Decizie nr. 137 din 21 februarie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu şi Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, şi de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. Bucureşti - Agenţia Tulcea în dosarele nr. 1.170/C/2005 şi nr. 1.253/C/2005 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 841D/2005, nr. 844D/2005, nr. 892D/2005, nr. 928D/2005, nr. 929D/2005 la Dosarul nr. 840D/2005, având în vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în cele şase dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării.

În temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior menţionate, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 9.581/2005, Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 9.525/2005, şi prin Încheierea din 21 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 7.920/2005, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Ion Adrian Dumitrache, Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu, Nicolae Popovici şi Maria Tudor.

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.721/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Eugen Popp.

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.170/C/2005 şi prin Încheierea din 16 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.253/C/2005, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. Bucureşti - Agenţia Tulcea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată că, deşi recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, nu este suficient ca acesta să fie soluţionat de un alt complet al instanţei care a soluţionat apelul, ci este evident că trebuie judecat de o instanţă superioară, capabilă să asigure controlul judiciar al soluţiei instanţei inferioare. Numai în acest caz dreptul la un proces echitabil, soluţionat de o instanţă independentă şi imparţială, şi accesul liber la justiţie al cetăţeanului sunt respectate, potrivit legii. Într-o altă susţinere se arată că nici o instanţă nu se poate pronunţa cu privire la propriile hotărâri, textul de lege fiind constituţional numai în măsura în care este învestită să judece recursul o curte de apel care nu s-a pronunţat anterior în apel.

De asemenea, autorii susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 instituind o excepţie de la prevederile art. 725 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie cu valoare tranzitorie, ce constă în aplicarea imediată a legii noi.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, arătând că alegerea instanţei competente în soluţionarea căilor de atac nu se află la dispoziţia părţilor, iar legiuitorul, fără a avea îngrădiri constituţionale, poate stabili norme derogatorii de la reglementarea de drept comun, care presupune judecarea căilor de reformare potrivit principiului organizării ierarhice a instanţelor.

Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, normele legale criticate au caracter tranzitoriu şi sunt adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale fără a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat reglementează situaţii tranzitorii, părţile având un real acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare. Împrejurarea că apelul şi recursul sunt judecate de aceeaşi instanţă, dar într-o compunere diferită a completelor, nu are semnificaţia unor îngrădiri aduse exercitării căilor de atac.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziţii care au următorul conţinut: "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel."

Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii civile, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, art. 124 privitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) ce face referire la instanţele judecătoreşti şi în art. 129 privitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt nesocotite şi prevederile cuprinse în art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel, pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o hotărâre de declinare a competenţei.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, dar în complete cu compunere diferită, soluţia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nici o atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă, care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu şi Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale Curţii de Apel Ploieşti - Secţia civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială "Real - Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. Bucureşti - Agenţia Tulcea în dosarele nr. 1.170/C/2005 şi nr. 1.253/C/2005 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu