Decizie nr. 707 din 19 octombrie 2006

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Hîrşan Magdun în Dosarul nr. 1.752/286/2002 al Tribunalului Mureş - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.752/286/2002, Tribunalul Mureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Hîrşan Magdun în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul legal criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 136 alin. (1) şi (5), nu prin ceea ce reglementează, ci prin forma eliptică de redactare. Astfel, atâta vreme cât legiuitorul nu a circumstanţiat subiectul pasiv al infracţiunii în funcţie de tipul de proprietate (publică sau privată), apare cel puţin bizar ca un proprietar, care este şi administratorul societăţii, să fie pedepsit pentru că a dispus, în varianta incriminată, de bunuri, bani ori valori. Prin urmare, subiectul activ al infracţiunii, deşi are calitatea de proprietar, nu poate uza de atributul dispoziţiei, specific oricărui tip de proprietate.

De asemenea, prin acţiunea sa, Ministerul Public, ca susţinător al acţiunii penale, se substituie în drepturile proprietarului, fapt care echivalează, în opinia autorului, cu o expropriere realizată în dezacord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (3), precum şi cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Tribunalul Mureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul are deplina libertate de a reglementa în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora. Prin incriminarea infracţiunii de delapidare s-a instituit un mijloc de protecţie a proprietăţii ca o componentă a patrimoniului. Împrejurarea că pentru această faptă s-a optat pentru regula oficialităţii declanşării procesului penal nu este de natură a atrage contrarietatea textului cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, întrucât nu s-ar mai realiza o protecţie eficientă a societăţii şi a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social mai ridicat.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece din analiza dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal rezultă că nu se pune problema delapidării unor bunuri care erau în proprietatea sau folosinţa asociatului ca persoană fizică şi nu a societăţii comerciale şi de care putea să dispună în mod liber. Autorul excepţiei face o confuzie între calitatea de proprietar şi cea de asociat al unei societăţi comerciale, care nu este şi proprietar al bunurilor acesteia. Societatea comercială are personalitate juridică proprie, ea fiind subiect de drept şi având patrimoniu propriu distinct de patrimoniul asociaţilor.

De asemenea, prin guvernarea principiului oficialităţii în ceea ce priveşte incriminarea infracţiunii de delapidare, legiuitorul a urmărit nu numai protejarea intereselor asociaţilor, ci şi ale salariaţilor sau creditorilor societăţii, precum şi siguranţa circuitului economic în general.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece infracţiunea de delapidare face parte din categoria de infracţiuni contra patrimoniului, iar incriminarea faptelor ce intră în conţinutul constitutiv al acesteia constituie unul dintre mijloacele de apărare şi deci de garantare a proprietăţii. Mai mult, dispoziţiile legale criticate sunt în deplină concordanţă cu regula constituţională potrivit căreia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege.

De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215^1 din Codul penal - Delapidarea, care au următorul conţinut: "Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.

În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate în mod egal, indiferent de titular, şi la caracterul excepţional al exproprierii în condiţii anume determinate, ale art. 136 alin. (1) şi (5) referitoare la tipurile de proprietate - publică sau privată - şi la inviolabilitatea, în condiţiile legii organice a proprietăţii private, precum şi ale art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Protecţia proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dreptul de proprietate privată are nu numai o funcţie menită să satisfacă interesele personale, ci şi o funcţie socială, în virtutea căreia poate fi limitat atât în conţinut, cât şi în modul de exercitare. În acest sens, Constituţia prevede în art. 44 alin. (1) că limitele şi conţinutul dreptului de proprietate privată sunt stabilite de lege.

Luând în considerare dispoziţiile invocate de autorul excepţiei, Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea acestuia în sensul că însuşirea, folosirea sau traficarea de către administratorul unei societăţi comerciale de bani, bunuri ori valori ale acesteia contravine dreptului de proprietate ocrotit şi garantat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dimpotrivă, incriminarea delapidării constituie unul dintre mijloacele de protecţie juridică a proprietăţii. Faptul că subiectul faptelor de însuşire, folosire sau traficare de bunuri din patrimoniul societăţii comerciale este însuşi administratorul acesteia, care are şi calitatea de asociat, nu este de natură să schimbe justificarea incriminării, în condiţiile în care societatea comercială este subiect de drept de sine stătător, având personalitate juridică distinctă, iar patrimoniul societăţii este separat de patrimoniul propriu al asociaţilor şi al administratorului.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia, prin acţiunea sa, Ministerul Public se substituie în drepturile proprietarului. Exercitând din oficiu acţiunea penală, Ministerul Public îşi îndeplineşte funcţia de reprezentant al intereselor generale ale societăţii în activitatea judiciară, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea constată că apărarea proprietăţii pe calea acţiunii penale constituie o funcţie a Ministerului Public pe care acesta o exercită în interesul general al societăţii, indiferent de persoana ale cărei drepturi de proprietate au fost lezate prin infracţiune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 din Codul penal, excepţie ridicată de Viorel Hîrşan Magdun în Dosarul nr. 1.752/286/2002 al Tribunalului Mureş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru