Decizie nr. 19 din 13 iunie 2016

Dosar nr. 1.361/1/2016

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi

Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi

fiscal

Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Laura Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Tatiana Gabriela Năstase - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Dorin - judecător la Secţia a II-a civilă

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi

fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi

fiscal

Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ şi

fiscal

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi

fiscal

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi

fiscal

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 1.362/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Aurel Segărceanu, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.521/99/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), în raport cu efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, stabilirea răspunderii patrimoniale a angajatorului (în sensul textului, acordarea unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi) trebuie instituită de la data deciziei de suspendare a raporturilor de muncă, dată la care decizia Curţii Constituţionale nu era publicată în Monitorul Oficial, sau de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial?

Magistratul-asistent prezintă referatul privind obiectul sesizării, arătând că la dosar au fost depuse practică judiciară şi raportul întocmit de judecătorii-raportori; de asemenea arată că raportul a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, iar acestea nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul sesizării

1.Titularul sesizării este Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâta S.N.T.F.C. "C.F.R. Călători" - S.A. Bucureşti - STFCI, împotriva Sentinţei civile nr. 1.593 din 24 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Iaşi, apel care formează obiectul Dosarului nr. 7.521/99/2014.

2.Titularul sesizării este legitimat procesual activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, fiind o curte de apel care judecă în ultima instanţă un litigiu în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din acelaşi cod.

II. Obiectul şi temeiul juridic al sesizării

3.Prin Încheierea din 22 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.521/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 519 - 520 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea chestiunii de drept sus-menţionate.

4.Obiectul sesizării, astfel cum acesta este menţionat în încheierea de sesizare, se impune a fi reformulat, deoarece, înainte de a tranşa speţa pe fond, instanţa de apel trebuie să lămurească întinderea despăgubirii cuvenite salariatului, atunci când norma de drept din Codul muncii, în temeiul căreia a fost suspendat raportul de muncă al acestuia şi care a fost, ulterior, declarată neconstituţională, nu mai produce efecte; cu alte cuvinte, este necesară identificarea corectă a problemei de drept ce se cere a fi rezolvată.

5.Or, aşa cum rezultă din expunerea procesului şi din încheierea de sesizare, problema de drept ce trebuie lămurită constă în stabilirea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 privind întinderea despăgubirii cuvenite salariatului, într-un proces pendinte, în situaţia în care norma de drept prevăzută în art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu mai produce efecte.

III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

6.Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, D.M., în contradictoriu cu intimata S.N.T.F.C., a solicitat anularea Deciziei nr. IS1/518/26.08.2014 emisă de intimată pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului şi plata unei compensaţii echivalente cu salariile neplătite ca urmare a suspendării contractului individual de muncă, împreună cu dobânda legală aferentă acestora, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

7.În motivarea contestaţiei se arată că decizia contestată nu respectă condiţiile de formă prevăzute de Codul muncii, în cuprinsul art. 252 alin. (2), dispoziţii pe care contestatorul le solicită a fi luate în considerare pentru analogia de izvor, efecte juridice şi posibilitatea de contestare dintre decizia de desfacere a contractului individual de muncă şi decizia de suspendare a contractului individual de muncă; consideră decizia contestată ca fiind nulă, deoarece nu au fost precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă încălcate de salariat, lipseşte menţiunea privind posibilitatea contestării deciziei şi nu s-a indicat termenul în care contestaţia poate fi formulată. Sunt formulate şi critici privind temeinicia acestei decizii, deoarece elementele pe care se întemeiază suspendarea nu sunt obiective şi lasă loc arbitrariului, iar suspendarea s-a dispus fără respectarea unui termen rezonabil.

8.Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei, considerând că a emis decizia contestată cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

9.Prin Sentinţa nr. 1.593 din 24 iunie 2015, Tribunalul Iaşi a admis contestaţia, a anulat decizia atacată şi a obligat intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data suspendării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

10.Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, prin decizia contestată, intimata a dispus suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, motivat de faptul că a formulat plângere penală împotriva acestuia.

11.Decizia contestată a fost emisă în temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, dispoziţii legale care, prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015 a Curţii Constituţionale, au fost declarate neconstituţionale.

IV. Dispoziţiile legale supuse interpretării

12.Codul muncii:

Art. 52 – (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:

a)pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii;

b)în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

c)în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;

c^1)în cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condiţiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică executarea contractului de muncă, precum şi în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conţinutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă;

d)pe durata detaşării;

e)pe durata suspendării de către autorităţile competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor.

(2)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului (...)

13.Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015*1):

Admite excepţia de neconstituţionalitate (...) şi constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt neconstituţionale.

V. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea procedurii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă

14.Instanţa de apel a apreciat că sesizarea este admisibilă, deoarece:

–vizează o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că, în litigiile de dreptul muncii, instanţa este ţinută din oficiu să se pronunţe asupra despăgubirilor acordate salariatului şi ţinând cont de caracterul devolutiv integral al apelului formulat;

–problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

15.Intimatul-contestator, prin apărător, susţine că încetarea efectelor textului de lege declarat neconstituţional vizează, pe de o parte, situaţiile juridice care iau naştere după împlinirea termenului de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale, întrucât în acest interval de timp prevederile neconstituţionale nu au fost puse de acord cu dispoziţiile Constituţiei. Acelaşi raţionament se impune şi pentru situaţiile juridice neepuizate prin soluţionarea căilor de atac, administrative sau jurisdicţionale, la data împlinirii termenului prevăzut de lege. Nu se poate reţine o situaţie de retroactivitate, ci de constatare a faptului că raportul litigios dintre părţi este în mod vădit influenţat de un eveniment (declararea neconstituţionalităţii) ce îi afectează însăşi existenţa.

16.Apelanta-intimată susţine că decizia Curţii Constituţionale îşi găseşte aplicarea atât timp cât raportul juridic contestat nu a fost epuizat prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, chiar dacă s-a pronunţat o atare hotărâre judecătorească, dacă în cursul procesului a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate de către una dintre părţi sau de către instanţă, din oficiu, şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, până la momentul publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale.

17.În primul caz, instanţa de judecată aplică nemijlocit decizia Curţii Constituţionale, pe când, în cel de al doilea caz, aplicarea este condiţionată de exercitarea căii de atac a revizuirii hotărârii judecătoreşti definitive de către partea interesată.

18.Cu alte cuvinte, decizia Curţii Constituţionale urmează a se aplica tuturor raporturilor juridice care nu s-au stins încă la data publicării deciziei, respectiv tuturor cauzelor care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti şi cărora li se aplică în continuare dispoziţiile legale declarate neconstituţionale, precum şi pe calea revizuirii cauzei/cauzelor în care a fost ridicată excepţia, dar care, între timp, din pricina eliminării suspendării de drept a judecării pe durata soluţionării excepţiei, au fost soluţionate definitiv şi irevocabil.

VII. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat instanţa supremă cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

19.Instanţa de trimitere apreciază că - în raport cu efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii - dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii trebuie interpretate în sensul că angajatorul poate fi obligat la despăgubiri, exclusiv pe perioada ulterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, în speţă, de la 17 iunie 2015, prin raportare la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

20.Pe de o parte, cerinţele de previzibilitate şi accesibilitate ale legii nu sunt satisfăcute, în condiţiile în care se apreciază că angajatorului îi revine obligaţia despăgubirii integrale a salariatului, pe întreaga perioadă a suspendării raporturilor de muncă, deşi până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale măsura era luată şi aplicată exclusiv în baza legii.

21.Anularea măsurii suspendării raportului de muncă se impune jurisdicţional, dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 aplicându-se tuturor litigiilor pendinte în materie; deşi dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii au caracter accesoriu în raport cu dispoziţiile art. 52 alin. (1) din acelaşi cod, aplicarea nenuanţată a textului din materia despăgubirilor ar atrage o răspundere patrimonială a angajatorului, extinsă dincolo de sfera legală.

22.Angajatorul nu putea anticipa, la momentul luării măsurii suspendării contractului individual de muncă, declararea ca neconstituţională a prevederii legale pe care şi-a întemeiat decizia de suspendare a raporturilor de muncă, iar diminuarea patrimoniului său cu valoarea corespunzătoare tuturor drepturilor salariale ale angajatului, pe întreaga perioadă a suspendării, intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

23.Or, în acord cu jurisprudenţa CEDO, răspunderea angajatorului nu ar trebui antrenată decât pentru conduita ulterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă nu a constatat din oficiu încetarea suspendării raporturilor de muncă şi nu a solicitat salariatului reluarea acestora.

24.Pe de altă parte, însuşi textul supus interpretării condiţionează acordarea despăgubirilor de "constatarea nevinovăţiei celui în cauză". Deşi pe temeiuri de identitate de raţiune practica judiciară a extins sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii şi pentru alte ipoteze (de exemplu, nulitatea deciziei de suspendare a raporturilor de muncă pe cauze formale - lipsa temeiului de suspendare, lipsa dovedirii formulării plângerii penale anterior măsurii suspendării etc.), totuşi această extensiune nu poate fi justificată în problematica analizată.

VIII. Răspunsul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

25.Prin Adresa nr. 656/C2/1.251/III-5/2016 din 25 aprilie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării.

IX. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

A. Cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a pronunţat, anterior, prin deciziile nr. 3 din 4 aprilie 2011*2) şi nr. 12 din 19 septembrie 2011*3).

B. Curţile de apel şi tribunalele

26.La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, majoritatea curţilor de apel au comunicat jurisprudenţă referitoare la problema de drept în discuţie, precum şi puncte de vedere/opinii ale judecătorilor.

27.Din examinarea punctelor de vedere/opiniilor formulate se desprind următoarele orientări:

a)într-o opinie, exprimată (fără a se concretiza în hotărâri pronunţate) de către judecătorii a 15 instanţe (Tribunalele Arad, Bihor, Cluj, Iaşi, Mureş, Timiş, Curţile de Apel Cluj, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Iaşi, Suceava şi Timişoara), în acord cu cele reţinute de instanţa de sesizare, s-a apreciat că, pentru procesele pendinte, norma nu mai produce niciun efect şi atunci remuneraţia se cuvine salariatului pe toată durata suspendării contractului de muncă;

b)în altă opinie s-a arătat că despăgubirea reprezentând echivalentul remuneraţiilor şi altor drepturi aferente postului se acordă începând cu data de 17 iunie 2015, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie, până la data reintegrării efective. În acest sens şi-au exprimat opinia Curţile de Apel Cluj, Constanţa şi Craiova, precum şi Curtea de Apel Iaşi, care a sesizat instanţa supremă.

28.În ceea ce priveşte jurisprudenţa în materie, aceasta nu este una bogată, fiind constituită din numai câteva hotărâri, trei de pe raza Curţii de Apel Iaşi, care urmează prima opinie, menţionată, şi două decizii, în sens contrar (Decizia nr. 1.796 din 15 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj şi Decizia nr. 112 din 17 februarie a Curţii de Apel Constanţa).

X. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

29.În jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional au fost identificate ca relevante pentru materia supusă analizei, respectiv cea cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, precum şi deciziile nr. 413 şi 414 din 14 aprilie 2010*4), nr. 223 din 13 martie 2012*5) şi nr. 1.106 din 22 septembrie 2010*6).

30.Este de menţionat şi decizia pronunţată de Curtea Constituţională la data de 5 mai 2016, nepublicată în Monitorul Oficial al României, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a constatat că măsura suspendării contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, pe durata cercetării disciplinare prealabile, constituie o restrângere disproporţionată a dreptului la muncă, ocrotit de art. 41 alin. (1) din Constituţie.

XI. Jurisprudenţa C.E.D.O. şi a C.J.U.E.

31.În jurisprudenţa instanţelor europene nu au fost identificate hotărâri relevante pentru materia supusă dezbaterii.

XII. Raportul asupra chestiunilor de drept

32.Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, se apreciază, referitor la admisibilitatea sesizării, în raport cu dispoziţiile art. 519 din acelaşi cod, că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru declanşarea mecanismului privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, iar punctul de vedere al judecătorilor-raportori referitor la rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse analizei este în sensul că, drept urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei Curţii Constituţionale.

XIII. Înalta Curte

33.Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, constată următoarele:

A. Asupra admisibilităţii

34.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite în mod cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

35.Curtea de Apel Iaşi este legal învestită cu soluţionarea, în ultima instanţă, a conflictului de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

36.De lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, astfel cum aceasta a fost reformulată de către instanţa supremă, depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

37.Chestiunea de drept este nouă, examenul jurisprudenţial efectuat relevând că problema interpretării dispoziţiilor art. 52 alin. (2) din Codul muncii, în raport cu efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, nu a mai fost analizată anterior.

38.Problema de drept supusă dezlegării se încadrează în sfera noţiunii de "chestiune de drept", în sensul prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi este de natură să ducă la soluţii diferite în practica judiciară, prefigurându-se o jurisprudenţă neunitară la nivelul instanţelor de judecată.

39.De asemenea s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi că nu se află în curs de soluţionare un recurs în interesul legii cu un obiect similar.

B. Asupra chestiunii de drept ce reprezintă obiectul sesizării

40.Un prim aspect ce se impune a fi examinat este acela al efectului deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională asupra proceselor pendinte. Analiza presupune luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 47/1992).

41.Astfel, potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi aflate în vigoare sunt definitive şi obligatorii, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile din legile în vigoare constatate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval de timp Parlamentul sau Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt suspendate de drept. Aceleaşi reglementări se regăsesc şi în cuprinsul art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

42.Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, atât pentru autorităţile şi instituţiile publice, cât şi pentru particulari, şi produce efecte numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut, consecinţa aplicării acestui principiu fiind aceea că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.

43.Textul menţionat constituie o normă imperativă de ordine publică, iar aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi înlăturată, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu poate fi acceptat, acesta constituind un element esenţial al ordinii de drept.

44.În litigiul în care s-a constatat existenţa chestiunii de drept supuse lămuririi, instanţa de judecată este chemată să se pronunţe asupra unor situaţii juridice în curs de constituire (facta pendentia), în temeiul Codului muncii, fiind evident că acestea sunt supuse efectelor deciziei Curţii Constituţionale, care este de imediată şi generală aplicare.

45.Raţionamentul instanţei supreme din Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 este valabil şi în chestiunea supusă dezlegării în cauză, în sensul că la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică, odată declarată neconstituţională, nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absenţa unei dispoziţii legale exprese.

46.În consecinţă, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii lor, dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul, ceea ce înseamnă că, în cazul unui proces pendinte, deciziile emise de angajator în temeiul textului de lege menţionat nu mai pot produce efecte juridice.

47.În acest sens a statuat şi Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 413 şi nr. 414 din 14 aprilie 2010: "lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.)". Dintr-o perspectivă similară, efectul acestor decizii s-a concretizat în constatarea de către instanţele de contencios administrativ a nelegalităţii (lipsei de temei juridic) actelor administrative emise în baza celor două ordonanţe de urgenţă, ale căror dispoziţii au fost declarate neconstituţionale, şi încetarea efectelor acestor acte administrative, cu consecinţa reintegrării persoanelor eliberate din funcţie şi plăţii drepturilor salariale cuvenite, până la reintegrarea efectivă.

48.Efectul declarării neconstituţionalităţii este cel al neaplicabilităţii textului legal în discuţie, pentru o situaţie juridică în curs de constituire, instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea litigiului fiind obligată să ţină seama de acest aspect, fie chiar şi într-o cale de atac de reformare, fără ca, prin aceasta, să fie afectată regula neretroactivităţii deciziei de neconstituţionalitate.

49.Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015 a determinat, aşadar, ineficienţa normei de drept ce permitea angajatorului să suspende contractul de muncă al persoanei împotriva căreia s-a formulat o plângere penală; drept urmare, de la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, când încetează efectele art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se naşte dreptul de a solicita despăgubiri echivalente cu drepturile salariale al angajatului, pentru perioada în care a fost suspendat contractul de muncă, până la reintegrarea efectivă, ca urmare a dispariţiei unei norme care nu mai poate produce niciun efect juridic.

50.Trebuie subliniat că lipsirea de efecte juridice a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, ca urmare a deciziei pronunţate de Curtea Constituţională, este distinctă de problema acordării despăgubirii băneşti salariatului pe perioada suspendării contractului de muncă. Consecinţa directă a lipsirii de efecte a textului în discuţie duce la ineficienţa actului juridic emis în temeiul normei de drept declarate neconstituţionale şi la reactivarea raporturilor de muncă, pentru procesele pendinte. Aşadar, ca efect al reactivării raporturilor de muncă ia naştere un drept de creanţă, pentru salariat, a cărui existenţă trebuie, însă, confirmată pe cale judecătorească.

51.În acest caz, dreptul de a obţine reparaţia bănească de către salariat este supus evaluării jurisdicţionale, ceea ce înseamnă că dreptul nu s-a născut în patrimoniul reclamantului, acesta luând naştere numai ca urmare a acordării de către instanţă, conform normelor în vigoare la momentul judecării cauzei.

52.Nu este vorba, aşadar, de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite pe cale judecătorească, hotărârea pronunţată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituţionalitate nu exista o astfel de statuare a instanţei de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecţia art. 1 Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

53.Concluzia ce se impune, în raport cu toate aspectele analizate, este aceea că în cauzele pendinte, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, dreptul la despăgubire se acordă salariatului pe toată durata suspendării contractului de muncă.

54.În situaţia unor raporturi juridice încheiate definitiv, înainte de apariţia deciziei Curţii Constituţionale, nu se mai poate pune problema aplicării acesteia.

55.Astfel, de la data încetării efectelor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Codul muncii, se va naşte dreptul la despăgubire al angajatului echivalent cu remuneraţia pentru perioada în care a fost suspendat, ca urmare a dispariţiei unei norme care nu poate produce niciun efect juridic.

56.Acest drept de creanţă nu se va mai întemeia pe dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, pentru că dispar premisele aplicării sale, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României.

57.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

În numele legii,

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 7.521/99/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, dispoziţiile art. 52 alin. (1) pct. b) teza întâi din Codul muncii nu îşi mai produc efectul şi dau naştere unui drept de creanţă constând într-o despăgubire echivalentă cu remuneraţia cuvenită salariaţilor, pe durata suspendării, în cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iunie 2016.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Aurel Segărceanu