Decizie nr. 201 din 4 iulie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, prin consilier juridic, precum şi Oficiul Concurentei - Inspectoratul de Concurenta Bucureşti, prin consilier juridic.

Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea excepţiei şi constatarea ca dispoziţiile art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă sunt parţial neconstituţionale.

În motivarea excepţiei se susţine ca aceste dispoziţii contravin art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 şi 128 din Constituţie, întrucât, potrivit dispoziţiilor legale atacate, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii, or, arata autorul excepţiei, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale are un regim special, determinat de caracterul special al contenciosului constituţional, care deroga de la dreptul comun.

De asemenea, arata ca aceste dispoziţii contravin şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuand în jurisprudenta sa ca trebuie să se recunoască un drept de recurs faţă de orice hotărâre judecătorească. Sunt menţionate în acest sens cazul H. versus Belgia şi cazul Ruiz-Mateos versus Spania. În continuare arata ca în faţa instanţei de recurs a ridicat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 36/2001, pe care instanţa a respins-o fără a-şi motiva aceasta soluţie. În aceasta situaţie, neavând posibilitatea atacarii acestei hotărâri, instanţa a pronunţat o hotărâre "nefundamentata" din punct de vedere juridic. În sustinere depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, apreciind ca dispoziţiile criticate nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la dreptul la apărare şi la exercitarea căilor de atac. De asemenea, se susţine ca dispoziţiile criticate de autorul excepţiei sunt în concordanta cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la "proces echitabil", precum şi cu jurisprudenta în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 18 februarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 4.593/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. într-o cauza având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenta, ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 20, 21, 24 şi 128 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece a invocat în faţa instanţei de recurs doua excepţii de neconstituţionalitate, iar prin încheierile pe care instanţa le-a pronunţat excepţiile au fost respinse, fără ca împotriva acestor încheieri sa existe vreo cale de atac. În acest fel autorul considera ca i se ingradeste accesul liber la justiţie şi la căile de atac prevăzute de lege şi ca i se încalcă dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate apreciază ca aceasta este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, cu următoarea motivare: "Soluţia prevăzută de legiuitor cu privire la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare se bazează pe regimul juridic al acestor încheieri, regim dat de conţinutul şi de efectele acestora. Încheierile premergătoare preced şi pregătesc hotărârea judecătorească şi sunt clasificate, în doctrina şi în practica, în încheieri preparatorii şi încheieri interlocutorii. Dacă încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanţa adopta unele măsuri în vederea soluţionării cauzei, fără ca prin aceasta sa anticipeze asupra soluţiei finale, pregatind doar aceasta decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferă şi calitatea de a anticipa decizia finala. Privitor la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva acestor încheieri, legiuitorul, având în vedere regimul prezentat mai sus, s-a oprit, în mod firesc, la soluţia atacarii încheierilor premergătoare cu apel, respectiv cu recurs, o dată cu hotărârea pe care o pregătesc sau pe care o anticipeaza."

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 59/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001.

Ca urmare a acestor modificări, dispoziţiile criticate de autor ca fiind neconstituţionale au următorul conţinut:

Art. 282 alin. 2: "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii.";

Art. 299: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:

Art. 20

(1)Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.;

Art. 21

(1)Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.;

Art. 24

(1)Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.;

Art. 128

Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

De asemenea, se invoca încălcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile criticate nu încalcă dreptul la apărare, accesul liber la justiţie sau la căile de atac şi nici dreptul la un proces echitabil, în cauzele deduse judecaţii.

În activitatea sa jurisdicţională anterioară Curtea Constituţională a examinat dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacă el implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac.

Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, conform cărora "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.

Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanta legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac al hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de către toate părţile din proces".

Curtea constata de asemenea ca stabilirea regulii conform căreia încheierile premergătoare - cu excepţia celor prin care s-a întrerupt cursul judecaţii - nu pot fi atacate cu apel, decât o dată cu fondul, împiedica prelungirea excesiva a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei privind împiedicarea accesului la justiţia constituţională, prin refuzul instanţei de judecată de a sesiza instanţa de contencios constituţional, Curtea retine următoarele:

Dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie prevăd în mod expres şi limitativ competenţa Curţii Constituţionale în materia controlului concret de constituţionalitate, în sensul că aceasta "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, reluand aceasta dispoziţie constituţională, precizează competenţa Curţii de a "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei". De asemenea, din examinarea dispoziţiilor alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă ca excepţiile de neconstituţionalitate contrare prevederilor alin. (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol sunt inadmisibile, astfel încât instanţa judecătorească le respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională.

În aceste condiţii este firesc ca instanţa judecătorească să poată aprecia dacă este cazul sa sesizeze Curtea Constituţională, fără ca soluţia pronunţată de ea, în sensul admiterii sau al respingerii cererii formulate de partea care a ridicat excepţia, să poată fi atacată separat de hotărârea prin care se soluţionează fondul procesului.

Faţa de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 şi ale art. 299 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. în Dosarul nr. 4.593/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia civilă.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iulie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu