Decizie nr. 658 din 11 mai 2010

Tudorel Toader - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Marina Salzmann în Dosarul nr. 3.235/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în temeiul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.235/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Marina Salzmann.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţia legală criticată "încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât, pentru fapta nerespectării Legii nr. 112/1995 cu ocazia încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, sancţionează numai cumpărătorul, deşi acelaşi tratament juridic ar trebui să suporte şi vânzătorul - statul român, din moment ce a fost, de asemenea, în culpă în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, deci suportarea de către cocontractanţi a sancţiunii ar trebui să fie solidară şi proporţională cu culpa comisă de fiecare, potrivit regulilor culpei comune".

Pe de altă parte, prin efectul aplicării art. 50^1 din Legea nr. 10/2001, sancţiunea constând în lipsirea unei categorii de persoane de beneficiul restituirii valorii de piaţă a imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 se aplică retroactiv, întrucât nu era prevăzută la momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare. Noua sancţiune se aplică unor relaţii civile născute şi stinse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009 prin care a fost introdus art. 50^1 în Legea nr. 10/2001, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 15 din Constituţie.

Mai mult, persoanele care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 sunt private de dreptul la restituirea valorii de piaţă a imobilelor, drept care reprezintă o creanţă asupra statului. Această măsură constituie o sancţiune prea oneroasă, echivalând cu confiscarea deghizată a bunului, fără o justificare obiectivă şi raţională, fapt ce contravine prevederilor art. 44 din Constituţie.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autor, respectiv nu au caracter retroactiv, nu stabilesc condiţii discriminatorii pentru persoanele aflate în aceleaşi situaţii juridice şi nu încalcă dreptul de proprietate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, text de lege care are următorul conţinut: "(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

(2)Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin expertiză."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15, art. 16, art. 44 alin. (1) şi (3) şi art. 46.

Examinând critica de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional. În acest sens sunt deciziile nr. 1.351 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 24 decembrie 2008, şi nr. 1.183 din 17 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 27 octombrie 2009, prin care Curtea a respins, pentru considerentele acolo reţinute, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50^1 din Legea nr. 10/2001.

În plus faţă de raţiunile pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată, Curtea reţine şi netemeinicia criticilor raportate la dispoziţiile art. 15 din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii civile. Cu privire la aplicarea acestui principiu, Curtea apreciază că situaţia juridică generată de actul lovit de nulitate trebuie caracterizată ca facta pendentia, iar nu facta praeterita sau causae finite. Astfel, în situaţia succesiunii în timp a mai multor acte normative, momentul anulării actului, adică al producerii efectelor nulităţii trebuie distins de momentul în raport cu care se apreciază existenţa cauzei de nulitate. Ambele cazuri trebuie rezolvate potrivit regulii tempus regit actum: cauza de nulitate este reglementată de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic civil, în vreme ce efectele nulităţii sunt determinate de legea în vigoare în momentul anulării efective, care, în ipoteza pe care o avem în vedere, este legea nouă. Numai în cazul în care un act s-a încheiat şi a fost anulat efectiv sub aceeaşi lege, suntem în prezenţa unei causae finite, care nu mai poate fi afectată de legea nouă.

Prin urmare, este posibil ca o lege să cârmuiască cauzele de nulitate şi altă lege să se aplice efectelor acestei sancţiuni civile. O soluţie contrară ar echivala cu înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, şi, deci, ultraactivitatea legii vechi, care nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de legea nouă.

Aplicând aceste consideraţii cu valoare de principiu obiectului dedus controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar nu a preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, ca în cazul contractelor de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, nu constituie o nouă sancţiune civilă, aşa cum pretinde autorul criticii de neconstituţionalitate, ci reprezintă exclusiv un efect al constatării nulităţii actelor civile, stipulat de legea nouă. Curtea constată că aceasta îşi limitează incidenţa exclusiv la situaţii juridice cu persistenţă în timp, aşadar integrate domeniului său temporal legitim de aplicare, ceea ce impune concluzia că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Distincţia operată de textul de lege criticat sub aspectul valorii preţului restituit către cumpărător reprezintă o consecinţă a regimului juridic diferit aplicabil contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu fraudarea legii. Chiar făcând abstracţie de posibila sa conotaţie penală, o asemenea manoperă constituie un delict civil, ceea ce, evident, înlătură orice posibilă legitimare a sa în considerarea unui drept sau a unei libertăţi şi, totodată, impune instituirea, în ceea ce o priveşte, a unui regim juridic sancţionator.

Astfel, pretinsa contrarietate faţă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece textul legal criticat nu ocroteşte în mod egal dreptul de proprietate dobândit de foştii chiriaşi în temeiul Legii nr. 112/1995 şi dreptul de proprietate dobândit prin fraudarea legii, Curtea reţine că aceasta este nefondată, deoarece principiul egalităţii impune aplicarea aceluiaşi tratament juridic unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică. Or, este evident că persoanele menţionate se află în situaţii juridice diferite. Astfel, apare ca fiind echitabilă soluţia ca prima categorie să beneficieze de plată unor despăgubiri ca urmare a desfiinţării pe cale judecătorească a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în mod valabil, la preţul de piaţă al imobilelor, care să permită cumpărarea unei noi locuinţe, având în vedere că, la data dobândirii acelui imobil de la stat, cumpărătorul a plătit preţul real al imobilului, stabilit în conformitate cu actele normative în vigoare la acel moment. În ceea ce priveşte a doua categorie de persoane, este de principiu că, ori de câte ori prin intermediul unui act juridic se urmăreşte un scop ilicit, cum ar fi fraudarea legii, potrivit principiului "fraus omnia corrumpit", operaţia devine ilicită în întregime, astfel încât actul juridic care îi dă expresie este lipsit de eficienţă juridică, fiind lovit de nulitate absolută. Împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască prevederile Legii nr. 112/1995 cu privire la condiţiile de înstrăinare a imobilelor cu destinaţia de locuinţă, precum şi consecinţele juridice ale nerespectării acestora, nu s-a conformat exigenţelor legale, dă expresie propriei sale culpe, iar, potrivit principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză.

Mai mult, în argumentarea criticii sale, autorul excepţiei pleacă de la o premisă greşită constând în absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, ca şi de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, "în condiţiile legii".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50^1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Marina Salzmann în Dosarul nr. 3.235/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 mai 2010.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu