Decizie nr. 165 din 26 septembrie 2000

Ioan Muraru - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, excepţie ridicată de Mirela Popa în Dosarul nr. 3.021/1999 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde, pentru Mirela Popa, avocat Bettinio Diamant. Lipsesc Societatea Comercială "Izi Bar" - S.R.L. din Covasna, Societatea Comercială "Mirion" - S.R.L. şi Ioan Pridon. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţii prezente solicita admiterea excepţiei şi declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor ordonanţei. În sustinere arata ca asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 Curtea Constituţională s-a pronunţat, respingând excepţia, dar aceasta nu înseamnă ca o excepţie de neconstituţionalitate respinsă nu mai poate fi reiterata ulterior de către alte părţi şi pentru alte temeiuri, deoarece textul de lege atacat nu a fost declarat neconstitutional. În continuare precizează ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privitoare la nemotivarea hotărârilor judecătoreşti aduc restrangere dreptului la apărare.

Precizează, de asemenea, ca ordonanţa încalcă textul art. 31 din Constituţie, deoarece procesul între părţi se referă la un interes public.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, arătând ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională pronunţându-se constant în sensul constituţionalităţii acestui act normativ. De asemenea, arata că nu se poate susţine ca sunt neconstituţionale dispoziţiile din ordonanţa care prevăd ca instanţele nu mai sunt obligate să îşi motiveze hotărârile decât dacă împotriva acestora se exercită o cale de atac, deoarece nici o dispoziţie constituţională nu statuează o asemenea obligaţie pentru instanţe.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 19 noiembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 3.021/1999, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998, excepţie ridicată de Mirela Popa.

În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine ca Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 este neconstitutionala, întrucât, pe de o parte, modifica o lege organică, asa cum este Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte, dispoziţiile acestei ordonanţe, nefiind încă aprobate prin lege de către Parlament, pot fi considerate "perimate" şi, în consecinţa, trebuie declarate neconstituţionale. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate acest lucru ar contraveni prevederilor art. 114 şi ale art. 58 alin. (1) din Constituţie. Se mai susţine, de asemenea, ca dispoziţiile acestei ordonanţe, referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunţate în fond şi în apel, în cazul în care acestea nu au fost atacate, contravin prevederilor art. 126 privind caracterul public al dezbaterilor, ale art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 47 privind dreptul la petiţionare din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Exprimandu-şi opinia, instanţa judecătorească considera excepţia ca fiind intemeiata pentru următoarele motive:

–Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 nu a fost aprobată de Parlament, "fiind omisa modalitatea de investire cu puteri excepţionale a unui act normativ";

–nici un act normativ nu poate intră în vigoare fără a fi aprobat de Parlament;

–nu a existat o stare excepţionala care să justifice modificarea unor dispoziţii procedurale pe calea unei ordonanţe de urgenţă;

–ordonanţa neaprobata de Parlament nu poate avea decât un caracter tranzitoriu;

–prin Ordonanţa Guvernului nr. 13/1998 s-au adoptat unele măsuri care pot avea efecte negative. Astfel, nemotivarea hotărârii în cazul hotărârilor neatacate poate aduce prejudicii părţii interesate.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, precizând ca asupra constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 61/1999, statuand ca dispoziţiile acestei ordonanţe sunt constituţionale. Considerarea dispoziţiilor Codului de procedura civilă ca fiind de resortul legii organice ar echivala cu o completare a Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi. În ceea ce priveşte "perimarea" ordonanţelor de urgenta neaprobate de Parlament, se precizează că nu exista nici o dispoziţie constituţională care să stabilească un anumit termen pentru dezbaterea şi aprobarea ordonanţelor de către Parlament.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate având un conţinut identic cu cea ridicată în cauza de faţa. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 61 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, şi prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 28 martie 2000, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998. În aceste decizii s-a reţinut ca:

–în reglementarea data de Constituţia României, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituţionale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 72 alin. (3) din Constituţie prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cat şi în celelalte articole ale Constituţiei, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura civilă este supusă reglementării prin asemenea legi;

–motivarea sau nemotivarea hotărârilor nu are nici o înrâurire asupra respectării principiului publicităţii şedinţelor de judecată, consacrat în art. 126 din Constituţie, care prevede: "Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege." Acest principiu vizează timpul şi locul desfăşurării şedinţelor de judecată, iar nu şi documentele întocmite în timpul acestora. Consemnarea dezbaterilor, formele şi modalităţile acesteia sunt probleme de procedura, care, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, sunt stabilite de lege;

–înlăturarea obligaţiei de a motiva hotărârile, dacă acestea nu sunt atacate cu apel sau cu recurs, nu ingradeste în nici un fel exerciţiul dreptului de acces la informaţii de interes public şi, prin urmare, nu încalcă prevederile art. 31 alin. (1) din Constituţie, care prevede: "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit." Datele ce rezultă din dosarele aflate în curs de judecată la instanţe nu sunt, în general, destinate publicităţii, dar soluţiile pronunţate pot fi aduse la cunoştinţa publică prin orice mijloace legale. Toate părţile procesului, indiferent de calitatea lor, au acces nelimitat la actele dosarului;

–necomunicarea motivarii hotărârilor neatacate cu apel sau cu recurs nu ingradeste accesul liber la justiţie şi nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, potrivit cărora: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept." Toate părţile procesului iau cunoştinţa de modul de soluţionare a acestuia şi îşi pot exprima nemultumirea faţă de soluţia instanţei de judecată prin exercitarea căilor de atac. Partea nemultumita, luând cunoştinţa de hotărârea pronunţată, o poate ataca cu apel sau cu recurs în termenul legal, după care i se comunică şi considerentele hotărârii, pe baza cărora poate motiva propriul apel sau recurs, combatand motivele avute în vedere de instanţa;

–dispoziţiile ordonanţei nu contravin nici art. 47 alin. (1) din Constituţie, care prevede: "Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor." Dreptul la petiţionare al cetăţenilor şi soluţionarea petitiilor de către autorităţile publice constituie un domeniu diferit şi o procedură de urmat aparte faţă de cererile adresate justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanei; aceasta procedura specifică de soluţionare a litigiilor de către instanţele de judecată corespunde diferitelor grade de jurisdicţie şi faze ale judecaţii.

Considerentele şi soluţia din deciziile citate sunt valabile şi în cauza de faţa, neintervenind nici un element nou care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind faptul ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea urmează sa observe ca aceasta nu poate fi primită. Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, singurul text aplicabil în speta, garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţa judecătorească în vederea soluţionării plangerilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998, care conţin unele norme de modificare şi completare a Codului de procedura civilă referitoare la motivarea hotărârilor judecătoreşti, la cererea şi termenul de apel, la motivarea şi comunicarea apelului ori recursului, nu ingradesc dreptul persoanei de a se adresa instanţelor de judecată competente, în cazul în care le sunt incalcate drepturile. Potrivit dispoziţiilor acestei ordonanţe, părţile în proces, nemultumite de soluţia instanţei de judecată, pot exercita căile de atac, motivele apelului sau ale recursului urmând să fie redactate după motivarea sentinţei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, excepţie ridicată de Mirela Popa în Dosarul nr. 3.021/1999 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2000.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Maria Bratu