Decizie nr. 787 din 17 noiembrie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2.200/310/2014 al Judecătoriei Sinaia care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 648 D/2015.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului criticat din compararea sa cu un text de lege care se aplică în faza de judecată. Se observă, totodată, că prevederile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 nu au fost niciodată în vigoare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Sentinţa penală nr. 37 din 19 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.200/310/2014, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri referitoare la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, prin abrogarea prevederilor art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, creează o situaţie de inechitate în aplicarea tratamentului sancţionator al persoanelor care au aceeaşi poziţie procesuală, dar se află în momente diferite ale procesului penal, respectiv cele care, în timpul urmăririi penale, încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi cele care, în timpul cercetării judecătoreşti, recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu. Se arată că, în realitate, faza procesuală în care se află fiecare dintre aceste persoane nu ar trebui să prezinte relevanţă, din perspectiva regimului sancţionator aplicat, deoarece, prin reglementarea acestor instituţii, legiuitorul a urmărit să scurteze durata procesului penal, instituind atât pentru persoanele care încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi pentru cele care îşi recunosc vinovăţia în faţa instanţei de judecată beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, intenţie exprimată în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Se susţine că, prin urmare, subiecţii aceluiaşi tip de raport juridic beneficiază, prin intrarea în vigoare a textului criticat, de un regim juridic diferenţiat, care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se mai arată că textul criticat are ca efect descurajarea încheierii acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, prin eliminarea factorului stimulativ, care constă în reducerea cu o treime a pedepsei. Acest din urmă aspect determină recurgerea la proceduri lungi şi costisitoare, cu impact negativ asupra duratei soluţionării cauzelor. Se face trimitere la scopul instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei exprimat în Expunerea de motive a Legii nr. 255/2013 şi se susţine că acesta este încălcat prin prevederile art. 102 pct. 288 din această lege. Se mai arată că soluţia legislativă criticată încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie. Se susţine, totodată, încălcarea, prin textul criticat a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, întrucât restrângerea, prin art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, a dreptului la un proces echitabil nu satisface condiţiile impuse prin norma constituţională anterior referită.

6.Judecătoria Sinaia opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că soluţia legislativă prevăzută la art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este discriminatorie, inechitabilă şi restrictivă de drepturi în mod nejustificat şi că aceasta creează o diferenţă nejustificată de tratament juridic între persoane care se află în situaţii similare. Se arată că, pentru aceste motive, textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se subliniază faptul că această soluţie este consfinţită şi prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din 17 noiembrie 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, de a reţine în încadrarea juridică dată faptei inculpatului şi dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, prin care instanţa supremă a stabilit că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să reţină dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă".

11.Art. 480 din Codul de procedură penală referitor la condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei prevedea la alin. (3), abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, că: "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii."

12.Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

14.Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiaşi aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

15.Spre deosebire de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, recunoaşterea învinuirii are loc în faza judecăţii în primă instanţă. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare şi soluţionare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaşte situaţia de fapt reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi a înscrisurilor noi prezentate de părţi şi de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoaşterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.

16.Curtea a reţinut, de asemenea, că regimul sancţionator prevăzut la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoaşterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală şi pentru cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare şi este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare şi, aşadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

17.Curtea a reţinut că, în aceste condiţii, neconstituţionalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituţii sub aspectul regimului sancţionator aplicabil, argumentele expuse în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancţionator prevăzut în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii şi cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.

18.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2.200/310/2014 al Judecătoriei Sinaia.

Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop