Decizia nr. 548 din 13 iulie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ion Rotaru în Dosarul nr. 48.031/299/2010 (1015/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.717D/2016.2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de doamna avocat Mariana Ștefan, cu delegație depusă la dosar, precum și, personal, părțile Irimie Traian Cezar și Ispas Gheorghe. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000. În acest sens arată că, deși Curtea Constituțională a pronunțat decizii de admitere referitoare la dispozițiile criticate, subzistă, încă, aspecte neclare, care trebuie analizate. Astfel, apreciază că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 11 și art. 20 din Constituție, precum și pe cele ale art. 19 din Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Susține că neconstituționalitatea dispozițiilor criticate reiese din faptul că nu este clar dacă dispozițiile referitoare la abuzul în serviciu se aplică atunci când se încalcă o dispoziție dintr-o lege sau doar când sunt încălcate prevederi cu caracter penal din diferite acte normative. De asemenea se creează o discriminare a destinatarilor normelor penale, deoarece, spre deosebire de vechiul Cod penal, noua reglementare nu a mai menționat că fapta trebuie săvârșită cu știință. Lipsa acestei sintagme determină în sarcina inculpatului obligația de completare a probatoriului cu elemente care să demonstreze că încălcarea legii nu a fost făcută cu știință. Pentru aceste motive apreciază că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal nu sunt clare și previzibile. În continuare, apreciază că dispozițiile art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 sunt neconstituționale deoarece determină o dublă incriminare a aceleiași fapte.

4.Părțile prezente, Irimie Traian Cezar și Ispas Gheorghe, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției de neconstituționalitate.

5.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, motivat de faptul că nu se realizează vreo critică nouă față de cele pe care Curtea Constituțională le-a avut în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016. Criticile autorului excepției țin de modul de aplicare și interpretare a legii la o cauză concretă dedusă judecății. De asemenea, referitor la lipsa sintagmei „cu știință“, arată că, în realitate, se critică o lipsă de reglementare ce atrage inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește sintagma „vătămarea drepturilor și intereselor legitime“ susține că, în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragrafele 84-85, Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea acesteia, statuând că ea îndeplinește condițiile de claritate și previzibilitate. În final, arată că încheierea de sesizare se referă, atât în considerente, cât și în dispozitiv, doar la dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, astfel că obiectul excepției de neconstituționalitate se circumscrie acestei dispoziții, chiar dacă avocatul autorului excepției a pus concluzii și în ceea ce privește dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

6.Prin Încheierea din 11 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 48.031/299/2010 (1.015/2016), Curtea de Apel București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, excepție ridicată de Ion Rotaru, cu ocazia soluționării unei cauze penale.

7.În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că, deși Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, dispozițiile criticate suferă, în continuare, de o lipsă de claritate și previzibilitate, care decurge din faptul că dispoziția de lege criticată nu precizează ce încălcare a legii reprezintă conținutul infracțiunii de abuz în serviciu. Susține că, în funcție de modul de încălcare a legii, legiuitorul a prevăzut în diverse acte normative diferite tipuri de răspundere, precum cea civilă, materială, administrativă, contravențională sau disciplinară.

8.Autorul excepției apreciază că un alt aspect ce determină neconstituționalitatea dispoziției criticate îl constituie lipsa, din cuprinsul reglementării, a sintagmei „cu știință“, sintagmă care se regăsea în vechiul Cod penal. Totodată, sintagma „cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ este lipsită de claritate și previzibilitate, deoarece nu se poate determina ce reprezintă o „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime“.

9.Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziția legală criticată îndeplinește condițiile previzibilității, preciziei și clarității legii din perspectiva prevederilor constituționale menționate, existând elementele necesare pentru a permite destinatarilor să prevadă care este conduita interzisă și consecințele care ar putea rezulta prin încălcarea acestora. De asemenea, textul de lege criticat permite tuturor participanților în procesul penal să își valorifice drepturile pe care le au pe tot parcursul procedurilor penale în mod echitabil, cu garantarea celor prevăzute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără a crea dezavantaje sau priorități. În ceea ce privește sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime“, instanța de judecată reține că acestea pot fi înțelese cu ușurință de către destinatarii legii penale, interpretarea acestora efectuându-se de către instanțele de judecată de la caz la caz, așa încât nu era nevoie de o definire specială a acestor termeni în Codul penal ori într-o altă lege. Referitor la forma de vinovăție cu care s-ar putea comite fapta de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal, instanța de judecată arată că noua reglementare nu a mai preluat sintagma „cu știință“ prevăzută de vechea reglementare, însă aceasta nu atrage probleme pe tărâmul previzibilității legii penale, întrucât, prin simpla interpretare a textului de lege criticat, prin coroborare cu art. 16 din Codul penal, se poate înțelege că forma de vinovăție cu care se poate comite această infracțiune este intenția directă sau intenția indirectă. În continuare, instanța de judecată arată că instanța de contencios constituțional a examinat constituționalitatea sintagmei „vătămarea drepturilor și intereselor legitime“, precum și forma de vinovăție cerută pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016.

10.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.Guvernul, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal este inadmisibilă în ceea ce privește sintagma „în mod defectuos“ și neîntemeiată în ceea ce privește sintagma „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane“.

12.Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal în vigoare au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate. Susține că a transmis punctul de vedere în dosarele nr. 171D/2016, nr. 1.287D/2015 și altele, în sensul că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conținut: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“16. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) și (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.În ceea ce privește susținerile avocatului autorului excepției referitoare la dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că acestea se circumscriu unei solicitări de extindere a obiectului excepției de neconstituționalitate, solicitare ce nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)“, iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (...)“. Cadrul procesual specific al excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția. Prin urmare, în fața Curții Constituționale obiectul excepției nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în fața Curții de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. Curtea s-a pronunțat, în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012. Așa fiind, Curtea se va pronunța asupra excepției de neconstituționalitate astfel cum aceasta a fost formulată în fața instanței de judecată.

18.Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal, în ceea ce privește criticile de neconstituționalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea constată că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, a reiterat considerentele Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei și gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu“, cu aplicarea principiului „ultima ratio“, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reținut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, acesta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu.

19.În ceea ce privește critica potrivit căreia lipsa sintagmei „cu știință“, din cuprinsul reglementării, determină neconstituționalitatea textului criticat, Curtea reține că a analizat acest aspect, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragraful 81. Cu acel prilej, Curtea a observat că dispozițiile art. 246 și art. 248 din Codul penal din 1969 cuprindeau sintagma „cu știință“, în vreme ce noile dispoziții nu mai specifică expres în cuprinsul lor care este forma de vinovăție cerută. Însă, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (6) din Codul penal, „Fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție. Fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres“. Cu alte cuvinte, atunci când intenția legiuitorului este aceea de a sancționa faptele săvârșite cu forma de vinovăție a culpei, acesta este obligat să specifice, în mod expres, acest lucru în cuprinsul infracțiunii. De altfel, Curtea constată că încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice constituie infracțiunea de neglijență în serviciu reglementată în art. 298 din Codul penal, iar nu infracțiunea de abuz în serviciu. Totodată, Curtea a reținut că este opțiunea legiuitorului să incrimineze săvârșirea faptei de abuz în serviciu atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă, fără ca, în acest fel, să se încalce prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5).

20.În continuare, Curtea observă că, prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, precitată, paragrafele 84, 85, a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, astfel încât consumarea ei este legată de producerea uneia dintre urmările prevăzute de dispozițiile art. 297 din Codul penal, și anume cauzarea unei pagube sau vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Astfel, referitor la expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“, criticată de autorii excepției ca fiind lipsită de claritate, Curtea a observat că sintagma „interes legitim“ nu este definită în Codul penal. Curtea a reținut, însă, că, în doctrină, s-a arătat că prin expresia „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice“ se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcționarul care are atribuții de serviciu în ceea ce privește realizarea drepturilor și intereselor respective. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, „interes“ reprezintă acțiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acțiunea de a acoperi unele trebuințe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziție normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât și în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social.

21.Astfel, Curtea a apreciat că „vătămarea drepturilor sau intereselor legitime“ presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reținut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare. Așadar, gama intereselor (dorința de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a obține un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilitățile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societății pe care legea i le recunoaște și garantează. Este, totuși, necesar ca fapta să prezinte o anumită gravitate. În caz contrar, neexistând gradul de pericol social al unei infracțiuni, fapta atrage, după caz, numai răspunderea administrativă sau disciplinară.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Rotaru în Dosarul nr. 48.031/299/2010 (1.015/2016) al Curții de Apel București - Secția a II-a penală și constată că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a II-a penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 iulie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu