Decizie nr. 1.163 din 11 decembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Edit Lazăr şi Călin Clopina în Dosarul nr. 744/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

La apelul nominal, autorii excepţiei se prezintă personal şi asistaţi de apărătorul ales, cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa părţii Vladimir Pavel Kasai, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La dosar, celălalt avocat al autorilor excepţiei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, deoarece se află în imposibilitate de a se prezenta în faţa Curţii Constituţionale, fiind citat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului Arad.

Apărătorul ales susţine cererea formulată în cauză.

Autorii excepţiei sunt de acord cu punctul de vedere al apărătorului ales.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată.

Cauza se află în stare de judecată.

Apărătorul ales al autorilor excepţiei solicită admiterea acesteia, reiterând aspectele semnalate în notele scrise.

Autorii excepţiei susţin concluziile avocatului prezent.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece există doar o aparenţă de încălcare a drepturilor constituţionale, şi precizează că părţile nu îşi pot alege judecătorul.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 744/33/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Edit Lazăr şi Călin Clopina în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Autorii excepţiei arată că dispoziţiile legale criticate pun inculpatul pe o poziţie de inferioritate faţă de procuror, ajungându-se astfel la o încălcare a dreptului la egalitatea armelor.

De asemenea, este afectat şi dreptul la apărare, deoarece, spre deosebire de procedura referitoare la strămutarea judecării cauzei, procedura de judecată a desemnării altei instanţe se desfăşoară fără citarea inculpatului, acesta neavând cunoştinţă de declanşarea ei. O astfel de diferenţă nu are nicio justificare rezonabilă, inculpatul fiind privat de posibilitatea de a-şi exprima argumentele cu privire la desemnarea altei instanţe. Caracterul inechitabil al procedurii criticate rezultă şi din faptul că instanţa judecă în camera de consiliu. Or, potrivit art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, judecata trebuie să aibă loc în public, cu excepţia ipotezelor în care judecarea în şedinţă secretă se impune pentru a proteja morala, ordinea publică sau securitatea naţională într-o societate democratică, dacă interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor o impun, ori în măsura în care instanţa consideră că publicitatea poate aduce atingere intereselor justiţiei.

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei dat fiind că priveşte legala sesizare a instanţei. De asemenea, consideră că excepţia este întemeiată numai în măsura în care textul legal criticat conferă doar procurorului posibilitatea de a solicita în cursul urmăririi penale stabilirea altei instanţe egale în grad pentru soluţionarea cauzei. Aceasta, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a instituit, potrivit art. 6 din Convenţie, o serie de garanţii menite să asigure tratarea egală a părţilor pe toată durata desfăşurării procedurii în faţa unui tribunal, fără ca una să fie avantajată în raport cu cealaltă. Art. 61^1 din Codul de procedură penală "asigurând doar procurorului posibilitatea de a cere în cursul urmăririi penale desemnarea unei alte instanţe în vederea judecării cauzei, omiţându-se că un interes similar l-ar putea avea în această fază a procesului şi inculpatul sau oricare altă parte din proces, conduce la poziţionarea acestora din urmă într-o situaţie inegală din punctul de vedere al procedurilor penale la care pot apela pentru apărarea intereselor legitime şi care, corelativ raţiunii care stă la baza acestei reglementări, asigură accesul la o instanţă imparţială".

Celelalte motive invocate în susţinerea excepţiei sunt, în opinia instanţei de judecată, nefondate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate nu sunt de natură să afecteze dreptul la apărare sau accesul liber la justiţie, părţile având toate drepturile pe care le oferă Codul de procedură penală în faza de urmărire penală şi, ulterior, în faza de judecată. De asemenea, exercitarea căilor de atac nu presupune faptul că acest drept trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, legea putând institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. De altfel, desemnarea unei alte instanţe pentru judecarea cauzei nu este o procedură de soluţionare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială de stabilire a competenţei teritoriale menită tocmai să asigure condiţiile unui proces echitabil.

Având în vedere că urmărirea penală nu este publică şi luând în considerare faptul că procurorul, în activitatea de efectuare ori de supraveghere a urmăririi penale, poate să dispună de dovezi care justifică o posibilă strămutare, atunci acesta, pentru a nu întârzia în mod nejustificat judecarea fondului cauzei, poate cere desemnarea unei alte instanţe încă din cursul urmăririi penale.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece inculpatul sau alte părţi pot solicita strămutarea pricinii abia în cursul judecăţii, când instanţa a fost deja sesizată. Totodată, procurorul are posibilitatea să ceară strămutarea pricinii în aceleaşi condiţii ca şi părţile din dosar, astfel că art. 61^1 din Codul de procedură penală asigură procurorului un mijloc procedural în plus faţă de părţile cauzei.

Sub acest aspect, în opinia Avocatului Poporului, prevederile legale indicate contravin dreptului părţilor la un proces echitabil, care presupune echilibru şi egalitatea armelor pentru toate actele de procedură. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor presupune ca orice parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei, în condiţii în care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă. Mai mult, cererea procurorului se soluţionează de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în camera de consiliu, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Pe cale de consecinţă, părţile interesate nu sunt înştiinţate despre introducerea cererii de desemnare a altei instanţe, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, neavând posibilitatea de a formula apărările pe care le consideră necesare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 61^1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei, care au următorul conţinut: "Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2 şi art. 61 se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea în camera de consiliu, în termen de 15 zile.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Încheierea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi de atac."

1.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că din analiza dosarului rezultă că, prin Încheierea nr. 5.688 din 2 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 13.394/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată în temeiul art. 61^1 din Codul de procedură penală de către procurorii din cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Timişoara, a desemnat Tribunalul Bistriţa-Năsăud ca instanţă competentă să judece cauza în situaţia în care s-ar emite rechizitoriul. Menţionez că în mod obişnuit competenţa teritorială de a judeca cauza ar fi revenit, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, Tribunalului Timiş. Ulterior sesizării instanţei prin rechizitoriu (la data de 19 octombrie 2006), Tribunalul Bistriţa-Năsăud, ca instanţă desemnată să judece cauza, a dispus prin sentinţa penală nr. 85/F/2007 din 16 aprilie 2007 declinarea de competenţă în favoarea Curţii de Apel Cluj, deoarece, între timp, au survenit modificări legislative (Legea nr. 79/2007) potrivit cărora infracţiunile comise de avocaţi (în speţă 2 inculpaţi aveau calitatea de avocaţi) sunt judecate în fond de curţile de apel.

Aşa fiind, se constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în dosarul care a ajuns, aşa cum s-a arătat mai sus, pe rolul Curţii de Apel Cluj. Deoarece în cauză se ridică probleme ce ţin de competenţa instanţei de judecată, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea litigiului şi este admisibilă sub acest aspect.

2.Cât priveşte fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Instituţia desemnării altei instanţe, ca şi cea a declinării de competenţă, nu are caracterul unei judecăţi - pentru că în cadrul acestei proceduri nu se soluţionează fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar.

Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celerităţii procesului penal, nu se poate reţine, aşa cum fără temei susţine autorul excepţiei, că textul de lege este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât şi celelalte părţi îşi pot exercita drepturile procesuale în faţa instanţei competente astfel desemnate, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege hotărârea prin care se va soluţiona cauza, prin aceasta înţelegându-se chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de procedură penală, o cerere de strămutare.

Faptul că numai procurorul are calitatea de subiect de sesizare a instanţei supreme competente să hotărască asupra desemnării altei instanţe în cazul emiterii actului de inculpare îşi găseşte justificarea în rolul constituţional al acestuia, aşa cum este prevăzut de art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia "În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", sens în care organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei juste soluţionări a cauzei, prin aceasta înţelegându-se şi înlăturarea temeiurilor care pot constitui motiv de strămutare.

De asemenea, faptul că verificările prevăzute de textul de lege criticat se realizează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, este în deplină concordanţă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege", şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate.

De altfel, şi Curtea de la Strasbourg a decis în acelaşi sens, statuând că art. 6 din Convenţie nu se aplică în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanţe vizează doar aspecte de competenţă şi nu are ca obiect judecarea cererilor cu privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau legate de o acuzaţie penală. A se vedea Cauza Puelinckx contra Belgiei din 18.09.2001, în care reclamantul invoca încălcarea art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţie, întrucât în faza de urmărire penală apelul său împotriva Consiliului din Liege prin care se desemna o altă instanţă competentă a fost declarat inadmisibil. De asemenea, reclamatul a invocat încălcarea dreptului la apărare, precum şi a principiului egalităţii armelor şi a principiului contradictorialităţii. Cererea pentru desemnarea unei alte instanţe, pe baza unor date nou-apărute în dosar, fusese făcută de procurorul general de pe lângă Curtea de Casaţie, reclamantul fiind urmărit penal într-un proces de corupţie.

În ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece accesul la justiţie înseamnă accesul la instanţele de judecată - în componenţa cărora, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, intră numai judecători independenţi - înzestrate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte, este impropriu să se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfăşurării unui proces judiciar. De altfel, legiuitorul a stabilit procedura desemnării altei instanţe în faza de urmărire penală, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune, între altele, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61^1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Edit Lazăr şi Călin Clopina în Dosarul nr. 744/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru