu poate fi primită, deoarece instituirea taxei de timbru nu afectează existenta dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia.

Nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie nu este intemeiata, deoarece, asa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, aceste prevederi privesc obligaţiile constituţionale ale cetăţenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel ca dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 nu intră în conflict cu aceste prevederi constituţionale.

În fine, referitor la infrangerea prevederilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, Curtea a constatat ca obligaţia părţilor de a plati taxe judiciare de timbru stabilite prin lege nu aduce atingere acestor articole, ci, dimpotriva, creează premise pentru realizarea unui proces echitabil, deoarece taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizări şi funcţionari a serviciului public de realizare a justiţiei. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 29 din 22 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000.

Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Joita Vladescu în Dosarul nr. 9.791/2002 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 iulie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Doina Suliman

────────────