Decizie nr. 734 din 3 noiembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Sinescu în Dosarul nr. 1.061/86/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 424 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 452 din 16 iunie 2015 prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că textul criticat este constituţional. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se susţine că dispoziţiile Codului de procedură penală asigură condiţiile pentru respectarea proporţionalităţii măsurii dispuse cu scopul urmărit. Se arată că prin dispoziţiile art. 202 din Codul de procedură penală se face un control al proporţionalităţii măsurii prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală şi că, de asemenea, la individualizarea concretă a măsurii în cauză se procedează la un control de proporţionalitate, măsura fiind însoţită de o serie de garanţii procedurale eficiente prin care se analizează dacă au fost respectate condiţiile de proporţionalitate. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 iunie 2011, pronunţată în Cauza Căşuneanu împotriva României, paragrafele 52-53. Se mai susţine că verificarea condiţiilor de proporţionalitate mai poate fi făcută ca urmare a plângerii formulate împotriva ordonanţei procurorului sau a contestaţiei promovate împotriva încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea nr. 41 din 4 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.061/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florin Sinescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri prin care a fost luată faţă de autorul excepţiei măsura preventivă a controlului judiciar.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că restricţia prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală constituie o îngrădire excesivă şi disproporţionată a exerciţiului dreptului fundamental la liberă circulaţie. Se susţine că această restrângere nu este necesară într-o societate democratică şi nu este proporţională cu scopul urmărit, prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind specifică unui stat poliţienesc. Se arată că, prin folosirea sintagmei "ori de câte ori este chemat", textul criticat nu corespunde cerinţei de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecţia adecvată împotriva acţiunilor arbitrare ale organelor statului.

6.Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea, prin natura, importanţa, caracterul represiv şi prin gradul de severitate şi gravitate, constituie o pedeapsă penală în sensul autonom al acestei noţiuni conferit prin art. 7 din Convenţie şi în cel al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se arată că impunerea unei asemenea pedepse în cursul desfăşurării procesului penal încalcă prezumţia de nevinovăţie, prevăzută la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală. Se arată că obligaţia criticată încalcă libertatea individuală şi dreptul la muncă şi că impunerea ei nu este necesară într-o societate democratică, fiind excesivă în raport cu scopul urmărit. Se susţine, prin urmare, încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 23, 41 şi 53 din Constituţie.

7.Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că drepturile fundamentale reglementate la art. 23, 25 şi 41 din Constituţie nu trebuie înţelese ca fiind absolute, ele putând face obiectul unor restrângeri, dacă acestea sunt necesare într-o societate democratică, în scopurile arătate la art. 53 alin. (1) din Constituţie, inclusiv în cel al desfăşurării instrucţiei penale, cum este cazul în prezentul dosar. Se susţine că şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţie referitor la libertatea de circulaţie defineşte acest drept ca fiind unul susceptibil de restrângeri, atunci când acestea constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

8.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a constatat că textele criticate sunt neconstituţionale. Se precizează că în Dosarul nr. 269D/2014, în care a fost pronunţată excepţia anterior referită, Avocatul Poporului a transmis un punct de vedere în care a arătat că prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

–Art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: "(1) Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: [...] c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. [...]";

–Art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală: "(2) Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: [...] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta [...]".

13.Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 privind libertatea individuală, art. 25 referitor la libera circulaţie, art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 41 referitor la muncă şi la protecţia socială a muncii, precum şi prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind legalitatea pedepsei.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 15 decembrie 2014, dispoziţiile art. 211-217 din Codul de procedură penală au fost puse în acord cu prevederile constituţionale în sensul arătat de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, fără ca modificările şi completările operate să aibă ca obiect prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală.

15.Prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, Curtea Constituţională, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, a constatat că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Prin această decizie, dar şi prin Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014 precitată, Curtea a reţinut că măsura controlului judiciar este o măsură preventivă neprivativă de libertate, care însă pune în discuţie sfera libertăţii persoanei. Măsura controlului judiciar, ca măsură preventivă neprivativă de libertate, poate fi luată de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată faţă de inculpat, dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune şi dacă măsura este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

16.Conform art. 215 alin. (1) din Codul de procedură penală, controlul judiciar presupune respectarea de către inculpat a mai multor obligaţii, printre care şi cea de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, prevăzută la lit. c) a normei procesual penale anterior arătate. La acestea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pot fi adăugate, de către organul judiciar care a dispus măsura controlului judiciar, una sau mai multe obligaţii, printre care şi cea de a nu exercita profesia, meseria sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, prevăzută la lit. e) a alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală.

17.Analizând, din punct de vedere constituţional, natura măsurilor preventive, Curtea a constatat că acestea constituie ingerinţe în dreptul fundamental al libertăţii individuale, prevăzut de art. 23 din Constituţie, şi că măsura controlului judiciar reprezintă, de asemenea, o măsură intruzivă ce poate afecta şi alte drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv libera circulaţie [art. 215 alin. (2) lit. a), b) din Codul de procedură penală], viaţa intimă, familială şi privată [art. 215 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. c), d), f), g) din Codul de procedură penală], libertatea întrunirilor [art. 215 alin. (2) lit. h) din Codul de procedură penală], munca şi protecţia socială a muncii [art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală] şi libertatea economică [art. 215 alin. (2) lit. k) din Codul de procedură penală], reglementate la art. 25, 26, 39, 41 şi, respectiv, 45 din Constituţie.

18.În continuare, Curtea a reţinut însă că drepturile fundamentale anterior enumerate nu sunt absolute prin natura lor, ele putând fi supuse unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică.

19.În acest sens, prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, Curtea a reţinut că limitarea dreptului la muncă operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reprezintă o ingerinţă care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, precum şi împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfăşurarea activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, se impune, fiind adecvată şi necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Pentru aceste motive, Curtea nu a reţinut încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie.

20.Tot prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, Curtea a constatat că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie şi prevederilor art. 6 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfăşurări a procesului penal.

21.De asemenea, nu a fost reţinută încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie cu privire la prezumţia de nevinovăţie, deoarece, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv pe durata controlului judiciar, inculpatul beneficiază de această prezumţie.

22.În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor art. 23 alin. (12) din Constituţie referitor la legalitatea pedepsei, Curtea a reţinut că acestea nu sunt incidente în cauză, întrucât textul criticat reglementează măsura controlului judiciar, iar interdicţia reglementată la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu constituie o pedeapsă penală în sensul prevederilor art. 53 şi următoarele din Codul penal. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituţie.

23.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24.Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea constată că argumentele reţinute în considerentele Deciziei nr. 452 din 16 iunie 2015 privitoare la dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul obligaţiei prevăzute de către acestea.

25.Distinct de cele arătate, Curtea reţine că controlul instituit de către organele judiciare, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii şi interdicţii, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalităţi, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligaţii de a face, care trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum şi o serie de obligaţii de a nu face, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii.

26.În acest context, Curtea reţine că obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv aceea a inculpatului de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat face parte din categoria obligaţiilor ce trebuie respectate de către orice inculpat în privinţa căruia este dispusă măsura controlului judiciar.

27.De asemenea, Curtea constată că libera circulaţie, prevăzută la art. 25 din Constituţie, reprezintă un drept fundamental care nu este absolut, întrucât chiar alin. (1) al acestui articol prevede exercitarea acestui drept în condiţiile stabilite prin lege. În acest caz, limitarea liberei circulaţii operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală este justificată prin scopul urmărit de legiuitor, acela al desfăşurării instrucţiei penale, se impune pentru atingerea scopului anterior arătat şi este adecvată şi necesară îndeplinirii acestuia. Pentru aceste motive, Curtea nu poate reţine încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 25 din Constituţie.

28.Referitor la pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 53 din Constituţie, aşa cum s-a arătat anterior, textul criticat reglementează o restrângere a dreptului fundamental prevăzut la art. 25 din Constituţie, această restrângere este prevăzută prin lege, respectiv prin dispoziţiile Codului de procedură penală şi are un scop legitim, acela al desfăşurării instrucţiei penale. Totodată, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigură un just echilibru între interesul public şi cel individual şi este necesară şi adecvată scopului realizării instrucţiei penale. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art. 53 din Constituţie.

29.În ceea ce priveşte critica conform căreia sintagma "ori de câte ori este chemat" nu corespunde cerinţei de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecţia adecvată împotriva acţiunilor arbitrare ale organelor statului, Curtea constată că acest drept, conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în faţa lor ori de câte ori este nevoie corespunde aceleiaşi finalităţi a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucţiei penale. În acest sens, Curtea reţine că prezentarea periodică a inculpatului în faţa organului de poliţie, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare, în a cărui rază teritorială locuieşte sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

30.Curtea constată că dispoziţiile art. 7 din Convenţie nu sunt aplicabile în cauză, deoarece acestea au în vedere norme de drept penal substanţial care prevăd infracţiuni sau pedepse penale, şi nu norme procesual penale referitoare la conţinutul măsurilor preventive.

31.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Sinescu în Dosarul nr. 1.061/86/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 noiembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop