Decizie nr. 1.535 din 25 noiembrie 2010

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Lucian Grigore Tamaris Taloi în Dosarul nr. 2.983/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.983/303/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Lucian Grigore Tamaris Taloi într-o cauză civilă având ca obiect "obligaţia de a face", aflată în stadiul procesual al apelului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin inexistenţa controlului judecătoresc asupra începerii executării silite a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul art. 32 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 50/1991, s-a conferit "primarului, cu sprijinul organelor de poliţie" competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia executării silite, activitate ce constituie doar atributul instanţei de judecată. Lăsarea executării silite la aprecierea reprezentanţilor unui organ al administraţiei publice locale, care nu se bucură de garanţiile de independenţă şi imparţialitate ale instanţei de judecată, încalcă dreptul la un proces echitabil al debitorului obligaţiei de desfiinţare a construcţiei. Susţine, totodată, că acestuia nu i se consfinţeşte şi nu i se garantează dreptul de acces liber la o instanţă de judecată în ceea ce priveşte modul de executare a hotărârilor.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în opinia sa, nu se poate reţine încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi nici a dreptului de acces liber la justiţie. Arată că autorizarea creditorului de a îndeplini obligaţia de a face reţinută în sarcina debitorului nu reprezintă decât o modalitate de executare silită, fiind un caz particular prin raportare la dispoziţia generală prevăzută de art. 580^2 din Codul de procedură civilă, astfel că debitorul se bucură de toate garanţiile procesuale prevăzute de dispoziţiile Codului de procedură civilă în materia executării silite. Totodată, precizează că posibilitatea autorizării persoanei care solicită desfiinţarea lucrărilor de a îndeplini dispoziţiile instanţei are în vedere specificul obligaţiei de a face, asigurarea celerităţii în finalizarea acestei proceduri şi se bazează pe ideea că organul care constată încălcarea normelor specifice edificării construcţiilor trebuie să poată să şi îndeplinească, cu autorizarea instanţei, toate dispoziţiile date de aceasta pentru reintrarea în legalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

–Art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3): "(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: (...)

b)desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

(2)În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1).

(3)În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanţă, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care garantează accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la art. 126 alin. (1) potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 6 "Dreptul la un proces echitabil" din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textele de lege criticate cuprind reglementări aplicabile ipotezei în care a fost întocmit un proces-verbal de constatare a unei contravenţii la regimul executării lucrărilor de construcţii, iar persoana sancţionată contravenţional a oprit executarea lucrărilor, dar nu s-a conformat în termen celor dispuse prin acest act, în sensul luării măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia.

Curtea observă că, în ceea ce priveşte respectarea disciplinei în construcţii, legiuitorul a atribuit instanţei judecătoreşti un dublu rol. Astfel, aceasta poate fi chemată să verifice legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991. De asemenea, aceasta poate interveni, la cererea organului care a aplicat sancţiunea cuprinsă în procesul-verbal, pentru a stabili dacă se impune sau nu obligarea contravenientului la încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal, fixând şi termenele de executare a măsurilor dispuse, astfel cum prevede art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991. Cu aceste prilejuri, contravenientul îşi poate exercita neîngrădit toate drepturile şi garanţiile procesuale care condiţionează, într-un stat de drept, democratic, exercitarea dreptului la un proces echitabil.

În situaţia în care însă contravenientul depăşeşte termenul stabilit de instanţă, măsurile dispuse vor fi aduse la îndeplinire "prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie". Aceasta este şi prevederea vizată de susţinerile autorului excepţiei, care asimilează etapa finală a procedurii de restabilire a disciplinei în construcţii încălcată de contravenient, cu faza executării silite din cadrul procesului civil. Curtea constată că reglementarea criticată reprezintă însă o normă specială, specifică regimului juridic al construcţiilor, a cărui caracteristică generală o constituie controlul statal asupra amenajării teritoriului, urbanismului şi autorizării executării lucrărilor de construcţii. De aceea, nu poate fi aplicat prin analogie sistemul de executare silită stabilit de Codul de procedură civilă, câtă vreme legiuitorul a înţeles să adopte o reglementare specială pentru acest domeniu.

De altfel, în cazul în care contravenientul este nemulţumit de modalitatea de punere în executare de către agenţii autorităţii administrative a măsurilor dispuse de instanţă, acesta nu este lipsit, aşa cum pretinde autorul excepţiei, de posibilitatea exercitării dreptului de acces la justiţie, ci poate, eventual, să formuleze o plângere penală sub aspectul posibilei săvârşiri de către aceştia a unei infracţiuni de abuz în serviciu.

Prin urmare, Curtea constată că nu poate reţine criticile autorului referitoare la încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi nici a dreptului la un proces echitabil.

În final, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că astfel de legi sunt "necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate" (Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Lucian Grigore Tamaris Taloi în Dosarul nr. 2.983/303/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu